Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat

Publicat în Dilema Veche nr. 948 din 9 – 15 iunie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

N-am mai fost într-o vacanță adevărată din 2019, atunci cînd am petrecut o săptămînă minunată în Sicilia, sub un soare cald și binefăcător de februarie. (În rest, am avut parte doar de cîteva zile la mare, la prietenii noștri bulgari, niciodată suficiente ca să simt măcar un început de detașare.) La Sicilia aia am visat cu ochii deschiși în cele două ierni parcă interminabile care au urmat. Sicilia aia m-a încălzit atunci cînd am fixat centrală pe 19 grade, ca să nu-mi vină o factură astronomică la gaze. N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță. E adevărat, pandemia însăși îi creștea un pic costurile – teste PCR la dus și la întors și multe alte bătăi de cap. M-am tot gîndit că, de fapt, nu sînt fan vacanțe, nu am tînjit niciodată la vreun all-inclusive, să lîncezesc și să mă alcoolizez non-stop pe marginea vreunei piscine, în schimb sînt fan călătorii. Pentru mine, vacanța, mai ales cea „în străinătate”, înseamnă în primul rînd o călătorie, înseamnă experiențe culturale și cunoaștere, lipsa de mobilitate mă ucide. Sau, în cel mai bun caz, mă aruncă în cea mai neagră depresie. Așadar, mi-am dat seama că vacanța mea trebuia cumva să se întîmple cît mai repede în 2022, altfel riscam să ajung într-o stare vegetativă. Nu m-am mai gîndit prea mult la buget, însă am avut noroc – o prietenă mi-a pus la dispoziție cu generozitate un apartament într-un loc care părea mai mult decît promițător, astfel am scăpat de costurile pentru cazare (îi sînt mai mult decît recunoscătoare). Nu eu am ales locul, locul m-a ales pe mine – cu atît mai bine, mi-am zis eu. M-am documentat, ca de obicei – ce voi vedea în locul respectiv, ce voi explora prin împrejurimi, am citit blog-uri de călătorie, am vizionat filmulețe pe YouTube. Starea de spirit mi s-a schimbat peste noapte, din blazare într-un entuziasm în crescendo, pe măsură ce se apropia momentul plecării. De fapt, trăiam deja în vacanța pe care o așteptam. Odată cu entuziasmul a apărut, însă, și anxietatea plecării care se accentuează pe măsură ce îmbătrînești (unde sînt vremurile în care îmi îndesam cîteva haine în rucsac, îmi luam cortul și a doua zi plecam la mare, uneori doar cu bani de „naș“?), de la frica de zbor la alte temeri mai justificate: oare îmi vor ajunge banii „acolo” ca să mă simt, totuși, ca-n vacanță? Biletele de avion au fost destul de scumpe pentru un amărît de scriitoraș din România, cam jumătate din salariul meu lunar, chiar dacă a fost vorba de o cursă low-cost. Mi-am zis: asta e, e vară, ce vrei, să zbori 1.500 de kilometri ca și cum ai lua trenul pînă la Suceava? Priority a fost și el scump, dar nu poți merge într-o vacanță de două săptămîni doar cu un rucsăcel în spate, trebuie să cari cîteva țoale dintr-o parte în alta și să plătești pentru ele. După cumpărarea biletelor, bugetul de vacanță s-a redus drastic. Dar mi-am zis: nu-i nimic, nu plătesc cazarea, mă voi descurca acolo, așa cum mă descurc și aici. Oare? Am început să compar prețurile și am realizat că Europa occidentală nu e tocmai România. 6-7 euro o bere la o terasă, în comparație cu 2-3 euro aici. Oare mi-o voi permite? Sau voi ocoli terasele și le voi privi plină de frustrare, apoi voi cumpăra bere de la supermarket unde prețurile sînt oarecum echivalente (însă berea e categoric mai bună)? Totuși, nu merg în vacanță ca să beau bere. Însă de mîncat tot trebuie să mănînc ceva. 10-20 de euro costă un fel de mîncare simplu la restaurant. Oare îmi voi găti și în vacanță? Probabil că așa va fi, deși m-am săturat pînă peste cap de gătitul săptămînal și de Piața Obor. Voi trăi două săptămîni doar cu sandviciuri? E și asta o opțiune. Însă există și alte lucruri mai importante, mai sînt biletele la muzee, minimum 10 euro fiecare, la expoziții, poate am chef să ascult un concert, poate am chef de o plimbare cu vaporașul sau să închiriez o bicicletă, totul costă, în euro, iar euro nu e leu. Mai aveam cîteva visuri mai îndrăznețe, cum ar fi o telecabină care să mă urce la 3.800 de metri ca să văd mai îndeaproape Mont Blanc, am văzut nu știu cîte filmulețe ca să-mi dau seama dacă merită. Merită! 