De-a dezvăţul în învăţămîntul românesc

Ştiți cîinele traversînd strada pe zebră. Miracol? Nu, imaginea asta vorbește despre nevoia noastră de ordine. Curtea școlii românești a devenit a „miracolelor“, a dezordinii. Acolo ne părăsim copilul în plata domnilor: profesori, inspectori, politicieni. Ei sînt cei mai importanți din sistem. Peste un secol de educație de la Spiru Haret încoace, trei reordonări politice și de învățămînt: interbelic, comunist, postrevoluționar. Rezultatul: impas. Școala și-a reprodus și și-a multiplicat, prin oamenii pe care-i educă, propriile tare, propriile carențe. Vom dezbate bunele și relele școlii, împreună cu cei care le-au trăit. Aruncăm o privire asupra sistemului care trebuie să ne dea mai mult decît ordine, ci și modele comportamentale, cunoștințe potrivite pentru cînd vom crește mari.

● Pe generații. La tablă!

Să citim catalogul. Elevii Boia, Cârstean, Florea, Greceanu, Marcus, Ple­șo­ia­nu, Preda, Vasiliu, Solomon. Premianți în varii timpuri istorice. Întrebarea rămî­ne: constatînd dezordinea, totuși cum au de­venit, unii dintre ei, profesori?

 ● Pînă-n 1944: Stabilitatea

„Simțeam o nevoie organică de a îm­păr­tăși“

Academicianul Solomon Marcus, năs­cut în 1925, a prins școala interbelică – era și „străjer“ în trupele de tineri ale lui Carol al II-lea. În primele clase de școală și-a găsit vocația de profesor: citit, scris și puterea aceea „de a te transpune în alt personaj“. „Simțeam nevoia organică de a împărtăși. Îmi luam un prieten la plimbare și nu-l lăsam: «Uite, dom’le, ce am citit eu!». Apoi, am făcut pasiune pentru teatru. M-a confiscat definitiv capacitatea asta de a trăi viața altora.“ Generațiile care au venit, crede Solomon Marcus, au fost văduvite tocmai de aceste povești fondatoare, de argument, de explicația logică pentru care lucrurile sînt așa și nu altfel. 

● 1944-1989: Îndoctrinarea

„Fără istoria mea, eram un ratat absolut“

După 1945, educația a devenit i­de­o­lo­gia partidului. Învață, memorizează și nu cerceta. De toate astea s-a deli­mi­tat istoricul Lucian Boia, născut în 1944, deci școlit sub comunism: „Era să nu fac școală. Ai mei încă așteptau să vină americanii și refuzau să mă dea la școală. Cînd, totuși, au făcut-o, trebuie să spun un lucru care este dezagreabil pentru unii, eu am învățat destul de puțin din școală. Mi-am făcut cultura autodidact, în biblioteca familiei mele, cu cărți din interbelic. În 1953-1954 voiam să mă înscriu la un cerc de istorie, dar mama mi-a spus să mă retrag ime­diat. În 1962 am ajuns la Istorie, pe cînd colegii mei ajungeau ingineri. Cînd rudele au aflat, mi-au spus: «Ce, ești idiot ca să mergi la Istorie?»“. Solomon Marcus vorbea de împărtășirea cunoștințelor, Lucian Boia – de disimulare.

„Doamne, eram capabil să învăț. Dar eu am avut Istoria mea, înțelegeți? Poate e puțin scandalos ceea ce spun. Am istoria mea și cu ea am traversat comunismul. De ce am rămas profesor? Fără istoria mea, eram un ratat absolut. Sînt nul în ceea ce privește matematica. În afară de operații simple.“

● 1965-1989: Decrețeii

„Chin“, „plîns și rușine“, „cei care aveau grijă să nu ne rătăcim“

Poeta Svetlana Cârstean, azi manager cultural – născută în 1969, după decretul antiavort –, vorbește despre școală ca despre un viol permanent al sensibilității și intimității. Decalogul Svetlanei:

 „1. Nota la purtare scăzută. Din clasa întîi. Fugeam la bunici.

