Dumneavoastră

Publicat în Dilema Veche nr. 82 din 11 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pînă acum cincisprezece ani, apelaţiunea noastră oficială, de partid şi de stat, era "tovarăşe" ori "tovarăşă", după caz. Mai pe scurt şi mai politic corect: "tov.", pentru toată lumea. Eram toţi, "tov."-i şi "tov."-e înregimentaţi pe aceeaşi galeră, care vîslea spre nicăieri. Eram prizonierii (cvasiresemnaţi) ai unui proiect scornit de nişte tipi care îşi ziceau, fără să ne întrebe, tovarăşi cu noi şi ne pretindeau omagiul, veneraţia, supunerea necondiţionată. Formam o vastă "societate secretă", de vreme ce "secretul" constituia una dintre obsesiile regimului: tovărăşia comunistă. Identitatea individului se definea exclusiv derivat, colectivist. El nu era cineva cu statut autonom, de capul lui şi pe picioarele sale. Era un "tovarăş" la ceva, cu cineva, cumva, mereu lătraţi, aceştia trei din urmă, de megafonul ideologic al partidului. Cu un tremur timid de contestare, ne mai adresam totuşi din cînd în cînd unii altora, în spaţiul aşa-zis public, cu "doamnă" şi "domnule". De pildă, la cozi: "Ce vrei, dom'le? De ce te bagi în faţă?!!!". O făceam chiar şi în situaţii mai puţin tensionate, mai anodine, folosind un apelativ cu care părinţii noştri fuseseră obişnuiţi, de care nu aveam de gînd să ne dezobişnuim. Politeţea cea mai curentă, respectul de la sine înţeles faţă de individ constituiau, în raport cu regimul comunist, nişte îndrăzneli, nişte "transgresiuni": îi minau uriaşele eforturi de a obţine utopia unei magme fericite de tovarăşi. Dar, mai mult decît noi, limba însăşi se opunea înregimentării. Nici chiar supremul tovarăş nu spunea: "dragi tovarăşi şi pretini, tovărăşiile voastre trebuie să luptaţi" etc. Spunea: "dumneavoastră trebuie" etc. Limba se încăpăţîna să păstreze memoria unei condiţii umane mai demne decît cea a "epocii de aur". Astăzi nu mai sîntem încadraţi totalitarist la rubrica "tovarăş", ne-am destins, chiar peste măsură cîteodată: sîntem familiari, direcţi, adesea fără limite şi nuanţe. Ne adresăm totuşi din nou unii altora, în mod oficial acceptat, cu "doamnă" şi "domnule". Limba română, limbile moderne în genere, ne amintesc, oricît de erodate ar fi cuvintele, oricît de neatenţi am fi la depozitul lor de sens, că omul are o condiţie seniorială. "Dumneavoastră" îl lasă să transpară pe "domnia voastră". Limbile noastre moderne ne reamintesc la tot pasul că avem posibilităţile, prestigiul, responsabilităţile unui dominus, că sîntem fiecare, măcar latent, aşa ceva. În cheie laică, asta vrea să spună că ne putem configura singuri destinul (individual şi comunitar), că sîntem în stare să ne identificăm crizele, să reflectăm asupra lor şi să căutăm soluţii, că avem datorii şi drepturi ale omului care sînt de onorat. (În 1943, Simone Weil imagina principiile noii societăţi ce trebuia să se recoaguleze după barbaria războiului. Şi-a intitulat textul: L'enracinement , cu subtitlul: "Preludiu la o declaraţie a datoriilor faţă de fiinţa umană", sprijinindu-se pe un lucru destul de evident pentru oricine, anume că "un drept nu e eficace în sine, ci doar prin obligaţia ce îi corespunde; împlinirea efectivă a unui drept decurge nu de la cel care îl posedă, ci de la ceilalţi oameni care se recunosc obligaţi într-o anume privinţă faţă de el". Mai scurt spus, nu eşti domn - sau doamnă - decît în măsura