Departe și totuși aproape de Piața Victoriei

Publicat în Dilema Veche nr. 756 din 16-22 august 2018
Departe și totuși aproape de Piața Victoriei jpeg

Chiar pe 10 august, pe la prînz, am plecat la o filmare în Ardeal, cu părere de rău că nu pot lua parte la marele miting. În astfel de momente, chiar dacă ai o treabă sau o vacanță planificate de mult timp, te cam simți un dezertor. Sau, oricum, pleci cu un sentiment de vină. Ca un făcut, drumul a fost de coșmar, cel mai lung drum spre Cluj cu mașina pe care l-am parcurs vreodată. Aproape 11 ore, fără opriri decît pentru alimentare. Am simțit, ca niciodată, pe pielea mea, ce înseamnă să nu ai o infrastructură decentă în țara ta, să nu existe, de fapt, o legătură de transport sigură și viabilă între sud și nord. După atîția ani, țara e în continuare ruptă în două. De data aceasta, cozile de pe Valea Prahovei au început de pe la Corbu și s-au întins pînă după Predeal. Bară la bară, aproape trei ore de nervi petrecute în plin soare. Mă uitam pe net, pe telefon, citeam despre drumuri blocate și trenuri oprite în cîmp pe la Craiova, doar ca să nu ajungă oamenii la miting, și deja mă gîndeam la o întreagă conspirație. Ei bine, nu, pe lîngă aglomerația „de week-end“, au fost și două accidente pe la Azuga, poate asta să fi fost într-adevăr cauza? În timp ce ne tîram cu încetineala melcului pe DN1, pe lîngă noi treceau, cu aceeași viteză de doi kilometri pe oră, zeci de mașini cu steaguri. „Oamenii ăștia merg la protest!“, îmi ziceam. „Măcar să ajungă…“ De fiecare dată cînd mai întîlneam cîte o mașină cu stegulețe tricolore, aproape că îmi dădeau lacrimile – mi-era milă de țara mea și de toate viețile noastre irosite aici. Și nu era doar o milă de conjunctură. Era un regret profund și acumulat în timp față de o țară care pare iremediabil pierdută. Și față de toți acești oameni care pleacă cu mașinile lor și cu stropul de entuziasm și de speranță pe care încă îl mai au spre un miting care încă ar mai putea schimba ceva și zac blocați pe DN1. Totul pare să fie etern blocat și într-o perpetuă așteptare.

Era deja trecut de ora 11 seara cînd abia trecuserăm de Tîrgu Mureș, iar eu mă uitam tot pe telefon, în direct pe Digi24, de pe locul pasagerului, cum jandarmii împrăștiau oamenii din Piața Victoriei cu tunuri de apă și gaze, cum îi fugăreau pe străzile mărginașe. Apoi îmi ridicam privirea de pe ecranul telefonului în bezna de afară, bezna României. Sate adîncite în întuneric, fără lumini, locuri unde ultimul magazin mixt prietenos se închide la ora 9, drumuri pline de gropi care șerpuiesc cuminți printre dealuri, la un moment dat era să călcăm o vulpe. Imaginați-vă contrastul dintre cele două scene, inside and outside the car – Piața Victoriei, 10 august, ora 11 și o mașină în noapte, în aceeași țară, îndreptîndu se spre nicăieri, într-un întuneric aproape deplin, ca și cum țara pentru care cei ce au ieșit să protesteze în Piața Victoriei nici nu există, de fapt, e o himeră. Am avut o senzație de „în afara realității“ care s-a acutizat pe tot parcusul călătoriei mele, pe măsură ce mă îndepărtam de „centru“ și mă apropiam „de margine“. Marginea de nord e de fapt mult mai aproape de lumea mai bună „din afară“ și poate că asta e salvarea ei.

Am ajuns după miezul nopții la o pensiune dintr-un sat unde noaptea nu se aude nimic altceva decît țîrîit de greieri. Mai fusesem aici o singură dată, anul trecut, în septembrie – doamna care administrează pensiunea ne-a așteptat cu ochii cîrpiți de somn, ne a recunoscut, ne-a îmbrățișat ca pe niște prieteni vechi și ne-a pus în față ceva de mîncare şi cîte o bere, deși restaurantul se închisese de mult. Am rămas pînă pe la două pe terasă, în compania a doi bărbați tineri care tocmai trecuseră printr-un botez și încercau să dea gata o sticlă de doi litri de țuică. Am vorbit una-alta, dar nu despre ce se întîmplase în urmă cu două ore în Piața Victoriei. Doar despre afaceri locale, despre cine și cît a furat și mai ales cum, despre administrația (și pe alocuri admirația pe care i-o arătau) primarului Boc. Discuții „normale“, dar care ilustrează aceleași probleme, însă la un nivel micro. Cei doi băieți urăsc Bucureștiul doar pentru că pot face două ore, în trafic, de la Lujerului și pînă în Berceni, altceva nici că-i interesează, nu e orașul lor. Se raportează în primul rînd la zona în care trăiesc și unde încearcă să o ducă mai bine. Faptul că locul lor e o parte dintr-un întreg are sau nu are vreo relevanță pentru ei.

