Casa cu bătrîni

Publicat în Dilema Veche nr. 260 din 8 Feb 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ideologic şi teoretic, ne clamăm umanismul mai mult ca niciodată, dar mai des decît vrem să recunoaştem trecem cu vederea oamenii în carne şi oase. Unul dintre simptome este atitudinea noastră faţă de bătrîneţe. Îndrăgostiţi de ideea tinereţii veşnice vîndută de televiziune şi revistele colorate, am îndepărtat pe cît posibil din spaţiul public imaginea bătrîneţii necosmetizate şi reale, cea însoţită de decădere trupească, boală, neputinţă şi amărăciune. Izgonită la periferia cîmpului vizual şi a conştiinţei noastre, ea se încăpăţînează cîteodată să ne iasă în cale pe neaşteptate prin chipul unui bătrîn cerşetor la colţ de stradă sau al unei ştiri de tipul "bătrîn mort singur în casă, găsit după 10 zile". Este o imagine care ar sta ca un spin în coasta confortului nostru zilnic, fiindcă în duritatea ei ne-ar aduce aminte de virtuţi considerate azi de modă veche (sau nici măcar virtuţi): smerenia şi mila. Micul Cottolengo La ieşirea din Bucureşti spre Voluntari te întîmpină o lume pestriţă şi colcăitoare, încă nesigură dacă face parte din "zona metropolitană" sau este un sat obişnuit de Bărăgan. Se înalţă vile somptuoase, dar manelele urlă şi din autoturisme, şi din case, prin ferestrele lăsate deschise. Se deschid filiale de bănci ca în Bucureşti, însă ca să ajungi la ele trebuie să treci printr-un strat de noroi care se apropie de glezne. Sătenii cunosc locul pe care-l căutam, aflat pe şoseaua din Voluntari spre Ştefăneşti: "Aha, acolo unde au bătrîni şi e o biserică în curte. Mergeţi pentru interviu de angajare?". Curtea spaţioasă, cu iarbă şi alei, aminteşte de cea a conacelor englezeşti. În ea se află o biserică pe stînga, cîteva corpuri mai mici de clădire pe dreapta şi între ele clădirea cea mare, vopsită în culori vii. În curte, două mici statui: cea a lui Hristos şi a Sfîntului Orione. Don Luigi Orione (1872-1940), născut în Italia, este cel care a înfiinţat Congregaţia Don Orione - acum cu filiale în zeci de ţări - şi conceptul de "Mic Cottolengo", casă de caritate. Părintele-călugăr Valeriano Giacomelli a venit în România din Brescia în 1997. Vorbeşte româneşte aproape perfect, din cînd în cînd doar accentul cîntat, inconfundabil italian, îi trădează originea. Alături de el, în Cottolengo-ul din Voluntari se află încă doi călugări, unul italian şi unul român, şi patru măicuţe: două românce, o italiancă şi o călugăriţă din Paraguay. Plus personalul: asistente, infirmiere. Primul venit în România a fost părintele Lazzarin, care "din păcate a trecut la Domnul", spune Valeriano Giacomelli. Prin eforturile lui s-a început construcţia clădirii principale, încheiată în 2006, exclusiv prin contribuţia "binefăcătorilor italieni". Acum, aici se află 56 de bătrîni (se aşteaptă şi sosirea unui număr de 16 copii cu handicap fizic sever, pentru care sînt pregătite dormitoare, infirmerii, săli de fizio- şi kinoterapie, dar procesul durează foarte mult: "Credeam că în Italia e birocraţie, dar în România e şi mai şi", comentează părintele Valeriano). În căutare de fonduri şi voluntari Vîrstnicii au fost aduşi în mare parte de rude, dar unii au fost luaţi direct de pe stradă - nu aveau nici măcar acte de identitate. Peste 90% sînt ortodocşi, cîţiva catolici şi o protestantă. Pentru ortodocşi, cei de la Don Orione au luat legătura cu preoţii din zonă, care vin înainte de sărbători, să-i spovedească şi să vorbească cu ei. Fondurile vin în continuare din Italia şi sînt drămuite "la sînge". "Toate locurile pentru bătrîni sînt ocupate - spune părintele Valeriano. Mai mult, avem în aşteptare cereri pentru alte 88 de bătrîne şi 80 de bătrîni. Am putea să avem mult mai multe locuri, dar mansarda este în construcţie şi, ca s-o terminăm, e nevoie de o investiţie de peste un milion de euro. Statul român nu ne ajută. Ne-am gîndit şi la proiecte europene, dar sînt puţine fonduri destinate bătrînilor. Nu există sensibilitate şi deschidere cînd e vorba de cei vîrstnici. În continuare mergem în Italia, la întins mîna. Asta este." Semne incipiente de bunăvoinţă din partea particularilor români au apărut, totuşi: o firmă oferă centrului 50 de pîini pe zi. Altele - mai ales cele care au aflat de congregaţie prin intermediul partenerilor de afaceri italieni - mai dau uneori produse sau cei 2% pentru ong-uri. Din partea autorităţilor