De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Sînt la un hostel de mîna a paișpea din Berlin, în zona Karl-Marx-Allee și Ostbahnhof – plină de prostituate și de drogați. Însă camera a costat sub 60 de euro, are și baie și, în fond, e doar o noapte de tranzit. În curtea interioară sînt doi copaci uriași care dau o personalitate locului, există aici și o terasă care acum, în noiembrie, e pustie, dar încerc să mi-o imaginez vara, plină de backpacker-i din toată lumea care se împrietenesc și beau împreună, iar imaginea hostel-ului devine ceva mai prietenoasă. E ultima mea dimineață în Germania, cerul e înnorat și se anunță o vreme cîinoasă. Fumez o țigară, I. bea o cafea, intră în vorbă cu noi un moș în jur de 80 de ani, poate și mai mult, șifonat și bîlbîit, care tocmai și-a terminat micul dejun și a ieșit și el la o țigară, are un pachet din acela extra-large, cu 60 de țigări, n-am mai văzut așa ceva, poate că rentează ca bani, cine știe? Moșul ne urează zîmbitor Guten Morgen, noi îi zîmbim la rîndul nostru și îi spunem că nu vorbim germană, o dăm pe engleză, moșul vorbește prost. Înțelegem că vine dintr-un orășel din nord, la 40 de kilometri de mare, de acolo vine și vîntul ăsta care ne pătrunde pînă la oase și împrăștie dezolant frunzele galbene din curtea interioară. Însă moșul e vesel, e aici cu nevastă-sa pe care ne-o prezintă, ceva mai tînără, vreo 70. A fost șofer de TIR, acum e la pensie, cică ani de zile și-ar fi condus camionul prin Siberia, pe ierni cumplite și prin viscol sau cel puțin așa pricepem noi din engleza lui, povestea se conturează de fapt în capul nostru, devine o ficțiune. Ajungem împreună la concluzia că vremea, iarna, în Germania is not good, ar trebui să mergem cu toții undeva mai la sud, la soare, și să ne încălzim oasele. Ei chiar se vor duce de Crăciun și de Anul Nou în Tenerife, și-au aranjat deja sejurul, merg, de fapt, în fiecare an. Da? Here is not good to stay for Christmas, rîde neamțul care urăște iarna din țara lui. Too cold. Așadar, nu vă luați după faptul că acest cuplu în vîrstă își petrece o noapte, două la un hostel de mîna a paișpea din Berlin, curat și decent, de altfel, dar într-o zonă de curve și de drogați, ei își permit să zboare în fiecare an spre țările calde în timp ce bătrînii noștri dîrdîie prin casele lor, cu centrala fixată pe 18 sau 19 grade și își fac calcule cum or să treacă iarna. De altfel, cred că orice măturător din Berlin și-ar permite să meargă o dată pe an în Tenerife, nu la vreun hotel fancy, desigur. Lăsînd la o parte acest aspect pur economic, mă uit la moșul ăsta vioi și energic care fumează din pachetul lui extra-large cu 60 de țigări și mă întreb care sînt oare cauzele longevității și vivacității poporului german. Nu e prima oară cînd am de-a face cu ele, am prieteni nemți care la 70 de ani sînt uneori mai vioi decît mine la 40 sau prieteni de 70 care au mame care au prins deja suta și încă se țin bine. Ce se întîmplă cu oamenii ăștia de reușesc să-și asigure o viață lungă și sănătoasă și își pot face planuri pentru Tenerife și după 80 de ani?
Nu cunosc dinamica socială, nici sistemul de sănătate, însă mai jos sînt doar cîteva observații pe care le-am notat în timpul vizitei mele scurte în Germania, la Berlin și Cottbus.
● În Berlin, deși se poate bea alcool în mod legal în spațiul public și chiar vezi oameni deschizîndu-și nonșalant cîte o bere pe stradă sau în metrou, după job, vezi alții, mai alcoolici, pe cîte o bancă chiar și cu cîte o sticlă de vodcă în față, cîrciuma nu reprezintă o „instituție”. Nu e un loc de pierzanie ca în Europa de Est, nimeni nu prea stă acolo cu orele. În schimb, tot Berlinul e împînzît de restaurante cu „mîncare sănătoasă”. N-am văzut nicăieri în ultima vreme, nici măcar în Franța, atîtea opțiuni de hrană fresh, atît de atent gîndită nutrițional ca aici. La ora prînzului, atunci cînd corporatiștii ies la masă, cea mai des întîlnită opțiune este un bowl – în special legume, dar și fructe de mare, pește, rareori carne. N-am prea văzut oameni care să se înfrupte cu poftă din vreo friptură, pînă și shaorma lor „cu de toate” e o lipie caldă plină cu tot felul de salate și cu ceva carne, cartofii prăjiți lipsesc cu desăvîrșire, poți să-i iei separat dacă chiar nu mai poți fără ei. Am mîncat la Cottbus într-un restaurant vietnamez, adaptat cerințelor germane – din nou multe legume, într-un sos gustos, dar ușor, ceva carne și orez, toate gătite fără strop de ulei. Mie, în România, mîncarea asiatică îmi pică greu de la baia de ulei în care se prăjesc toate, zile de-a rîndul, așa că am renunțat la ea. Iar dacă ai chef de un Wurst într-o chiflă, cîrnatul ăla e chiar de bună calitate, chiar și la cel mai ieftin și amărît chioșc din gară.
