Despre liniște

Publicat în Dilema Veche nr. 935 din 10 – 16 martie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Uneori mă simt ca într-un tablou. Se întîmplă doar atunci cînd reușesc să mă îndepărtez suficient de mult de oameni ca să nu-i mai aud sau să nu mai aud zgomotele produse de ei. Fără oameni, planeta noastră pare una destul de liniștită. De pildă, ca atunci cînd urci printr-o pădure de brazi, coniferele sînt prin excelență tăcute, parcă nu duc nici un ecou mai departe și reușesc să înăbușe orice zgomot din afara pădurii, în vreme ce foioasele se comportă altfel, sînt bîrfitoare, fremătătoare, amplifică zgomotele. Se simte clar diferența, la munte, atunci cînd treci dintr-o pădure într-alta și, mai departe, spre pășunea alpină, acolo unde liniștea capătă alte valențe, apare vîntul care rostogolește pietre și șuieră prin iarba măruntă, apare zbaterea din jnepeniș, însă tot liniștea le înconjoară, de fapt, pe toate. Cînd urci pe munte, urmezi poteca, poate prinzi și o oră de prînz în care pînă și păsările au amuțit, pașii ți se afundă în straturi vegetale din alte veri, mușchiul de pe trunchiuri căzute amortizează tot ce înseamnă ambianță sonoră, ești singur, te pierzi în peisaj. La un moment dat, la un punct de belvedere, vezi orașul undeva jos, e lumea din care te-ai desprins și cu care nu mai ai nici o tangență, din depărtare se aude un șuierat de tren care nu e însă intruziv, sparge liniștea într-un mod foarte muzical, după care se duce. Întotdeauna trenurile care se aud în noapte mi s-au părut un soi de terapie împotriva insomniei, nu deranjează, ba dimpotrivă, adîncesc și mai mult liniștea și îmbie la somn.

Sînt multe feluri de liniște. Mai e liniștea iernii, chiar și într-un mare oraș, noaptea tîrziu, atunci cînd se așterne prima zăpadă. Mașinile s-au retras, nu lucrează încă utilajele de deszăpezire, e un mic moment de magie. Se aude doar un foșnet constant, delicat și în același timp straniu, pe care la un moment dat nu-l mai auzi, se transformă în liniște deplină. Apoi, dacă continuă să ningă, zăpada reușește să acopere vreme de cîteva zile zgomotele orașului și parcă totul se petrece în ralanti. Toată larma orașului e distorsionată, apoi aproape că dispare. Există și o liniște a mării, deși marea în sine nu e nicidecum o sursă de liniște. Însă dacă reușești să mergi cît mai departe de stațiuni, de campinguri, de muzica ce răsună în boxe, dacă nu mai asociezi marea, vacanța cu toată acea gălăgie și viermuială obositoare, reușești din nou să intri în tablou. Eram odată la Porto, în iunie, pe o plajă aproape pustie, oceanul era neprimitor, rece, doar surferii ce mai îndrăzneau să intre silențios în apă, practic nu mai erau o prezență umană care să te disturbe, se transformaseră deja în animale marine. Soarele era cald și plăcut, de început de vară, m-am întins pe nisip, am închis ochii în tot acel vuiet constant al apei, oceanul e un monstru, nu se compară cu nici o mare din lume. E viu, prezent și ai senzația că cele mai cumplite furtuni ale sale se petrec în adîncuri. După o vreme, senzația de liniște era desăvîrșită. Profundă. Și mi-am zis atunci că dacă aș prinde un sfîrșit de lume, acolo, pe malul oceanului din Porto, aș vrea să-l prind.

Toți mai mulți oameni clamează faptul că au nevoie de liniște și o caută. Liniștea a devenit treptat un soi de Graal al lumii moderne și civilizate, al unei lumi agitate. Cînd vrei să-ți cumperi o casă cauți anunțuri imobiliare care să menționeze „stradă liniștită”, „vecini liniștiți”. În tulburările de panică și de anxietate care de obicei sînt provocate de stresul cotidian, un simptom este faptul că nu mai suporți gălăgia, zgomotele se amplifică în capul tău. Odată, în timpul un episod din acesta anxios, m-am nimerit într-un restaurant plin, cu un open-kitchen, în fața mea niște oameni găteau la un mod profesionist, demonstrativ. Era un spectacol. Însă, în timpul spectacolului, izbeau tigăi și oale una de cealaltă, tocau și mărunțeau, mîncărurile fierbeau și bolboroseau în legea lor, fripturile sfîrîiau, totul se sfîrșea într-un clinchet continuu de veselă și de pahare, plăcut, muzical… Dar n-am mai suportat, a trebuit să ies afară, eram convinsă că toate acele zgomote inofensive, domestice, se petrec, de fapt, în creierul meu, el sfîrîia, era tocat mărunt și aruncat în aer.

