Ce înseamnă (a fi) prezent?

Publicat în Dilema Veche nr. 252 din 15 Dec 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ştefan Vianu (filozof, lector la UAUIM), Ioan Andreescu (arhitect, profesor la Facultatea de Arhitectură din Timişoara) şi cu mine am fost invitaţi joi, 27 noiembrie 2006, la Galeria Artexpo/Etaj 3 din Teatrul Naţional Bucureşti, pentru a discuta despre tema şi rezultatele excelentului concurs internaţional dedicat studenţilor de la arhitectură. Doar Ştefan şi cu mine am apărut. Tema concursului chiar asta era: "Prezent". Pe teren, situaţia era diferită. Invitaţi în masă, studenţii au răspuns absent temei şi interlocutorilor mei, din care doar Ştefan a ales să vină, totuşi. Că nu au venit decît cîţiva studenţi, treacă-meargă; dar, cu excepţia colegei Françoise Pamfil, au absentat integral şi profesorii şcolii de arhitectură din Bucureşti. Iată pentru ce m-am gîndit să aştern într-o formă coerentă cele cîteva gînduri pe care le doream discutate cu Ştefan şi cu Ionică (dacă acesta din urmă ar fi apărut). Nu pentru că ele ar fi nespus de preţioase, nu. Dar pentru că tema, aşa cum au văzut cei din public care, totuşi, au participat (şi le mulţumesc în primul rînd lor că au făcut efortul acesta), ducea, aproape după fiecare fir deşirat, către temele mai ample ale spaţiului public şi ale stării (patetice, mă grăbesc să divulg) a dialogului între profesiuni culturale, între arhitecţi şi comunităţi şi, fireşte, precum arăta sala, între arhitecţi şi punctum. Am propus, ca moderator, cîteva astfel de fire desprinse, pe de o parte, din apropo-ul scris pe broşura ce însoţeşte concursul, iar, pe de altă parte, din lucrările studenţeşti prezentate în concurs şi remarcate de juriu. Prezentul nu este, din nefericire, o ipostază unde ne veţi găsi pe prea mulţi dintre arhitecţii români. Dar nu este doar culpa arhitecţilor români, a micului trib de pe-aici, pierdut în tranziţie, orbit de punga de gălbiori, întîrziat. Profesiunea de felul ei pune în paranteză prezentul: este fie amintitoare şi reactivă (sub specia tradiţiei, a istoriei şi a conservării patrimoniului), fie viitoare şi proactivă (în actul proiectării şi, mai ales, în futurismul imaginării). Cîtă vreme lumea discuta despre circulaţia sufocantă ori despre turnul de la catedrala catolică, arhitecţii parcurgeau halucinaţi oraşul, în minte cu proiectele de mall-uri, turnuri, pseudo-aşezări virtuale, pe care le aveau propuse la comisiile de urbanism pentru PUZ-uri modificatoare. Să ne înţelegem. Niciodată cei care au pictat PUG-urile de localităţi în anii ’90 (doar urbanişti; nici un alt cetăţean al urbei respective), şi mai cu seamă cel al Bucureştilor (retardat de cînd a fost conceput şi - acum - complet obsolet, cum ar spune un alt filozof român, iubitor de neologisme) nu şi-au imaginat că vor veni aceste vremuri, care tocmai au trecut! Nici proprietatea, nici dezvoltarea spontană nu au fost măcar imaginate, necum anticipate în acest proiect de oraş viitor, care trebuia să le acomodeze mai înainte ca ele să fi devenit teme ale prezentului. Prin urmare, ocuparea prezentului se poate face în primul rînd de arhitect ca locuitor al cetăţii, de vreme ce profesiunea îl (de)formează să lipsească din prezent. Iată de ce majoritatea proiectelor stundeţeşti de acest tip au vizat teme sociale care nu au, în sine, doar soluţii arhitecturale; poate nu au nici măcar, în primul rînd, astfel de soluţii. Arhitectul, aici, e chemat în ipostaza sa de cetăţean, nu de expert. Prezentul e, aici, înţeles de mai tinerii noştri viitori colegi ca refuz al absenţei. Locuirea extremă (de calamitate, a celor fără locuinţă, a celor asistaţi) a venit, astfel, să se întîlnească cu temele ecologice şi ale dezvoltării durabile. Arhitecţii viitori, cei din acest concurs expus la TNB/Galeria Artexpo/Etaj 3 au propus capsule pentru "homleşi". Dar cine le construieşte nomazilor par excellence care sînt cei fără locuinţă fixă de pretutindeni, nu doar de la noi, structuri hi-tech asemănătoare celulelor din Matrix, dacă nu există bani nici măcar pentru locuinţele elementare, care, practic, nu costă bani, din chirpici? Aici, deja, am identificat o a doua temă derivată din prezent, aceea a prezenţei. Nu a prezenţei în sens filozofic, temă care l-ar fi avantajat pe Ştefan Vianu, ci a prezenţei arhitectului în cetate ca arhitect. Mi s-a părut că merită discutată, în acest context în care mulţi colegi au a-şi reveni din orbirea frenetică a bulei imobiliare, atît absenţa arhitecţilor români din spaţiul public unde tocmai începuse să se înfiripe o dezbatere mai serioasă despre oraşele noastre, cît şi prezenţa pe care o datorează semenilor