Actorul legendar sau tinereţe fără bătrîneţe

Publicat în Dilema Veche nr. 599 din 6-12 august 2015
Actorul legendar sau tinereţe fără bătrîneţe jpeg

O prietenă fidelă – e rar azi! –, Sânziana Miloşoiu, mi-a oferit înregistrarea unui spectacol din anii ’70 care atunci m-a marcat, celebrul

al lui Rolf Hochhuth, unde se denunţa pentru prima oara complicitatea vinovată a papei Pius XII cu nazismul, contrar spiritului creştin, şi pată a marelui pontif: el a încercat să se adapteze istoriei. Papa dispunea de o forţă simbolică indiscutabilă, pe care a trădat-o, dar totodată să nu-i uităm slăbiciunea militară, cinic denunţată de Stalin: „Vaticanul, cîte divizii?“, întreba el. Radu Penciulescu a pus în scenă acest text ca pe un act de morală civică, apel nepatetic la demnitate pe timp de dictatură, spectacol ce se afilia „teatrului documentar“ bazat pe concretul faptelor ca soclu al unei reprezentaţii cu personaje şi acţiune. Cît l-am iubit, căci tînăr fiind, intransigenţa documentului mă fascina, caracterul lui indiscutabil şi totodată puterea-i de a prezenta biografii umane confruntate cu marile sfîşîeri ale istoriei mi-l făcea necesar. O lecţie de demnitate, împărtăşită fără suspiciunea ficţiunii. Acest teatru revine azi şi l-am regăsit mai ales în ultimele spectacole ale Gianinei Cărbunariu,

sau

Pe ultimul l-am văzut avîndu-l alături pe Victor Rebengiuc şi, împreună, ne-am amintit de

în care jucase. Roata teatrului făcuse un tur şi, împreună, dincolo de diferenţa de detalii, constatam

O similară necesitate, ca acum o jumătate de secol, motivează acest proiect de a acorda teatrului o dimensiune concretă şi o vocaţie etică. În tinereţe ne fusese familiar şi, la Bucureşti, Radu Penciulescu îl împlinise. Noi eram martorii de atunci şi ne bucuram de restabilirea acestei filiaţii restaurate. 

Privind înregistrarea spectacolului, am recunoscut interpreţi familiari, pe Rebengiuc, Schäffer, Ionescu-Gion – vii sau morţi. Dar, dicolo de prestaţiile lor precise, mi s-a revelat prezenţa unui actor, Ion Caramitru. Nu-l uitasem, dar ignoram cauza acestei persistenţe. El mi-a apărut aici ca o personificare a spiritualităţii confruntate cu barbaria, ca un arhanghel fragil destinat martiriului, ca o personificare a fragilităţii ce se converteşte în rezistenţă implacabilă. Pentru a-l parafraza pe Pascal, care considera omul a fi „o trestie gînditoare“, aş zice că el se afirma ca o „trestie care nu se îndoaie“. Caramitru nu compunea, actorul părea că se retrăsese pentru a desena, pudic, economic, silueta pură a unui martir ce refuza să se supună vremii. Penciulescu a făcut din el atunci, fără a adopta estetica lui Grotowski, un echivalent românesc al „prinţului constant“, capodopera geniului polonez. Un „prinţ constant“ – iată de ce aveam nevoie, mi-am spus, la Varşovia sau Bucureşti. În seara în care, uimit, aveam această intuiţie mi se părea că Cieslak şi Caramitru, profund, se înrudeau, că aparţineau aceleiaşi familii. 

Ecranul mă confrunta atunci cu ceea ce mi s-a părut a fi împlinirea pe scenă a visului mitic, acela al

Nu atît arta lui Caramitru mă captiva, cît această tinereţe inaptă la compromis care, azi, reînvia sub ochii mei. Asemeni lui Cieslak, el îmi apărea ca încarnarea de o puritate intransigentă a unei posturi morale. Emoţia provenea însă şi din faptul că îl cunosc de aproape, că recent îl văzusem îndelung, că nu îmi apărea ca imaginea îndepărtată a unui mit, ca Gérard Philipe sau James Dean. El personifica o tinereţe comună pe care o împărtăşisem. Şi admiteam, totodată, că viaţa ne schimbase fără a ne deteriora total. Aproape sincron, ziarul

publica un interviu cu mine în care fuseseră integrate fotografii din tinereţe ce suscitau un anume entuziasm, dar cei care nu mă cunoscuseră mă descopereau tînăr adolescent şi constatau cu regrete modificările produse. Înregistrarea

-ului şi fotografiile mele evocau o durată comună. Am realizat atunci că actorul şi spectatorul îmbătrînesc împreună, dar nu pot rămîne împreună decît dacă, în viaţă, nu au adoptat drumuri opuse. Imaginile de odinioară restituie o realitate ce a putut fi salvată: tinereţe fără bătrîneţe, nu fizică, ci umană! E ceea ce, mai presus ca oricine, a încarnat Radu Penciulescu, regizorul

-ului. Şi prietenul nostru de azi. 

Cîteva zile mai tîrziu am văzut un film celebru al lui René Allio,

film din anii ’70, despre un grup de revoltaţi. L-am ales printre zecile de propuneri din seara aceea din cauza distribuţiei pe care o cunoşteam aproape integral, dar, de astă dată, pe toţi actorii aceştia francezi nu-i descoperisem decît cînd erau dincolo de tinereţe, ajunşi la maturitate, celebri şi alcoolici, deprimaţi sau activi, dar toţi celebri. Privindu-i pe ecran, descopeream surîsuri şi gesturi de mult pierdute, îi iubeam spunîndu-mi că astfel au fost şi că au acceptat să trăiască intens în numele scenei căreia i s-au dăruit. Din nou, înregistrarea mă captiva nu pentru că descopeream imaginea ideală a unor staruri, ci pentru că stabileam legătura între actorii necunoscuţi cînd erau tineri şi deveniţi familiairi odată ce emigrantul ce eram îi descoperise. Îi iubesc pentru că, dincolo de aparenţe, ei confirmă aceeaşi constatare: tinereţe fără bătrîneţe. Actorul tînăr n-a murit în actorul adult. Viaţa l-a ameliorat sau transformat, dar nu degradat. Acesta îmi e criteriul pentru a continua să iubesc un actor legendar şi totodată intim, îmi place să-i regăsesc sub straturile vieţii tinereţea nu artficială, ci profund păstrată. Ei nu sînt echivalentul lui Dorian Gray, căci nu chipul şi-l salvează, ci spiritul. 

Şi totuşi, ce dificilă poate fi uneori comparaţia! În Georgia, la o petrecere din teatru, în capul mesei chefuia una din vedetele de la Tbilisi – cu dinţii măcinaţi şi ochii încercănaţi –, în timp ce deasupra trona imaginea unui Hamlet splendid. Era el… Cînd l-am întrebat dacă proximitatea aceasta nu-l deranja, mi-a răspuns enigmatic „Dimpotrivă!“. Wim Wenders spune că doar în cinema se poate realiza simultaneitatea între portretele unui interpret la vîrste diferite, e ceea ce a făcut el cînd a filmat un maestru japonez de

. Aceasta nu produce însă decît o experienţă „cinematografică“, în timp ce eu am trăit experienţe „autobiografice“ regăsind „tinereţea fără bătrîneţe“ a acestori actori unici, actori mitici. Ca în ziua în care, într-o cafenea italiană, Ryszard Cieslak, puţin beat, îşi pusese capul pe braţ asemeni „prinţului constant“. Tinereţea nu murise în el, iar eu, de aproape, o recunoşteam. Îi fusesem contemporan, atunci, de mult, şi acum.

a unei memorii de spectator supravieţuitor. 

Livada de vişini, teatrul nostru

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.