Cum să devii smart la orice vîrstă

Publicat în Dilema Veche nr. 693 din 1-7 iunie 2017
Cum să devii smart la orice vîrstă jpeg

De fiecare dată cînd unul dintre părinții mei (amîndoi destul de aproape de vîrsta de 70 de ani) primesc de la vreo companie de telefonie mobilă cîte un nou telefon smart „pe puncte“, are loc următorul ritual: „Poți să-mi schimbi și mie melodia cu una care se aude mai tare?“ Nu că ai mei ar avea probleme cu auzul, n-au. Însă pe stradă, în vacarmul orașului, printre claxoane, sirene de ambulanță și voci răstite, oricine își dorește să-și audă telefonul cînd sună. Eu una nu-mi doresc – lasă-l să sune! E o formă de lejeritate să nu răspunzi, să suni mai tîrziu, să nu fii în trend-ul celor care vorbesc „singuri“ pe stradă, eventual și cu handsfree, gesticulînd, de s-ar cruci oamenii din secolul al XIX-lea, dacă s-ar teleporta pe la noi. Însă să nu uităm că eu fac parte din prima generație cu telefoane mobile, Nokia 5110, uriaș și cu antenă, trebuia să ți-l afișezi pe masa de la terasă ca să arăți că ești om important și conectat. Am observat că generația părinților noștri, cea care s-a obișnuit o bună parte din viață cu telefoanele cu disc, cu „cuplajul“, dar și cu „l-am sunat, dar nu era acasă!“, are o ușoară senzație de panică cînd e vorba despre apeluri pierdute. Poate că au senzația că, dacă nu au reușit să răspundă, au pierdut ceva irecuperabil, care nu se va mai repeta a doua oară. Revenind un pic la vacarmul orașului, părinții mei, care s-au mutat de ceva vreme din București, după pensionare, mi-au spus în mai multe rînduri că Marele Oraș îi asurzește. Însă același lucru mi-a spus un prieten de vîrsta mea, despre New York: „Nu mi-a plăcut. Am făcut toate eforturile să-mi placă, mi-aș fi dorit mult să-mi placă… însă era un huruit permanent, zi și noapte, care mă înnebunea!“ Cred că nu ține de vîrstă, ci de lucrurile sau locurile la care te raportezi.

Așadar: „Poți să-mi schimbi și mie melodia aia?“ Pentru ei, navigarea prin telefonul smart e o aventură, pentru mine – o chestiune ușor neplăcută, pentru că sînt conștientă de faptul că nu mă descurc prea bine, mai ales cînd tastez, am degete boante și încurc meniuri, pentru cei de clasa a VI-a – a piece of cake. „Ce melodie vrei?“ – întreb. „A, nu din alea de la setări, o melodie mai bună și care să se audă tare, de pe net!“ Le spun că, pentru asta, telefoanele smart ar trebui să fie conectate la Internet. Însă ele nu sînt. Sînt mari, sînt frumoase și cu imagini colorate, însă părinții mei nu văd rostul conectării lor la Internet, din moment ce au acasă computere. Telefonul este pentru vorbit, computerul pentru Facebook și alte treburi „internautice“ (ambii mei părinți au conturi active pe FB). Dacă stau și mă gîndesc, nici eu nu văd rostul acestei conectări permanente, din moment ce nu ești bancher și nu urmărești bursa. Este motivul pentru care eu nu am un telefon inteligent, chiar nu simt nevoia să fiu conectată în permanență cu ceilalți, cu lumea exterioară, cîteodată îmi doresc să mi dispară și semnalul, poate atunci voi avea în sfîrșit și timp de mine însămi. Altfel, mă simt obligată să răspund – la sms, la mess, la WhatsApp. În toată comunicarea dementă de acum, mi se pare că se ard niște etape cu care eram obișnuită înainte, nu mai ai unde să te ascunzi, căci teoretic, oriunde „ești de găsit“, nu mai ai scuze, oricît ai fi de obosit poți să răspunzi la un amărît de mesaj, ca să confirmi întîlnirea de a doua zi, trebuie să fii „prezent“, să dai din degete, să-ți textualizezi întreaga existență, altfel ești un element antisocial. Însă am un prieten bun, tot de vîrsta mea, care nu are nici măcar telefon mobil – dacă trebuie să dau de el, îi scriu un mail, pe care îl vede doar la job, pentru că acasă nu prea își verifică mail-urile. Așa că uneori prefer să nu mai încerc să dau de el, pentru că mi se pare cumva foarte departe, deși locuim în același oraș, iar el este un artist, un om destul de activ în viața orașului. Mi-e lene, pur și simplu, să-l caut prin mijloace „neconvenționale“. Tot ce era înainte întîlnirea „la ceas“, la o oră fixată (vine sau nu vine?), „trec să te iau de la serviciu“, „ne vedem direct la concert, în stînga scenei“ a devenit un mod „neconvențional“ de a interacționa cu oamenii. Ca să nu mai vorbim de întîlnirile întîmplătoare… ele, practic, nu mai există.

