Ceci n’est pas une pipe sau Sfîrșitul istoriei

Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Ceci n’est pas une pipe sau Sfîrșitul istoriei jpeg

Nu! Nu este o glosă pe marginea fantazării ideologice a lui Francis Fukuyama. Istoria, în sensul comun de desfășurare reală a evenimentelor și interacțiune autentică a voințelor umane, nu numai că nu este integral accesibilă cunoașterii noastre, ea nu există, fiindcă cea mai neutră, echilibrată și cinstită narațiune istorică este tot o reconstituire. Spiritul nostru nu are acces la ceea ce s-a întîmplat decît prin intermediul unei narațiuni reconstitutive. Istoria nu este ceea ce a fost, ci ceea ce spun eu (istoricul) că a fost. Obiectivul stabilit de istoricismul german, al obiectivității maxime în judecata istorică (celebra frază a lui L. von Ranke: „Wie es eigentlich gewesen“), scoate în evidență faptul că nu există istorie în afara narațiunii istorice. Chiar martorul ocular al unui eveniment, într-o fază de maximă luciditate și cu un temperament flegmatic desăvîrșit, nu poate nota decît ceea ce se aude spus de participanții la un eveniment sau se vede cînd e vorba de mișcarea trupurilor și obiectelor pe care o poate înregistra privirea umană. În această privință, istoricul se lovește frecvent de relatările contrastante ale martorilor oculari și nu poate face mai mult decît să speculeze asupra motivațiilor personale sau circumstanțiale care l-au făcut pe martor să distorsioneze. Pe lîngă mărginirea cîmpului vizual față de cîmpul real al evenimentelor, martorul ocular nu cunoaște intențiile actorilor și deci nu poate determina cu precizie dacă ceea ce vede este rezultatul voinței actorilor. O ilustrare superbă a contradicției dintre ceea ce gîndește și rostește un individ față de ceea ce percepe și felul în care valorifică ceea ce percepe un ascultător este filmul Being there, regizat de Hal Ashby după romanul lui Jerzy Kosinski, adaptat în colaborare cu scenaristul Robert C. Jones, în care inegalabilul Peter Sellers întruchipează impostura angelică a unui retardat care debitează banalități cu aerul de străfulgerări de geniu. Percepția anturajului politic este ruptă de realitatea personajului și proiectează spusele lui într-un univers al profunzimilor insondabile.

Ceci n’est pas une pipe formulează René Magritte dis­tincția dintre obiect și imaginea obiectului, numind fenomenul confuziei dintre cele două La Trahison des images (1927). Cu atît mai gravă și mai înșelătoare este confuzia dintre istorie și istoriografie. Nu e întîmplător faptul că Michel Foucault, părintele relativismului antropologic, dedică un întreg studiu memoriei lui Magritte cu titlul Ceci n’est pas une pipe (1973), explorînd limitele limbajului și ale gîndirii.

Avînd în vedere aceste observații, istoria este numai istoriografie, iar aici intră toate formele de oglindire narativă a realității, de la jurnale și memorii, imagini sau ruine materiale, eventual reconstituite arheologic, pînă la complexele sinteze istoriografice care încearcă să combine într-o narațiune unitară interacțiunea a mii de oameni (avîndu-i în vedere numai pe cei care cu adevărat participă la o decizie cu impact asupra unei comunități) pe perioade și teritorii întinse. Istoricul modern, pe linia lui Giambatista Vico, Hegel, Michelet și a istoricismului, este constrîns, în narațiunea lui despre acțiunea oamenilor, de viziunea dominantă despre sensul existenței istorice, adică credința în progres și reprezentarea că mișcarea perpetuă a ființei umane are un scop și o direcție. Între istoriografia romantică, ce face din națiuni un motor al istoriei, hegelianism, care exaltă statul și aparatul său birocratic, și marxism, care absolutizează imperativele proletariatului, nu a apărut un alt cadru ideologic pentru scrisul istoric. Singura replică la marxismul clasic a venit tot din interiorul marxismului și este relativismul antropologic. Este într-un fel capătul de drum al unei gîndiri care a început cu creația omului de către Dumnezeu și sfîrșește cu creația omului de către sine. Cercul ființei s-a închis cu desăvîrșire în circumstanța spațio-temporală a ființării umane. Astfel, paradigma marxistă a dezvoltării liniare a umanității spre orizontul mișcător al utopiei sociale s-a chircit pînă cînd s-a închis singură într-o mișcare circulară. Metodele istoriografice care s-au desprins din această viziune – antropologia istorică, antropologia religioasă sau antropologia culturală – au meritul de a fi împins discuția conceptuală pînă la limita comunicabilității unui fapt istoric. Ceci n’est pas une pipe.

