Antichitatea a fost ieri

Publicat în Dilema Veche nr. 83 din 18 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un articol din Le Monde (19 aprilie 2005, p. 27) vorbeşte despre statutul - comercializabil sau nu - al monumentelor Greciei antice. Disputa ne interesează mai puţin aici. Mult mai interesante sînt două indicii pe care articolul ni le furnizează despre, renăscută, dorinţa de familiarizare cu clasicitatea a lumii contemporane, în secţiuni întîmplătoare în fond, ale ei. Primul indiciu ne vorbeşte despre dorinţa firmei Vodafone de a găzdui o cină pentru 150 dintre conducătorii ei în porticul lui Attalos din Agora ateniană. Al doilea indiciu ne vorbeşte despre Rhodos şi despre dorinţa cea mai mare a unui primar de pe insulă, în fine realizabilă mulţumită unei conjuncturi. În joc este nici mai mult nici mai puţin decît reconstruirea colosului din Rhodos, prăbuşit în 227 î.Chr. ca urmare a unui cutremur extrem de violent. O superproducţie filmică, pe numele ei O Jerusalem, de Elie Choraqui, pe cale de a se turna acolo (dacă, fireşte, vor binevoi să avizeze avizatorii greci care sînt, probabil, rude de sînge cu cei autohtoni în a interzice monumentelor să aibă vreo viaţă contemporană, alta decît aceea de mamuţi congelaţi), a redeschis discuţia cu privire la refacerea dezastrului de acum peste două milenii. Argumentele primarului sînt solide şi ţin deopotrivă de identitatea locală, ca şi de atracţia turistică: una e să intri cu feribotul într-un port grecesc oarecare şi alta să o faci pe sub picioarele unui colos care se prenumăra, la vremea sa, printre minunile lumii antice. Avem aşadar două cazuri: un monument antic existent, ba, mai mult, proaspăt restaurat, care este rîvnit drept topos al unei cine de întreprindere; apoi, avem cazul unui monument despre existenţa căruia există date sigure, furnizate deopotrivă de texte ca şi de arheologia submarină, a cărui absenţă pare să dateze de "ieri" şi, prin urmare, ar trebui supus reconstrucţiei. În amîndouă cazurile avem de-a face, din raţiuni diferite, cu o aceeaşi relaţie de "intimitate" temporală şi spaţială cu monumentul antic, care poate fi supus imediateţii unor acţiuni cotidiene obişnuite: adăpostirea în vederea nutririi şi repararea în vederea re-conferirii de statut simbolic unei comunităţi. Dar cea mai stranie relaţie cu trecutul ne-a propus-o tot Grecia, nu cu mult în urmă, dacă e să judecăm după standardele a ceea ce înseamnă "ieri" acolo. Pentru a explica semnificaţia gestului contemporan, trebuie, la rîndul nostru, să ne întoarcem în timp pînă "ieri" şi să citim introducerea la una din cărţile de arhitectură ale lui Vitruvius. Iertaţi-mă pentru deturnarea de la lectura blîndă, dar mi se pare important să deschid aici o paranteză. Vă rog să credeţi că, în ciuda existenţei unei preafrumoase traduceri româneşti postbelice, a lui G.M. Cantacuzino şi Grigore Ionescu, şi a unei ediţii în format mare, cu planşe, în fine, în ciuda faptului că este cartea fondatoare a arhitecturii, ea nu este citită de mai nimeni în biblioteca UAUIM. E o carte singură şi frumoasă, ca mai toate cărţile bune, astăzi. Eu i-am tăiat paginile acum zece ani, pe cînd scriam ceea ce va fi devenit ulterior Visul lui Ezechiel. Este una dintre multele ne-izbînzi ale carierei mele didactice faptul că - încă - nu am reuşit să conving pe nimeni - dimpotrivă, am enervat cu insistenţele mele - asupra necesităţii imperioase a unui curs despre tratatele de arhitectură, de la Vitruvius la Le Corbusier, Venturi şi Koolhas azi. Despre ce altceva să vorbim, la începuturile filogenetice ale profesiei, decît despre înseşi începuturile ontogenetice ale acestei profesii? Să ne întoarcem însă la Vitruvius şi la personajul său Deinocrates. Ceea ce ne înfioară în cele ce urmează: Arhitectura învăluie fiinţa şi, precum veşmîntul, este "croită" cel mai adesea pe măsura celui dinlăuntru: zeu, dacă e templu, şi om, dacă este locuinţă. Măsura este aici un cuvînt-cheie. Închipui o casă pentru zeu? - cată atunci să arăţi aceasta: zidărie ciclopică, sfîntă a sfintelor, nemăsurare şi absenţă întunecată. Alteori, templul hipetru (fără plafon şi acoperiş), Vitruvius ne-o spune, este pentru stăpînii luminii şi ai cerului în genere, unde cella rămîne deschisă, pentru ca ochiul zeiesc să se privească pe sine. Oricum ar fi, trebuie ţinut seamă despre scara altarelor: "pentru Jupiter şi toţi ceilalţi zei cereşti, să fie cît mai ridicate. Pentru Vesta şi pentru zeii Pămîntului şi ai Mării să fie aşezate mai jos" (Vitruvius, IV,9: 3-4), astfel încît zeul să se reflecte în chipul casei sale. Această adecvare a scării arhitecturii la menirea sa - "măsura