Corupţii ca persoane

Publicat în Dilema Veche nr. 747 din 14-20 iunie 2018
Corupţii ca persoane jpeg

Una dintre temele persistente ale Papei Francisc este condamnarea corupţiei. El denunţă „cancerul“ mafiilor care, spune el, reduce la masă exploatată, prostituţie, teamă o mulţime de oameni pe întinsul lumii. „Mafioţii nu pot face aşa ceva, nu pot să facă din fraţii noştri nişte sclavi. Să ne rugăm Domnului să convertească inimile acestor persoane!“ (cf. Vatican News, 26.05.2018) În cîteva rînduri, el a mers chiar mai departe: i-a îndemnat la căinţă pe mafioţi, ameninţîndu-i că, în lipsa ei, riscă infernul, damnarea. Un departament al Vaticanului a fost însărcinat să conducă reflecţia asupra posibilităţii de excomunicare din Biserică a acelora care nu se rectifică. Alături de îndemnuri adresate societăţii şi guvernelor, alături de gesturi de fraternitate, de politici umanitare anticorupţie, Papa face apel la dimensiunea de „rigoare“ aparţinînd propriu-zis credinţei: la judecata sufletelor în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii. Se adresează mafioţilor ca unor persoane puse în faţa responsabilităţii lor în această lume şi în cealaltă.

De curînd, Vatican News anunţa vizita Papei în Sicilia, în septembrie, cînd se comemorează moartea Părintelui Giuseppe Puglisi. Preot foarte activ în rîndul tinerilor sicilieni, pe care, în numele valorilor Evangheliei, îi îndemna să nu cedeze reţelelor criminale, Părintele Pino ducea „în teren“ o luptă deschisă împotriva Mafiei. Voia să interzică şefilor mafioţi participarea la procesiunile şi la celebrările religioase, ceea ce ar fi echivalat cu blamul şi excluderea lor publică din comunitatea de credinţă. El a fost ucis pe 15 septembrie 1993, la un an şi ceva după asasinarea judecătorilor Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino. Beatificarea sa, în 2013, a pus cîteva probleme canonice, nelipsite de un anumit pigment, ce e drept tragic: fusese „martirizat“ nu de „duşmani“ ai credinţei, ci de nişte „buni“ catolici mafioţi. Papa a evocat în multe rînduri curajul, credinţa activă ale preotului sicilian, din care îndeamnă să se facă un model.

Papa Francisc se referă aşadar nu doar la un fenomen de societate, combătut în numele valorilor creştine. El se referă la persoane şi la statura lor totală. Se referă la victime, a căror demnitate − nu numai strict umană, ci de sursă divină − este batjocorită, mutilată. Se referă la eroii credinţei şi la cei activi care fac să transpară, prin actele, generozitatea şi curajul lor, modelul lui Christos. Se referă la agresori, al căror suflet are nevoie de o radicală redresare. Papa Francisc se referă la conştiinţe, la trezia lor în lumina credinţei.

Există voci care socotesc că mesajul Papei se concentrează prea mult pe social, pe problemele imediatului, pe reformarea lui „aici“. Totuşi, nici una dintre chemările lui nu este lipsită de reper transcendent, de direcţie verticală. De vreme ce se adresează – cu fervoare, cu prospeţime – conştiinţelor, de vreme ce se adresează persoanei referite la Christos, el face operă spirituală. Aplicată în teren.

A existat un moment cînd Biserica Ortodoxă Română s-a declarat şi ea împotriva corupţiei. În februarie 2017, cînd protestatarii umpleau Piaţa Victoriei, Biserica a susţinut o temă opusă puterii PSD care încerca să-şi legalizeze malversaţiunile. A pledat pentru continuarea luptei anticorupţie, dreptate socială, dialog. („Imparţială“, BOR a dat totuşi credit atunci şi discursului Puterii, adăugînd că „folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea“, ceea ce exagera pînă la tragic un argument marionetă de care PSD a uitat de mult.) De atunci încoace, iliberalismul, presiunile asupra Justiţiei, atacurile la DNA s-au acutizat. Ba PSD anunţă chiar (scriu pe 7 iunie) autobuze, detaşamente, mobilizare (prin dependenţă economică şi demagogie): organizează, împreună cu ofensiva corupţilor, o demonstraţie anticorupţie. În tot acest interval, Biserica nu a mai reacţionat.

Dar, chiar atunci cînd a făcut-o, în februarie 2017, mesajul ei nu se adresa persoanei, nu se adresa conştiinţelor. În comunicatul ei de presă, Biserica Ortodoxă Română se recomanda ca „factor al păcii sociale“; declara că „hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material“, îndemna la „rugăciuni pentru pacea şi unitatea poporului român, pentru înnoirea vieţii morale şi spirituale a societăţii româneşti“. Vehicula generalităţi înălţătoare, pline de bunăvoinţă verbală. Dar „inofensive“. Neangajante pentru conştiinţa persoanei, pentru judecata de sine a indivizilor.

Poate că persistă, în stilul de discurs al Bisericii, unele stîngăcii de comunicare cu lumea largă. Dar, dincolo de asta, rămîne totuşi de mirare că persoana şi conştiinţa ei nu sînt ţinta principală atunci cînd Biserica îşi dă mesajul către societatea mare. În fond, creştinismul răsăritean susţine că tema persoanei – destinul spiritual al fiecărui suflet – este domeniul lui privilegiat, este capitolul în care poate aduce mesajul specific, de mare preţ, al credinţei. Creştinismul răsăritean pune accent pe capacitatea lui de a vedea în fiecare fiinţă umană pe Cel care îşi oglindeşte, îşi imprimă acolo chipul. Cheamă la redresare luînd ca reper acest Chip.

Da, ştiu: e ridicol să chemi la rectificare interioară pe dl Dragnea şi pe tovarăşii lui de interese, pe soţii lui penali. Dar credinţa riscă ridicolul de a-şi adresa mesajul fiecărui suflet. Iisus, cel dintîi, riscă şi aruncă sămînţa cuvîntului lui pe orice sol, pe pămîntul interior al oricărei fiinţe. Chemarea e făcută tuturor, răspunsul aparţine fiecăruia. Iisus nu s-a adresat categoriilor colectivului. În faţa mulţimilor, în faţa oponenţilor, în faţa apropiaţilor, s-a adresat mereu interiorităţii umane, responsabilităţii ei în lumea de aici şi în cealaltă.

Dacă Biserica Ortodoxă vrea să-şi iradieze mai viu prezenţa în societatea mare, nu e oare potrivit să-şi îndrepte în primul rînd atenţia, chemarea, mesajul către persoană, să stîrnească examenul de sine al individului? Creştinismul, religia în genere vorbesc mult despre comunitate, comuniune; dar acestea se construiesc pe oameni vii, pe conştiinţe treze, nu pe categoriile colectivului. Desigur, rostul Bisericii este preponderent non-mundan. Ea are în grijă destinul spiritual al persoanei credincioase. Dar acest destin se joacă nu numai „dincolo“, ci şi aici, încă de aici. Şi nu numai în spaţiul Bisericii ori în intimitatea rugii, ci şi în actele vieţii sociale. Pe urmă, chemarea la luciditate, la interogaţia de sine poate avea ecou în orice suflet, angajat sau neangajat religios. Poate fi semnificativă pentru mulţi. Pentru binele comun, nu ar fi oare folositor ca Biserica să se adreseze public fiecărei conştiinţe, fiecărui „tu“, libertăţii şi responsabilităţii lui? 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.