Istoria ca istoriografie este percepută din ce în ce mai mult ca o autoreprezentare, acuzată a fi ilegitimă și prin urmare falsă sau chiar vinovată dacă este a unui dominant (civilizație, națiune, religie) sau legitimată prin valoarea de revendicare și constestare a dominatului. Din narațiunea generalizatoare a grupului social care reprezintă statul se desprind rînd pe rînd narațiunile grupurilor minoritare. Istoria se desțese în istorii, raționalitățile (sau necesitățile, în limbaj marxist) istorice se pierd într-un hățiș de raționalități private. Termenul ultim al acestei disoluții este individul. Principală consecință este dizolvarea cauzalităților istorice într-un ocean de incertitudini teoretice și de dificultăți de gestionare a unei informații debordante.

Dar iarăși stranie coincidență, gîndirea post-marxistă relativizează istoriografia chiar la ora la care se face bilanțul responsabilităților unui secol de revoluție marxistă. Acum, cînd se deschid (parțial, cu reînchideri periodice) arhivele răspunderilor individuale pentru cel mai sîngeros secol din existența omenirii, istoria este lipsită și de metodă, și de sens. Războiul civil care a frămîntat secolul XX a împărțit societățile de pe întregul glob în victime și călăi, cu toate nuanțele care se pot descrie între victima absolută (copilul cu origini „nesănătoase“ după vocabularul epocii) și călăul suprem, cel în care se regăsește ordinul primordial de executare a masacrului. Prin urmare, istoria este viziunea fiecăruia asupra acțiunilor proprii și/sau a repercusiunilor acțiunilor celorlalți asupra sa. Călăii erau dominanți ieri, dar azi sînt victime! Victime ale unei narațiuni istorice care favorizează victimele de ieri, care astăzi ar dicta viziunea istoriografică. Astfel nu mai poți stabili cine este dominant și dominat, fiindcă de îndată ce dominatul reușește să-și proclame narațiunea ca adevăr istoric este acuzat de a fi devenit dominant. Această acuzație de subiectivism interesat a încercat să macine orice mărturie asupra sistemului represiv al comunismului de la Panait Istrati, trecînd prin Soljenițîn, pînă la istoriografia occidentală a comunismului (Cartea neagră a comunismului coordonată de Stéphane Courtois sau recenta Istorie mondială a comunismului în trei volume intitulate Călăii, Victimele și Complicii de Thierry Wolton).

Depășirea politică a comunismului fără un proces, măcar istoriografic, al responsabilităților produce o ultimă victimă a războiului „autoreprezentărilor“, însăși istoriografia. Funcția originară a mitului istorisit era întemeierea unei comunități. Istoriografiile naționale au preluat simbolic acest rol propunînd o narațiune istorică fondatoare a statului na­țional. Dar această prăbușire intelectuală a istoriografiei nu aruncă umbra relativismelor și a incertitudinilor perverse chiar asupra existenței și sensului comunității? 

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Plecări / Sosiri
Îmi place să-i văd pe oameni regăsindu-se.
Zizi și neantul jpeg
Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fără
„Un cappuccino fără cofeină, vă rog!”
E cool să postești jpeg
Jocul cu păpuși
Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.
Natalia Manoilescu Dinu jpg
Inima și harul
Sfîntul Duh, în schimb, înflăcărează, cu o dragoste nemărginită pentru făpturile Sale, inima în care locuieşte.
p 20 Jaroslav Pelikan WC jpg
Păcat și predestinare
Omul are puterea de a păcătui sau de a nu păcătui; altminteri, el nu ar putea fi condamnat sau mustrat, sau povăţuit, sau chemat la judecată.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Mai mulți amici gurmanzi mi-au lăudat un nou restaurant nepalez din București; se cheamă – cum altfel? – „Casa Tănase”. (M. P.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cine vă cumpără florile?
Ne găsim motivații desăvîrșite din punct de vedere arhitectural ca să nu recunoaștem că, undeva pe parcurs, n-am tras de cîrmă în direcția bună.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Cel mai enervant lucru pe care îl fac pasagerii în avion, conform unui însoțitor de zbor VIDEO
Meseria de însoțitor de bord nu este atât de fascinantă pe cât ar putea crede mulți. De fapt, există câteva lucruri care îi enervează cu adevărat pe aceștia, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii