Dilema, la începuturi

Publicat în Dilema Veche nr. 836 din 27 februarie - 4 martie 2020
Dilema, la începuturi jpeg

Cînd am văzut un număr din Dilema, cred că era printre primele, prin 1993, am știut că asta este. Că, în sfîrșit, am găsit o gazetă care arată altfel decît celelalte, care nu are doar politică, nu e încrîncenată, are stil, umor și nume dintre cele care nu erau strict jurnalistice, ci mai curînd literare și academice. Am știut, aproape instantaneu, că acolo aș putea să lucrez.

Pînă atunci, îmi găsisem cu greu locul, pentru că făceam parte din categoria celor care terminaseră Filologia și care descoperiseră că nu voiau să fie profesori. În primii ani de la revoluție, cînd totul era la început, îți puteai permite, pentru prima dată după mulți ani de comunism și repartiții fixe, să-ți alegi cariera și viitorul. Totul se deschidea și, deși facultatea pe care o făcusem, oricît de fermecătoare, pe de o parte, și profundă, pe de alta (și aici mă refer în special la orele de latină), nu-mi oferea o calificare punctuală, aveam privilegiul să pot alege. Să fiu liberă și să fac ce vreau cu viața mea: chiar să decid între a rămîne în țară și a pleca.

Așa că, de pe tava sclipitoare ce mi se oferea, am început să aleg și eu, mai la întîmplare, mai în cunoștință de cauză, cîte o posibilă meserie. Am predat un an la o universitate particulară și nu mi-a plăcut deloc. Am încercat vreo două săptămîni să fiu profesoară la un liceu, unde procedurile și rutina m-au făcut să renunț rapid. Am încercat să colaborez la Televiziunea Română, punînd stupide întrebări despre „limba noastră“ pe stradă și mi s-a părut o plictiseală epuizantă. Am început să investighez tuberculoza la vaci și mișcările sindicale la România liberă și mi-am dat seama că n-am nici o legătură cu nici una dintre ele. Am refuzat, din start, să fac revista presei, să fiu secretară, bibliotecară și traducătoare.

Cercul se strîngea din ce în ce mai tare, noroc că descoperisem că-mi place să scriu reportaje sau, mai curînd, feature stories: deși habar n-aveam de vreo regulă, știam că mă interesează subiectele care nu sînt senzaționale și de actualitate, oamenii „mici“, asemenea fiecăruia dintre noi, pînă la urmă, aparent insignifianți, dar, de fapt, cu toții avînd o poveste. Mă fascina să cunosc lumea în diversitatea ei prin poveștile altora: să intru, pentru puțin timp, în ogrăzile lor, ca apoi să le returnez universului main-stream într-o formă pînă la un punct obiectivă și, pînă într-altul, învăluită în umor și duioșie. Nu-mi păsa de actualitate, de senzațional și nici de celebritatea interlocutorilor, ci de temele general umane.

Cînd descoperisem Dilema, tocmai asta mă atrăsese la ea: temele general umane, filozofice, sociale, culturale, care nu erau de actualitate (deși uneori se mai întîmpla și asta), precum Înjurătura, Orgoliul, Bunele maniere. Că cei care scriau la ele nu erau (doar) numele momentului, ci și altele, poate mai valoroase, dar mai puțin cunoscute. Precum și faptul că exista mereu, la Dosar, și cîte un material cu oameni simpli, de pe stradă, cu o legătură într-un fel sau altul cu tema: fie că respectivii aveau o meserie legată de ea, fie că, pur și simplu, răspundeau la niște întrebări privind subiectul ales. Și-mi mai plăcuse că multe dintre teme erau tratate cu umor, dar nu umorul acela direct, grosier, ci unul fin, implicit, suficient să nu se transforme totul într-un căscat.

Cînd am ajuns de-adevăratelea la Dilema, care nu era încă veche, tot prin ’93, am avut onoarea să-i cunosc pe Lena, Tita (Chiper) și dl (Radu) Cosașu. Lena era Magdalena Boiangiu, „eminența cenușie“ a revistei, care, practic, m-a-nvățat tot ce știu ca jurnalist. Ea trăise în perioada comunistă, dar se formase citind, printre altele, și presa străină a vremii, care cu greu putea fi achiziționată pe vremea lui Ceaușescu. Citind presa străină, dar și aproape tot ce mișca din literatură, eseistică, memorii.

Una dintre părțile bune și atipice ale redacției Dilemei era tocmai asta: membrii ei nu se formaseră jurnalistic, erau oameni de cultură, cu o cultură generală vastă și-n ale căror stiluri se reflecta tocmai asta. Nu nimerisem într-un mediu sec jurnalistic, ci într-unul cultural: ca să faci față ședințelor de redacție, trebuia să vii, nu doar la figurat, cu bibliografia citită. Nu doar ca să iei cuvîntul, ci ca să înțelegi despre ce se vorbește și care sînt referințele.

Cel puțin pentru mine, care, alături de Andrei Manolescu, eram cea mai tînără de acolo, așa era. Mă duceam la ședințe cu emoție, plină de îndoieli dacă și cum aveam să fac față. Mai ales că, de destule ori, era prezent acolo și Andrei Pleșu, pe care, pînă atunci, îl considerasem mai curînd o bibliografie decît un personaj real și nu-mi venea să cred că stătea, în carne și oase, la aceeași masă cu mine.

Cînd se discutau numerele noi, speram și mă luptam să fiu inclusă în ele, măcar cu tradiționalul vox pop (pe atunci, aiurea numit „sondaj“) în Cișmigiu. Nici acela nu era puțin lucru, trebuia să pîndești oamenii prin tufișuri și să le pui întrebări meșteșugite la tema săptămînii. Dar despre asta, într-un număr viitor.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?