Am conectat telefonul la Internet prin wi-fi-ul din casă. Am intrat în Magazin Play, însă mi-a cerut contul de google, am introdus un cont de al meu pentru de toate. Am un cont pe care nu-l folosesc și care există pe toate telefoanele smart ale părinților mei. Am descărcat vreo două aplicații de sonerii free. Și am început să le încercăm pe rînd – care sună mai tare și mai bine. Anton mi-a spus – „nu vreau din astea moderne, din alea cu muzică clasică nu ai?“ Am descărcat aplicația cu melodii clasice. Sonatele de pian nu le aude. „Lacul lebedelor“, nici atît! „Încearcă la concerte, trebuie să fie și orchestră, ca să se audă mai tare!“ Băgăm și orchestră. Un întreg concert fragmentat de sonerii mobile are loc în micul nostru apartament. Anton oscilează între două branderburgice. Apoi, trei încercări din Vivaldi. „Crezi că le auzi pe astea?“ „Da, da, pune-o pe asta!“ „Anton, Vivaldi au toți cocalarii!“ – rîd eu. „Nu contează, e partea mea preferată!“, și începe să fredoneze prin casă. E fericit. „Și, te rog, acum scoate-mi Internetul că îmi consumă din baterie!“ Dau off la wi-fi. Telefonul lui smart „va cînta“ Vivalvi pe stradă, și nu va mai fi niciodată conectat la Internet, pentru că rolul lui este, pur și simplu, cel de a înlocui telefonul cu disc, nimic altceva. Mama mea e mai puțin pretențioasă, ar fi de acord și cu o melodie a lui Smiley, „doar să se audă bine!“ M-am enervat un pic cu soneriile lor, însă dup-aia am stat un pic și m am gîndit – ce moment frumos între niște părinți și o fiică nu foarte tînără, de a căuta pe telefonul smart niște melodii clasice, banale, prin care de fapt încercăm să fim aproape unii de alții? Să ne „auzim“ unii pe alții?

„Wow, ai telefon din ăla vechi!“ – îmi spune Maria, fata lui Alex, fostul meu coleg de gimnaziu. Mă simt rușinată. Da, am telefon „cu butoane“. I-l dau să-l vadă. E un Nokia Lumia, are și un pic de touch screen, e telefonul meu din ultimii șapte ani. Îi explic că îl prefer așa, pentru că mă ține mult bateria. „Cît te ține?“ „Șapte zile!“ Am un telefon la care doar vorbesc. Pentru Maria acest telefon e o piesă de muzeu, pentru mine e un telefon care nu este intruziv. La un moment dat, am avut o prietenă care, între stația de metrou și blocul în care locuia (200 de metri), mi-a scris 2000 de cuvinte. Pur și simplu m-am speriat că 2000 de cuvinte pot fi scrise pe o distanță atît de scurtă. Și cu atît de multă lejeritate. M-am speriat că toate aceste cuvinte care mă definesc pe mine, ca om și ca scriitor, se pot împrăștia atît de ușor în lume, în univers. Fără să rămînă nicăieri, doar între noi două, ca un soi de burniță a prieteniei noastre care să ne lege din Berceni pînă pe Calea Moșilor. Și m-am întrebat care mai este rostul cuvintelor, în general. Oare mai spunem ceva cu ele?

Foto: B. Goldbach, flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.