Nu e prima oară cînd mă uimește calitatea produselor germane din supermarket. Începînd de la vinuri acceptabile cu 4-5 euro și sfîrșind cu raionul de salate pe care ți le poți face singur, combinînd ingrediente și care din nou nu te costă mai mult de 5 euro. Apoi mai este calitatea mezelurilor, total diferită față de cea de la noi, un amestec de oase procesate și monoglutamat care uneori e trecut (și mascat) la „arome”. Calitatea pîinii, ireproșabilă. De la Rewe îți poți cumpăra, de pildă, sushi care e mai bun decît în majoritatea restaurantelor specializate din România. O bere imported Budwaiser, la jumătate, una dintre cele mai bune beri europene, după părerea mea, costă 1 euro, la magazinul non-stop arăbesc. La noi, aceeași bere costă la market tot 1 euro, dar la 0,33. Nu mi se pare nici o diferență de prețuri între supermarket-urile germane și cele românești, diferența este însă cea dintre salariile din cele două țări. Iar în Germania chiar ai de unde alege. Aici, cînd intri într-un supermarket la prînz ca să-ți iei în grabă ceva, totul ți se pare o vomă, produse vechi, neatractive, mîncare parcă mestecată deja înainte să ajungă la tine. La aceleași prețuri. Cînd te întorci din Germania în România, nu mai contează că ai stat la un hostel de mîna a paișpea în Berlin, dar te simți un cetățean de mîna a paișpea al Europei care e hrănit cu lături.
● Mișcarea. Toată lumea face mișcare în Germania. Începînd de la a te deplasa cu bicicleta pentru că, deh, există piste și îți poți permite, pînă la sportul zilnic pe care îl poți practica în parcuri sau aproape oriunde. Să te miști e un cult și probabil că e o bucurie să o faci, pentru că societatea te încurajează în acest sens. La Potsdam, în noiembrie, cînd nu erau turiști, erau în schimb alergători, urcau și coborau zecile de trepte spre și dinspre castel. La noi, mai ales în orașele mari, mișcarea a devenit o corvoadă pentru că orașul în sine nu-ți oferă ocazia să te bucuri de ea. În Berlin am văzut puține farmacii, în schimb sînt zeci de magazine DM, aproape în orice gară. Acele magazine de susținere și de prevenție – mai iei o cremă antirid, un supliment alimentar, un fresh de legume, o pensetă. Oamenii se îngrijesc înainte să devină bolnavi.
● Lipsa de stres. Financiar, în primul rînd. Ai sentimentul că statul te respectă și tu îl respecți pe el. Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
● Disciplina. Aici nu poți compara popoarele balcanice cu vesticii. Pe bune, cui i-ar plăcea să trăiască într-un orășel din Germania în care duminica la prînz totul e închis, nu e nimeni pe stradă? Nici o terasă, nici un grătar cu mici fumegînd, nici un bețiv clătinîndu-se pe stradă? Adevărul este că, dacă nu ai crescut așa, e deprimant. Însă disciplina și rutina zilnică asigură, de fapt, longevitatea sau cel puțin așa susțin doctorii. Dar pînă să ajungem noi la o disciplină ne lipesesc altele care sînt esențiale. Și nu e vina Europei, săraca, sau a occidentalilor, e vina în primul rînd a corupției din propria noastră țară și a celor care o conduc și nu dau doi bani pe cetățenii ei. A celor care se îmbogățesc constant pe spinarea unor amărîți care habar n-au de calitatea vieții din altă parte și se mulțumesc cu parizerul și berea la pet „ieftine” (relativ, de fapt, aproape la aceleași prețuri ca-n Germania) care li se oferă. Și e vina statului român căruia nu-i pasă dacă cetățenii săi mor la 90 de ani, sănătoși și fericiți, sau la 70, după ce se îndoapă cu medicamente de la farmaciile care își fac reclamă pe orice canal media și după ce zac luni întregi prin spitale.