absolută" (Michelis: 1982, 208) - are de-a face cu măsurile fiinţei/corpului dinlăuntru. Dar nu asemenea proiecte reprezintă reţeta monstruozităţii, ci antropomorfizarea peisagiului însuşi, un hybris încă mai violent. Această terraformare - luare în deşert, în răspăr a facerii, aici văzută ca incompletă - îşi are probabil cel mai lămuritor exemplu în viziunea lui Dinocrate. Acesta i-a propus lui Alexandru sculptarea muntelui Athos în chip de statuie ţinînd în stînga un oraş, iar în dreapta un bol în care să se fi strîns toate apele muntelui. Asemenea viziune este numită de Oechslin, parafrazîndu-l pe Josef Ponten din a sa Architektur die nicht gebaut wurde (1925), o "idee monstruoasă în chip babilonic, colosală în chip oriental" (1993: 473). Ea a generat interpretări dintre cele mai felurite, de la Filarete şi Alberti la Fischer von Erlach. Un soi de împliniri parţiale, desfigurate, ale sale pot fi considerate colosul din Rhodos, statuile de preşedinţi sculptate în Mount Rushmore, Palatul Sovietelor şi Canalul Volga-Don, cu giganţii Stalini veghind terraformarea URSS prin munca silnică a deţinuţilor politici. Avem în ideea lui Dinocrates un exemplu originar al frisoanelor de gigantism care străbat din vreme în vreme arhitectura. Sînt ele forme paranoice de antropomorfism, sau reziduuri ale vremilor cînd pămîntul era locuit de uriaşi, ei înşişi un proiect iniţial, avortat, de umanitate? Din perspectiva relaţiei chip-trup/arhitectură, gigantismul şi nelimitarea declamă, de regulă, voinţa puterii de a fi reprezentată prin zidiri ne-umane. Alexandru a refuzat propunerea lui Dinocrates, dar urmaşii săi vor fi mai atenţi la propuneri similare, de nu le vor fi provocat ei înşişi. Oraşul urieşesc al lui Dinocrates se voia imaginea definitivă a imperiului alexandrin, expresia edificată a acestuia. În chip paradoxal, modelul corporal aici nu este nici omul generic, nici îngerul cu trestia, măsurătorul Ierusalimului ceresc, ci nemăsurarea. Iată fragmentul în care, din textul vitruvian, respiră vocea lui Dinocrates: "Căci am plănuit să sculptez muntele Athos în chip de statuie bărbătească, punîndu-i în mîna stîngă zidurile unei cetăţi uriaşe, iar în cea dreaptă o cupă care să primească apa tuturor rîurilor din acest munte, pentru ca din ea să se verse în mare." Vitruvius (II, Prefaţă, 2). Acum iată ştirea publicată şi la noi de România literară (41/16-22 octombrie 2002): "O fundaţie greco-americană a iniţiat proiectul de a ciopli pe versantul unui munte din nordul Greciei un portret gigantic al lui Alexandru cel Mare. Conform promotorilor ei, această sculptură de 80 de metri înălţime şi 57 lăţime Ťar întări caracterul grec al Macedoniei» şi ar atrage turişti (ansamblul, care va costa cam 30 milioane de euro, prevede în preajmă un muzeu, un amfiteatru şi parking).Versiunea elenică a muntelui Rushmore a obţinut aprobările oficiale, dar nu toţi sînt încîntaţi (...), iar arheologii şi ecologiştii o consideră de-a dreptul monstruoasă şi ameninţă cu sesizarea Justiţiei". Mă veţi crede acum cînd invoc actualitatea cea mai strictă a tuturor celor din vechime?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Finala America Express, 19 martie 2023: Victorie la limită în ultimul joc de amuletă din acest sezon
În ediția 39 din 19 martie 2023, două echipe au luptat cot la cot pentru a obține un avantaj extrem de important în următoarea cursă. Una dintre echipe a încălcat o regulă importantă, iar gazda show-ului a oprit jocul.
image
Avertismentul unui economist român: „Criza este aici, nu o așteptați să vină“. Falimentele din SUA, semnalul de alarmă
Temerile cu privire la o nouă criză financiară la nivel mondial au erupt când trei bănci importante din SUA au dat faliment, iar unda de șoc se simte și în Europa. Profesorul de economie Radu Nechita a vorbit cu „Adevărul” despre riscul unei crize economice de amploarea celei din 2007.
image
Soprana Felicia Filip, despre marele regret din viața sa: „Am crescut copii ca și când ar fi fost ai mei“
Soprana Felicia Filip este căsătorită de 32 de ani cu regizorul de operă Cristian Mihăilescu, formând unul dintre cele mai longevive cupluri din muzica românească.

HIstoria.ro

image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.
image
Ce consideră o publicație de la Budapesta ca „simbol fascist la Timişoara, capitala culturală europeană”
Recent o publicație din Ungaria a iesit la rampă cu o serie de acuzații de promovare a unor simboluri fasciste, chiar în anul în care orașul este capitală culturală europeană. Dincolo de faptul că articolul denotă multă dezinfomare, o parte chiar intenționată, o doză de invidie și una de ipocrizie.