Concordia Cardinalului Cusanus

Publicat în Dilema Veche nr. 246 din 2 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Se cuvine salutată apariţia acestor două mici tratate cusaniene, care au trezit şi vor trezi interesul tuturor cercetătorilor în istoria religiilor din comunitatea de limbă română, aşa cum neîndoios trebuie că au făcut-o - apărute la aceeaşi editură şi de asemenea prefaţate de Anca Manolescu - tratatele lui Eckhart traduse din germana medievală de Gabriel H. Decuble (Despre omul nobil, cupa din care bea regele). Fără a intra aici în detaliul netăgăduit consistent al desfăşurării lor, am dori să punctăm cîteva dintre temele care ar ilustra - şi e meritul celor ce se consacră cu consecvenţă acestor studii - necesitatea de a ne întoarce la asemenea texte. Chiar şi cînd pasiunile şi competenţele ne-ar fi mult depărtate de Occidentul medieval. Aceste două scrieri - un tratat redactat după toate probabilităţile chiar în 1453 şi un opuscul din 1444 - sînt printre cele mai cunoscute pagini ale cardinalului şi unele dintre cele care au avut un ecou redutabil (foarte tardiv, ce-i drept) printre istoricii religiilor. Vom spune întîi de toate că o bună parte din energia contemplativă de substrat tipic monoteist - cea care face, pentru Cusanus, ca amplasarea in rituum varietate să nu compună un detur prodigios în rătăcire, ci tocmai capacitatea de a contempla, apoi de a ordona şi investiga - va trece, cîteva secole mai tîrziu, în energia fondatoare a istoriei religiilor. Cu acest plural desprins de abac şi etnie, în care genitivul nu face sens giratoriu şi care avea să rămînă perfect funcţional, istoricii religiilor aveau să descopere că una dintre preistoriile însemnate ale disciplinei s-a construit prin schiţele de concordia religionum, spectru care se va regăsi în primele manuale de istorie a religiilor (Chantepie de la Saussaye, Tiele, Jordan). Dacă Cusanus nu a avut o posteritate concludentă, problemele sale au avut. Exemplar pentru lenta germinaţie a modernităţii, De pace fidei e edificator prin presupoziţia perfect conservată că diversitatea religioasă e întotdeauna mai tolerabilă decît ar putea fi fractura păcii care o întreţine. Ardoarea teologică se dotează cu reţineri căci, întrebat de englez despre sacramente, Pavel îi va spune: "A cere potrivire întocmai în toate înseamnă mai degrabă a tulbura pacea". Sau, către (probabil) husit: "Pacea credinţei să stăruie neştirbită de diversitatea riturilor". De altfel Cusanus însuşi introduce, la capătul explorării celeste a diversităţii, o bibliotecă. Merită semnalate, aşadar, scrierile celor care au "vorbit despre felurimea religiilor". Un secol mai tîrziu însă, lui Guillaume Postel îi vor trebui patru volume pentru De orbis Terrae concordia. Dar cine compune corul? Se perindă una după alta toate vocile notabile ale Lumii Vechi, într-una dintre ultimele recapitulări caleidoscopice care preced descoperirile numite îndeobşte geografice şi considerate, fără prospeţime, mari. Un grec şi un italian, un arab. Un indian. Un caldean. Un iudeu. Un scit şi un gal. Persanul - şi el e cel care poartă dialogul cel mai întins. Un sirian, un spaniol apoi, un turc. Un german. Un tătar, apoi un armean, un boem, în fine un englez. Mărturie a epocilor în care apartenenţa religioasă, dar mai ales convertirea primeau coeficienţi etnici decişi, căci insul încă se dizolva într-o hartă previzibilă de comunităţi, rămînînd totodată - din punct de vedere istorico-religios - foarte neclar. Toate aceste figuri ar merita o arheologie aparte. De pildă, "caldeanul" şi "persanul" ne retrimit la Oracula Chaldaica, corpus sincretic şi influent care s-a bucurat de o excelentă receptare în multele vîrste ale neoplatonismului şi avea să-i fie atribuit lui "Zoroastru" tocmai de către Georgios Gemistos Plethon, de care Cusanus a fost legat cel puţin (mai ales?) prin Bessarion. Michael Stausberg a cuprins într-o sinteză de 1500 de pagini ponderea acestei Faszination Zarathushtra (1997) în ansamblul lumii asiatice şi europene. La fruntariile lumii absorbite de contemplaţia pacificatoare a cardinalului, în acele colocvii extatice, savuroase şi intrepide în care se prind toţi, depăşind deseori altitudinea simplei lor epoci, armonizarea se petrece nu prin diluare, ci prin intensificare. Flagranţele diversităţii religioase se constată - pacea integratoare se construieşte. Lucru ştiut, de altfel, şi de acel ilustru cusanian care se ignora, Akbar. Înainte de a deveni obiect al unei comparative religion universitare