Haideţi - clişee trendy şi ideologii mincinoase " </i>

Publicat în Dilema Veche nr. 294 din 2 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cum mă aşez în faţa televizorului, simt că intru într-un regim de grădiniţă sau de internat. În toată clipa se aude colocvialul, dar imperiosul "haideţi". "Haideţi acum să vedem..., să vorbim..., să aflăm..." sau chiar "haide, etc." Expresiile reprezintă, bănuiesc, traducerea englezescului let’s. Dar, în româneşte, ele sună a ordin de încolonare adresat, imparţial, publicului şi invitaţilor emisiunii. Tineri prezentatori de ştiri sau moderatori, toţi la fel de suverani, par să ne ordone încotro să privim, cît să auzim, unde şi cînd e potrivit să ne concentrăm atenţia. Un fel de guvernante mediatice, ei fac impetuos program de vorbire invitaţilor, program de receptare publicului. N-am auzit niciodată pe vreunul dintre ei spunînd "vă propun acum să...", "vă invit să...". Li se par probabil expresii prea lungi ori prea puţin persuasive, mai fără vlagă, decît şfichiul lui "haideţi...". Iar timpul trebuie economisit la sînge, ritmul nu trebuie să scadă. N-am auzit niciodată pe vreunul dintre ei " după ce se bîlbîie sau greşeşte " spunînd "îmi cer iertare". În televiziune, cu excepţia emisiunilor culturale, nu e timp, probabil, de convivialitate şi fineţuri. Aici domneşte paternalistul "haideţi...". De cîte ori îl aud, îmi vine să-mi eliberez cotul de glasul diriguitor, să revendic distanţa ce mi se cuvine faţă de omul din platou şi materialul lui. Nu e oare distanţa între subiectul receptor şi materialul, care i se propune, însuşi spaţiul de libertate al judecăţii, al înţelegerii, al conştiinţei? Prin stilistica lor, canalele româneşti de televiziune ne refuză acest spaţiu, în loc să îl construiască. Omul de televiziune nu spune "îmi cer iertare" fiindcă şi-ar mina, probabil, astfel, poziţia de comandă. Scăpaţi de dictatura totalitară, suportăm difuza dictatură mediatică a unor autoproclamaţi "stăpîni de gîndire". Iar publicul tolerează, în majoritatea lui, această tutelă. Consumă fără prea multă exigenţă marfa pe care presa i-o administrează. Giovanni Sartori amintea undeva, în Teoria democraţiei reinterpretate, că diversitatea opiniilor nu e pricinuită, în primul rînd, de judecata cetăţenilor care se informează din mai multe surse, pentru a decide apoi, fiecare, ce poziţie adoptă. Ar fi bine să fie aşa, spune el. Varietatea de pe piaţa de presă este mai ales cea care, împărţind publicul în grupuri fidele, produce diversitatea de opinie în societăţile democratice. Publicul rămîne, în mare parte, un consumator supus. Ciudat lucru, dacă îl punem faţă în faţă cu valorile pe care mizează modernitatea, modernitatea tîrzie mai ales. Căci pe noi, tîrziu-modernii, libertatea de expresie, de gîndire, de conştiinţă ne defineşte. Ea ne-a intrat în sînge. Ne apărăm dreptul la această libertate, vrem să fim siguri că toate condiţiile pentru exercitarea ei sînt îndeplinite, că " din punctul de vedere al formelor " nimic nu o stinghereşte. Cu ochiul pe cadrele formale ale libertăţii lor de gîndire şi de expresie, rigoriştii interzic prezenţa icoanelor în spaţiile publice, ludicii dau la tipar caricaturi religioase. Pe mine mă irită omniprezentul "haideţi" de la televizor. Dar în ce priveşte conţinutul gîndirii şi expresiei noastre libere, sîntem mai puţin vigilenţi, mai puţin pretenţioşi, mai puţin dotaţi cu repere şi principii ultime în raport cu care să ne exersăm reflexivitatea. Aşa cum remarca Marcel Gauchet, în democraţiile tîrziu-moderne, există abuz de reprezentare, de spectacol al drepturilor pe care indivizii şi le afirmă, şi le revendică, şi le pun în scenă, pe cînd conţinutul acestor drepturi, actele şi deciziile sociale, ce decurg de aici, contează mai puţin. Cum individul este