Homo deus?

Am citit Sapiens, de Yuval Noah Harari (tradusă la Polirom) și, pentru că mi-a plăcut, am parcurs cu egal interes Homo deus (aflată probabil în curs de traducere). Autorul, prof. dr. în Istorie la Oxford și profesor la Tel Aviv, e deja cunoscut la nivel internațional, ca reprezentat eclectic al unui domeniul nou: istoria lumii, ca istorie a omului. Antropologul iese de pe un anumit teren și se instalează, ca un arbitru divin, în postura de cronicar al întregii noastre specii, atît în trecutul ei – inaugurat acum 70 de milenii prin Revoluția cognitivă –, cît și în viitorul ei, schițat deja prin cele mai spectaculoase evoluții deja prezente. Depășite par, cu acest autor, timpurile în care un Arnold Toynbee se „mulțumea“ cu istoria principalelor civilizații cunoscute. În noul regim istoriografic, filozofia, noile tehnologii, științele de avangardă, politica, artele și reflecția asupra inteligenței artificiale își dau mîna pe același teren global și, cînd e vorba despre ce urmează, profetic. E de înțeles succesul cărților lui Harari: el a preluat rețeta bestseller-ului – fraze clare, metafore plastice, referințe cunoscute oricărui om educat din veacul 21 – aplicînd-o unui domeniu – omul – care nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Restul e, desigur, marketing, așa cum numai editorii anglo-americani, ajutați de marile cotidiene și de cohorta unor cronicari entuziaști, pot să-l facă.

În Homo deus citim așadar ipoteze despre cum ar putea evolua lumea în viitorul previzibil. Harari pleacă de la ideea că vechile religii, urmate de cele trei ipostaze moderne ale umanismului (cel liberal, socialist și, respectiv, evoluționist) sînt puse în pericol – odată cu liberalismul ordinii occidentale – de impactul noilor tehnologii asupra condiției umane. Dacă în secolul 20 – veac al maselor – ideologia liberală și cea socialistă au combătut eficient foametea și maladia, reușind în final să hrănească decent toată populația globală și să evite, cel puțin după 1945, războaiele mondiale, în secolul 21 omul țintește mai mult decît atît: viața veșnică și un modest upgrading spre condiția de zeu. Evident, această mutație, care i-ar permite lui homo sapiens să producă inteligență artificială suficient de puternică pentru a-i încheia aventura, nu va fi accesibilă nici imediat, nici pretutindeni: ea ar putea diviza durabil omenirea pe linia unei inegalități iremediabile. Am avea atunci, pe de o parte, „simpli oameni“, adică fosta clasă muncitoare (folosită în economia de pace și în cea belică de către state atotputernice) care ar deveni o clasă inutilă (formată din indivizii disponibilizați prin robotizarea tuturor activităților productive), și, pe de altă parte, supraoamenii capabili să acceseze atît amortalitatea, cît și resursele unui creier spectaculos ameliorat. În distopia sa, descrisă neutru, Harari ne amintește felul în care roboții și inteligența artificială (de pildă, Google) ne domină deja cotidianul, ajungînd să ne cunoască, prin biometrie și algoritmi sofisticați, mai bine decît ne cunoaștem noi înșine. Nu doar transporturile, majoritatea serviciilor (de la banking la avocatură și de la medicină la asigurări) vor elimina, în timp, forța de muncă umană: omul însuși, bazat tradițional pe persoana greco-creștină și pe individul liberalismului modern, va suferi o mutație radicală sub impactul nanotehnologiilor, al neuroștiințelor și al manipulărilor genetice. Altfel spus, Harari pare convins că știința va distruge democrația liberală sub pretexte umanitare validate politic de către o elită care nu va mai avea timp să ne aștepte și pe noi, muritorii de rînd: va căuta să împartă puterea globală cu computerele superavansate, care vor controla totul, rezervîndu-și un viitor post-uman.

Toate aceste idei – rezumate brutal – par science-fiction într-o Românie unde abia ne zbatem să atingem – la țară – modernitatea – și – în orașele mari – postmodernitatea. Consolarea de moment e că scenariile sondate de Harari nu se vor concretiza nici așa cum crede el (ci în multe alte feluri), nici atît de repede pe cît sugerează. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.