Curraleira
Dacă, în mod tradițional, locuințele sociale se proiectează pentru populația lipsită de mijloace fără consultarea acesteia, implicarea beneficiarului/utilizatorului în procesul construirii de locuințe sociale a fost unul dintre dezideratele cele mai importante asumate de către Serviço Ambulatório de Apoio Local (Serviciul Ambulatoriu pentru Ajutor Local), despre care am vorbit în articolul precedent. Această participare începe, în viziunea democratică a arhitecților portughezi, încă din stadiul alegerii amplasamentului, tipologiilor de construire, alocării bugetară și selectării constructorului. Acest model participativ contrazice total norma, răstoarnă statu quo-ul în care beneficiarii lipsiți de mijloace primesc locuințe finalizate și singura relație cu dezvoltatorul este strict contractuală. Participarea, în metoda SAAL, anticipează decizia, în mod programatic.
Astfel au apărut locuințe noi de o înaltă calitate arhitecturală în mahalaua Curraleira, una dintre cele mai mari și mai reprezentative zone afectate de sărăcie extremă din intravilanul Lisabonei, în 1974. Imediat după Revoluția Garoafelor Roșii, locuitorii s-au organizat democratic, prin alegerea reprezentanților, într-o asociație cooperativă care unifica interesele Curraleirei cu cele ale mahalalelor adiacente Covas, Pinheiro, Carrascal. Apărută informal în urmă cu 70 de ani, Curraleira era locuită în 1974 de 760 de familii, dintre care 70% locuiau acolo de mai bine de zece ani. Decizia asociației a fost ca noile locuințe să fie construite pe terenul existent al mahalalei și nu altundeva, iar brigada SAAL s-a conformat acestei exigențe.
Participarea a fost obținută prin întîlniri succesive care au antrenat circa 300 de participanți. Cum mulți dintre aceștia erau analfabeți, deși au fost tipărite materiale de informare, adunarea se dădea cu portavocea pe ulițe. La începutul proiectului, participarea a fost anevoioasă, nu prin absența beneficiarilor, ci prin absența unui fir călăuzitor al discuțiilor tehnice referitoare la locuire, uneori problema pe care aceștia doreau să o rezolve fiind distrugerea rozătoarelor. Din acest motiv, activitatea brigăzii de arhitecți a implicat organizarea de cursuri de scriere și citit, tipărirea și distribuirea unui ziar local informal, pe lîngă discuțiile privitoare la proiectele de locuințe.
Principalii pași ai realizării proiectului au fost îmbunătățirea utilităților, realizarea unei anchete sociologice cu privire la preferințele de locuit ale beneficiarilor, apoi modelarea planului de situație și a tipologiilor de locuințe. Unii beneficiari, provenind din mediul rural sau care practicau meșteșuguri și aveau ateliere, au dorit locuințe înșiruite, ceea ce a întîmpinat o opoziție vie din partea serviciului de urbanism al primăriei din Lisabona, pe motivul că nu exista atîta spațiu pentru o densitate atît de mică de locuire. A fost totuși găsită o soluție de compromis pentru că, din fericire, cercetarea sociologică a pus în evidență faptul că rezidenții nu doreau curți individuale, ci doar locuri de joacă comune pentru copii. La interior, rezidenții nu au dorit mai mult de o baie pe etaj, deși standardele de proiectare portugheze ale momentului impuneau minimum o baie și o toaletă pentru trei dormitoare la etaj; în schimb, bucătăriile au fost conformate astfel încît să ofere și un loc pentru cusut, iar locuințele au fost proiectate cu verande și balcoane pentru o utilizare de proximitate, specifică obiceiului de a locui al utilizatorilor.
Procesul participativ a debutat cu un program-pilot destinat primelor 34 de familii care urmau să se mute, în cadrul căruia au fost testate metodele SAAL. Întîlnirile cu femeile s-au desfășurat în grupuri mai restrînse, de patru persoane, cu care au fost discutate relațiile dintre bucătărie și camera de zi, dimensionate spațiile interioare și alese finisajele. În planurile rezultate, se observă o comunicare între bucătărie, sufragerie și salon, de natură să contrazică tipologiile tradiționale existente la momentul proiectului în Curraleira, accentuînd fie apartenența funcțională la modernism, fie schimbarea rolurilor familiale legate de poziția și activitatea femeilor în gospodărie.
Din punct de vedere al execuției, proiectul a fost împărțit în trei etape a cîte 250 de locuințe. Inițial a fost luată în calcul ideea utilizării de panouri prefabricate pentru a diminua costurile și a grăbi execuția. Ulterior, locuințele au fost executate tradițional, acest lucru permițînd licitații diferite cu mai mulți antreprenori, ca o consecință a independenței față de autoritatea locală care deținea controlul asupra liniilor de prefabricate și capacității superioare de adaptare la realitatea din teren. Un prim contract pentru 34 de locuințe a fost semnat, urmat de un al doilea de 134 de locuințe, iar Curraleira nu mai era și nici nu mai avea să mai fie o mahala.
În 2001, cartierul Curraleira a fost demolat, iar locuitorii au fost mutați la bloc, în noul cartier Quinta do Lavrado, unde condițiile de trai s-au dovedit a fi mult mai rele. Lifturi stricate, geamuri sparte, vandalism și trafic de droguri au devenit normă. Dar ce le lipsește cel mai mult oamenilor este vecinătatea, acea legătură și susținere pe care familiile și le ofereau. Repartizați aleatoriu în blocuri, oamenii nu au mai avut șansa de a se cunoaște și ajuta reciproc, iar revenirea la paradigma instrumental-normativă de a construi pentru săraci arată că, adesea, interesul economic și randamentul devin finalități superioare democrației.
Importanța fenomenului SAAL este indisolubil legată de afirmarea școlilor de arhitectură din Portugalia ca entități profesionale colective care asumă arhitectura democratică și participativă ca nouă paradigmă de proiectare: numeroși profesori ai școlilor, precum și colaboratori și studenți au format echipele de suport ambulatoriu. Răspunsul echipelor de arhitecți SAAL a constat într-o propunere arhitecturală de mare calitate, dublată de integrarea programelor de ajutor social, acces la educație pentru grupurile dezavantajate și consolidarea acestora. Pe scurt, nu doar construire de locuințe, ci construire comunitară.
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
