De ce e Maramureșul altfel? (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 869 din 3 - 9 decembrie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Oamenii și horinca. Așadar, am ajuns în Maramureș pentru prima oară în plină pandemie, cu ceva emoții pentru că orice călătorie în aceste vremuri devine nesigură, ajungi să-ți fie teamă de orice intearcțiune cu oamenii, mai ales cu cei necunoscuți, și-ți uiți masca pe față chiar și în spații largi și deschise. Iar pe mine, dincolo de loc, case și porți tradiționale, mă interesau în primul rînd oamenii și apropierea de ei, nu distanțarea. În prima seară, în satul în care ne-am cazat la o pensiune de familie (de altfel, în Maramureș, cam toate sînt pensiuni de familie, asta e și farmecul, să te simți ca într-o familie), am făcut o incursiune pînă la unicul supermarket, mare și gol, care, fie vorba între noi, falimentase toate micile magazine sătești. Era un sat și fără crîșmă, ceea ce mie, care vin din sud, unde „țăranii” atîrnă pe la bufet sau în față la magazinul-mixt de la ora opt dimineața, mi s-a părut destul de straniu. Oamenii beau acasă, își beau băutura lor – ar fi o explicație, totuși e oare suficient? Cum rămîne cu socializarea? Mulți sînt plecați „afară”, așa cum ziceam în prima parte a poveștii mele, vilele cele noi stau goale. Cei mai în vîrstă socializează la biserică, duminica, de sărbători, sau își mai fac vizite „de lucru”, adică se ajută unii pe alții cu una-alta și mai trag cîte o dușcă în „deplasare”, îi servește gazda cu oarece. Horinca se bea oricînd, la orice oră e binevenită, la micul dejun, între mese, la cină. Însă horinca nu e băutură de stat cu orele și întins la povești, o dai pe gît (a se traduce: shot-uri pentru cei obișnuiți cu viața urbană), îți dă energie, ai chef să umbli și mai ales să muncești. Și adevărul e că în Maramureș, ca și în Ardeal, de altfel, se cam muncește. N-am văzut nici măcar babe pe la porți stînd degeaba, mereu se găsește cîte ceva de făcut pe lîngă casă, în grădină, la pădure sau la animale. În plus, se pare că funcționează și un soi de competiție în comunitate, ăla de ce are și eu n-am? E și un spirit de imitație, să-mi construiesc o casă mai mare decît a vecinului, însă mai nou și în sensul bun – poate folosesc mai mult lemn în construcție, așa cum era odată, poate îmi aduc și poarta tradițională înapoi, poate că îmi deschid și eu o pensiune. Gazda noastră, de pildă, avea, printre altele, o „sucărie” – o mică făbricuță unde merele se transformă în suc bio, că tot are el căutare. Ei bine, la „sucăria” asta, pentru că era sezon de mere, se muncea non-stop, de la ora șase dimineața veneau mușterii cu sacii cu mere, pînă seara tîrziu. Printre angajați era un puști de vreo 19 ani, l-am urmărit o vreme cum muncea – dacă era treabă de făcut, băiatul nu stătea nici o clipă, nici măcar ca să fumeze o țigară, căra, descărca, spăla merele, le dădea prin presă. M-am gîndit, ca o comparație, la lucrătorii comerciali din hipermarket-uri pe care îi vezi mereu la ușile din spate, trăgînd chiulul. Nu știu cu cît era plătit băiatul ăsta sau ce motivație avea, dar muncea sau cel puțin își asuma munca pe care o avea de făcut. Revenind la horincă – nu e o tradiție „multiseculară”, așa cum îmi imaginam. Cu nu foarte mult timp în urmă, în Maramureș nu existau livezi, oamenii beau rachiu de la magazin, uneori îndoit cu apă și cu un adaos de zahăr ars, un carcalete, inclusiv în timpul comunismului. Așadar, horinca e un brand al locului relativ recent. Știam ce mă așteaptă în Maramureș, știam că oamenii te îmbie inclusiv la prima oră a dimineții și că e greu să-i refuzi. „Avem horincă să ne spălăm cu ea pe cap!”, ne spune gazda noastră – de mere, de prună, cu miere, plus variantele ei mai soft „pentru femei”, afinată, vinșinată. Mi-am zis: o băutură de peste 50 de grade? Nu-i de mine! După vreo două zile, mi-am schimbat părerea. Horinca, băută cu cumpătare, căci nici nu poți bea prea multă oricum, îți dă o energie cu totul specială care face parte din energia locului, se combină perfect cu aerul, dar mai ales cu mîncarea. O aduci acasă și zace prin cămară, la București nu merge. În schimb, acolo, în Maramureș, e panaceu universal, bei horincă și nu te mai doare nimic, după cinci zile deja te simți ca la 20 de ani.