A doua zi am fost „pe state“ și am aflat cam așa: că primarul cutare de la UDMR a zis că s-ar da cu PSD-ul pentru 50.000 de euro, ăia au considerat că e cam mult, așa că a rămas la UDMR, nu-i bai, îi vreme! Că drumurile se fac cînd dă Dumnezeu sau cînd se aranjează cel mai bine licitațiile și sînt bani de cheltuit. Că oamenii sînt „cumva“ revoltați, dar își văd de treaba lor – mai au cîte o grădină, își mai fac cîte o casă, cu sau fără autorizație, că roșiile n-au ieșit foarte bine anul ăsta față de cele din sud. La un popas de căruțași, de la o răscruce, am asistat la o adevărată dramă matrimonială – soția l-a prins pe bărbat cu „curva“ la masă. L-a plesnit de cîteva ori, în timp ce bărbatul repeta doar atît: „Taci, tu! N-ai tu treabă!“, l-a amenințat că dă divorț, că „rămîne fătuca fără tată“ și i-a confiscat ăleia telefonul, ca să aibă mesajele nocturne drept dovadă la proces. Bărbatul a negat demn totul și i-a spus „că e nebună“ și că are halucinații. După ce nevasta a plecat furibundă, după ce și bărbatul a plecat spăsit pe urmele ei, „curva“ le a spus celor de la masă: „Dacă nu eram eu, era alta!“ M-am uitat la scenă ca la Cheaters, la TV, și mi-am dat seama că pentru o jumătate de oră mi-a zburat din minte tot ce m-a obsedat în ultima vreme – #dragnea, #muiepsd, #cenefacemcuticalosiiastia?. Era viață pur și simplu.

Stau la o pensiune care, după aproape zece ani de la înființare, a început să aibă un succes real, cred că în principal datorită doamnei care o conduce și care se implică în afacerea ei non-stop. Este tot timpul prezentă și activă, cred că, de fapt, pensiunea este țara ei, deși e amplasată într-un loc izolat, care nu are mai nimic de oferit, nici o atracție turistică. Doar o stare de bine. Mai ales în week-end-uri e plin, vin oameni din tot județul ca să mănînce mîncăruri grele ardelenești, să bea și să se bălăcească într-o piscină. În primele două zile am fost sufocați de „turiști“ – familii, clanuri, mulți copii, cu tendința de a acapara tot spațiul, cu cărucioare și colace, schimbă pamperși, ce suc vrea mama?, de ce plînge fata?, mai ne aduci și nouă cîte o bere? N-am auzit deloc cuvîntul „bani“ pe care îl auzi din zece în zece metri pe străzile din București. N-am auzit nici de Dragnea, nici de #muiepsd, ca și cum n ar exista în aceeași țară. Am văzut doar platouri și platouașe îndreptîndu-se spre mese – mici, cartofi prăjiți, pizza, slănină, pîine cu dulceață. Apoi, am văzut oameni ingurgitînd satisfăcuți, rîgîind, plătind, plecînd. Inițial m-am gîndit că e o atitudine placidă – habar n-au ei ce se întîmplă în Piața Victoriei (și în alte piețe), că oamenii de acolo și-o iau peste cocoașă și pentru ei, care stau senini la un papricaș și la bere. Apoi mi-am dat seama că, de fapt, asta e normalitatea, în orice țară din lume cu un nivel bun de trai și o guvernare cumsecade. Să ajungi să nu-ți mai pese decît de bunăstarea ta, să schimbi pamperși, să-ți dedici timpul familiei, să nu te mai gîndești ce fac hoții ăia de la guvernare, cum încearcă să te mai fure. Să trăiești, de fapt. Nu i-am mai judecat în nici un fel, însă din nou mi-am dat seama că, în fond, îți trebuie și o doză de nesimțire ca să supraviețuiești în România. Unii pot să și-o asume, alții nu – cred că depinde, de fapt, de cît de aproape sau cît de departe te poziționezi față de Piața Victoriei. Sufletește vorbind.

Foto: Eduard Enea

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.