2. Ironiile învățătorului în fața clasei.

3. Coșul de gunoi la control. Învățătorul îmi căuta pachețelul de acasă.

4. Controlul a tot și toate.

5. Notele decid totul. Să trăiești sau nu, să fii iubit sau nu.

6. Rezumate scurte. De precizat personajele pozitive și negative. Cel mai greu: Alice în Țara Minunilor.

7. Olimpiada de matematică, deși nu aveam nici o înclinație în sensul ăsta.

8. Concurența. Neapărat, geniali vir­tuoși.

9. Scrisul pînă ne durea mîna, la care se dictau comentarii.

10. Orele teoretice de la Armată, din Panduri.“

Din aceeași generație, Cristian Preda, născut în 1966, azi europarlamentar și profesor de științe politice la Universitatea București: „Educația nu era văzută ca o activitate ludică, ea presupunea chin și rușine. Întîi, povara cantității. A­fluenții Oltului, inducția electromagnetică a lui Faraday, Sadoveanu. Visez și a­cum teme la gramatică, deși am terminat cu materia asta în 1981. În liceu, profesorul Matrosenco ne-a cerut să rezolvăm, de pe o zi pe alta, vreo 80 de probleme. Am plîns literalmente cînd am văzut că nu pot să-mi termin lecțiile. Apoi, rușine. În școala generală ne loveau cu o riglă de lemn peste palmă“.

Totuși, Andreea Pleșoianu, născută în 1967, n-a părăsit de 41 de ani învățămîntul. Elevă, studentă, profesoară de spaniolă la Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes“ din București: „Cu toate că reflectă și a reflectat toate aiurelile socialului și politicului, școala, pentru mine, este un loc oarecum protector. În frig, fără lumină acasă, învățam. În ciuda sistemului, găseam colegi care știau matematică, profesori care aveau grijă să nu ne rătăcim. Mi-a rămas acest lucru și astăzi: răsuflu ușurată cînd cineva îmi prezintă o lume coerentă, în care pericolele au soluții. Acestea înseamnă supraviețuire și sens“.

● 1989-2002: Proteste, petiții

„Am mers la școală, deci am protestat“

Acest lucru l-a resimțit Luiza Vasiliu, jurnalist la Dilema veche și Casa Jur­nalistului, care avea 5 ani în ’89. Liceul l-a terminat în 2002. Școala i-a prezentat viața „ca pe o manifestare a unei înfiorătoare inutilități, obligîndu-mă să reacționez. Petiție către directorul școlii ca s-o schimbe pe profa de engleză. Nu știa să explice «metaphysics». Replică pro­fului de istorie că Van Gogh nu e expresionist, ci post-impresionist. Omul a ieșit din clasă și nu s-a mai întors niciodată (m-a propus și pentru exmatriculare). Protest împotriva uniformelor, a programului elevilor de serviciu, a gardienilor, a învățatului pe de rost, a culegerilor de comentarii, a profilor care nu aveau nimic să ne învețe, deși insistau s-o facă. Am mers la școală, deci am protestat“.

● După 2003: Elevii și absolvenții de azi

„Nu știi încotro s-o iei“, „mă-super-chinui-atent-mitraliez-profa-cu-întrebări“

Sorina Florea și Andrei Greceanu au absolvit în 2015 primul liceu al țării, Co­legiul Național „Sfîntul Sava“ din Bu­curești. Întîi a fost ora salariilor mici. Profesorii vorbeau despre bani, apoi dispăreau pentru a lucra în varii locuri. A doua lecție a fost de birocrație. Hîrtii urgente completate în fața elevilor. „Ce mai avem? Teroarea inspecţiilor, rigiditatea programei, lipsa materialelor de studiu.“ Florea și Greceanu terminau ziua cu ora de-a „reforma și linșajul“: „Sistemul a fost dat la reformat. Se modifică condiții de admitere, școli profesionale, tot, tot. Nu știi încotro s-o iei. Mereu un linşaj al viitorului nostru“.

Teona Galgoțiu este într-a XII-a. „Te scufunzi într-o apă călduță (uitatul în gol, miștocăreala, cititul pe sub bancă cu nervii pînă-n gît că nu poți să te concentrezi de la gălăgie, ascultat muzică doar la o cască pentru a nu avea polemici suprarealiste despre respect cu profii etc.). Hai, ține și tu minte pînă mîine la test și după, scapi. Fă caterincă ușoară ca să te relaxezi. Foarte puțini și fără direcție: categoria mă-super-chinui-atent-mitraliez-profa-cu-întrebări-research-acasă-completez-firimiturile-din-clasă-nu-mă-enervez-las-de-la-mine.“

● „Sistemul“ Colectiv. Stare de alarmă, de la grădiniță la universitate

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea la 7 noiembrie 2015, după incendiul din clubul Colectiv: „Doar 7% din unitățile de învățămînt au dotări contra incendiilor“. Este realitatea unui sistem în stare de alarmă. De la grădiniță la universitate.

