Cutia poștală și mica libertate

Publicat în Dilema Veche nr. 781 din 7-13 februarie 2019
Cutia poștală și mica libertate jpeg

Bunicul meu avea, imediat ce intrai în curte, pe stînga, o cutie poștală destulă de mare, din lemn, cred că făcută de el. Era, cumva, la intersecția dintre interior și exterior, dintre spațiul privat și îngrădit al curții și cel, public, al străzii.

Poștașul, sau factorul, cum îi spuneau bunicii mei, era un personaj important. El aducea, în primul rînd, pensia – mai mult decît veștile bune, chiar pîinea cea de toate zilele. Venirea lui atrăgea după sine un întreg ritual: era introdus în casă, se așeza la masă, purta cu bunicii mei o minimală conversație și i se lăsa un bacșiș (care mie nu mi se părea cine știe ce, dar pentru bunicii mei însemna ceva, ca sumă, dar și ca idee – era și o concesie făcută micii corupții de supraviețuire).

Dar același factor lăsa, cînd nu aducea pensia și cînd rămînea personaj secundar, tot soiul de alte chestii în cutia de scrisori. În primul rînd, ziarul. Ziarul de pe vremea de atunci era România liberă. Bunicii mei erau abonați, și ziarul umplea cutia de scrisori, conștiincios, în fiecare zi. Eu mă jucam prin curte și, cum nu erau multe evenimente, apariția ziarului, pus parcă de o mînă fermecată, mi se părea mereu fascinantă. Îl extrăgeam de acolo și-l duceam bunicilor mei, precum un cățel ceva mai bine dresat.

Spre deosebire de un cățel, eu știam, totuși, cam ce conținea România liberă. Pe lîngă „tovarășul Ni­colae Ceaușescu“, vizitele lui, vorbele lui, acțiunile lui care întunecau mai toate paginile, vreau să spun. Pentru că partea asta cu Ceaușescu, fiind copil, practic nici n-o mai percepeam. Sau n-o mai percepeam la nivel vizual, era ca un soi de tapet pe care nu-l mai vedeam. În ziar distingeam doar ce citea familia mea: știrile „nebăgate în seamă“, rare și ele, dar pe care le urmărea și le tăia tatăl meu, de genul unui cîine care, alungat de acasă, s-a întors mergînd pe jos nu știu cîți kilometri; „Una pe zi“, de Matty Aslan, la care rîdeam; ferparele, care erau „deliciul“ bunicii mele – așa se mai ținea și ea la curent cu viața mondenă, în felul sucit pe care-l permitea epoca de atunci.

Așa măsluită cum era, România liberă de atunci era o oglindă a lumii, și ea cu susul în jos, în care trăiam, și cînd o luam din cutia de scrisori și o duceam mai departe eram conștientă de lucrul acesta. (Cum conștientă eram, undeva, în adîncuri, și de conținutul terifiant al „tapetului“ pe care, aparent, nu-l mai vedeam, dar de care știam, instinctiv, că trebuie să mă feresc.) După revoluție, România liberă a devenit chiar primul ziar liber, a reprezentat, cel puțin o perioadă, un mit devenit realitate. Am avut chiar onoarea să lucrez vreo lună acolo și să rezolv problema tuberculozei la vaci (care, nepărîndu-mi-se destul de asortată cu aspirațiile mele cam vane din acea vreme, a dus la abandonarea slujbei cîștigate chiar la departamentul de investigații, cred).

Dar cutia de scrisori nu conținea doar ziarul. Lucrurile mai interesante care se revărsau în ea prin fanta miraculoasă erau vederile și scrisorile din străinătate. Evident, pe vremea de atunci, anii ’70-’80, aproape singura modalitate de comunicare cu exteriorul erau scrisorile. Aproape că și mie mi se pare ciudat, azi, cînd îmi petrec prea mult timp pe Facebook, să mai înțeleg asta. Dar Newsfeed-ul nostru de atunci în ceea ce-i privea pe puținii oameni din alte țări, cu atît mai mult cele occidentale, cu care aveam de-a face erau strict scrisorile astea. Scrise, așa cum azi abia dacă mai putem, de mînă, uneori chiar foarte caligrafic. (Și asta n-o spun cu nici o nostalgie, ci ca pură constatare.)

Că tot se vorbește azi de lipsa noastră de intimitate și de supravegheri nedorite pe rețelele de socilizare, pe vremea aceea toate astea se făceau de-a dreptul: nu era recunoscut oficial, dar toată lumea știa că scrisorile erau deschise și citite (de altfel, se vedea pe plicuri). Că trebuia să te și autocenzurezi, că nu puteai scrie orice în ele (sau puteai, dar riscai ca respectiva scrisoare să nu ajungă la destinatar sau chiar să fii luat în vizor). Oricum, să ai de-a face cu persoane din afara Republicii Socialiste România, mai ales cu cele plecate de aici și rămase prin țările occidentale, nu era ceva „de bine“ și nici atît de ușor. Trăiam ca în The Village (M. Night Shyamalan, 2004) sau Truman Show (Peter Weir, 1998) și orice legătură cu exeriorul era văzută ca un fel de miracol: cel puțin pentru mine, la vîrste fragede.

În lumea mică (și unică, cel puțin pînă la un punct, pentru mine) în care mă învîrteam eram, însă, destul de mul­țumită. Deprinsesem dedublarea aproape subconștientă (între ce se spunea acasă și ce era de arătat în lume), precum și un joc fertil cu imaginația care mă ajuta să supraviețuiesc. Cînd cîte cineva mai reușea să scape din țarcul nostru, precum, de pildă, nașa mea, Zizi, care a emigrat în Austria, și de acolo să dea vești, era de-a dreptul miraculos. Cărțile ei poștale cu arici și șoricei în diverse ipostaze (era pe atunci o modă) mi se păreau suprema chestie. Dar despre miturile lumii dintr-un dincolo mai puțin metafizic – într-un articol viitor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
Avertismentul soldaților ruși pentru noii recruți: „Veți muri aici. Ceva rău se apropie cu toată forța”
Campania de mobilizare parțială a Rusiei se desfășoară de aproximativ o săptămână. Unii recruți au fost trimiși deja pe front fără pregătire sau cu arme din cel de-al Doilea Război Mondial.
alexandru arsinel
Alexandru Arșinel și controversele din viața lui. Ce s-a întâmplat în cazul transplantului de rinichi
În 2013, Alexandru Arșinel era supus unei intervenții de transplant de rinichi. A urmat un scandal imens, care a durat ani de zile, actorul fiind acuzat că a făcut transplantul „peste rând“.
Nord Stream - conducta Gazprom FOTO Shutterstock
Kremlin suspectează implicarea unei țări străine în cazul scurgerilor de gaze de la Nord Stream
Reprezentanții de la Kremlin au declarat joi că suspectează implicarea unei ţări străine în patru scurgeri de gaze detectate la gazoductele pe sub Marea Baltică din Rusia până în Germania, care arată ca acte de "terorism" sponsorizat de stat, deşi nu a numit o ţară anume.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.