În supermarket-ul gol, la ora închiderii, erau doar o femeie cu broboadă la casă și un nea Ion care se sfădea cu ea: „Să știi că nu te mai primesc fără mască! Astea-s regulile...”, îi zicea femeia. „Cum adică? Mă știi de douăj’ de ani și tu acuma îmi zici să-mi pun mască?”, s-a revoltat moșul. Oamenii nu înțeleg ce năpastă a venit pe capul lor din lumea asta „din afară”, se raportează doar la „țara” lor, la spațiul lor. Am luat de la market, just in case, cîteva doze cu bere și o sticlă cu vin. Sticla cu vin a rămas în frigiderul pensiunii, după cîteva seri cu horincă, afinată, pîine de mălai și pancove, nici nu ne-am mai amintit de ea.

Așa cum am uitat și de pandemie începînd cu a doua zi, cînd am fost la cules de mere în livada domnului Andreica. Dimineața, atunci cînd iarba și merele încă erau pline de rouă. Meri mici și plin de roade, doar să întinzi mînă să le iei și să le arunci în coșuri, exerciții fizice ușoare – astea-s de mîncat, astea-s pentru suc. Cîteva ore bune. Nu doar că uiți de pandemie, dar uiți și de tine, capul se golește de gînduri, dispare orice urmă de anxietate. Domnul Andreica nu are doar livada și „sucăria”, are și albine și mută stupii din loc în loc, are și pensiunea pe care și-a făcut-o cu fonduri europene și pe care a inaugurat-o exact anul acesta, în ghinionistul an 2020, se întreabă dacă îi va mai veni vreun turist de Crăciun sau de Anul Nou. Are și o pasiune – filmează și face fotografii, a învățat singur, e un soi de cineclubist, dacă vreți. Ne-a arătat filmele lui etnografice, sînt pe YouTube. Regizate, filmate și montate de el, filmări decente, cu o atenție asupra detaliului, jos pălăria! Tradiția asta, a „cineclubului”, s-a pierdut prin alte părți ale țării, oamenii care din pură pasiune își fac rost de „aparate” și filmează lumea lor, a satelor lor. Sînt autentice, au valoare de document. Soția domnului Andreica, Voichița e cîntăreață de muzică populară, a debutat pe timpuri la „Cîntarea României” pentru că așa era atunci. Cîntă cîntece vechi din Maramureș. E o altă misiune de recuperare, pentru că sînt cîntece care se pierd dacă cineva nu le duce mai departe. Pentru mine sau pentru tine din lumea urbană, care nu ascultăm muzică populară, acest fapt poate să nu aibă nici o însemnătate, însă pentru oamenii de acolo, pentru nunțile și petrecerile lor, Voichița e o personalitate mai importantă decît J.K. Rowling, să zicem, sau decît Angelina Jolie, de care care nu au auzit niciodată. E vedeta lor. În același timp, Voichița e învățătoare la școala din sat (din fericire, încă „pe viu”, nu online) și gătește excepțional. Și mai mult decît toate, e o femeie caldă, apropiată, care îmi arată cu drag și cu dor poze cu copiii ei, pe telefon – fata e plecată la Cluj, băiatul e în Anglia. Oare cînd au timp oamenii ăștia să facă atîtea lucruri cînd noi, ceilalți, abia dacă reușim cu greu, mai ales acum, să ne umplem orele unei zile ca să nu se scufundăm în plictis?

