Dezvrăjiri și revrăjiri

Publicat în Dilema Veche nr. 922 din 9 – 15 decembrie 2021
Zizi și neantul jpeg

Mereu mi-am creat sau, mai bine zis, s-au creat tradiții în zilele de dinainte de Crăciun. Chiar și în vremea lui Ceaușescu, cînd decembrie se numea „Luna cadourilor“ și cînd Crăciunul de serba de Anul Nou. Cu atît mai mult în tumultuoșii ani ’90, cînd străzile deveneau, mai ales de sărbători, un paradis al tarabelor. Și apoi în anii 2000, cînd am trăit cam pentru prima dată mirajul consumului instituționalizat.

Pe vremea lui Ceaușescu se vorbea la televizor despre „Luna cadourilor“, din cîte îmi amintesc. I se făcea un soi de reclamă, cîtă reclamă se putea face pe vremea aceea. Dar televizorul, în ciuda programului lui redus, tot avea impact asupra creierelor și inimilor noastre necoapte de atunci. De asta revelioanele prezentate acolo ne apăreau drept „magice”, în ciuda kitsch-ului și stupizeniei lor. Iar cadourile din luna cu același nume păreau gata ieșite din atelierul elfilor despre care oricum habar n-aveam la vremea aceea.

Asa cum am mai scris, existau, și pe atunci, cîteva magazine cu ceea ce-mi place să numesc mici obiecte inutile. Sau aproape inutile, mici obiecte să zicem neesențiale, de care te-ai putea dispensa nu doar pe o insulă pustie, ci cu atît mai mult în propria casă, care e sufocată de ele. Dar mie mi-a plăcut mereu să le aleg pe acelea drept cadouri, pentru că darul de sărbători mi se părea ceva ludic, și nu utilitar. Iar cumpărarea lui o joacă și o bucurie, și nu o chestiune de ordin practic. Nu voiam să mă situez în registrul obligatoriu și serios și în povestea asta.

Poveste care a început pe la 13 ani, cînd am aflat – tîrziu, ce-i drept, foarte tîrziu – că nu Moș Crăciun îmi aduce cadourile pe care le primeam de obicei în noaptea de 24 decembrie, ci părinții mei mi le aduc. Crezusem cu pasiune și fără urmă de îndoială pînă atunci, la fel cum crezusem, cînd aveam opt ani și mama îmi spusese că se lucrează la elixirul nemuririi, că nu e cazul să mă tem de moarte. Lumea magică și mitică în care mă crescuseră ai mei fusese aproape în toți anii aceia reală pentru mine. Nu o luasem ca pe o poveste, ci ca pe un fapt. Trăiam într-un illo tempore propriu familiei mele în care chiar mă simțeam ferită de rele și-n care orice părea posibil. Și prezența Zînei Mării cu cadouri pe lămpile hotelului din Mangalia. Și cea a ursului Nounours cu scrisori din pădure și de la Cota 1400 la cantina Casei de creație de la Cumpătu. Și a lui Donald Rățoiul, sub forma unor alte scrisori de la prietenii noștri Reta și Vadic. Și găsirea unei comori în crăpătura zidului din stația tramvaiului 12 de la Cuțitul de Argint, comoară care, de fapt, consta în niște hîrtie creponată colorată, luminată mai altfel, dar privită cu alți ochi.

Traiul într-o asemenea lume, în paralel cu cea de la școală, în care ne făceam că mormăim imnul în fiecare dimineață și scriam compuneri despre „vitejia poporului român, stîncă de veacuri în fața năvălitorilor...”, mă făcuse să mă îndoiesc mai puțin de lucrurile improbabile și chiar imposibile decît de cele reale, dar nu prea pe gustul meu. Așa că, pe scurt, nu pusesem niciodată la îndoială identitatea Moșului, deși unchiul meu, Radu, așa cum am mai scris, pleca în fiecare seară de Ajun pe la orele 21 să cumpere vodcă, iar Moșul apărea mereu la puțin timp după aceea. Doar că, într-o dimineață, nu știu cum s-a întîmplat, probabil că pur și simplu venise timpul, și așa întîrziat, al dezvrăjirii, am văzut cadourile, reglementar ambalate, în cămara de pe holul din fața camerei mele. Aproape că nici văzîndu-le nu-mi venea să nu mai cred, dar, totuși, realitatea devenise prea vizibilă, mă trăgea insistent de mînecă, așa că m-am dus să-i întreb pe ai mei.

Care nu au negat, ci mi-au explicat. Nu știu ce și cum s-a produs atunci, probabil că am vrut, cu orice preț, să nu „cad pradă” unei dezamăgiri și nici să nu spulber de tot un mit de care ne bucuraserăm cu toții atîția ani. Așa că n-am făcut o dramă și am hotărît, cu acordul alor mei, să mă fac eu Moș Crăciun de atunci încolo. Chiar să mă îmbrac în Moș, s-a descoperit că aveam și o mască cu barbă prin casă, și o căciulă, și să împart cadouri membrilor familiei, părinților, unchiului meu, bunicilor. Mi s-a părut cumva în firea lucrurilor că, dacă tradiția nu mai vine de undeva din lumea nevăzută, s-o continui eu din cea mai puțin poetică, dar reală.

Așa că, începînd chiar din acel an, cu bani de la părinți, evident, dar nu mulți, căci, de fapt, nu era nevoie, am purces pe unde m-a dus capul să-mi umplu sacul. Capul m-a dus acolo pe unde pașii unui copil de 13 ani oricum îl mai duseseră, și anume la librărie. Mai bine zis, în secțiunea de papetărie. Căci magazinele de mici obiecte inutile care mă pasionau pe mine pe vremea aceea cam astea erau: librăriile și tutungeriile. La librărie, întotdeauna în „Luna cadourilor“ apăreau fascinantele agende. Cel puțin mie, uneia, la vremea ceea, așa mi se păreau. Cu o hartă a lumii și alte informații utile la început și ca un fel de anticipare a faptelor mărețe care mă așteptau în anul ce se pregătea să vină.

Mai multe despre asta în articolul viitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.