Imagine şi violenţă

Publicat în Dilema Veche nr. 249 din 25 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Oraşul în care ne ducem viaţa de fiecare zi a devenit un mediu inconfortabil, agresiv. Cum ieşi din casă, te izbesc claxoanele maşinilor înţepenite pe străzi, muzici zănatice care îţi fac ferfeniţă urechile şi creierul, înjurături devenite automatisme de limbaj. Vizual, lucrurile nu stau mai bine. La tot pasul, cearceafuri de cîteva etaje atîrnă asupra trecătorului făpturi gigantice, fie publicitare - mai ales feminine, îmbrăcate lejer, care te îmbie cu vreun şampon, un voiaj, o prăjitură sau cu farmecele lor ca antidot împotriva fumatului -, fie electorale, acestea de ambe sexe şi bine îmbrăcate, care, cu argumente lejere, se oferă să te reprezinte în Parlament. Dar nici acasă nu eşti ferit de agresiune. Deschizi televizorul şi abia poţi face deosebire între un jurnal de ştiri şi unul de fapte diverse: cataclisme, atentate, violuri, crime, scandaluri, din această materie televizuală pare făcut universul nostru. Filmele împroaşcă pumni, bombe, sînge, urlete neomeneşti, zdrangăt de maşini terestre şi extraterestre... Fundamentalismele religioase îşi aduc şi ele partea lor în spectacolul de violenţă al lumii noastre. După 11 septembrie 2001, s-a socotit că atentatorii s-au inspirat din filmele hollywoodiene care pun în scenă catastrofe de sfîrşit de lume. Administratorii americani ai imaginii de film şi de televiziune au hotărît să cenzureze violenţa, presupus contagioasă, a producţiilor lor. Dar ce caracterizează, mai precis, o imagine instigatoare la violenţă? În fond, acelaşi conţinut poate îndrepta, într-o imagine, spre compasiune, iar într-o alta, asemănătoare, spre cruzime. Imagini ale Patimilor lui Iisus au putut inspira o universală iubire de oameni, dar şi cruciade sau teroare inchizitorială. Ce face ca o imagine să devină "ucigătoare", potrivit titlului unui eseu de Marie José Mondzain (L’image peut-elle tuer?, Paris, Bayard, 2002)? Ce face ca o imagine să amplifice "mecanismul forţei brute", potrivit expresiei lui Simone Weil din Iliada sau poemul forţei? Ce face, dimpotrivă, ca o imagine să denunţe violenţa, punînd în faţa conştiinţelor noastre mecanismul dezgolit al forţei? În ce constă acest mecanism? Într-un prim moment, el înseamnă dorinţa şi actul celui ce pare să deţină poziţia puterii de a-l domina pe celălalt, de a şi-l pune la dispoziţie, privîndu-l de statura de persoană umană, înzestrată cu libertate de gîndire, de expresie, de acţiune. Dar odată pornit mecanismul, odată ce el produce acte de putere, nu numai victima care se pliază în faţa forţei e transformată în "lucru", ci şi agresorul însuşi - spune Simone Weil. Forţa celui din urmă este - indiferent de mijloacele folosite, fie ele grosier fizice sau rafinat psihologice - o forţă de tip brut. Ea se exercită fără să lase - nici în agresor, nici în victimă - vreun spaţiu de reflecţie eficace. Între intenţie şi act, între act şi reacţia faţă de el, nimic nu mai suscită "acel scurt interval în care să aibă loc gîndirea". Se exclude astfel punerea în chestiune a actului, se desfiinţează problema semnificaţiei lui, dat fiind că forţa impune o versiune unică, gata făcută, obligatorie, drept adevăr absolut şi exclusiv, ca în cazul ideologiei totalitare sau al celei fundamentaliste, de pildă. Imaginea "producătoare de violenţă" ar putea fi caracterizată prin faptul că - intenţionat sau nu - îl atrage şi îl include pe spectator în acest mecanism al forţei brute. Spectatorul este incitat (sau obligat) să-şi părăsească poziţia de distanţă reflexivă - adică tocmai locul de spectator - din care poate face diferenţa între imaginea directă şi sensurile ei, descoperite sau construite prin efort personal, în libertate critică. Spectatorul este absorbit în mecanism, e împins să se identifice cu mesajul de primă instanţă al imaginii, să devină el însuşi actor transformat în "lucru", să extindă mecanismul forţei. Dincolo de spectacolul violenţei propriu-zise, orice spectacol care nu amenajează un loc reflexiv pentru spectator, care îl împinge dimpotrivă spre identificarea decerebrată cu imaginea este potenţial creator de violenţă, potrivit lui Marie José Mondzain. "Propaganda şi publicitatea care se oferă unei consumaţii fără distanţă sînt maşini de produs violenţă chiar cînd vînd fericire sau virtute. Violenţa vizibilului nu are alt temei decît abolirea, intenţionată sau nu, a gîndirii şi a judecăţii" (op. cit., p. 47). Invers, de îndată ce imaginea e construită astfel încît să îndemne spectatorul la interogaţie şi abordare critică, ea reduce sau denunţă violenţa, chiar dacă conţinutul imaginii este violent. Din punct de vedere cognitiv, imaginea de violenţă impune o semnificaţie unică şi unidimensională, care subjugă şi, de fapt, suprimă gîndirea. Din punct de vedere etic, ea atentează la libertatea spectatorului. Din punct de vedere estetic, ea este o imagine plată, fără diferenţe de nivel, fără vector spre dincolo de imagine, o imagine agresiv explicită, care îl închide pe spectator în explicitul ei. Pentru mine, un izbutit exemplu de tratare a violenţei - prin amenajarea distanţei reflexive - se află la Muzeul Ţăranului. De altfel, expunerea MŢR în întregul ei mizează pe o asemenea distanţă, se declară pe sine - prin diferite mijloace muzeale - drept o interpretare a logicii tradiţionale, nu o "reconstituire". Ea este concepută special pentru a stîrni în vizitator interogaţia, lectura plurală, apetitul hermeneutic. Prin tematica lui, muzeul ar fi putut alege să denunţe explicit, masiv brutalitatea cu care comunismul a destructurat societatea ţărănească prin colectivizare forţată, distrugerea elitelor satului, teroare, încarcerare şi asasinare a mii de ţărani, propagandă ateistă. El nu a recurs totuşi la o asemenea soluţie. Doar o singură sală, de dimensiuni modeste, cea numită "Ciuma. Instalaţie politică" e dedicată subiectului. Iar limbajul folosit aici nu este cel al violenţei, ci al urîţeniei. Un termen-cheie pentru muzeologia lui Horia Bernea era adecvarea. El se referea în primul rînd la modul de tratare a materiei în facerea obiectului tradiţional. Materialitatea consistentă, expresivă pentru întruchiparea unei forma se obţine numai dacă materialul este atacat conform naturii lui proprii, dacă meşterul sau artistul cunoaşte posibilităţile specifice acelei materii şi le scoate la iveală prin actul lui artizanal ori artistic. Reuşita unui obiect ţinea foarte mult, pentru Horia Bernea, de această actualizare a ceea ce el numea "convenţia" materialului. Or, conflictul dintre datele materialului şi modelul imprimat asupra lui îşi găsea, pentru Horia Bernea, culminaţia în comunism, în ideologia comunistă. Acest conflict devenise o categorie prin prisma căreia judeca întrucîtva nocivitatea totalitarismului; el i-a furnizat vocabularul muzeal pentru a trata agresiunea comunistă asupra tradiţiei ţărăneşti şi asupra umanului în genere. Artefactele perioadei comuniste ţineau, programatic, de un kitsch cenuşiu şi pauper, produs şi impus în masă. Ele erau fabricate după un program de "iluzie materialistă", în sensul literal al termenilor. Materialul era dislocat din codul lui specific şi folosit în mod intenţionat impropriu. Horia Bernea dădea ca exemplu nu numai melamina care încerca să dea impresia de lemn, ci şi perversitatea care mergea pînă la placarea lemnului nobil cu plastic, pentru a imita, "disciplinîndu-le", nervurile materialului. Brutalizarea programatică a materialului decurgea, evident, din ideea uniformizării, a anulării oricăror calităţi particulare, individuale; decurgea de asemenea din ideea unui demiurg discreţionar, ambele definitorii pentru regimurile totalitare, idei pe care comunismul le aplica nu doar asupra "materialului uman", ci şi asupra materialului pur şi simplu. Eram înconjuraţi de obiecte urîte fiindcă erau false, false pentru că însăşi materialitatea lor era mincinoasă. În sala "Ciuma. Instalaţie politică", ideologia comunistă a fost expusă prin acest limbaj al urîţeniei, al inadecvării, al materialelor brutalizate şi falsificate. Pentru a trata lucid, vindecător problema violenţei şi a răului, Paul Ricoeur propune undeva (Jean-Paul Changeux et Paul Ricoeur, Ce qui nous fait penser. La nature et la r

