Dilema, la începuturi

Publicat în Dilema Veche nr. 836 din 27 februarie - 4 martie 2020
Dilema, la începuturi jpeg

Cînd am văzut un număr din Dilema, cred că era printre primele, prin 1993, am știut că asta este. Că, în sfîrșit, am găsit o gazetă care arată altfel decît celelalte, care nu are doar politică, nu e încrîncenată, are stil, umor și nume dintre cele care nu erau strict jurnalistice, ci mai curînd literare și academice. Am știut, aproape instantaneu, că acolo aș putea să lucrez.

Pînă atunci, îmi găsisem cu greu locul, pentru că făceam parte din categoria celor care terminaseră Filologia și care descoperiseră că nu voiau să fie profesori. În primii ani de la revoluție, cînd totul era la început, îți puteai permite, pentru prima dată după mulți ani de comunism și repartiții fixe, să-ți alegi cariera și viitorul. Totul se deschidea și, deși facultatea pe care o făcusem, oricît de fermecătoare, pe de o parte, și profundă, pe de alta (și aici mă refer în special la orele de latină), nu-mi oferea o calificare punctuală, aveam privilegiul să pot alege. Să fiu liberă și să fac ce vreau cu viața mea: chiar să decid între a rămîne în țară și a pleca.

Așa că, de pe tava sclipitoare ce mi se oferea, am început să aleg și eu, mai la întîmplare, mai în cunoștință de cauză, cîte o posibilă meserie. Am predat un an la o universitate particulară și nu mi-a plăcut deloc. Am încercat vreo două săptămîni să fiu profesoară la un liceu, unde procedurile și rutina m-au făcut să renunț rapid. Am încercat să colaborez la Televiziunea Română, punînd stupide întrebări despre „limba noastră“ pe stradă și mi s-a părut o plictiseală epuizantă. Am început să investighez tuberculoza la vaci și mișcările sindicale la România liberă și mi-am dat seama că n-am nici o legătură cu nici una dintre ele. Am refuzat, din start, să fac revista presei, să fiu secretară, bibliotecară și traducătoare.

Cercul se strîngea din ce în ce mai tare, noroc că descoperisem că-mi place să scriu reportaje sau, mai curînd, feature stories: deși habar n-aveam de vreo regulă, știam că mă interesează subiectele care nu sînt senzaționale și de actualitate, oamenii „mici“, asemenea fiecăruia dintre noi, pînă la urmă, aparent insignifianți, dar, de fapt, cu toții avînd o poveste. Mă fascina să cunosc lumea în diversitatea ei prin poveștile altora: să intru, pentru puțin timp, în ogrăzile lor, ca apoi să le returnez universului main-stream într-o formă pînă la un punct obiectivă și, pînă într-altul, învăluită în umor și duioșie. Nu-mi păsa de actualitate, de senzațional și nici de celebritatea interlocutorilor, ci de temele general umane.

Cînd descoperisem Dilema, tocmai asta mă atrăsese la ea: temele general umane, filozofice, sociale, culturale, care nu erau de actualitate (deși uneori se mai întîmpla și asta), precum Înjurătura, Orgoliul, Bunele maniere. Că cei care scriau la ele nu erau (doar) numele momentului, ci și altele, poate mai valoroase, dar mai puțin cunoscute. Precum și faptul că exista mereu, la Dosar, și cîte un material cu oameni simpli, de pe stradă, cu o legătură într-un fel sau altul cu tema: fie că respectivii aveau o meserie legată de ea, fie că, pur și simplu, răspundeau la niște întrebări privind subiectul ales. Și-mi mai plăcuse că multe dintre teme erau tratate cu umor, dar nu umorul acela direct, grosier, ci unul fin, implicit, suficient să nu se transforme totul într-un căscat.

Cînd am ajuns de-adevăratelea la Dilema, care nu era încă veche, tot prin ’93, am avut onoarea să-i cunosc pe Lena, Tita (Chiper) și dl (Radu) Cosașu. Lena era Magdalena Boiangiu, „eminența cenușie“ a revistei, care, practic, m-a-nvățat tot ce știu ca jurnalist. Ea trăise în perioada comunistă, dar se formase citind, printre altele, și presa străină a vremii, care cu greu putea fi achiziționată pe vremea lui Ceaușescu. Citind presa străină, dar și aproape tot ce mișca din literatură, eseistică, memorii.

Una dintre părțile bune și atipice ale redacției Dilemei era tocmai asta: membrii ei nu se formaseră jurnalistic, erau oameni de cultură, cu o cultură generală vastă și-n ale căror stiluri se reflecta tocmai asta. Nu nimerisem într-un mediu sec jurnalistic, ci într-unul cultural: ca să faci față ședințelor de redacție, trebuia să vii, nu doar la figurat, cu bibliografia citită. Nu doar ca să iei cuvîntul, ci ca să înțelegi despre ce se vorbește și care sînt referințele.

Cel puțin pentru mine, care, alături de Andrei Manolescu, eram cea mai tînără de acolo, așa era. Mă duceam la ședințe cu emoție, plină de îndoieli dacă și cum aveam să fac față. Mai ales că, de destule ori, era prezent acolo și Andrei Pleșu, pe care, pînă atunci, îl considerasem mai curînd o bibliografie decît un personaj real și nu-mi venea să cred că stătea, în carne și oase, la aceeași masă cu mine.

Cînd se discutau numerele noi, speram și mă luptam să fiu inclusă în ele, măcar cu tradiționalul vox pop (pe atunci, aiurea numit „sondaj“) în Cișmigiu. Nici acela nu era puțin lucru, trebuia să pîndești oamenii prin tufișuri și să le pui întrebări meșteșugite la tema săptămînii. Dar despre asta, într-un număr viitor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.