Experienţa întunericului

Publicat în Dilema Veche nr. 594 din 2-8 iulie 2015
Experienţa întunericului jpeg

Întunericul, la teatru, e o experienţă unică. Întunericul se prezintă ca o experienţă şi de aceea se aseamănă cu muzica ce e, spune un recent specialist, „experienţă“. Muzica şi întunericul nu spun nimic, nu au discurs, dar, dincolo el, furnizează datele unei experienţe „artistice“. Recent, întunericul a învăluit scenele Europei, ca şi cum, după gloria luminilor şi a imaginilor, ni se propune confruntarea cu această soluţie ultimă, excesivă, această confruntare cu o scenă care ne solicită altfel decît odinioară, care ne confruntă cu o „noapte“ a teatrului, complex elaborată. 

Oare azi, cînd marile oraşe au domesticit noaptea, cînd luminile o temperează şi reclamele o poluează, regăsirea întunericului nu capătă şi un sens polemic? El odihneşte şi invită la întîlnirea cu sine pe fond de uitare a „societăţii spectacolului“, cum spunea Guy Debord. El e o invitaţie, un apel la monolog, monolog de spectator în parte izolat de vecinii săi şi totodată reconfortat de „adevărul“ obscurităţii: ea nu e joc, nici disimulare, ea e un context comun. Întunericul nu e evocat ca în roman, nici expus ca într-un tablou – el se constituie în „experienţă“ dublă, căci, spre deosebire de cinema, aici, actori şi spectatori sînt în acelaşi timp reuniţi într-un prezent comun. Prezentul nopţii. Al nopţii ca un „principiu de adevăr“ în ficţiunea teatrului. 

Recentele spectacole ce l-au convocat confirmă o veche convingere, ea îşi are originea la Wagner şi, cîţiva ani mai tîrziu, cinematograful îşi fundamenta apariţia pe o lege de recepţie: în întuneric, o sursă de lumină atrage ochiul, îl captivează şi îl solicită. Wagner a stins lumina în sală pentru a acordă prioritate scenei, cinematograful a admis că un ecran luminos exercită efecte magnetice pentru o sală redusă la obscuritatea integrală. Întunericul focalizează privirea. O invită la concentrare, apel la descifrare în noapte a ceea ce se percepe dificil şi apelează la vigilenţa ochiului. Spectatorul sau adoarme, sau se converteşte în paznic mai atent că nicicînd al scenei. 

Recent, un prieten, Patrice Martinet, care conduce teatrul Athénée, m-a invitat insistent la un spectacol Beckett, semnat, am aflat apoi, de un vechi asistent al lui Walter Asmus. El îi cunoştea aşteptările şi, mai mult ca oricînd, le-a respectat. Spectacolul, interpretat de o actriţă genială, Lisa Dwan, reuneşte trei texte:

Opţiunea întunericului se impune aici ca un imperativ dat prealabil: nici o lumină, nici indicaţii pentru ieşirile de ajutor, nici ecran pentru subtitrarea textelor, noapte completă. Noapte plină, noapte de reconciliere cu singurătatea şi totodată noapte socială: sîntem într-o sală. Pe scenă, survin ici şi colo imagini parcă sculptate, celebra „gură“ ce pronunţă textul din

o siluetă fantomală în

, un fotoliu cu basculă în

. Fragmente de lume. Şi, în acelaşi timp, cuvintele lui Beckett răsună cu o precizie unică – fiecare se distinge şi se înscrie într-o veritabilă succesiune muzicală. Poate pentru că nu-l înţelegeam, structura ritmică şi accentele sonore căpătau valoarea unei bucăţi de Bach. Percepţie de veghe în noapte. 

Cîteva zile mai tîrziu, răspundeam unei invitaţii amicale şi mă duceam la Le Mans, unde François Tanguy a recuperat o veche clădire industrială abandonată, La Fonderie, şi a convertit-o într-un fel de falanster artistic, de utopie concretă unde actorii trăiesc, prospectează şi creează, unde spectatorii îşi găsesc refugiu: un loc devenit mitic. Un grup cunoscut condus de Martine Venturelli şi Riwana Mer propune, de ani de zile, spectacole ce se derulează în întuneric. Acolo am asistat la o reprezentaţie revelatoare:

