De ce Barbie și nu Ken?

Are 64 de ani. Nu-i arată, în ciuda vieții sociale tumultuoase pe care o are. Chiar zilele acestea se află în centrul unei noi controverse, fiind subiectul unui film care aproape a provocat incidente internaționale. I s-au dedicat studii și cercetări antropologice și, nu de puține ori, a aprins spiritele la nivel politic, social și moral, reușind să fie mereu în atenția opiniei publice.

Oficial, s-a născut pe 9 martie 1959 și, în prezent, în fiecare minut, sînt vîndute în jur de o sută de reprezentări ale ei, în întreaga lume. 

Potrivit lui Michel Manson, istoric și profesor emerit în științe ale educației la Universitatea Paris-13, secretul longevității sale constă în abilitatea de a se adapta și a evolua odată cu vremurile și cu sensibilitățile societății. „Niciodată retrogradă, niciodată în urmă, nu riscă să se demodeze”, a declarat profesorul pentru Le Point, vorbind despre succesul atemporal al păpușii Barbie.

Vis american, cioacă germană

Deși succesul păpușii Barbie ar putea fi asemănat cu visul american, la origine stă de fapt o cioacă germană: păpușa Bild Lilli, care numai pentru copii nu era. 

Ruth Handler, cunoscută ca fiind creatoarea păpușii Barbie și co-fondator al companiei Mattel, a declarat odinioară că inspirația i-a venit de la fiica ei, Barbara, care se juca doar cu păpuși-bebeluși. Atunci ar fi avut această viziune, de a putea oferi fetițelor păpuși care să le inspire să viseze un alt viitor decît cel al femeii casnice care are grijă de copii. 

Adevărul este că în 1956, în timpul unei călătorii în Europa, Handler a descoperit păpușa Bild Lilli, extrem de asemănătoare viitoarei Barbie, cu o siluetă de invidiat, chipul machiat și privirea provocatoare.

Lilli era întruchiparea unei eroine de bandă desenată publicată în ziarul german Bild și destinată adulților. Bild Lilli simboliza și ea o tînără independentă și dezinhibată, însă, sub acoperirea meseriei de secretară, era, de fapt, o prostituată de lux. De aceea păpușile Lilli nu erau destinate copiilor și erau vîndute în tutungerii și magazine de jucării pentru adulți, fiind adesea achiziționate drept cadouri amuzante pentru burlaci.

La întoarcerea în Statele Unite, Ruth Handler a adus cu sine mai multe păpuși Bild Lilli, urmînd ca trei ani mai tîrziu, în 1959, prima păpușă Barbie, izbitor de asemănătoare cu Bild Lilli, să ajungă pe rafturile magazinelor americane de jucării. 

Din cauza asemănării, în 1961, compania Mattel a fost dată în judecată de către Greiner & Hausser, compania germană de jucării care fabrica păpușile Lilli, americanii fiind acuzați că ar fi furat designul german. Nu s-a ajuns la proces, deoarece cazul a fost soluționat în afara instanței, iar în 1964, compania Mattel a cumpărat drepturile de autor și brevetele Greiner & Hausser pentru Bild Lilli.

Organizația de eliberare a lui Barbie

Scandalul juridic a fost doar prima din multele controverse pe care Barbie avea să le nască. Încă de la prima ei apariție pe rafturile magazinelor, în 1959, Barbie și-a depășit statutul de jucărie,  considerată a fi mai degrabă un simbol în lumea adulților decît o păpușă în lumea copiilor. 

De-a lungul timpului, i-au fost analizate atît corpul și costumația, cît și poveștile care o însoțeau – Barbie dorea să întruchipeze femeia perfectă, frumoasă și independentă, bogată și plină de succes. Au existat numeroase studii ale antropologilor sociali care au căutat să vadă dacă influența păpușii îmbogățește într-adevăr viața fetițelor sau, din contra, le complexează și le subjugă unor stereotipuri patriarhale despre feminitate. 

„De fapt, păpușa Barbie întruchipează contradicțiile societății noastre. Și asta, încă de la începuturi”, a declarat Anne Monier, curatoare responsabilă de colecția de jucării la Muzeul de Arte Decorative din Paris, care a și organizat în 2016 o expoziție retrospectivă despre păpușă.

Cînd, în 1992, Mattel a lansat o variantă vorbitoare a păpușii, dotată cu 270 de mesaje rostite la întîmplare, un nou scandal avea s-o aducă pe Barbie în lumina reflectoarelor corectitudinii politice. 

Unul dintre aceste mesaje avea să deschidă Cutia Pandorei: „Ora de matematică este grea!”. Organizațiile feministe au reacționat imediat, pline de revoltă, susținînd că păpușa Barbie propagă și întărește stereotipurile privitoare la capacitățile intelectuale reduse ale femeilor, care n-au creier pentru științele exacte. Feministele au cerut ca păpușa să fie retrasă imediat de la vînzare. Compania Mattel și-a cerut scuze, susținînd că nu asta a fost intenția, iar comercianții au păstrat păpușa pe rafturi. 

