Gustul pentru călătorie

Publicat în Dilema Veche nr. 810 din 29 august – 4 septembrie 2019
Gustul pentru călătorie jpeg

Se spune adesea că, în ce priveşte „viaţa bună“, atitudinea filozofiei înseamnă căutare, dinamică a gîndului riguros, în vreme ce religia înseamnă stabilitate într-un crez, certitudine. Filozoful (în sens vechi) ar fi cel care se află mereu în interogaţie, în cercetare, pe drumul dificil al unei cunoaşteri niciodată garantate, aproximîndu-şi ţinta pe cărările lucidităţii. Ar fi un „călător“. Pe cînd omul religios ar avea o ţintă deja dată, care l-ar fixa în siguranţa unui adevăr revelat şi în ordinea canonică a existenţei merituoase. Ar fi unul care „a găsit“ şi nu mai are decît să-şi proclame găsirea, să şi-o dovedească prin discurs şi faptă. Primul ar consimţi riscului, aventurii, ca unul care îşi caută singur drumul. Celălalt s-ar baza pe lecţia religiei sale, ar fi scutit de întrebări, uimiri, căutare; ar fi unul care ştie tot ce e de ştiut, care ar poseda „soluţia“ şi are doar să o transpună în doctrină sistematică, în normă morală, în practică de fiecare zi. Primul ar fi un explorator. Celălalt, gospodarul unui „dat de sus“.

Chiar aşa să fie? Omul religios să nu mai aibă de descoperit nimic? Să nu aibă nelinişti şi strădanii de cunoaştere, impuls către itineranţă interioară? Să-şi vadă el Ţinta cu o claritate fără pată, să fie el în termeni de domestică familiaritate cu divinul? E drept că discursul fundamentalist al oricărei religii poate lăsa această impresie: impune reguli „absolute“, stabileşte merite şi vinovăţii, categoriseşte, exclude, pedepseşte, de parcă ar avea ştiinţa universală a vremii de apoi. E drept că, mai larg, există inşi „instalaţi“ în religie şi, de asemenea, voci religioase care vorbesc „de sus“, de parcă tonul autorităţii divine ar fi bunul lor propriu. Dar, în orice spaţiu de credinţă, întîlnim reacţie critică împotriva unor asemenea reducţii. Întîlnim argumentaţii viguroase împotriva unei cunoaşteri religioase care pretinde că are Ţinta la îndemînă.

În Antiohia secolului IV, de pildă, Ioan Gură de Aur, mai tîrziu patriarh al Constantinopolului, predică cu pasiune împotriva unor gînditori creştini care pretind că raţiunea umană, susţinută de credinţă, poate acoperi integral esenţa lui Dumnezeu. Iar critica lui, deşi rostită în faţa comunităţii, a unor credincioşi de rînd, nu are ton de dăscăleală polemică. Ea exaltă, dimpotrivă, „incomprehensibilitatea“ lui Dumnezeu, are elanul unui imn dedicat de-necuprinsului divin. Ioan atrage atenţia, printre altele, asupra deosebirii între „de neînţelesul“ şi „de nepătrunsul“ lui Dumnezeu. Dacă El ar sălăşlui doar „într-o lumină de neînţeles“, ar însemna că e dincolo de înţelegerea noastră, dar că cercetarea, interogaţia asupra Lui rămîn cu putinţă. În schimb, a spune că lumina de care se înconjoară e „de nepătruns“ înseamnă că, prin concept şi cugetare umană, nu e nici măcar posibil să depistezi „zona“ interioară a lui Dumnezeu, să o aproximezi. E ca o mare, spune Ioan, nu numai fără fund, ci ca una în care scufundătorii nici măcar nu pot să se scufunde.

În fond, credinţa îl pune pe adeptul ei în faţa unei asemenea probleme de orientare, de cunoaştere. Între intelectul uman, chiar animat de credinţă, şi Ţinta la care se el raportează diferenţa de nivel e ireductibilă. Şi e totodată mobilizatoare. Ţinta e infinit depărtată, mai mult, e nesituabilă şi e totodată intens atrăgătoare. Nu s-ar putea spune că religia îl aşază pe credincios într-o confortabilă poziţie cognitivă. Nici că îl înzestrează cu certitudini seci, sedentare. Da, revelaţia îi dă certitudinea unei veniri salvatoare a lui Dumnezeu. Dar tocmai această venire îl confruntă pe om cu un Partener care iese din scara umanului şi a lumii. Tocmai ea îl îndeamnă să-şi pună în chestiune mărginirea, să se rişte pînă la propriile limite, inclusiv intelectuale, să se lase antrenat dincolo de ele.