… titlul are o legătură „sonoră“ cu „pontaj“, deci cu accidentele inimii, cu consecinţele infarctului. Privim şi scrutăm noaptea din secretul căreia se detaşează imagini disparate, stranii şi, în adevăratul sens al cuvîntului, „enigmatice“, imagini de corpuri şi obiecte fragmentare. Le urmăresc şi resimt satisfacţia unei extinderi a propriului univers, a unei explorări imaginare, a unei confruntări cu necunoscutul. Apoi, din cînd în cînd, se aud în şoaptă cuvinte îndepărtate, abia perceptibile, murmure ce tulbură discret tăcerea totală. O invitaţie la voiaj, un voiaj ce captivează prin revelaţii imprevizibile. Şi acolo, în noapte, se impune o senzaţie onirică, de incertitudine şi vis. Un vis cu ochii deschişi, dar care respectă ordinea şi logica fragmentară a visului. Sclipiri şi chipuri, corpuri înstrăinate, mîngîieri sonore – o lume nocturnă, unde raţiunea îşi pierde certitudinile şi misterele se întrupează. Nu înţelegem nimic, dar resimţim totul. Dar nu acestea sînt tocmai datele ce definesc o… experienţă! Cei care nu cred în puterea viselor n-au acces la o asemenea „experienţă“. Pe mine, însă, m-a eliberat. Acest grup ar putea spune, parafrazîndu-l pe Cioran, „noaptea ne curge în vene“. 

În această „călătorie pînă la capătul nopţii“, cum ar spune Céline, un ultim episod:

de Maeterlinck, pusă în scenă de Denis Podalydes. După plecarea lui Brook, acum, pentru prima oară regăsesc spiritul acestui teatru pe care şi-a depus pecetea, Les Bouffes du Nord. Nu un spectacol cu toate ingredientele teatralităţii, ci o rătăcire în noapte pe urmele copilului mort, Tintagiles. Vocile se aud, cuvintele sînt perceptibile, dar totul pare a veni de altundeva… din altă lume. Tintagiles e reprezentat de o marionetă cu chipul impersonal, dublată vocal de un abil manipulator, în timp ce cele două personaje feminine se înrudesc prin voce şi siluete, toate acoperite de negru. Negru pe negru… lumina pătrunde econom pentru a degaja un colţ de scenă pe care, privindu-l, îmi amintesc o oază de lumină care se detaşa într-o celebră

a lui Caravaggio. Puţinul care se distinge în obscuritate capătă o rară intensitate. E ceea ce rezistă nopţii. Dar aici, intuiţie subtilă, muzică, îndeosebi un violoncel, se constituie în partener discret şi omniprezent. O muzică ce reverberează ca un ecou ce traversează profunzimile întunericului. O „experienţă“ comună. Voci şi sunete reunite, ce nu capitulează complet şi, pentru că rezistă nopţii, ne permit nouă, în sală, să le urmăm calea. Şi astfel să ne constituim într-o pasageră comunitate nocturnă. 

Revenind acasă, mi-am deschis cartea

(Editura Nemira) şi am revizitat nopţile picturii, pentru a continua întîlnirea cu nopţile scenei cu care, recent, m-am confruntat. Şi astfel, graţie întunericului, o artă „lumina“ o altă artă. Iar noaptea devenea clară.  

P.S. Ca o confirmare a acestei seducţii recente exercitată de „întuneric“, merită amintită şi o reprezentaţie la care nu am asistat, dată la Conservatorul din Paris în martie 2015. Ea a suscitat reacţii perplexe sau… entuziaste. 