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Finala America Express, 19 martie 2023: Victorie la limită în ultimul joc de amuletă din acest sezon
În ediția 39 din 19 martie 2023, două echipe au luptat cot la cot pentru a obține un avantaj extrem de important în următoarea cursă. Una dintre echipe a încălcat o regulă importantă, iar gazda show-ului a oprit jocul.
image
Avertismentul unui economist român: „Criza este aici, nu o așteptați să vină“. Falimentele din SUA, semnalul de alarmă
Temerile cu privire la o nouă criză financiară la nivel mondial au erupt când trei bănci importante din SUA au dat faliment, iar unda de șoc se simte și în Europa. Profesorul de economie Radu Nechita a vorbit cu „Adevărul” despre riscul unei crize economice de amploarea celei din 2007.
image
Soprana Felicia Filip, despre marele regret din viața sa: „Am crescut copii ca și când ar fi fost ai mei“
Soprana Felicia Filip este căsătorită de 32 de ani cu regizorul de operă Cristian Mihăilescu, formând unul dintre cele mai longevive cupluri din muzica românească.

HIstoria.ro

image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.
image
Ce consideră o publicație de la Budapesta ca „simbol fascist la Timişoara, capitala culturală europeană”
Recent o publicație din Ungaria a iesit la rampă cu o serie de acuzații de promovare a unor simboluri fasciste, chiar în anul în care orașul este capitală culturală europeană. Dincolo de faptul că articolul denotă multă dezinfomare, o parte chiar intenționată, o doză de invidie și una de ipocrizie.