De ce nu slăbesc, fată?

Publicat în Dilema Veche nr. 855 din 27 august - 2 septembrie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

De vreo trei săptămîni mă chinui cu un regim care teoretic ar trebui să mă ajute să mai dau jos cîteva kilograme. Am renunțat la pîine, la zahăr și dulciuri, după care nu mă omoram oricum, cartofi și orez (cartofii prăjiți nu-mi lipsesc, însă sînt fan orez în toate formele sale gătite, cred că într-o viață anterioară am trăit pe undeva prin China), la alcool am renunțat doar parțial, tot mai beau în anumite seri cîte un pahar, două, de vin alb, deși cînd e cald tînjesc după o bere. Mi-am înjumătățit porțiile de mîncare care nici înainte nu erau cine știe ce, am uitat de mezeluri și mai ales de paneuri care fac viața mai frumoasă. Am reînceput să mănînc fructe, ronțăi mere cu îndîrjire. Nu e vreun regim „personalizat” propus de vreun nutriționist, nu e vreo cură dezechilibrată de prin reviste (unele cred că sînt inventate ad-hoc de către redactorul de serviciu), nu e un regim din ăla în care trebuie să cîntărești, să combini și să-ți gătești tot timpul pînă ți se acrește. E doar un regim „din capul meu” și de bun-simț, pentru că îmi închipui că, dacă ții cont de cîteva reguli de bază, e imposibil să nu slăbești. Ei bine, slăbesc, dar mai cu țîrîita și îmi dau din ce în ce mai mult seama că, după 40 de ani, corpul începe să funcționeze altfel, mai în ralanti, metabolismul e mai lent, kilogramele în plus se așază și se văd altfel, mult mai inestetic decît înainte. Deci aveau dreptate toate mamele și mătușile cu „Să vezi cît de greu slăbești după 40!”, nu le-am crezut. Păi, dacă țineam regimul ăsta al meu de bun-simț în urmă cu cinci ani, în vreo săptămînă mă ascuțeam la față ca lupta de clasă, nu e cazul acum. Dar de ce am spus că mă „chinui”? Nu sufăr de foame, nu mă înfometez, am mai multă energie decît înainte, însă orice regim aduce cu sine frustrări și privațiuni, de aceea îmi închei uneori ziua uitîndu-mă din masochism la Paprika TV, exercițiul de voință suprem fiind acela de a nu deschide frigiderul. Și pentru că totul se petrece de fapt la nivel mental, regimul redeschide niște traume mai vechi.

În adolescența mea, nu erau deloc populare fetele grase (și cred că e valabil pentru multe generații, nu pentru toate), așa că a te încadra în niște norme, tipare care apăruseră peste noapte în anii ʼ90 (înainte nu vedeam vedete cu dimensiuni standard la TV sau prin reviste) era un must, iar slăbitul în sine devenise o obsesie colectivă. Toate colegele mele din liceu, chiar și cele slabe „de la natură”, țineau cîte o interminabilă cură și toate se plîngeau la răstimpuri: „De ce nu slăbesc, fată?”. Tocmai apăruse și Cola 0, cu noi au dat lovitura. Cola 0 curgea în valuri în barul de vizavi de liceu unde fetele, printre suspine că nu știu care băiat nu le bagă în seamă, își numărau caloriile. Fiecare avea listele și calculele ei, mai ceva ca-n caietele de algebră – eu, una, din matematica predată în liceu oricum nu mai pricepeam nimic, însă puteam cu ușurință să adun un măr cu un iaurt, cu 200 de grame de carne de pui și trei frunze de salată, încercînd să obțin sub un total de 1.000 de kilocalorii pe zi. Acasă, aruncam mîncarea pe care mi-o lăsa mama în frigider, oricum habar n-avea în ce vrie intraserăm cu toatele, nu știa că, după ce că eram tot timpul leșinată de foame, făceam ore în șir gimnastică după o casetă video cu Cindy Crawford. Ca ea voiam să ajung. În accepțiunea generală a fetelor, Claudia Schiffer era cam grasă. Un alt etalon despre care am mai scris erau blugii „Motor” care tocmai apăruseră, numărul 27. Dacă reușeai să intri în ei, erai „valabilă”, dacă intrai în 26 erai top-model, dacă abia încăpeai într-un 28 sau, Doamne ferește, în 29, erai cît o vacă. În funcție de rezultate, la școală aveai parte și de comentarii admirative. Tot din partea fetelor, căci pe băieți îi durea undeva de chinul nostru perpetuu, tocilarii care abia dacă reușeau să-și ridice privirea spre o fată n-ar fi putut să spună dacă era grasă ori ba și nici ce număr purta la blugi, iar pe ceilalți, cei „adevărați”, nu-i interesa decît care fată „și-o pune” și care nu. Astfel se explica succesul inadmisibil al Nicoletei de la B care, deși era cît un elefant pe lîngă noi, înfometatele, rumenă în obraji și plină de nuri, toți ăia de-a douășpea roiau în jurul ei. Și mai exista probabil un motiv – tac-su, fost securist, se îmbogățise după 1990, iar fata locuia într-o vilă cu piscină unde dădea periodic bairam, nu ca noi, amărîtele celelalte, care ne sărbătoream zilele de naștere în apartamente de bloc comunist, cu cîte o măslină pe scobitoare drept aperitiv ca să nu ne stricăm nici regimul.