Ceea ce credinciosul poate găsi în lucrurile lumii, în experienţa cunoaşterii lor sînt „urme“ ale Ţintei. Adică un „pozitiv“ care, afirmîndu-şi insuficienţa, trimite dincolo de el. Bine privit, el poate comunica, prin lipsă, prin non-infinitul său, ceva din direcţia de urmat. În frumosul volum Despre numinos (tradus la Humanitas, 2006), Rudolf Otto dedică un capitol argumentaţiei lui Ioan Gură de Aur; citează de asemenea un vers al musulmanului Rûmî (secolul XIII), despre „bogatul Nu care te pune pe urmele Fiinţei“. Iată o bună emblemă pentru via negativa a oricărei tradiţii.

Dacă ţinem seama de toate astea, un credincios Ţintei e împins spre condiţia călătorului, e îndemnat să-şi privească credinţa drept cale – pe care noi şi noi sensuri ale Ultimului îi vor ieşi, poate, înainte.

Pelerinajul, ca practică larg întîlnită în religii, nu e doar mersul către un loc de veneraţie, către o ţintă bine definită. E şi un exerciţiu de ieşire din familiar, din condiţia asigurată, bine cunoscută, previzibilă, a sedentarului. Insul îşi schimbă, concret, mental, spiritual, condiţia. Se predă drumului, se desprinde de protecţiile pe care i le dădeau ştiutul şi obişnuitul, se deschide necunoscutului, riscului, surprinzătorului. Nu trebuie să fii Heidegger ca să ai intuiţia că „ceea ce e esenţial survine întotdeauna în chip neaşteptat“. (Trebuie, desigur, să fii Heidegger, ca să foloseşti această intuiţie în croirea unei reţele de cărări prin pădurea gîndirii.) Dar orice ins poate să-şi dea seama ce oferă dislocarea din familiar. Condiţia călătorului – nu neapărat concretă, cît interioară – expune mai bine decît sedentaritatea „neaşteptatului“ vertical; presimţirea lui e atunci mai vie, atenţia mai liberă, mai productivă în faţa lui.

Poate că, astăzi, tema acestui fel de călătorie nu mai e foarte prezentă în conştiinţa religioasă largă. Misticii radicali, contemplativii metafizici care o întrupau nu prea mai sînt relevanţi pentru viaţa religioasă comună, nu mai au prestigiul din epocile trecute. Însă modernitatea tîrzie a adus cu ea fenomene care pot îndrepta atenţia către „de-necuprinsul divin“ şi călătoria care i se potriveşte. Am pomenit adesea „întîlnirea religiilor“ care, de mai bine de un secol încoace, ia diferite chipuri: cunoaştere culturală a celorlalte religii, dialog interreligios, conlocuire determinată de circulaţia persoanelor, acceptare – rezervată, respectuoasă ori apreciativă – a diferitului religios. Nu mai trăim într-o lume religios uniformă. Pluralismul religios a devenit un dat occidental. Or, el nu e doar un semn al liberalismului propriu societăţilor occidentale. Poate fi, pentru ochiul spiritual, şi un semn al infinitei bogăţii a divinului, care se comunică în diferite expresii/religii, care radiază diferite căi spre Sine. Călătorul pe calea propriei credinţe poate vedea în diversitatea religioasă o sugestie, un reflex al infinitului care e propriu Ţintei sale. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Moși, daruri, tradiții
Moș Nicolae e primul din seria Moșilor de iarnă de la noi.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
The most beautiful time of the year... pe bune?!
„Băi, trebuie să mergem să luăm ceva provizii, că vin termitele astea și nu mai găsim nimic! Măcar pîine să avem”.
E cool să postești jpeg
8 secunde
Cît de mult ne afectează toate aceste zgîndăreli emoționale și acele false informații care, sub masca unei cunoașteri, ascund doar un munte de rumeguș?
p 20 Muzeul Taranului Roman WC jpg
Caietul de desene al Ioanei Bătrânu
Studiile adunate în album fac prezente, de altfel, teme dominante ale Muzeului configurat de Horia Bernea şi de echipa lui.
Theodor Pallady jpeg
Miracolul mirării
Pe firmamentul filozofiei europene din veacul 20 au strălucit cel puțin trei gînditoare evreice, ardente și tributare unui inerent „feminism” axiologic
974 21 2 jpg
Școala de arhitectură, ca o citadelă...
Se spune despre arhitectură că reușește să surprindă cu cea mai mare acuratețe spiritul unei epoci
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cu alte cuvinte, dacă Grinch există, există cu siguranță și Moș Crăciun.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.