Biblia nu e coregrafie roză

Publicat în Dilema Veche nr. 698 din 6-12 iulie 2017
Biblia nu e coregrafie roză jpeg

Domnul Bogdan Gheorghiţă (Heythrop College, Universitatea din Londra) a făcut un comentariu la precedentul meu articol: „Incultură şi cultură religioasă“. Le mulţumesc lui şi celorlalţi cititori care reacţionează la fondul textelor mele. Dl Gheorghiţă scrie: „Şi totuşi, sînt în Biblie doar «momente aurorale ale credinței»? Nu găsim şi în Biblie puneri în scenă kitsch sau sinistre ale credinţei? Nu se cuplează niciodată în Biblie credinţa cu «urîtul din om»? Nu face Crucea politică cînd sfîşie catapeteasma? Nu-i place lui Dumnezeu mirosul de grăsime de animale? Nu sînt şi în Biblie voci care deplîng, mai mult sau mai putin ipocrit, inautenticitatea credinţei altora?“

Iată cîteva propuneri nu de răspuns, ci de reflecţie comună, cum se potriveşte unei asemenea materii. Le schiţez doar, fiindcă ne aflăm în spaţiul unei pagini de revistă. În-tîi: Biblia nu e o neverosimilă feerie morală, nu e coregrafie roză. Ne pune în faţă o imagine a realului – a întregului real, cu temeliile şi întrebările lui ultime, cu ordinea, rupturile, limitele şi elanurile lui –, un real dispus în jurul verticalei lui Dumnezeu, în dialog cu El. În tradiţia iudaică există concepţia că, prin Tora cerească, Dumnezeu a creat lumea. Că în ea se află modelul transcendent al creaţiei, cu toate posibilităţile ei. O temă similară apare în islam. Ceea ce cuprinde textul sacru – proiecţie a acelui Text – e aşadar realul în bogăţia lui integrală, nesistematizabilă, dar referit la Dumnezeu, sus-pendat de El, Atotţiitorul. Privit prin ochii Lui. Un real pe care Dumnezeu îl poate ridica spre Sine în măsura în care libertatea şi discernămîntul omului îi răspund. E o caracterizare rapidă a Bibliei, dar, sper, nu inadecvată.

„Nu-i place lui Dumnezeu mirosul de grăsime de animale?“, spuneţi. Ba da. Îi place în cazul lui Abel, de pildă. Îi place cînd intenţia omului urcă spre El, iar fumul grăsimii nu e decît simbolul, semnul material al ascensiunii interioare. Cînd viaţa comunităţii se construieşte pe conştiinţa că ceea ce o ţine e, în ultimă instanţă, suflul divin şi răspunde acestui dar întorcîndu-i semnul unei fertilităţi pe care nu e stăpînă. Dar respinge cu violenţă jertfa, atunci cînd ea încearcă să „dispună“ de El, să-l închidă în finitudinea unor interese prea umane, în ordinea unei lumi fără transcendenţă. Isaia 1, 11-14: „M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi… Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire! Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sînt pentru Mine o povară. Ajunge!“ Cu aceeaşi violenţă izgoneşte Iisus vînzătorii din templu.

Templul însuşi – lăcaş fix, „închis“ pentru Dumnezeu – înlocuieşte cu greu, în Biblie, Cortul Mărturiei, spaţiu itinerant, uşor, care simbolizează mai bine de-necuprinsul divin, ca şi dispoziţia umană pentru drumul spiritual. Pe lîngă atîţia alţii, Louis Bouyer, distins teolog catolic, vorbea chiar despre „repulsia instinctivă a profeţilor evrei în faţa oricărei tentative de a introduce în Israel un templu, adică un spaţiu definitiv consacrat de om. Ideea pe care o vedeau prezentă la baza unei asemenea construcţii corespundea cu o încercare de înstăpînire, nu numai idolatră, ci şi magică, asupra sacrului… în schimbul unui cult care nu precupeţea grăsimea jertfelor“. Istoria sfîntă se joacă între sacerdoţiu şi profeţi. Se joacă între un cult-comunicare cu divinul, dar care se putea crispa în instrumentalizarea Lui, şi glasul inspirat care dinamita închiderile, care trezea conştiinţele – în măsura în care „aveau urechi de auzit“.

