Din ce sînt alcătuite viețile noastre?

Publicat în Dilema Veche nr. 973 din 1 decembrie – 7 decembrie 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Te doare sufletul cînd vezi cum trec, aparent nebăgate în seamă, mici cărți pline de bunătate și inteligență. Este cazul volumului Pentru o spiritualitate a obișnuitului, scrisă de Bertrand Dumas (trad. rom. de Ana-Maria Răducan, Editura Ratio et Revelatio, 2022). Nu am văzut-o pomenită mai deloc și am dat peste ea doar consultînd, cum o fac de mult timp cu regularitate, pagina web a editurii. Poate că autorul, născut în 1977, nu este încă o celebritate care să atragă privirile, poate că lucrarea însăși are prea puține pagini sau este prea ieftină pentru „piața de carte” de la noi, poate că titlul nu spune prea mult cititorilor amatori de senzații, rețete și adevăruri tari, ultime, decisive. Și totuși, lectura celor patru studii ale lui Bertrand Dumas este proaspătă, plină de sens și bucurie ca o dimineață de primăvară. 

Începutul cărții este cuceritor. Cu toții știm episodul din Evanghelia lui Ioan 4, 6 în care Iisus se întîlnește cu femeia samarineancă venită să ia apă. Dar trecem repede peste amănuntele menționate în text: „Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie(subl. mea), S-a aşezat lîngă fîntînă şi era ca la al şaselea ceas”. Așadar oboseala, respingătorul rest al vieții noastre cotidiene, ține de scenariul cutremurător în care Mîntuitorul lumii își dezvăluie identitatea în fața femeii. Oboseala și dragostea infinită a lui Dumnezeu stau alături. De aici, și prima întrebare a cărții: ce este oboseala din punct de vedere teologic? Augustin comentează: „Este oboseala care rezultă din Întrupare”. Apoi, Hristos este cel care vindecă oboseala, arătînd oamenilor infinitul din ei. Dar dincolo de acestea, arată Dumas, un fapt rezistent la orice recuperare speculativă rămîne: oboseala ține de faptul concret al existenței noastre, de felul de a fi cotidian al omului și de finitudinile sale, iar dacă bunătatea lui Dumnezeu se manifestă undeva în lume, este chiar în interiorul acestui fel de a fi. Obișnuitul este receptacolul Revelației. Viața de zi cu zi, cea în care obosim, întîrziem, uităm sau pierdem lucruri și ocazii este cea în care se produce întîlnirea cu cerurile. Hristos ne cheamă aici, în această împărăție a oboselii: „Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6, 31). Așadar, în cotidianul vieții, chemarea la mîntuire sună firesc, străin de orice „activism” și sacrificiu în vederea unei sfințenii iluziorii: ca un îndemn la odihnă. 

Celelalte capitole ale cărții aprofundează tema aflată în fundalul primei părți: cum arată viața creștină obișnuită? „Clericalismul” (termen generic folosit de către autor) vede existența umană în formele ei... neobișnuite: fie în momentele de răscruce, precum nașterea, moartea sau căsătoria, fie în cele „spectaculare”, precum marile urcușuri, reușite sau căderi, fie, în fine, în cele intense din punct de vedere liturgic. Biserica s-a obișnuit să îl caute pe Dumnezeu aproape exclusiv în aceste situații. Bertrand Dumas vede însă aici o limită  inacceptabilă. Doi autori sînt chemați să depășească acest reducționism clerical și să reașeze viața omului în obișnuitul care îi compune și îi colorează majoritatea clipelor: Henri de Lubac și Madeleine Delbrêl. Aceștia fac în așa fel încît Istoria și Viața, ambele cu majusculă, să se lase inundate de frivolitatea și surpriza obișnuitului, a lumii cotidiene. În fond, observă Dumas, pe scara lui Iacob îngerii urcă, dar și coboară. Între „istoria cu majusculă” și „istoria cu minusculă” se petrece un du-te-vino continuu. Madeleine Delbrêl o spune pe nerăsuflate: „Există locuri în care suflă Spiritul, dar există un Spirit care suflă în toate locurile. Sînt oameni pe care Dumnezeu îi ia și îi pune deoparte. Sînt alții pe care îi lasă în mulțime și pe care nu îi scoate din lume”. Apoi, în alt loc: „Fiecare acțiune minusculă este un eveniment imens, în care ne este dăruit Paradisul, în care putem dărui Paradisul”. În praful zilelor și al rutinelor mărunte, în oboseala și primenirea zilelor, în datoriile și relațiile cotidiene stă întîlnirea nostră cu Cerul. Și din această imensă taină a realului care ascunde înlăuntrul său Crucea provine și o atitudine rar întîlnită în rîndul clericaliștilor sobri: umorul, jovialitatea care se învecinează cu parrhesia. Un exemplu, tot din scrierile lui Madeleine Delbrêl: „Dumnezeul meu, dacă ești peste tot, cum se face că eu sînt atît de des altundeva?”. 

Fraternitatea universală, cerință fundamentală a creștinismului, este văzută, la fel, prin vălul cotidianului. Dumas este aproape amuzat de activismul prometeic al celor care se simt datori să fie una cu întreaga specie umană. Trebăluirea omului prin lume cu gîndul că în acest fel creația însăși ajunge să fie pusă pe un drum mai bun este, chiar și în scriptură, văzută ca un semn de neînțelegere și necredință. În fapt, fraternitatea universală este posibilă doar pentru că ea este deja prefigurată în iubirea divină: „Dacă fiecare om din lume aspiră, mai mult sau mai puțin, la fraternitate, aceasta este pentru că țărîna umană universală a păstrat, ca să spunem așa, urma mîinilor Creatorului” (p. 79). Reconstituirea, din fragmente și nuanțe, a plenitudinii divine este sensul vieții creștine, iar colbul zilelor este aluatul din care această viață ajunge să se întrupeze.

Ultimul studiu din carte vorbește despre conversiunea dorinței, o temă care sperie de-a dreptul lumea creștină. Pe de o parte, dorința este justificată ca dor și aspirație față de Dumnezeu. Psalmii pun în cuvinte nemaiauzite această formă a dorinței. Pe de altă parte, pusă în legătură cu trupul, ea ajunge o înfricoșătoare cale către cădere. Cum poate fi tratată această situație paradoxală? În locul radicalismului ascetic care vrea să purifice dorința lumească și în locul exclusivismului „clerical” al dorinței de Dumnezeu, cartea lui Bertrand Dumas propune o cale de mijloc: aceea a unei convertiri reciproce a celor două dorințe, a întîlnirii lor „pe cale” și nu la extremitatea ei superioară. Dorința cerească se coboară și se convertește „lumește” prin grija față de aproapele; dorința lumească se convertește printr-o treptată, răbdătoare curățire și orientare a energiei ei către bine. Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.

Citită și recitită, mica lucrare a lui Bertrand Dumas este o pledoarie pentru un creștinism onest, modest și luminos, regăsit în cotidianul vieții, nu în excepționalismul ei. Aici, misterul prezenței divine despre care vorbește Henri de Lubac se înființează cu putere, pentru a lua în rîs pretenția de transparență și certitudine a acelor creștini care „pentru că nu au forța naturii, își imaginează că sînt ai Harului”, după cum îi numește autorul, citîndu-l pe Charles Péguy.  

Ioan Alexandru Tofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.