s-a implicat într-un parteneriat Primăria Voluntari, dar "fondurile promise n-au mai venit din iulie. Ne spun că e din cauza bugetului. Noi aşteptăm". Pînă una-alta, călugării şi măicuţele intenţionează să organizeze evenimente pentru popularizare şi atragere de voluntari: "Ocazia va fi luna mai, pentru catolici dedicată Sfintei Fecioare Maria, dar serbăm şi ziua în care a fost declarat sfînt părintele Luigi Orione, fondatorul nostru, pe 16 mai. Vrem să luăm legătura cu poporul, să facem un fel de festa popolare, cum se face de hramul bisericii, oamenii se adună, se bucură, se face şi un grătar, pentru a ne face cunoscuţi şi a atrage voluntari. Voluntariatul e foarte răspîndit în Italia, dar şi aici e posibil, cred eu, de exemplu persoane care au ieşit la pensie şi au timp, pot veni, dau de mîncare unui bătrîn, ţin un pic în braţe un copil. Bătrînii au dorinţa de a vorbi, de a se descărca, de a povesti. Ar fi minunat dacă măcar o oră pe săptămînă ar veni nişte tineri, liceeni, studenţi, să stea de vorbă cu ei, poate să le cînte ceva la chitară sau la orgă, să-i înveselească. Se pot face foarte multe." La liturghie Dormitoarele bătrînilor sînt la etaj. Tot aici se află o sală de zi (cu bibliotecă şi televizor), sală de mese, holuri unde vîrstnicii stau la o discuţie. De asemenea, infirmerii. Dar şi o cameră aşezată discret, numită "a muribundului", pentru ultimele clipe de viaţă: este un loc în care nu poate fi ocolită prezenţa morţii. Pretutindeni este o curăţenie pe care aş vrea să o numesc "de spital", dar adevărul este că n-am văzut pînă acum un spital românesc măcar pe jumătate la fel de curat. Nici unul în care personalul să fie permanent zîmbitor, ca măicuţele şi infirmierele de la Don Orione. După odihna de la prînz, bătrînii încep să se adune pentru ceai. Unii se deplasează în cărucioare cu rotile, supravegheaţi de însoţitoare, alţii se sprijină pe cadre metalice. Unii suferă de Alzheimer şi prezintă semne de senilitate, printre ei sînt şi nevăzători. Decana de vîrstă are 96 de ani. Un bătrîn este numit de toată lumea, cu respect, "părintele Pavel": aflu că a fost cîndva stareţ la Plumbuita şi preot la Antim. Altul - "dom’ colonel". Cînd văd un vizitator, mulţi au o dorinţă imensă să schimbe cîteva vorbe, să se prezinte, să pună întrebări. Alţii însă nu mai văd, nu mai aud şi trăiesc în lumea lor. Există şi o sală de lucru pentru produse de artizanat. Se modelează şi se colorează figurine din ipsos, coşuri cu flori cu sau fără şnur de mărţişor (din carton şi material... de şosete, spune o bătrînă), aranjamente florale pe pînză făcute din seminţe colorate. Cîteva sînt expuse pentru vînzare la intrare. Un bărbat se ocupă de munca migăloasă a lipirii seminţelor colorate, care devin flori pe pînza de sac. Se prezintă: Florea G., 84 de ani. În mod normal, n-ar fi trebuit să trăiască o bătrîneţe însingurată, avea o familie, dar soţia şi fiica au murit într-un accident de maşină. A fost adus aici de un nepot care se pregăteşte pentru preoţie. "Ne-au învăţat măicuţele să facem munca asta. Pentru unii dintre noi, aşa mai trece timpul. Aici ne dau de toate, nu mă plîng de nimic. Ne îngrijesc, stau cu noi. Doar viaţă nu mai pot să ne dea. De cînd sînt aici, de un an şi jumătate, 7-8 au murit. Te obişnuieşti cu cineva şi pe urmă nu-l mai vezi. Plecăm pentru totdeauna, unul cîte unul" - spune Mariana C., care a venit la centru după ce a rămas văduvă, fără copii. Alături de ea, Maria I., fostă asistentă medicală şi fiică de preot ortodox, colorează un pitic de ipsos. La ora 4,30, începe rugăciunea, urmată de liturghie, la capela de la parter. Bătrînii vin în aceeaşi procesiune de cărucioare, cadre metalice şi paşi tremurători, însoţiţi de măicuţe şi infirmiere. Îşi deschid cărţile de rugăciuni şi imnuri religioase. Unii cîntă cu voci sonore, alţii mai pot doar să mormăie în şoaptă cîteva cuvinte. Un bătrîn care se mişcă cu greu, în cărucior cu rotile, se bucură cu lacrimi în ochi cînd primeşte euharistia. Văd bătrîne care păstrează urme de cochetărie în felul de a se îmbrăca şi pieptăna, altele poartă basmale şi modeste haine ţărăneşti. Peste toate pluteşte însă zîmbetul senin şi răbdător care nu părăseşte nici o clipă chipurile măicuţelor însoţitoare. E adevărat, ultimul episod al vieţii noastre nu este un triumf; dar avem măcar şansa ca el să fie însoţit de iubire.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.