Biblia pune în faţa cititorului, credincios sau nu, tema discernămîntului. Cere, neîncetat, efortul unei interpretări globale a Textului, a realului. Cere efortul unei interpretări adecvate cu intenţia Textului. Şi cu mulţimea sensurilor lui orientate ascendent. Există cazuri biblice care îl provoacă la nesfîrşit pe interpret, care nu se predau nici unei soluţii morale sau raţional-statice, care te pornesc mereu mai departe pe drumul sensului. Povestea lui Iov, de pildă. Sau figura lui Iacob, care fură binecuvîntarea lui Esau şi, totuşi, ajunge Israel, „cel ce s-a luptat cu Dumnezeu… şi a ieşit biruitor“ (Gen., 32, 28).

Hermeneuţii Textului, fie ei evrei, creştini, musulmani, au avut grijă – în covîrşitorea lor majoritate – să nu oprească interpretarea pe paliere subalterne: social, istoric, moral, politic. Nici chiar strict psihologic. A citi Textul exclusiv din asemenea perspective înseamnă a-i ignora intenţia, a-i distorsiona mesajul. Cu rezultate sinistre în cazul fundamentalismelor armate. Cu rezultate rizibile în cazul unor interpretări reduse la socio-uman, comentate cu umor de Andrei Pleşu în Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste.

Teologia creştină medievală vorbea, în orizontul comentariilor lui Origen, despre patru niveluri de sens ale textului: literal, alegoric, moral, anagogic. Fiecare era socotit valid, dar numai în relaţie cu înaintarea în cunoaşterea a ceea ce divinul însuşi ne dezvăluie despre El.

„Nu face Crucea politică cînd sfîşie catapeteasma?“, spuneţi. În momentul – de la încrucişarea istoriei cu prezentul divin – cînd se înalţă crucea, ea (re)deschide un orizont fără comună măsură cu politicul. „Împărăţia Mea nu e din lumea aceasta.“ Referinţa de sus e cea care dă, atunci şi acum, dominanta sensului crucii. Iisus nu condamnă tradiţia iudee – ea însăşi de sursă revelată. Condamnă obtuzitatea spirituală, insensibilitatea faţă de noutatea cu care divinul se adresează omului. Critică templul ca instituţie-închidere, ceea ce făcuseră şi profeţii evrei.

Sigur că, de-a lungul secolelor, creştinismul a făcut cultură, a făcut istorie, a făcut politică. A făcut, în mare parte, Europa şi omul european. Chiar pe cel modern, cu curajul lui critic, cu înclinaţia chestionării metodice de sine. Cu excesele lui secularizante, dar şi cu deschiderea spre universal, cu dreptul persoanei la libertate de gîndire şi de exprimare (corelat cu exigenţa responsabilităţii în privinţa lor). Pe aceste date, au putut apărea şi cercetarea critică a istoriei religioase europene, şi recunoaşterea contribuţiei altor culturi spirituale la construirea Europei, şi recunoaşterea fraternă a celorlalte tradiţii religioase ale lumii. Dar a putut apărea şi refuzul de a menţiona creştinismul în Carta oficială a identităţii europene. Însă şi o laicitate ospitalieră faţă de religii. În Europa, asemenea fenomene contrastante pot fi analizate, dezbătute, discernute pe piaţa publică a ideilor şi a opiniilor.

Şi dacă veni vorba despre politică, una e cea creştin-democrată, care a iniţiat Uniunea Europeană: o politică dedicată binelui comun, cu respectul pluralismului, al persoanei şi al drepturilor ei. Alta e politica pentru care religia devine material ideologic totalitar, ca în extremisme precum legionarismul.

După mine, una dintre lecţiile esenţiale ale Bibliei constă în exigenţa discernămîntului. A unui discernămînt responsabil faţă de Universalul Viu. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.