Hristos la Nessebar

Am văzut, prin bunăvoinţa prietenilor mei Luiza Barcan şi Alexandru Nancu, bisericile bizantine cele frumoase ale Bulgariei. Sînt şi aici cîteva epoci distincte: bisericile imperiului zis româno-bulgar (dar să nu îi daţi acest nume de faţă cu un bulgar), care sînt eminamente bizantine, cele bizantine propriu zise şi, apoi, bisericile construite după cucerirea turcă. Există, probabil, şi bazilici paleo-creştine, din vremea apariţiei creştinismului, mai cu seamă în cetăţile greceşti de pe coasta Mării Negre. Nu le-am văzut pe acestea, dar inferez pe baza faptului că sînt de găsit asemenea edificii şi pe teritoriul a ceea ce va fi ulterior România, de la ampla bazilică de secol IV-VI de la Niculiţel, trecînd prin minunile, aproape adosate una celeilalte, de la Argame (Capul Doloşman de pe Razelm) şi, fireşte, Histria, Tomis, Callatis. Aş face de la bun început următoarea observaţie: predominante în chip covîrşitor sînt structurile bazilicale. Doar cele mai tîrzii lăcaşuri de cult care ni s-au păstrat din perioada bizantină sînt de tipul cruce greacă înscrisă (în care braţele crucii sînt egale ca lungime si prind cupolete sau intersecţii de bolţi în cele patru colţuri ale intersecţiei, mai joase decît cupola sau turla care încununează centrul intersecţiei de bolţi). Atît înainte de această perioadă, cît şi după cucerirea turcă, bisericile din această zonă, ca şi cele din Dobrogea, erau în chip predominant bazilici. Iată de ce, ca o sugestie pentru cei ce vor dori să mai facă în această zonă întîi-creştinată a României de azi, aş zice că tradiţia primară şi de anduranţă a acestui areal a fost, este şi ar trebui să rămînă bazilica cu una sau trei nave. În plus, această tradiţie dobrogeană are şi acel spirit ecumenic pe care cată să ni-l propunem în viitorimea creştinismului, pentru că el a fost omniprezent în creştinismul dintre Dunăre şi mare şi mult înainte vreme. Sînt atîtea asemănări între, spre pildă, biserica italiană de la Veliko Tîrnovo, cea catolică de la Tulcea (tot acolo, între moschee şi geamie), între moscheea şi biserica grecească de la Constanţa, încît mă gîndesc că acest aer comun ar trebui redescoperit şi celebrat! Zecile de grupuri etnice ale Dobrogei au împărtăşit nu numai un teritoriu arid, ci şi trăsăturile stilistice ale lăcaşurilor lor de cult. O a doua observaţie ar privi raportul dintre casă şi biserică. Experienţa Bulgariei este una stranie, din acest punct de vedere. Ştim că prima euharistie - Cina cea de taină - s-a săvîrşit în "camera de sus", de oaspeţi, a unui necunoscut din Ierusalim. Cu alte cuvinte, prima biserică a fost camera cea mai somptuoasă a unei locuinţe. Casa este una dintre originile bisericii, aşa după cum casa lui Mahomed de la Mecca a servit drept arhetip pentru primele moschei. Dar, ajunşi stăpînitori ai limes-urilor bizantine, turcii interzic bulgarilor construcţia de biserici care să semene a biserici şi, deci, care să facă o concurenţă "neloială" moscheilor. La Tulcea, opoziţia aceasta era mai simplă, reducîndu-se la supremaţia înălţimii turnului geamiei ca dominantă a oraşului; în rest, bisericile Tulcei sînt biserici "tipice", indiferent că sînt lipoveneşti sau de altă religie/naţie. Or, bisericile Bulgariei au trebuit camuflate. Casa a reprezentat cel mai evident tipar căruia biserica i se putea supune, retrăgîndu-se, astfel, îndărăt în cochilia din care a originat. Nu e de mirare, poate, că independenţa Bulgariei a adus după sine distrugerea unui număr copleşitor de moschei şi, apoi, iţirea de turle de sub acoperişurile cele plate ale tuturor acestor "bisericase" pre-existente. Chiar şi în reconstrucţiile propuse, mult mai tîrziu, de către restauratori, şi care pot fi găsite azi adosate unora dintre bazilicile de la Nessebar, bunăoară (Messembria sacră, bizantină), apare aceeaşi obsesie a turlei care nu a fost niciodată acolo. Reconstruite virtual, în schiţele bulgarilor, toate aceste biserici capătă turle bogate pe care, foarte probabil, bazilicile acelea nu le vor fi avut nicicînd. Dorul de verticală, de verticala absentă sau de verticala reprimată (de către cuceritorul otoman), mi se pare cea mai impresionantă trăsătură a tuturor acestor biserici. O vedem, reprezentativă, pe acoperişul mitropoliei de Veliko Tîrnovo, ridicată după independenţă şi deloc potrivită arhitectural cu ansamblul. O vedem, obsesivă, pe biserica interbelică din Veliko Tîrnovo. În fine, aş dori să vă atrag atenţia, mai ales celor ce aţi ajuns deja pe la Varna cu explorarea vecinătăţilor, că Nessebar-ul vechi este, poate, unul dintre cele mai spectaculoase locuri în care veţi ajunge vreodată. Documentate sînt peste 40 de biserici, rămăşiţe mai mult sau mai puţin vizibile sînt din peste 25, iar cincisprezece biserici sînt vizitabile. Numărul este covîrşitor, dacă înţelegeţi că toate coexistă pe un petec de pămînt plutind pe mare (în parte scufundat, cu tot cu ziduri de apărare) şi care are dimensiuni de maximum o dată şi jumătate Piaţa Unirii din Bucureşti. Scara locului e minusculă. Prin consecinţă, densitatea de lăcaşuri sacre este copleşitoare. Bisericile nu sînt una lîngă alta, vizual, pentru că locuinţele le ocultează, dar proximitatea este evidentă, iar jocul descoperirii lor, în labirintul de străzi medievale, dă şarm plimbărilor pe insulă. Evident, locul era sacru şi căutat, dinaintea creştinismului, ca destinaţie pentru temple. Aici am stat cîteva zile cu prietenii mei şi am fotografiat bisericile, precum pictorul - catedrala din Rouen, în diferitele lumini ale zilei. Cu surpriza unei dimineţi cînd acest exerciţiu ne-a revelat ceva ce nu văzusem la acea biserică pînă atunci: prezenţa unei chei de boltă cu reprezentarea lui Iisus, deasupra intrării în naos. De la nord, adică atipic. Cu această ocazie, am înţeles un lucru esenţial. Bisericile vechi trebuie îndelung privite nu doar pentru că timpul şi netrebnicia urmaşilor au fost de o indescriptibilă cruzime cu frumuseţea lor. Ci şi pentru că lucrurile cele subtile se revelează celor care au răbdare. Aici am descoperit o "anomalie" din punctul de vedere al reprezentării "canonice". Cu alte cuvinte, Hristos, cel din capul unghiului, reprezentat pe piatra pe care o uitaseră zidarii, încununează nu neapărat puncte sau direcţii cardinale. El era aşezat deasupra întîii intrări în locaşul de cult, indiferent unde va fi fost aceasta: în acest caz, la nord. Hristos încununează parcurgeri, trasee, tensori. El ne veghează (de) pretutindeni.