Apața, județul Brașov. Anunț pe-un geam: „Caca de vizare“ (vezi foto). Această nouă fabulă ne spune că nu mai sîntem în stare să corectăm eroarea. Cine-a scris-o „e prieten“ cu dezordinea, cu proprietarul casei, cu sistemul. După 1989, cu părinții și profesorii plecați cu treabă, copiii au luat lecții de la mass-media (scandal politic, „desene“, Becali, Puric) și „de pe net“ (de unde au dat copy-paste, unde s-au admirat ei înșiși ca vedete). A devenit lege felul în care n-au învățat lucruri elementare. Foștii elevi au intrat în administrație, media și politică. Au impus, fără să realizeze, „decît“ eroarea cu „succesuri“. Ei, care ar fi trebuit să controleze, să impună reguli, inclusiv gramaticale, etice, morale, nu-și dau seama de erori. Diferența au făcut-o cei de la corporații. Lipsurile lor, avantaj. Au proceduri, trainer/coach ca să dreseze erorile. La studii/muncă în străinătate. Unde sistemul este ordine.

● Grădinița de la Apața, Brașov: laptele și cornul, gata expirate

Vorba lui Solomon Marcus: în primii ani se pun „bazele“. Or, fără Iza, Izabela Orban și colegele ei, educatoarele din Apața, județul Brașov, copiii ar crede că grădinița-i ca zebra. „Așa ceva nu există.“ Iza și colegele ei aleargă prin sat după copii. „La grădi“ sînt pline și trei clase, pe grupe de vîrstă. Școala îi pierde. Aduși pe lume, copiii sînt o gură în plus. Părinții îi îngăduie pe copii la grădiniță fiindcă se dau tichete de masă de la Asociația Ovidiu.ro, o organizație de caritate al cărei slogan e „Fiecare copil în grădiniță“. Apațenii cei mari îi duc pe cei mici și-n spate, cînd e ulița plină de noroi și apă. Și nu de puține ori îi și uită la Iza pînă seara. La Iza e bine, doar că nu le poate face și ea pe toate. Uite, din toate reformele, la Apața au ajuns „laptele și cornul“. Ele vin de la Călărași. Gata expirate. Dedicație a boierilor de la Învățămînt. Reclamație? „Nu mi-au mai adus deloc vreo lună.“ Ceas­ merge în Apața doar rata spre Londra. Fugă, mărire și bani. Înțelegeți de ce este urgent acel „caca de vizare“.

● Școala gimnazială la Uda, Argeș: „«O să vă dea afară!», mi-au spus“

Premierul demisionar, Victor Ponta, spu­nea în 2014, înainte să candideze la președinție, că „nu mai există nici un elev care să nu știe să folosească o tabletă, un telefon, un computer“.

În Uda, județul Argeș, n-ajunge apa. Defecțiune de șase luni. În Uda n-ajunge netul. Și directorul Duminică din Uda amintește de miniștrii acuzați de DNA pentru superdotări IT prin școli. În Uda ajunge doar profesoara de Biologie, Alina Andronescu. Are: ore la Uda și Cotmeana, facultatea, doctoratul și pregătirea dată de programul „Teach for Romania“. Aici, în Uda, Alina își croiește „istoria ei“, precum Boia. Pe 6 noiembrie 2015, ora și-a ținut-o printre meri. Delimitarea ecosistemului. Cu bețe putrede, „ca să nu distrugem viața“. Speciile dominante de sub meri au ieșit iarba, menta și cucuta. Apoi, s-au tras bilețele. Se aude „Ghinion!“. Profa explică. Ai învățat? Și, apoi, care-i frica? Întreabă-mă, de ce sînt aici? Ghinionul în Uda este dezbătut și la ședințele cu părinții. Acolo se mai vine și cu palma. Alina Andronescu studiază neuroștiințele și argumentează. Vorba rea face viața rea. De mirare e și regula: „Dacă întîrzii eu zece minute, faceți ce vreți“. „«O să vă dea afară!», mi-au spus.“ Alina Andronescu din Uda, în aproape doi ani, o dată a lipsit. Nouă minute.