şi academice, categoria însăşi de "sacru" s-a configurat mai generic decît se presupunea de către părinţii săi fondatori. Căci, la o întrebare neliniştit monoteistă a Arabului, Cuvîntul răspunde: "Toţi cei care s-au închinat mai multor zei au presupus că există o dumnezeire. (...) Aşadar, cultul zeilor mărturiseşte dumnezeirea" (omnes qui unquam plures Deos coluerunt Divinitatem esse praesupposuerunt. Cultus igitur Deorum confitetur Divinitatem). Pacea spre care tinde colocviul şi la care teologul are dreptul să spere nu e pacea contabilizată de instanţe internaţionale (care, de altfel, pe atunci, ar fi fost mai strict sublunare). Nici toleranţa - un precipitat mai subtil al unei groase, galopante indiferenţe. Mai nevolnice, doar cuvintele seamănă, de atunci încoace, şi mult mai mult decît lucrurile. E mai degrabă pacea din Numele divine ale Areopagitului, asupra căruia - se ştie - Cusanus a meditat deseori. E simptomatic faptul că traducerile şi exegeza în jurul acestor tratate şi teme s-au intensificat în ultimii ani, şi nu doar în spaţiul german sau italian. Coperta ne reaminteşte oportun aprecierea de care s-a bucurat Nicolaus Cusanus de-a lungul întregii opere a lui Eliade. Surprinzător, dar benefic, cel mai bun studiu de pînă acum consacrat tocmai lecturii pe care tînărul conferenţiar Eliade o face scrierilor cusaniene îi aparţine lui Cristian Preda ("Coincidentia oppositorum în patru lecturi româneşti", în volumul dedicat lui Mihai Şora în 1996, pp. 250-273, cu precădere pp. 258-262). Eliade polemiza, fireşte, explicit şi implicit cu mult mai cunoscutul, pe atunci, P.P. Negulescu, profesorul de "enciclopedie a filosofiei" care îşi confecţiona cursurile şi publicaţiile colportînd manuale şi introduceri de orice soi provenite din toate orienturile (mai puţin al Asiei). În timp ce, de la Marburg la Calcutta, Rudolf Otto îi scria despre Cusanus lui Eliade (în 1929, vezi Archaeus VI ş2002ţ, fasc. 3-4, p. 367). S-a spus şi se va mai spune: e utopic, proiectul acesta al lui Cusanus. Cînd papa Pius II va scrie o Epistula ad Mahometem (adică Mehmet II, totuşi), va tîrgui făţiş convertirea la catolicism a sultanului cuceritor. Nimic mai incert, azi ca şi atunci, decît una fides communis credentibus. Dar între timp am deprins altceva, lucrînd chiar cu aceeaşi inefabilă materie: o bunăvoinţă a adecvării (căreia ar fi nimerit să-i cunoaştem genealogia) şi o surprinzătoare, nutritivă deschidere. Accesibile într-o traducere elegantă şi informată, de altfel într-un context confirmat şi îmbucurător (Pentru cele mai convingătoare studii în română asupra problematicii de faţă (şi în general a "înţelegerii ospitaliere"), vezi Anca Manolescu, "Nicolaus Cusanus: Logosul, interpret al diversităţii religioase", în Eadem, Europa şi întâlnirea religiilor. Despre pluralismul religios contemporan, cuvânt însoţitor de Andrei Pleşu, Editura Polirom, 2005, pp. 37-79, şi Bogdan Tătaru-Cazaban, "Abelard: legea naturală şi dialogul monoteismelor în secolul al XII-lea", prefaţă la Abelard, Dialogus inter philosophum, iudaeum et christianum / Dialog între un filosof, un iudeu şi un creştin, ediţie bilingvă, traducere şi note de Filotheia Bogoiu şi Sorana Sorta, tabel cronologic de Bogdan Tătaru-Cazaban, ediţie îngrijită de Adrian Muraru, Iaşi, Editura Polirom, 2008, pp. 17-29), cele două tratate vor stimula cercetarea şi reflecţia oricărui medievist, dar şi ale oricărui istoric al religiilor. Căci îi adresează, şi lui, o invitaţie. Se cuvine să cunoască convingător concordia cardinalului Cusanus.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei
Constantin Mavrocordat este unul dintre cei mai reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. A desființat „rumânia” în Țara Românească și „vecinia” în Moldova și a reunit Oltenia cu Țara Românească în 1739.
image
Cele mai răzbunătoare trei zodii. Nu uită, nu iartă și îți vor plăti pentru tot ce le-ai greșit
Se spune că răzbunarea e cea mai dulce consolare, dar și că iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine. Nu toată lumea e însă capabilă să ierte și, cel puțin pentru trei zodii, răzbunarea va fi, cel mai adesea, prima opțiune.
image
Garsonieră minusculă cu toaleta în dulap, la Cluj. Prețul este exorbitant: 53.000 de euro FOTO
Piața imobiliară clujeană nu încetează să uimească: după garsoniera de 11 metri pătrați pentru care se cereau 37.000 de euro, a urmat garsoniera cu toaleta „în dulap”, de 16 metri pătrați, pentru care se cer 53.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.