eroul, categoria de căpătîi a modernităţii tîrzii, îl priveşte ce face cu libertatea lui, cum şi-o administrează, ce conţinut îi dă. Statul, societatea îi asigură (sau încearcă să-i asigure) condiţiile de dezvoltare, cadrul în care să se construiască cum îi place. Dar individul rămîne măsura completă a umanului, fără vreo transcendenţă la care să se raporteze. În asta stă, fără îndoială, demnitatea, dar şi vulnerabilitatea lui. Căci, construindu-şi singur o "concepţie despre lume", el riscă să rămînă la dispoziţia clişeelor trendy şi a ideologiilor, chiar a celor mai mincinoase. M-a luat cu frig în spate, de pildă, cînd un tînăr " revoltat, în parte pe drept, că prietenii lui nu izbutesc să-şi găsească o slujbă potrivită cu pregătirea lor universitară " a rostit atît de des auzita afirmaţie că, vezi bine, comunismul avea şi părţile lui bune; că, cine ştie, teoria lui generoasă de egalitate socială ar putea fi pusă mai bine în practică. Pentru acel tînăr, mărturiile generaţiei noastre privind umilirea individului, eliminarea libertăţii, mizeria " sistematic programate de comunism " erau prea puţin convingătoare. Ne-a declarat că judecăm comunismul dintr-un punct de vedere prea "personal". El îşi rezerva dreptul să-l judece mai obiectiv, adică din propriul punct de vedere. Nu conta că noi aveam experienţa comunismului, iar el doar imaginea sa utopică. Discuţia se purta, pentru el, de la opinie de individ la opinie de individ. Se spune adesea că vîrstele premoderne nu recunosc demnitatea individului, că el e subordonat acolo unor ierarhii şi corpuri colective. Dacă afirmaţia conţine adevăr, relieful ei e dat de privirea noastră modernă, care îi accentuează anacronic umbrele. Cu mai multă îndreptăţire, cred, s-ar putea spune că individul era acolo subordonat persoanei, că era gîndit ca o ipostază limitată din statura completă a fiecărui om. Un semn al acestui raport între individ şi persoană îl constituie blamul care apasă, în societăţile vechi, asupra morţii subite, neprevăzute şi nepregătite. Cum moartea însemna trecerea spre altă stare de fiinţă, mai "apropiată" de realizarea totală a persoanei, a muri subit, fără a conştientiza separarea de varianta ta muritoare, însemna să rămîi întrucîtva captiv în legăturile lumii de aici, să nu te fi despovărat de determinismul ei, să mergi aşadar îngreunat pe drumul lung al propriului destin. Se spune adesea că vîrstele premoderne nu recunosc demnitatea individului. Poate că e aşa. Dar demnitatea persoanei, programul ei maximal erau, în schimb, esenţiale. În aşa măsură că, pentru a asigura împlinirea acestui program, libertatea de gîndire a individului putea fi, în mod paradoxal pentru noi, "încadrată", modelată, orientată de autoritatea dogmei. Putea fi chiar apăsată de teoria pedepsei şi a răsplăţii, concepţie subalternă, de altfel, în ochii sfîntului Ioan şi a sfîntului Pavel, ca şi în ochii unor mistici, precum musulmana Rabi’a, care dorea să stingă infernul şi să incendieze paradisul, pentru ca Dumnezeu să fie adorat în perfectă libertate. Doctrina infernului şi a paradisului îl exaspera pe Berdiaev fiindcă ea transformă viaţa spirituală în proces judiciar, răpindu-i omului tocmai libertatea şi responsabilitatea personală. Paradoxul societăţilor vechi stă în faptul că " pentru a asigura condiţii de realizare completă persoanei " se foloseau mijloace "tari", care, la limită, puteau atenta la libertatea de gîndire, la libertatea persoanei înseşi. Paradoxul societăţilor moderne stă în faptul că " pentru a asigura condiţii de realizare completă individului " se folosesc mijloace "slabe", formale, care îi lasă intactă libertatea, dar neorientată, vulnerabilă: o libertate care, din perspectiva persoanei este oricum, prin definiţie, imperfectă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.