„Vai, ce-ai slăbit, fată!”, exclamau toate cu invidie cînd mai apărea cîte una în blugi „Motor” nou-nouți, cu o bluză mai sus de talie și cu buricul pe afară. Fata își cobora privirea cu o prefăcută modestie: „Ba sînt încă grasă, fată! Nu vezi ce colaci am?!” și se apuca demonstrativ de niște pliuri imaginare de pe burtă. „Fugi de-aici, ăia nu-s colaci... nu vezi că ești numa’ piele și os!?” „Ce regim ai ținut, fată? Să mi-l dai și mie!” Brîndușa mîncase timp de patru luni numai mere, devenise de-a dreptul scheletică, Georgiana îl ținuse p-ăla cu mîncat de toate pînă în ora unșpe, după aia toată ziua numai suc de roșii, la 17 ani a slăbit 15 kilograme și a făcut gastrită, Mihaela mînca „disociat” de cînd se știa, Alex mînca o zi fructe, o zi carne, o zi lactate, eu în clasa a douășpea descoperisem regimul cu vermut (eram deja majoră), în loc de masa de prînz beam două sute de grame de vermut, mi-l aduceam la școală într-o sticluță, la ultimele ore eram inevitabil cam beată, dar fericită. Devenisem, dintr-o fată ușor plinuță și complexată, o fată slabă care încerca să se adapteze noului ei corp. Însă mă adaptam și vremurilor, urmam turma, complexele îmi dispăruseră, aveam în sfîrșit încredere în mine. Atunci, ca și în vremurile de acum, valoarea individuală nu conta, nu conta că îmi plăcea să scriu sau că citeam literatură, nu te legitima nimeni, în schimb cîștigai valoare prin apartenența la grupul care contează, prin cuceririle pe care le făceai, dacă te plăcea băiatul „popular” sau nu, dacă atingeai standardele de tipul Cindy Crawford. Se întîmpla într-un liceu bucureștean de renume, la clasele „importante”, cele de Real, căci fetele din singura clasă de Uman nici nu contau, alea erau niște ratate din principiu și nici nu țineau cure de slăbire.

În viața mea adultă, ani de-a rîndul, n-am mai ținut nici un regim, am vrut să am privilegiul de a mînca orice, oricînd vreau, fără să fac excese, apoi au mai fost și ani proști, de supraviețuire, în care uneori nu-mi permiteam să mănînc decît parizer cu pîine. Ani de-a rîndul, n-am mai poftit la nimic, dar au fost și vremuri în care nu aveam nici un leu pe card și pofteam la orice merdenea de pe stradă. Dacă îți place să scrii și să citești literatură, viața te poate duce în multe direcții neașteptate, mai ales în România, poți la un moment dat să ții regim fără să vrei. Țin minte că, la un moment dat, am participat la un eveniment cultural, iar sponsorul – un producător de iaurt – ne-a făcut cadou la toți cîte o geantă cu iaurturi de toate tipurile, vreo 50 de iaurturi. Acasă, frigiderul era gol, vreo patru zile am ținut regimul cu iaurt, mamă, ce m-am mai bucurat! Regimul de acum nu e un moft, nu mai am o obsesie legată de corp, însă îmi dau seama că la un moment dat trebuie să faci ceva pentru el, măcar preventiv, ca să fie în continuare cît de cît funcțional, ca să nu te lase baltă. Nu-mi mai doresc să arăt ca Cindy Crawford, nici n-aș mai avea cum și, în fond, și Cindy acum e cam babă. O babă slabă, presupun.    

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.