Cum o fi să ai autostrăzi şi o ţară turistică?

Publicat în Dilema Veche nr. 700 din 20-26 iulie 2017
Cum o fi să ai autostrăzi şi o ţară turistică? jpeg

De ce nu avem și noi autostrăzi ca-n Croația? – m-am întrebat după ce am trecut granița cu Serbia, am ieșit de pe autostrada sîrbească, funcțională, dar destul de vălurită și pe alocuri peticită, apoi am intrat pe panglica de asfalt impecabil a autostrăzii croate. Loganul nostru, obișnuit doar cu șoselele (proaste) ale patriei, nu avusese parte niciodată de o astfel de experiență rutieră. În fața noastră se întindeau sute de kilometri pînă la Zagreb, apoi alte sute pînă la Split, iar Loganul se comporta perfect la 130 de kilometri la oră, adică nu trepida, nu se zguduia din toate încheieturile ei de mașină românească, așa cum i se întîmpla pe drumurile de acasă. Totuși, nici mai mult nu putea, o depășeau camionete Volkswagen care cărau rulote sau bărci, motociclete Honda sau mașini mari de familie, de tip Subaru. Toate cu numere de Germania, Italia sau Franța, turiștii din Occident care mergeau în Croația pentru o mare mai ieftină și prietenoasă. Am trecut prin toate acele tunele adînc săpate în munte și semnalizate impecabil, peisajul se schimba în permanență, de la dealuri verzi, cu sate idilice la poale, ca pe la noi prin Mărginimea Sibiului, pînă la acei munți colțuroși și albi, numai stînci, cariați și fără vegetație, care ne-au însoțit pînă aproape de mare. Ne-am oprit o singură dată la o benzinărie, în mijlocul unei pajiști pline de pietre ca niște măsele extrase și abandonate aici, auzeam încă vuietul autostrăzii în urechi, în timp ce încercam să-mi regăsesc echilibrul și îi spuneam ametiță mamei mele la telefon: „Mai avem trei sute de kilometri, dar îi facem în mai puțin de două ore!“ În țara noastră, astfel de distanțe sînt imposibil de parcurs într-un timp atît de scurt, toată lumea ia acum avionul pînă la Cluj sau la Timișoara. De ce nu avem autostrăzi ca-n Croația? Habar n-am. Pentru că n-au venit piticii din minele Moria ca să ni le facă?

Nu, nu e nimic „de poveste“ aici. Autostrăzile au devenit o prioritate națională, în momentul în care croații au decis să-și transforme țara, mai ales fîșia de pămînt de la malul Mării Adriatice, într-una exclusiv turistică, ceea ce, la noi, probabil că nu se va întîmpla niciodată. Sînt într a­de­văr perfecte, dar costă. Am plătit de la granița cu Serbia pînă la Split în jur de 50 de euro (iar în plin sezon, în iulie și august, prețurile cresc și mai mult), cît un bilet low-cost de avion pînă în Italia și, totuși, este o sumă derizorie pentru turistul neamț sau francez care, dacă n-ar fi existat aceste drumuri, probabil că nu s-ar fi întors pentru a doua oară în Croația. A meritat. Aș plăti fără să clipesc și-n România, dacă aș avea pe ce.

Apoi, am uitat de autostradă, deși mi-am dat seama că a fost primul meu contact cu Croația și că a reprezentat un soi de carte de vizită a țării în care ajunsesem. Însă mi-am pus alte întrebări. De exemplu, cum o fi să locuiești într-un orășel care, începînd cu luna mai și sfîrșind cu octombrie, este invadat la propriu de turiști? Am mai întîlnit cohorte de turiști la Paris, Berlin și în multe alte locuri în care am fost, însă aici, pentru că orașul (vechi) e mic, ai senzația că pur și simplu l-au luat cu asalt. Nu mai este un oraș al localnicilor, ci al turiștilor, se îmbulzesc, dau năvală și de pe mare – îi vezi cum mișună cam năuci cei care vin cu feribotul, cărîndu-și valizele cît niște dulapuri pe roți, se strecoară în convoaie pe străduțele înguste, urmîndu-l pe tipul cu stegulețul, se opresc la fiecare colț ca să facă în mod disciplinat poze de grup, își ascultă ghizii care vorbesc în franceză, spaniolă, italiană, japoneză, dar mai ales în engleză, acaparează terasele și restaurantele, seara se îmbată și fraternizează între ei, ziua caută plajele care nu prea există, se înghesuie unii într-alții pe mica platformă de beton, ca la ștrand, sau pe petice de plajă cu pietriș, în golfulețe lipsite de valuri, încep să-ți lipsească plajele uriașe cu nisip din România, doar plajele, nu și serviciile și gunoaiele aferente, nu și cocalarii de pe cearșaful de alături, care vorbesc tare și scuipă semințe.

