Eroii prim-planului şi omul din umbră

Publicat în Dilema Veche nr. 828 din 3 - 8 ianuarie 2020
Eroii prim planului şi omul din umbră jpeg

Detest retransmisiile de operă la televizor căci, printr-o sistematică eroare, camera expune guri exorbitante, feţe schimonosite, machiaje şi peruci violent spectaculare: ceea ce e făcut pentru a fi văzut de departe este abuziv apropiat. Dacă, din sală, ochiul spectatorului explora un ansamblu plasat la cel puţin douăzeci-treizeci de metri, în faţa ecranului el se confruntă penibil cu efortul şi artificiul scenei. Camera, crezîndu-se originală, filmează cîntăreţii ca pentru o secvenţă dintr-un studio de cinema şi astfel produce un efect invers: intimitatea privirii deteriorează percepţia performanţei. Prim-planul e nociv, iar prejudiciul său este indiscutabil. Cîte opere retransmise nu mi-au dat impresia că ele se înrudeau cu excesul baroc al acelei forme de teatru care e kabuki-ul japonez! Dar în sala ce îi e consacrată la Tokyo, Kabuki-za, spectatorul se delectează şi apreciază tocmai acest exerciţiu al unei teatralităţi afişate fără reticenţă și fără rezervă, o teatralitate străină Occidentului actual. Aici, teatrul a injectat o doză de adevăr plastic şi fizionomic pe care prim-planul o contrariază. El dăunează operei.

Dar dincolo de impactul produs în marile creaţii cinematografice, am resimţit, dimpotrivă, valoarea prim-planului în recentele emisiuni consacrate campionatelor mondiale de atletism. De astă dată, privirii de departe, din tribune, i se substituie, dar acum benefic, privirea de aproape. Vedem ceea ce altfel nu putem vedea. Mici şi esenţiale emoţii, privirea uimită, derutată a unei tinere americane care, înainte de a sări în aer de bucurie, nu-şi crede ochilor şi rămîne o clipă înmărmurită văzînd rezultatul afişat, gestul unui atlet ce-şi protejează corpul umed de transpiraţie cu un drapel, lacrimile unui tragic accidentat, genele false, machiajul abuziv şi unghiile derizorii ale multor concurente – prim-planul revelează detaliile unui corp şi dezvăluie reacţia personală, privată, a sportivului. Prim-planul e un indicator biografic. Dacă, la operă, el parazitează recepţia, aici el o personalizează. El permite intimitatea dezvăluirii de sine căci se insinuează în interstiţiul de libertate dintre efortul cursei şi consecinţa ei individuală. (Un abuz intervine atunci cînd, înainte de a se lansa în cursă, o cameră ascunsă transmite expresia fizionomică a sportivilor. Ei deplîng această imixtiune impudică.)

Între detestare la operă şi admiraţie la atletism, prim-planul se revelează ca un procedeu a priori neutru a cărui pertinenţă se confirmă sau se infirmă în funcţie de domeniul unde se exercită. Şi, evident, de talentul operatorilor.

11 145546178614976271 source jpg jpeg

Emisiunile consacrate unor sporturi individuale seduc şi prin posibilitatea de a descoperi dimensiunea ascunsă a performanţei, invizibilul aisbergului. Ea se produce prin expunerea publică a unei relaţii privilegiate, aceea dintre atletul care a atras atenţia stadionului şi un personaj refugiat în secretul culiselor, printre spectatori, antrenorul. Către el se îndreaptă alergînd discipolul victorios şi, pentru o secundă, îl smulge din anonimat. El e omul din umbră. Om prezent, dar ascuns în public, ca acel antrenor polonez de 73 de ani în braţele căruia cade atletul care a cîştigat titlul la saltul în înălţime şi al cărui nume tribunele de la Doha îl scandează isteric. Sau cum să rămîi indiferent la precipitarea cu care o campioană cubaneză la aruncarea discului se caţără periculos, fără nici o precauţie, pe marginea tribunei pentru a se arunca în braţele antrenorului ei sau la consolarea mută venită din partea antrenorului unui atlet care a abandonat sub efectul temperaturii ucigașe? Ei sînt indisociabili, ambii sînt necesari.

Omul din umbră pe care nu-l vedem decît o dată, surprins de cameră, are un statut aparte, intermediar. El se situează entre-deux, între actul sportiv la a cărui pregătire a contribuit şi privirea de spectator implicat, expert, ce evaluează atent fiecare detaliu. Atletul îl caută din priviri, dar noi îl identificăm fugitiv doar cînd sportivul din prim-plan îl extrage din mulţime pentru a-l abandona din nou şi a face glorios turul de onoare. Camerele apoi îl ignoră, noi nu-l mai localizăm, dar omul din umbră a ieşit pentru o clipă la lumină. Şi astfel s-a confirmat public intensitatea unei legături reciproc împărtăşite între el şi atlet.

Aceasta evocă finalurile de spectacol, la teatru, dar mai ales la operă, unde ritualul e impus: protagonista, la aplauze, fuge în culise pentru a-l aduce în scenă pe regizor, căci şi el, asemenea antrenorului, este un „om din umbră“. După ce, un moment, este expus reflectoarelor, el se retrage apoi rapid. Dar momentul suscită, ca pe stadion, o rară emoţie fiindcă atunci observăm silueta fragilă a lui Warlikowski printre corpurile splendide care domină scena sau, dimpotrivă, pe cea nemăsurat de înaltă a lui Ostermeier. Îi recunoaştem şi, din sală, vizual, îi descoperim. Şi cum să nu evoc surpriza trăită la Maribor, cînd interpreta lui Charlotte din Livada de vişini pusă în scenă de Gabor Tompa a coborît în sală şi m-a luat de mînă pentru a mă invita pe platou? Eu, un „personaj secundar“, dramaturg al spectacolului. Într-o sală de teatru sau pe un stadion, eroii prim-planului îi dezvăluie pe „oamenii umbrei“, cei cu care s-au asociat şi împreună s-au dăruit unei vocaţii comune.

„Omul din umbră“ e refractar prim-planului. Nu pentru că, asemenea unui liliac, lumina îi repugnă, ci pentru că, sedus şi convins de puterea secretului, el preferă obscuritatea umbrei. Echivalentul său în politică sînt așa-numitele „eminenţe cenuşii“, personaje strict contingente liderilor, dar minimal expuse. Ele îşi exercită puterea evitînd evidenţa prim-planului şi a notorietăţii publice. În Franța, Marie-France Garaud a fost o celebră „eminenţă cenuşie“ a lui Jacques Chirac, dar cînd, într-o seară, la Teatrul Athénée, am recunoscut-o şi i-am vorbit, ea a reacţionat surprinsă: „Sînt mirată că mă ştiţi“. Ceea ce nu i-a displăcut.

Tînăr fiind, am văzut un film consacrat marelui spion Sorge, acela care, cel dintîi, i-a destăinuit lui Stalin iminenţa agresiunii germane, în care acesta n-a crezut. Personajul, într-un monolog de neuitat, îşi dezvăluia propensiunea pentru „umbră“ – „spionul trăieşte din satisfacţia de a rămîne necunoscut, dar totodată de a dispune de o mare putere. El circulă anonim pe stradă printre oameni“. Umbra îi e proprie şi orice dezvăluire publică, fie și parţială, îi contrazice natura rolului asumat. Umbra îi e propice, lumina nu-i convine, în timp ce eroii prim-planului o caută şi uneori, obsesional, o cultivă.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Iisușii mei (Editura Nemira, 2018) și Pagini alese (Editura Nemira, 2018).

Foto: Dan Horațiu Popa

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.