Lucrurile nu s-au oprit aici. Controversa i-a atras atenția lui Igor Vamos, pe atunci student la Arte vizuale la Universitatea din California, San Diego, care a inițiat gruparea The Barbie Liberation Organization (Organizația pentru Eliberarea Păpușii Barbie). Membrii grupării au piratat casetele vocale cu care erau dotate atît păpușa Barbie, cît și soldatul G.I. Joe, schimbîndu-le între ele. Acțiunea a avut loc chiar în luna decembrie și, drept urmare, cîteva sute de păpuși Barbie le-au transmis copiilor, în ajunul Crăciunului 1993, cu voce guturală: Vengeance is mine („Răzbunarea îmi aparține”), în timp ce alte cîteva sute de G.I. Joe le spuneau, suav: The Beach is where I summer („Plaja este locul meu de vară”).

Igor Vamos, care acum este profesor și membru al grupului The Yes Men, a declarat că prin această acțiune a dorit să sublinieze „normele de gen tradiționale cu care sînt inoculați copiii: masculinitatea este agresivă, iar feminitate, pasivă”. 

Deși, la vremea respectivă, compania Mattel a refuzat să comenteze sabotajul activiștilor, în timp s-a pliat din ce în ce mai mult ideologiei corectitudinii politice, realizînd păpuși Barbie de toate formele și de toate culorile, învestindu-le cu cariere de succes, profesoare, astronaute, președinte ale SUA, neuitînd să le inoculeze chiar și deficiențe fizice. Totul sub motto-ul Barbie: „Noi, femeile, putem face orice”.

Film vs realitate

Derulînd filmul pe repede-înainte, ajungem în 2023, chiar la filmul Barbie, care rulează de cîteva săptămîni, atingînd recorduri atît de vînzări, cît și de controverse.

Încă de la începutul lunii iulie, filmul a fost interzis în Vietnam, lucru luat în considerare și de către Guvernul din Filipine, controversa fiind de data asta una politică, guvernele celor două state considerînd că filmul este o propagandă pentru China. 

Reacțiile au fost provocate de o scenă în care apare harta folosită de China cînd își trasează granițele în Marea Chinei de Sud – marcată de „linia cu nouă puncte”, contestată atît de țările din Asia de Sud-Est, cît și de către SUA și o mare parte din comunitatea internațională.

Ca replică la aceste acuze, compania Warner Bros a luat apărarea acelei hărți, afirmînd, într-o declarație publicată de Reuters, că aceasta nu are o semnificație politică. „Harta din Barbie Land este un desen capricios, asemănătoare celui făcut de un copil cu creion”, au declarat reprezentanții studioului. „Acele puncte descriu călătoria imaginară a lui Barbie din Barbie Land în lumea reală. Harta nu a fost destinată să facă nici un fel de declarație cu substrat politic.”

Poziția Warner Bros a fost apărată și folosită ca declarație politică și de senatoarea filipineză Risa Hontiveros: „Filmul Barbie este o ficțiune, la fel cum o ficțiune e și linia cu nouă puncte trasată pe acea hartă. (...) Cinematografele noastre ar trebui să includă un disclamer care să explice publicului că linia de nouă puncte este doar o născocire a imaginației Chinei”.

În SUA, Ginger Gaetz, soția reprezentantului Matt Gaetz, a cerut boicotarea filmului, pe motive ideologice. În ciuda faptului că a fost prezentă la premieră, îmbrăcată în roz, Gaetz a susținut că Barbie aduce prejudicii noțiunii de familie, fiind o distrugătoare a relațiilor dintre bărbați și femei. 

În toate aceste dezbateri inflamate, companionul lui Barbie, Ken, este ignorat, deși posedă aceleași ingrediente de scandal precum Barbie: pe de o parte, este stereotipul corporal (avînd un trup atletic, plin de mușchi), pe de alta, poate fi considerat o insultă la adresa masculinității: prințul consort, născut din coapsa lui Barbie. 

„Ken este, mai degrabă, figura păcăliciului”, consideră Daisy Letourneur, autoarea cărții de eseuri On ne naît pas mec. Petit traité féministe sur les masculinités (apărută la editura Zones, în 2022). „Este o insultă pe care o folosim împotriva acelor bărbați din cupluri heterosexuale, care își urmează soțiile, necondiționat. (...) Ken reprezintă bărbatul emasculat.”

Însă păpușa Ken nu a trezit nici pe de parte aceleași controverse, nefiind niciodată subiectul unor dezbateri vehemente asupra statutului bărbatului în societate. Feminismul agresiv ar trage o concluzie evidentă, menită să mai imprime o rotație cercului vicios al războiului sexelor. Totuși, mergînd la rădăcina feminismului, un sfat de la Simone de Beauvoir: „Femeile își construiesc singure lanțurile cu care bărbații nu vor să le împovăreze”.