Desigur, turiștii de la Split sînt civilizați și decenți, dar mai ales plătesc recunoscători pentru tot ceea ce li se oferă, iar Splitul are de toate (fără să aibă nimic din Mamaia, de pildă, nici fițe, nici atmosfera de bazar ­kitsch): palatul lui Dioclețian, impecabil restaurat – o minune, îi simți istoria, ai emoții cînd calci pe dalele albe și știi că pe ele au pășit oameni acum aproape două mii de ani, „curtea catedralei“ e atît de bine conservată încît ecourile de aici, chiar dacă sînt doar vocile turiștilor, te trimit în trecut – portul de unde pleacă bărcile spre insule, promenadă cu palmieri (cam uscați) și scenă cu concerte în fiecare seară, platouri cu fructe de mare și bere croată bună și rece, servicii ca în Occident, o idee de plajă, o pisică vedetă care lîncezește toată ziua într-o piațetă și se pozează docilă cu toți turiștii care o mîngîie. Nici nu-i de mirare că prețurile sînt exagerate și, de aici, ideea preconcepută că Croația e o țară scumpă. Da, e scumpă doar dacă ajungi în locuri ca Split unde, dacă intri în horă, trebuie să joci. Și nu poți să nu te lași sedus de ospătarul (croat sau nu?) care îți vorbește cu prietenie într-o engleză British perfectă, îți aduce supa de pește de parcă ar fi ceaiul Reginei și-ți povestește afabil despre cum a fost vremea la Split începînd cu luna mai, de cînd s-a deschis sezonul. Nu poți să nu te lași sedus de locuri precum Villa Spiza, un birt greu de reperat pe una dintre străzile înguste ale palatului, unde se gătesc scoici în fața ta, cele mai bune pe care le-am mîncat vreodată, chelnerii se dau peste cap ca să te plaseze la una dintre cele șase mese pe care le au, deși, pentru că e înghesuială, toată lumea se plînge de cîte ceva, trei turiști din Taiwan își fac vînt plictisiți cu evantaiele și își pierd răbdarea. Dar nu poți să mulțumești pe toată lumea, mai ales dacă vorbim despre o armată de turiști. Cei mai mulți sînt, însă, seniori britanici, „din clasa de jos“ – mi-a spus un localnic. Adică mici funcționari sau angajații fabricilor, care au ieșit la pensie. Pentru ei kuna, banii croați, sînt „funny money“ – mi-a spus același localnic –, sînt dispuși să cheltuiască oricît pe orice, de altfel, ei sînt principalii „vinovați“ pentru creșterea prețurilor. Îi recunoști de la o poștă – un el și o ea trecuți de 70, într-o formă fizică bună, îmbrăcați sport, împart cîte o masă, el bea bere, ea un pahar de vin, de multe ori nu-și vorbesc nimic cîte o oră întreagă, își „butonează“ telefoanele smart și trimit mesaje copiilor din țară, întotdeauna își comandă un al doilea rînd – încă o halbă cu bere și un pahar cu vin.

„Cînd eram eu mic, Splitul arăta cu totul altfel!“ – îmi povestește nostalgic noul meu amic din Split care a prins un pic din anii ’80 și din comunismul iugoslav. „Vezi strada asta pietonală? Pe aici circula troleibuzul, cobora pînă jos în port. Acum au stricat orașul. Nu existau prostiile astea comerciale!“, zice și îmi arată magazinele Zara și H&M. Așadar, era un oraș al localnicilor, nu al turiștilor, mă gîndesc eu și încerc să mi-l imaginez. Poți vedea frînturi din el doar dimineața devreme, la mica piață de pește, de pildă, unde localnici cu mutre de țărani de la Obor vînd măicuțelor îmbrăcate în alb plase cu creveți și calamari sau, la o terasă mai puțin populară în rîndul turiștilor, unde un grup de bărbați în vîrstă, bronzați, cu alură de foști marinari, își beau cafeaua, sînt de fiecare dată acolo, la masa lor, la ora 9 fix. M-aș întoarce cu drag la Split iarna, cînd străduțele palatului ar fi complet pustii. Pînă atunci mă întreb ce se va întîmpla cu fotografia pe care mi-a făcut-o micuța japoneză care poza încîntată orice făcea parte din „decorul“ viu și animat al orașului – eu stînd pe o treaptă în vîrstă de două mii de ani și aprinzîndu-mi o țigară. O va șterge cînd va ajunge acasă, considerînd-o nereprezentativă pentru loc, sau o va păstra într-un folder care se va numi, în japoneză, „Amintiri de la Split“?