lor, încă. Nu ştiu cîţi îşi mai amintesc de textul lui Sorin Ioniţă publicat în revista 22, în care întreba unde sînt arhitecţii români? Eu - da. Mi-a fost ruşine cînd l-am citit, deşi întrebarea o puneam eu însumi colegilor mei, cum am spune, în familie. Atunci, absenţa din spaţiul public a arhitecţilor nu a mai putut fi camuflată. Acum, cînd valul - care ne-a luat cu el prea mulţi colegi - a trecut, va trebui ca noi înşine, breasla în instanţele ei organizate, să îşi pună întrebarea aceasta. Din nefericire, o va formula doar la timpul trecut. Prezentul, acela al urgenţei, s-a stins deodată cu stringenţa prezenţei arhitecţilor în spaţiul public al cetăţii. După valurile de inundaţii care cereau din partea noastră acţiune şi inteligenţă a proiectării minimale, pro-bono, în favoarea celor rămaşi fără case, despre cîte proiecte propuse de arhitecţi spre a rezolva aceste probleme veţi fi auzit? Cu cele cîteva proiecte făcute cu masteranzii de la Spaţiul sacru mă găsesc şi acum în faza de a le propune spre publicare cuiva, oricui, interesat. Doar Forumul Academic Român şi-a declarat disponibilitatea, nu şi Ordinul arhitecţilor din România (căruia i-am propus mai întîi şi tema, dar şi publicarea regulată a unei charte despre starea oraşului, cu proiecte urbane). Or, dacă astfel de charte ar apărea din partea feluritelor instanţe publice, de la Asociaţia foştilor bursieri Fulbright, de pildă, pînă la asociaţiile profesionale ale inginerilor, antreprenorilor, artiştilor de toate felurile, poate că nu ar mai trebui să citim bazaconii propuse, cu legitimă îngrijorare, cu entuziasm evident, dacă nu chiar violent, dar cu o expertiză disciplinară îndoielnică în feluritele profesiuni ale oraşului, de felurite oengeuri. Să ne înţelegem: nu neg dreptul oricărui cetăţean de a formula teme urbane şi de a solicita, chiar, un anume tip de acţiune urbană. Dar deplîng absenţa reacţiei experţilor, dezertarea lor mută în teritorii ale complicităţii bine remunerate cu o singură componentă a actorilor urbani, cea a dezvoltatorilor imobiliari. Să nu ne mirăm, aşadar, dacă pe locul deşertat (şi dezertat) de noi se instalează, squatt-îndu-l, felurite alte persoane: artiştii - pentru a experimenta cu spaţiul, dacă arhitecţii tot nu o mai fac; cetăţenii - pentru a mobila cu flash-mobs şi happenings spaţiul public vidat de sens edificatoriu; inginerii ("intelectualitatea tehnică") - spre a ocupa teritorii ale proiectării de unde arhitecţii au pierdut terenul pe mîna lor; arhitectura minoră, rurală, unde arhitecţii nu au fost vreodată prezenţi altfel decît prin semnăturile de complezenţă puse pe tot soiul de caricaturi desenate de subingineri şi tehnicieni şi desenatori localnici, autorizate de primarii complici şi niciodată chestionate de, altfel, ai zice, foarte riguroasa, acolo unde e rost de bani adevăraţi, inspecţie de stat în construcţii. În al treilea rînd, mi s-a părut demn de semnalat faptul că unii dintre studenţii participanţi cred că prezentul pe care li-l oferim e poros, nemulţumitor. Alternativa pe care ne-o oferă în proiecte? - augmentarea lui. Cum? Fie prin intermediul realităţii virtuale (şi aici prezenţa filozofului ne-ar fi putut ajuta să discutăm relaţia dintre actual şi potenţial, dintre real şi virtual, dacă, desigur, ne-ar fi interesat să participăm la dezbatere); fie prin intermediul activismului, despre care deja am amintit, fie prin intermediul instalaţiilor de landscape art, menite, ca în proiectul cîştigător al locului 2, să intervină cu structuri flotante în fluxul mareic al unei insule nou-zeelandeze. Intervenţiile lui Ştefan Vianu, pertinente, au îmbogăţit cele cîteva prilejuri de dezbatere pe care le-am lansat. Se înţelege că, foarte repede, ne-am întîlnit în critici şi, mai ales, în părerea cu privire la starea destituită a spaţiului public băştinaş. Îi mulţumesc colegului meu pentru seriozitatea implicării sale în dezbatere, chiar dacă aerul semi-ocupat al sălii invita, poate, la relaxare. Françoise Pamfil a fost, de asemenea, ca întotdeauna, un partener de nădejde în orice întreprindere în care, cu seriozitate, se implică. Au fost şi întîmpinări din sală, cu privire la urbanismul participativ spre pildă. Nu mă îndoiesc că o prezenţă mai consistentă ar fi crescut nivelul dezbaterii. Păcat...

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
image
Vremea se schimbă radical: un val de aer polar lovește România. Ce ne așteaptă: unde se anunță viscol și îngheț
Schimbare radicală a vremii. De astăzi, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei. Se anunță frig neobișnuit, îngheț la sol și ninsori.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.