în care recunoşti realmente aceeaşi calitate, acelaşi "drept" semenilor tăi.) Politeţea este exerciţiul minimal, curent şi codificat al condiţiei noastre senioriale, al datoriilor şi drepturilor ei. Pentru un om atent la o tradiţie spirituală sau angajat în ea, condiţia "domniei" cu care e înzestrat are, desigur, conotaţii mai ample. El se percepe ca dominus nu numai pentru că respectă activ libertatea de conştiinţă şi de opinie a celuilalt, alături de toate celelalte drepturi ale omului. El se percepe ca dominus (şi îi percepe pe ceilalţi ca atare) pentru că îi referă pe toţi la acelaşi dominus incontestabil, absolut. Fiecare tradiţie are un mod de a spune că există o continuitate intimă între fiinţa umană şi acel dominus. Purtăm, în centrul fiinţei noastre, o imagine, un "mister", o "scînteie" din realitatea lui. Faptele omului au a ţine, în principiu, seama de asta. Sîntem, în lume, un reflex al lui: cu aceeaşi suveranitate, dar şi cu aceleaşi responsabilităţi de a sluji la "armonizarea" universului (a fiecărui univers, mai modest ori mai larg) şi la orientarea lui către Domnul tuturor lumilor. Intelectul uman poate ajunge, prin antrenament, virtute, asceză, rugă, atît de pur, încît să reflecte lumina acelui dominus şi, mai mult, să fie străluminat de ea. Atingînd o limpezime asemenea cu cea a safirului şi a azurului, el poate deveni "loc al lui Dumnezeu", spunea, în secolul al IV-lea, intelectualul Evagrie în Tratatul practic. Omul spiritual lucrează la "dominarea" patimilor sale, a pulsiunilor sale, a gîndurilor sale, doar pentru a obţine această limpezime. Cel mai adesea e folosit pentru a exprima continuitatea dintre noi şi supremul Dominus simbolismul vital al respiraţiei: sîntem şi mai ales sîntem oameni pentru că El ne-a insuflat ceva din respirul lui, din duhul lui, din a sa pneuma, din a sa ruah, din al său spirit. Hinduşii spun că nu sîntem decît spiţele marii roţi al cărei centru şi a cărei circumferinţă sînt constituite de Âtman, Suflul sau Spiritul universal, în care stăm, de la un capăt al nostru la celălalt, "înfipţi" (Brihadâranyaka-Upanishad). O cale spirituală vizează recuperarea întregii noastre dimensiuni senioriale, cu toate treptele ei, ordonate de îngeri şi de profeţi, concepuţi drept prezidînd etajele arhitecturii micro-cosmice, aşa cum prezidează, macro-cosmic, cerurile ce se boltesc, rînduri-rînduri peste pămîntul nostru, pînă la locul suveranităţii absolute. În programul lui maximal, omul este menit să parcurgă şi să sintetizeze toate aceste etaje pentru a ajunge să se asemene cu Dominus, să se unească cu el. Dar acel Dominus absolut e înfăţişat de tradiţii drept respectînd, pînă şi cu preţul patimii, al sacrificiului, al morţii lui, libertatea umană. El ne îndură crizele, dezorientarea, carenţele, ne susţine eforturile, elanurile, judecata, hotărîrea faptei bine conduse, fără a ne sili niciodată. El ne priveşte şi ne tratează ţinînd mereu seama de condiţia noastră de dominus, oricît de latentă ar rămîne ea în noi. Sîntem partenerii lui, speraţi de el, aşteptaţi de el, la această condiţie. Şi de aceea sîntem şi noi ţinuţi să ne tratăm semenii la fel. Cînd ne adresăm celuilalt cu "domnule" sau "doamnă", răzbate, în politeţea noastră cea mai obişnuită, ceva din demnitatea cu care sîntem învestiţi, ceva din responsabilitatea ei.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.