Pe gazdele noastre nu știu dacă le voi mai întîlni vreodată. Nu cred că modul ăsta de a interacționa cu noi, niște „turiști” din București sau de oriunde din altă parte a fost unul de complezență. Sau, dacă da, ar fi avut nevoie de ani întregi de școală de management sau de turism pentru ca zîmbetul artificial să pară unul real. Încă mai am în frigider o rămășiță de Maramureș – o dulceață de prune cu nucă făcută de Voichița. O păstrez pentru niște clătite.

Deplasarea în Maramureș face parte dintr-o documentare pentru o carte de bandă desenată, a treia din seria „Dincolo de orizont”, susținută prin proiectul UNISECO, implementat în țara noastră de către WWF-România, prin programul Horizon2020 al Uniunii Europene (uniseco-project.eu).

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Rășinari satul de basm din Mărginimea Sibiului Foto FB La pas prin Rășinari jpg
Referendum în Rășinari pentru interzicerea exploatărilor miniere. Localnicii decid soarta unui proiect de peste 100 de milioane de euro
Locuitorii comunei Rășinari, din județul Sibiu, sunt chemați duminică, 8 noiembrie, la urne, pentru a decide dacă sunt de acord cu exploatările miniere pe raza localității.
pompieri smurd fb jpg
Explozie într-un bloc din Târgoviște: o femeie a ajuns la spital. Două persoane au fost evacuate de pompieri din imobil, iar alte șase s-au autoevacuat
O femeie a fost rănită în urma unei explozii produse sâmbătă dimineață într-un bloc de locuințe de pe Calea Câmpulung din municipiul Târgoviște.
George Clooney si Amal jpg
George și Amal Clooney vor să deschidă un restaurant de lux în Franța, dar localnicii se opun. De ce se tem oamenii
George și Amal Clooney pregătesc o afacere exclusivistă în Franța. Localnicii sunt îngrijorați.
banner Paul Ciuc jpg
Paul Ciuci de la Compact sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Paul Ciuci, solistul trupei Compact, sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Scădere economică
Tesla și SpaceX au pierdut peste 450 de miliarde de dolari din valoarea de piață după alegerile din SUA
Companiile Tesla și SpaceX, conduse de miliardarul Elon Musk, au pierdut împreună aproximativ 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră în cele două zile de tranzacționare de după alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din Statele Unite.
image png
Provocarea zile pe „Adevărul: poți rezolva integrama „La examen”?
„Adevărul” aduce pe telefon și computer una dintre rubricile îndrăgite ale ediției tipărite. „Jocurile zilei” le oferă cititorilor, zilnic, provocări de atenție, cultură generală și spirit de observație.
Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia
Doi din trei americani dezaprobă activitatea lui Trump. Profilul alegătorilor la alegerile din SUA, într-un sondaj NBC
Aproape două treimi dintre alegătorii participanți la exit-pollul publicat de NBC News pentru alegerile din SUA din 2026 dezaprobă felul în care Donald Trump își exercită funcția de președinte.
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
Șoc pentru medicii din Iași. O femeie a stabilit recordul de alcoolemie, iar un bărbat a ajuns de trei ori în comă în 24 de ore
Șefa UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, dezvăluiri despre cazuri extreme la UPU Iași. O femeie deține recordul de alcoolemie.
Design fără titlu (5) png
Coincidență uluitoare! Două surori au născut în aceeași zi, la 29 de minute distanță
Patru surori au devenit mame în același an. Două dintre ele au născut băieței în aceeași zi, la numai 29 de minute distanță.