Arta pierdută a dialogului

Publicat în Dilema Veche nr. 775 din 27 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019
Cum am trăit Păltinișul jpeg

Nu exagerăm dacă punem Dialogurile platoniciene la temelia civilizației europene. Ele au fost atît de influente încît a existat și o modă patristică a „simpozionului“. De fapt, nu era la mijloc un manierism academic. Părinții Bisericii primare îl prețuiau pe Platon, dar trăiau mai cu seamă în intimitatea textelor evanghelice și „asistau“, imaginar, la multitudinea dialogurilor susținute de însuși fondatorul noii religii: Iisus Hristos intră în conversație cu ucenicii și urmașii Săi, dar și cu adversarii Săi redutabili (prin prostie, fanatism și rea-voință). Genul dialogic a fost pe larg ilustrat în vremea Renașterii și a umanismului erasmian. Și romanul clasic alternează descrierile cu dialogul direct dintre personaje. În fond, arta dialogului menține societățile noastre în priza comportamentului uman, definit prin dominarea instinctelor agresive și părtășia cunoașterii. Firește, nu orice tacla implică disciplina antisofistică a maieuticii socratice. Viața curentă ne oferă cu precădere conversații anodine, lipsite de miză filozofică. Oriunde s-ar situa interlocutorii – și tema lor –, ei profită însă de igiena convorbirii, testîndu-și astfel inteligența, simțul critic, aptitudinea de a progresa prin dezbatere argumentată sau măcar simpla bucurie de a sta laolaltă.

Generația mea, formată intelectual în anii ’80, are de ce să fie obsedată de toxicitatea comunismului terminal și de prelungirile sale insidioase în deceniile „tranziției“. Cred că fostul regim a început, cu un succes durabil (și complicat, azi, prin vacarmul cacofonic din social media), să otrăvească nu doar arta dialogului (la care participă vorbitorii educați), ci simplul fapt de a vorbi liber cu altcineva. Acel regim după care tot mai mulți români „plîng“ (mai ales pentru că nu l-au putut cu adevărat disloca) a transformat alteritatea într-o sursă de dușmănie și conversația într-o capcană. Ne-a făcut să ne vedem aproapele nu ca pe un aliat posibil – sau ca pe un semen inofensiv –, ci ca pe un inamic perfid, gata să ne toarne la Securitate și să ne strice rostul. Moștenim această societate a suspiciunii generalizate. Cînd deschizi ușa unei săli publice, sau pe cea a unui compartiment de tren, percepi figurile necunoscute cu care urmează să dai ochii ca pe tot atîtea surse de anxietate și de amenințare potențială. Colocvialitatea balcanică a regățenilor sau politețea crispată a ardelenilor din România precomunistă (atît de amuzant surprise în schițele lui Caragiale) au fost, practic, înlocuite prin mitocănia preventiv-ostilă și mutismul unor solilocvii paranoice. Firește că există excepții insulare, firește că refuzăm această disoluție a schimbului ideatic, pentru că îi resimțim carnal negativitatea! La fel de naturală e și epidemia depresiei, căci pricepem tot atît de clar imposibilitatea de a repara, într-o singură generație, mutațiile introduse prin ingineria socială a terorismului comunist. Ce e încă și mai trist ține de sentimentul multora (printre care mă număr) că, departe de a se „drege“, metehnele mutantului generic numit „omul nou“ nu fac decît să se amplifice, tot mai obscen.

Unde mai are loc un adevărat dialog în România „Centenarului“? Cei chemați de Constituție să îl organizeze dorm sau contribuie cu toate puterile la adîncirea faliilor colective tot mai vertiginoase. Orice tabără ai izola din acest ansamblu eteroclit, nu vei găsi în agenda ei decît radicalism surd și orb. Etichetări sumare, la grămadă. Stigmatizări în grup. Respingerea oricărui „compromis“ (de parcă democrația ar putea funcționa, chiar și o lună, fără negocieri continue). Înstrăinat în propria țară, însingurat într-un cerc restrîns de prieteni, observ tristul spectacol al acestor inflamări exclusive ca și cum aș privi, de pe mal, incendiul de la bordul unei navis stultifera. Fiecare are dreptate împotriva tuturor. Admirația e răstălmăcită ca pupincurism. Nu apucăm să recunoaștem vreun model, pentru că-i cerem perfecțiunea clar interzisă muritorilor. Înțelepciunea poporană susține că, dacă vrea să „piardă“ pe cineva, Dumnezeu îi ia aceluia „mințile“. S-ar spune că ne-am instalat, durabil, într-o asemenea situație. Un ospiciu labirintic.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.