● Liceul la oraș: „O să vă distrug viața și o să-mi facă mega-plăcere“

Marc Solomon este student la Antropologie în București. Ca licean, a cunoscut metodele profesorilor:

a) „Lasă-mă să te las“: proiecte-notă-pa, sau rămîi, asculți muzică, mănînci.

b) „Intenții bune, dar sînt o persoană de căcat pînă la urmă.“

c) „Merge“: predare, teste, nimic ieșit din tipar, rămîi cu ceva în cap.

d) „Așa da“: dragostea profesorului. Cultură generală masivă și frustrare că-l ascultă mai puțin de jumătate de clasă.

e) „Ora de religie“: „deliciu“ pentru om.

f) „O să vă distrug viața și o să-mi facă mega-plăcere.“ Într-a IX-a, bibliografie, număr minim de pagini. A X-a, dublarea cu inepții a bibliografiei. Copiez și mint de frică. Umilit cu mult peste acțiunile mele. Totuși, învăț, iau 9. Lacrimă. Fericire sinistră.

● Facultatea: Întrebări, a­me­nin­țări, represalii

Politicienii și-au asigurat sistemul la vîrf: plagiatul dă diploma, diploma a­duce poziția universitară, poziția – re­mu­nerația mare. Nu ești ca ei, intri în conflict.

Andrei Gorzo, lector la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București (UNATC), nu și-a dorit să ajungă profesor. Doar după îndelungi insistențe a acceptat. Și numai cunoscînd „regulile jocului“: învățămîntul vocațional. „Un actor bun nu este un profesor bun. Îl poți învăța pe student o serie de experiențe. Profesor, însă, înseamnă însușirea unei rigori științifice. Impostorul cu doctorat. Logic, apoi, manager. Impostura continuă: nu vii la ore, ai pe lîngă tine asistentul umil. Lui îi «scoți post». Dacă nu te aliniezi, ești exclus.“ Gorzo și colegul Andrei Rus au cerut rectoratului într-o scrisoare deschisă, în martie 2015, explicarea unei decizii. Amenințări. Represalii. „Scandalul a dezvăluit mecanismul meditațiilor particulare, al falselor examene, formele de multiplicare a remunerațiilor celor din conducere. Critici, mărturisiri.“ Reușită minimă: la examenele de admitere de la Film, parte din profesorii suspectați de meditații s-au retras din Admitere.

● Școala specială. Două reforme, Marga & Funeriu: așteptările înșelate țipă

„Aici e infernul! Sentimentele nu se mărturisesc. Nici nu visezi că ele sînt acolo, în școala copiilor cu deficiențe intelectuale, de auz, de văz.“ Claudia Buzoianu, psihoterapeut, are zece ani de „specială“. „Primul lucru pe care a trebuit să-l înțeleg a fost să le respect intimitatea. Făceam doi pași spre un copil, el țipa. Aprinderea unui neon – agresiune. Dacă le respecți teritoriul, distanța lor de percepție, poți să-i cucerești.“ Lecție pentru toată lumea. Așteptările înșelate țipă. Percepțiile eronate fac legea.

● Detaliile scriu istoria

Respingerea competențelor

Lucian Boia, istoric: „În sistem ori ești de încredere, ori ai pile“. Societatea diplomelor-erorilor îi marginalizează pe cei care preferă argumentul, pe cei care aduc îndoiala.

● Violența fizică

Solomon Marcus, academician: „Lip­seș­te dezbaterea. În societate. Am întrebat un elev cînd s-a bătut ultima oară. «A­laltăieri! Eu spuneam într-un fel, el altfel.» Ființa umană, fără educație, nu reacționează decît prin violență la realitatea celuilalt, opinie, prezență“.

● „Unde-i Gică Contra?“

Andrei Gorzo, lector UNATC: „Sînt oameni cu educație peste medie. Dar sînt netreziți, tind să fie obedienți. Intră într-o facultate creativă și acceptă conformismul. Nu-s Gică Contra deloc“.

● Anxietatea

Solomon Marcus, academician: „Mania concursurilor unde nimeni nu-i explică elevului ce-a greșit. Manuale cu deta­lii științifice nesemnificative. De fapt, indiferență la datele psihosomatice ale elevilor. Bîntuie anxietatea. Îmi scriu elevi de nota 10 că nu se aleg cu nimic din acest prestigiu. Pe elevi, sistemul nu-i mai bagă în seamă. De aceea, voi fi mereu purtătorul de cuvînt al celor fără cuvînt, al elevilor“.