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Planuri Urbane și Portret în Albastru png
Istoria marilor cartiere clujene, spusă de urbanistul care le-a ridicat în perioada comunistă: „Am făcut ordine, dar s-a ales dezordine“
Emanoil Tudose a fost unul dintre urbaniștii care au gândit extinderea Clujului în anii ’60 și ’70. A proiectat marile cartiere ale orașului și a modelat o idee de urbanism în care ordinea și logica spațiului contau mai mult decât forma.
image png
Marius Lulea a găsit un cap de porc în fața locuinței și îl acuză direct pe George Simion: „Comportament sociopat”. Ce spune liderul AUR
Marius Lulea, cofondator al AUR și unul dintre cei mai vocali critici ai liderului formațiunii, George Simion, susține că a fost ținta unei acțiuni de intimidare după ce a descoperit un cap de porc în fața porții locuinței sale din județul Ilfov. Politicianul a sesizat Poliția.
politie anglia marea britanie istock jpg
Imagini cu arestarea tatălui vitreg al Carlei, românca ucisă în Anglia! Detaliile tulburătoare dezvăluite de procurori
Poliția britanică a publicat imagini cu arestarea tatălui vitreg acuzat de uciderea Carlei Georgescu, studenta româncă găsită moartă în cămin, la Preston.
12 PNG
Cum trăiește femeia care nu poate uita nicio zi din viață
Rebecca Sharrock, o australiancă de 36 de ani, descrie cum este să trăiești cu o memorie autobiografică excepțională: amintirile revin neinvitate, iar emoțiile unor experiențe dureroase sunt greu de lăsat în urmă.
insula iubirii jpg
Prima despărțire de la „Insula Iubirii” 2026! Ce surpriză le-a pregătit producția concurenților
Ruptură neașteptată la „Insula Iubirii” 2026! Primul cuplu a renunțat la talismane, iar imaginile au șocat întreaga țară.
Elicopter SMURD FOTO Facebook DSU jpg
Explozie urmată de incendiu la o fabrică de amidon din Medgidia. Două persoane cu arsuri au fost preluate de elicopterul SMURD - LIVE TEXT
Două persoane au fost rănite duminică în urma unei explozii urmate de un incendiu produse la o fabrică de amidon din Medgidia. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv un elicopter SMURD.
image png
Opulență: imagini din satelit cu iahtul de lux al lui Kim Jong Un, cu piscină și tobogane. „Oamenii se luptă să obțină măcar o masă pe zi”
Noi imagini din satelit analizate de BBC arată un impresionant iaht de lux, lung de aproximativ 80 de metri, ancorat în repetate rânduri în apropierea complexului de vile folosit de liderul nord-coreean Kim Jong Un pe coasta orașului Wonsan. Ambarcațiunea se remarcă printr-o piscină de 50 m.
image png
Tragerile Speciale Loto ale Toamnei, duminică, 18 octombrie: premii suplimentate și jackpoturi de peste 2,9 milioane de euro
Loteria Română organizează duminică, 18 octombrie, Tragerile Speciale Loto ale Toamnei, punând în joc premii suplimentare și reporturi de milioane de euro la principalele jocuri. Pentru această ediție specială, fondul de câștiguri al categoriei I a fost majorat cu 100.000 de lei la Loto 6/49.
banner marina almasan jpg
Au făcut pace! Marina Almășan l-a iertat pe Leonard Miron, care o numise „oportunistă”: „Nu-i port pică, amândoi suntem bolnavi de televiziune!”
Au făcut pace! Marina Almășan l-a iertat pe Leonard Miron, care o numise „oportunistă”. L-a avut invitat în emisiunea ei, „Poarta Pangrati”