De prin vacanțe

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Zizi și neantul jpeg

Dacă m-ar pune cineva să scriu compunerea cu titlul „Cea mai frumoasă vacanță” n-aș putea alege una singură. Au fost multe, și atît de diferite…

Nu le-aș scoate concret dintr-un posibil top nici pe cele „obligatorii” organizate de mama în copilărie, vacanțele „de serviciu”, cum le spuneam. Acelea care, cum spun Baudrillard și alți teoreticieni al consumului, subsumau toate cele principiului plăcerii și al distracției cu orice preț. Dar nu al oricărei distracții, ci al uneia raționale, cu reguli interne nescrise, dar bine stabilite, cu un program aproape corporatist de leisure. Ca în Paradise News (Vești din Paradis) al lui David Lodge, turismul nu se poate face oricum, e o industrie afiliată „sistemului”, care funcționează după reguli fixe. Odată urcat în caruselul lui, nu poți decît să te-nvîrți iar și iar, chiar dacă, în sinea ta, de mult îți doreai să fi coborît.

În ciuda programelor fixe de mers la plajă și pe dig la aerosoli, de uns cu loțiune imediat ce ajungeai pe plajă și de fiecare dată cînd ieșeai din apă, de bronzat uniform cînd pe-o parte, cînd pe alta, în ciuda acestei fragmentări și sistematizări a unei stări de bine ce ar fi putut curge lin, existau și-n această formulă destule momente fericite: erau cele de jocuri și imaginație, cele în care venea „Zîna mării” și punea jucării pe lampă. Dar și cele în care te zbenguiai în apă ori înotai în piscină, în mod absurd, într-o liniște aproape perfectă deși erai în mișcare.

Ori vacanțele de la Cumpătu, un cartier din Sinaia care fusese, pe vremea lui Ceaușescu, Casă de Creație: veneau acolo scriitori, compozitori, plasticieni, actori, regizori. Era o oază, un loc privilegiat în care, aparent ferit de intemperiile vremii, puteai să te prefaci că trăiești într-o lume normală, în care gîndeai și discutai liber, mîncai și te îmbrăcai aproape normal, citeai literatura importantă a lumii, ascultai muzici rafinate și în vogă, erai la curent cu curentele avangardiste din artă și comentai măcar un film de Fellini ori Tarkovski. Dar, de fapt, în ciuda acestor libertăți, tot în țarcul comunist zburdai și te cam învîrteai în jurul cozii.

Remarcabile au fost și vacanțele romantice din perioada de sfîrșit a comunismului: au fost cîteva tipice sistemului, subiecte demne de filmele perioadei. O vacanță de 1 Mai la mare, cu locuri luate prin facultate, într-un an (1988, cred) în care Paștele se suprapunea cu 1 Mai. Un tren arhiplin, în care, dacă nu ajungeai cu vreo trei sferturi de oră înainte, singura cale de acces era geamul. Unii te ridicau și alții, din interior, te trăgeau înăuntru. La mare, undeva pe la Eforie, cei de acolo țin minte că găsiseră o cale inventivă de a serba și 1 Mai, sărbătoare oficială, și Paștele, sărbătoare fără voie explicită de la stăpînire, tolerată într-un anumit fel: în ziua de Paști și de 1 Mai, pe masa hotelului trona o farfurie cu cartofi prăjiți pai vopsiți tricolor. Cu Gallus, bănuiesc… O alta a fost o tabără studențească la Slănic Moldova. Mai întîi ne-am prăbușit cu patul din camera ce ne-a fost repartizată, iar apoi băiatul cu care eram a fost trîntit pe jos, la propriu, de unul dintre chelnerii care păzeau intrarea la cantină, unde era discotecă: fusese eroic, îmi luase mie apărarea, căci îmi uitasem tichetul de masă pe baza căruia se intra și nu voiau să mă lase înăuntru.

Vacanțele de început de ani ʼ90 au fost pe aceeași linie războinică: trebuia schimbat totul, trebuia să ne luptăm pentru drepturile noastre. „Get up, stand up…” etc. Prin ʼ90, cred, am luat locuri la căsuțele de lemn din Costinești. Acolo erau două paturi și cam atît. Ca să te îmbraci, trebuia să stai în picioare pe unul dintre paturi. Dușurile și toaletele erau evident comune. Iar mîncarea nu numai că era execrabilă, dar trebuia să și plătești o garanție pentru furculița și cuțitul care se îndoiau la orice atingere mai viguroasă. Ne-am plîns șefului de sală rotofei și mustăcios, ajungînd aproape la un conflict fizic, ca-n Stan și Bran. Și am plecat înainte de termen.

De altfel, vacanțele anilor ʼ90 s-au lăsat de multe ori cu plecări intempestive. Cum prețurile erau imprevizibile, și mai ales cele ale felurilor la suta de grame, nu puteai ști exact cît va dura vacanța într-un loc, mai ales dacă șalăul pe care-l comandai avea vreun gramaj-fantomă. Odată am plecat a doua zi înapoi după ce am comandat un astfel de șalău într-un loc care, azi, s-ar numi „de fițe”.

Primele vacanțe în Occident au stat sub semnul precarității și al stuporii. Precaritate – pentru că niciodată nu erau bani de ajuns, nici pentru mîncare, darămite pentru locurile unde te adăposteai. Stupoare – pentru că aproape fiecare lucru pe care-l vedeai te lăsa cu gura căscată – fie că era vorba de o catedrală, un palat, un autobuz, o vitrină sau un fel de mîncare. Totul era neașteptat și emoționant. Totul se cerea narat cu semnul exclamării în coadă.

Au urmat și alte vacanțe, mai așezate. Despre acestea, alte povești.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.