65 de euro. Dar e o dată în viață. Apoi, mai e transportul, spre și dinspre aeroport, plus micile excursii locale, alți euro care se adună, nici nu mai poți să-i numeri. Brusc, mi-am dat seama disperată că din nou nu-mi permit o vacanță în Europa occidentală (nu că în România ar fi mult mai ieftină). După trei ani în care nu am făcut altceva decît să muncesc și să muncesc, cîștigîndu-mi strict banii pentru supraviețuire. Și ca să plătesc facturi. Să plătesc diferite taxe și impozite sau „resturi” pe la ANAF care nu erau luate în calcul. Dar am încercat să mă calmez: lasă, că două luni trag tare ca să mai strîng niște bani pentru vacanță. Am acceptat tot soiul de colaborări și de job-ulețe creative, n-am mai refuzat nimic, ba dimpotrivă, m-am trezit că m-am transformat în mercenar, am început să negociez, le-am cerut niște bani simbolici unor oameni drăguți pentru o activitate pe care în mod normal aș fi făcut-o din plăcere etc. (Între timp, partenerul meu „de vacanță” se certa cu un angajator care nu-i plătise de două luni banii pentru care deja muncise și-l amenința că-l dă în judecată... însă acest text e scris la persoana I, nu vreau să intru în alte detalii. Nu i-a recuperat nici acum.) Toată luna mai am muncit ca un sclav pe plantație, e-mail-uri, telefoane, texte, Zoom-uri, alergături prin București, evaluări, vizionare de filme, dintr-una într-alta, în speranța că se vor mai strînge acolo, undeva, cîteva sute de lei. Pînă cînd mi-am dat seama că nu muncesc pe bani, ci pe nasturi. Sau pe lame din alea de gumă care se dădeau pe timpuri ca rest, la butic. Tot ce reușeam să adun ca o furnică compensa, de fapt, lipsurile din viața de zi cu zi. Pentru că munceam mai mult, nu mai aveam timp să gătesc și comandam mîncare online etc. Și am intrat din nou în panică: ce mă fac eu cu vacanța asta deja programată și pe care mi-am dorit-o atît? Mă uitam cu o oareșcare invidie la prietenii mei de pe Facebook care colindau deja Europa, oare ei cum de-or reuși? Unde greșesc eu (care nu plătesc nici măcar hotelul)? Cîte job-ulețe creative trebuie să-mi mai iau? Cîte cărți mai trebuie să scriu ca să-mi permit o dată la trei ani o vacanță de două săptămîni într-o țară occidentală? Din nou m-a apucat disperarea și am încercat să mă calmez. Mi-am amînat ultima factură la gaze, 600 de lei, pentru sfîrșitul lunii – după vacanță, potopul! Și m-am gîndit că cea mai bună soluție ar fi să „mă împrumut” de la bancă. Adică să-mi iau un card de credit pe care să mai am niște bani, just in case, dacă mă hotărăsc să mă urc în telecabina aia cu Mont Blanc-ul. Să „mă asigur”, cum s-ar zice. Știam în ce mă bag, am mai avut la un moment dat un card de credit pe care l-am cheltuit în mod „impulsiv” tot într-o vacanță, în Vama Veche, în loc de trei zile on budget, am stat vreo zece. Mi-a luat ani întregi ca să-l acopăr. Am tras adînc aer în piept și m-am dus la bancă, de fapt la mai multe bănci. Nu voiau să-mi acorde suma pe care mi-o doream (un salariu de muncitor în țara occidentală în care mi-am propus să ajung), din cauza venitului meu fix prea mic. Desigur, colaborările și job-ulețele creative nu se calculează niciodată. Nicicînd. Nici la pensie.

M-am trezit cu patru zile înainte de zborul meu low-cost (cu priority) complet epuizată. Și m-am și îmbolnăvit, o infecție probabil pe fond de stres, mă înfund cu pastile, sperînd că o să treacă. Mă gîndesc dacă are rost să mai dau niște bani și pe asigurarea de călătorie. Poate că nici nu mai plec. Poate că nici măcar nu merit o vacanță, ce rost are să plec? Poate că unor oameni le este destinat să stea pur și simplu încremeniți pe loc, într-o țară încremenită. De ce să plece? La ce să se întoarcă?

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.