● Lipsa de prestigiu

Andreea Pleșoianu, profesor: „Sîntem bătaia lor de joc!“. Mihai Manea, profesor de istorie de cînd se știe, explică: „Se tot vorbește de reformă. Am fost de față la un start ministerial: «Dă-te la o parte, fac reformă!». Și n-a făcut. N-avea cum. O reformă nu merge cu decizie de la centru, cu durate de aplicare scurte, fără să lași să vezi care-s consecințele. Aș vorbi însă de prestigiul meu ca profesor în sistem. Ce gîndesc despre mine părinții, elevii? «Iarăși? Biet profesor, îți plîng de mil㻓.

● Obsesia politică

Mircea Miclea, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai“, fost ministru al Învățămîntului: „În 2004-2005, ca ministru, am făcut trecerea la sistemul Bologna în învățămîntul superior. Șarje întregi de calomnii. Cel mai performant învățămînt din Europa, cel britanic, a stat la baza acestuia. Desigur, e mai comod să dai vina pe sistem în loc să-ți recunoști incompetența. În 2005, am dat Ordonanța de Urgență pentru blocarea delirului de a crea universități, de stat sau private, peste tot unde oprea trenul. Acest lucru se întîmpla pentru că CNEAA (Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare) era în subordinea  Parlamentului. Apăreau universități ca ciupercile după ploaie. Am înființat o structură independentă, nu e perfectă, însă doar o singură universitate a mai fost înființată după aceea. Am demisionat pentru că n-am primit banii necesari ca să continui reforma. O reformă coerentă și consistentă trebuie foarte bine fundamentată înainte de a fi implementată. Apoi, Pactul. Bun, mi-am zis, acum, dacă toți au semnat, toți or să-l susțină! Alegeri. Ministeriatul lui Funeriu. Legea, operaționalizarea principiilor din Pact. Cei care semnaseră pactul boicotau acum ceea ce semnaseră! Furia mediocrității, a sindicatelor, cîrdășie cu PSD-ul. Modificări în 96 de locuri. Alte paragrafe, neaplicate“.

● Concluzia: Greceanu vrea să se facă profesor

În România se cere diploma. La particular sau la stat, diploma se aranjează. Apoi, concursul pe post se aranjează. Întrebarea este: pleci sau rămîi aici? Accepți compromisul, reformezi, te revolți sau îți vezi de viața ta? „Sistemul  este un Trabant peticit“, spune Luminița Matei Gheorghiu, de 23 de ani profesoară de latină și română. „Cei care pleacă nu vor compromisuri. Nu vor să fie profesori și să înjure. Nu vor să eșueze repetat în încercări și începuturi. Nu vor să asiste neputincioși la propriile eșecuri, la promovarea non-valorilor sau la corupția atroce. Trist este că cei care pleacă nu vor fi întregi dacă rămîn, dar nu pot fi întregi nici dacă pleacă în străinătate.“

Dacă pleci în străinătate o poți avea consilier pe Lia Hancianu, manager la Student Consulting. Aceasta trimite elevi la facultățile din străinătate. „După 2007, elevii români au ignorat pur și simplu sistemul. Cu un singur click pe net au descoperit elita universitară. Laboratoare dotate, număr de profesori raportat la numărul de elevi, flexibilitate în opțiuni, proiecte comunitare. Într-adevăr, momentan, întoarcerea este imposibilă. Sistemul îi respinge. Speranța este ca, în timp, reîntoarcerea a tot mai mulți tineri în țară să creeze o masă de presiune.“

Și totuși, Andrei Greceanu, student astăzi la Drept în România, vrea să fie profesor: „Unii fac bani şi fără învăţătură. Eu spun că, dacă nu înveţi deloc, ajuţi la căderea propriei civilizații. Iar fără civilizaţie, toţi aceşti oameni care acum fac bani n-ar putea exista. Eu văd lucrurile așa: voi cîștiga bani din diverse proiecte, dar voi fi profesor. Doresc să fiu profesor pentru a percepe acea minune a transformării omului din neofit în iniţiat, din novice în maestru. Să procesez viaţa însăşi şi s-o ofer într-o variantă uşor de înţeles“.

Acest text a fost realizat în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/BRD pe tema educației, sub egida Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea. Competiția anuală Premiile Superscrieri este o inițiativă a Fundației Friends For Friends, care promovează jurnalismul narativ și scrierea creativă în România.