Livada de vişini, teatrul nostru

Foto: G. Venturelli

image png
Cum stăm cu timpul
Tehnica Pomodoro am eliminat-o rapid, pentru mine este suficient de stresantă alarma de dimineață încît să mai pot tolera alte întreruperi sonore de-a lungul zilei.
image png
Ritualuri (pre)școlare
Cu atît mai mult dacă știai că, după întreaga poveste, urma, mai de fiecare dată, mersul la cofetărie.
image png
Aproape toamnă
Mi-a părut rău cînd am plecat, aș mai fi stat acolo o săptămînă.
image png
Complicitatea aparențelor
Fiule, tu ai făcut tot ce ai putut în viață, meriți și tu Paradisul. Îți ofer toiagul de lemn”.
image png
Plînsul și mîngîierea
Astfel, Dumnezeu venea El însuși să tămăduiască durerile și să asume suferința.
image png
De ce identitatea creștină îi enervează pe unii europeni de azi
Lumea identităților moi, însă, nu e deloc fericită, după cum se vede.
1016 21 Lorin jpg
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Noi am inventat covridog-ul!“
image png
Stai un pic mai departe
Treci de 40 de ani și abia atunci începi să te întrebi ce îți place cu adevărat.
image png
Imagini blurate din clasa întîi
„Revolta” se manifesta, de fapt, doar în jurul cozii.
image png
Obor exotic
Un spațiu multiculti, cum se zice acum. Nu știu dacă e bine, dacă e rău.
image png
Educația ne unește. În probleme
Deși nici Franța nu duce lipsă de probleme vechi, noul an școlar în Hexagon a debutat cu una nouă.
image png
Clerul și poporul
 lui Dumnezeu
Evident că această „politică a struțului“ întristează, alienează și generează frustrări deloc potrivite cu idealul nostru afirmat de comuniune și creativitate liberă.
p 20 Blaise Pascal WC jpg
Noblețea supunerii
Dar Pascal folosește totodată capacitatea rațiunii de a organiza cîmpul cercetării.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Cînd, în toiul nopții, îți cedează bateria de la chiuvetă, te simți Bacovia. Cînd vine ziua și intri în dansul social al reparațiilor – instalator, administrator, meșterul blocului –, îți dai seama că, de fapt, ai alunecat, precum Alice, într-o Țară a Minunilor. (S. G.)
image png
Dăm copiii afară din casă?
Am devenit adult și am pus traiul de una singură înainte de orice altceva.
image png
Școli, sfîrșituri, începuturi
Data de 15 septembrie (căci atunci începeau școlile pe vremea aceea, era bătut în cuie) avea, pentru mine, și o altă semnificație: era ziua mamei mele.
image png
De la butic la hipermaket
Ăla a rîs de el: „Toată lumea fură, important e să nu bați la ochi!”.
image png
Emoții populare, cîștiguri electorale
Cînd ancheta a fost încheiată, acuzele dovedindu-se false, jurnaliștii de la WELT au lansat o întrebare către fundație: ce se va întîmpla acum cu banii donați?
p 20 Edward Hopper, Office in a Small City jpg
Singurătăți urbane: Edward Hopper
Sub semnul ei, lucrurile se compun din fragmente și praguri, iar privirile, din neîntîlniri și stranietăți.
image png
Despre convertirea păcătosului
El [sufletul] nu mai poate gusta liniștit lucrurile care-l încîntau.
1014 21 urbe arhitect Andra Panait jpg
Împreună
Așezată sub egida sustenabilității, participării și incluziunii sociale, Bienala oferă tuturor arhitecților din România posibilitatea de a intra în legătură cu confrații lor.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
● E adevărat că o firmă chinezească își încurajează angajații să slăbească? Da. Kingtian Consulting le plătește angajaților 25 de euro pentru fiecare kilogram pierdut.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ultima zi din vara lui 2023
Povestea personală a fiecăruia reprezintă cea mai bună sursă de inspirație.

Adevarul.ro

image
Cazinoul din Constanța, aproape gata reabilitat. Cum arată edificiul-simbol de la malul mării
Restaurarea Cazinoului din Constanța este tot mai aproape de finalizare, anunță primarul Vergil Chițac. Simbol al celui mai mare port al României, cazinoul s-a aflat ani de zile în stare avansată de degradare.
image
Experiența terifiantă a unei românce în Rusia. „Nu credeam că voi mai prinde a doua zi”
Maria, o tânără româncă, și-a amintit concediul petrecut la Soci, în Rusia, alături de prietenul ei, dar și spaima trasă acolo. Tânăra spune că nu ar mai vizita Rusia, cel puțin până atunci când armata rusă nu se va retrage din Ucraina, iar vinovații nu vor plăti pentru cele întâmplate
image
Banalul medicament care poate omorî copiii. Dr. Mihai Craiu: „Este cel mai toxic pentru ficat“
Medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenția că uzualul Paracetamol poate fi periculos pentru copii. O doză prea mare poate produce moartea.

HIstoria.ro

image
Când sașii se întorc acasă, în Ţara Ovăzului
De 11 ani, în toiul verii, în satele săsești din Haferland, Ţara Ovăzului, se întâmplă ceva cu totul deosebit.
image
Operațiunea Citadela, aliații și spionii
Stabilită inițial pentru primăvara anului 1943, lansarea Operațiunii Citadela a fost amânată de mai multe ori, iar ofensiva a fost declanșată la începutul lunii iulie.
image
Constanţa Magoş. Prima răpire a unui membru al exilului românesc
În august 1952, spionajul comunist de la București punea în aplicare prima sa acțiune de răpire a unui membru al exilului românesc.