Bunicii mei de la Cluj locuiau într-un apartament la bloc, deasupra celui al unui doamne în vîrstă despre care știam că era „bolnavă cu nervii”, așa că noi, copiii, nu aveam voie să tropăim prin casă ca să nu o deranjăm, eram niște copii de pluș. Și în același bloc exista și „o oră de liniște”, între 15 și 17, în care locatarii, în general pensionari, se odihneau și toate activitățile din bloc încetau. Ah, cît de mult o uram pe „doamna de jos” și problemele ei cu nervii pe care nu le înțelegeam, cît de stupidă mi se părea regula „orei de liniște”! De altfel, copiii nu sînt deloc receptivi la ideea de liniște, sînt ca un mic trib războinic, ar provoca zgomote din orice. E firesc, cu mintea lor încă foarte proaspătă și prezentă, așa am fost și eu, așa ați fost și voi... Nu e neapărat un semn de boală sau de îmbătrînire, cît un semn de uzură, zgomotele excesive ale lumii în care trăim ne uzează pas cu pas. Iar uzura duce la intoleranță. Nu mai suport muzica la maximum, indiferent de calitatea ei. Nu mai suport concertele rock, simt „bașii” ăia în stomac pînă mi se face greață. Nu mai suport zgomotele din trafic, ambulanțele, după un claxon prelung îmi țiuie o ureche cîte o jumătate de oră. Îmi cumpăr dopuri pentru urechi din ce în ce mai performante, care să acopere totul, e ceva în neregulă cu mine?   

Tot mai mulți vor să evadeze din orașele mari și să se mute la țară. Însă, vă spun eu, dacă nu vă mutați în vîrful unui deal, cu cel puțin 3.000 de metri în jur care să vă aparțină, o faceți degeaba. Viața în satul românesc înseamnă orice, numai liniște nu. Satul românesc e o sursă permanentă de zgomote – de la cele firești, cocoși și găini, la cîini care latră și urlă la lună, fără nici un scop, pînă la oamenii care își construiesc ceva în permanență și au plăcerea de a folosi drujba în orice situație. Pe lîngă drujbă, bormașina de la bloc e mic copil!

Pe de altă parte, anumite orașe, unele dintre ele chiar capitale, își au liniștea lor. La Viena, chiar în centru, într-o pensiune dintr-o casă veche, am dormit cu ferestrele larg deschise și așa am învățat ritmul orașului. Pe la ora cinci și jumătate, șase, treceau mașinile de la salubritate, spălau în mod disciplinat străzile, se auzea trînteli și un zgomot de hîrșîit pe asfalt, angajații manevrau tomberoanele, urma un mic moment de liniște, apoi erau oamenii care plecau la serviciu și care își luau în primire orașul, pași, voci, saluturi matinale, motoare și roți de bicicletă, însă după ora opt era o liniște de parc, de pădure, nu se mai auzeau decît păsările, atunci cădeam într-un somn adînc, odihnitor. La Madrid e altfel, seara, dacă ești în centru, auzi în permanență un vuiet al orașului – oamenii ies, se întîlnesc, se strigă unul pe altul de pe un trotuar pe celălalt, își pierd timpul pe la baruri și cafenele. După ora unu, totul se liniștește, mai auzi doar mașinile de la salubritate care spală conștiincios străzile.

Ce mi-a venit tocmai acum să scriu despre liniște? Pentru că niciodată, dar niciodată, nu am auzit un zgomot mai monstruos, care anulează ideea de liniște și de viață, decît cel al sirenelor din orașele ucrainene care anunță atacurile aeriene. Știam că există, dar nu în timpurile noastre. În timpuri în care oamenii au evoluat atît de mult, au reușit să realizeze atît de multe lucruri, au trimis roboți și drone pe Marte, unde probabil că e o liniște de început de lume.

În cartierul meu de la Obor, la primele ore ale dimineții se aud guguștiucii. E primul semn că a venit primăvara. Oare de ce e imposibil să ne populăm această planetă în liniște și cu discreție?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.