Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat

Publicat în Dilema Veche nr. 948 din 9 – 15 iunie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

N-am mai fost într-o vacanță adevărată din 2019, atunci cînd am petrecut o săptămînă minunată în Sicilia, sub un soare cald și binefăcător de februarie. (În rest, am avut parte doar de cîteva zile la mare, la prietenii noștri bulgari, niciodată suficiente ca să simt măcar un început de detașare.) La Sicilia aia am visat cu ochii deschiși în cele două ierni parcă interminabile care au urmat. Sicilia aia m-a încălzit atunci cînd am fixat centrală pe 19 grade, ca să nu-mi vină o factură astronomică la gaze. N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță. E adevărat, pandemia însăși îi creștea un pic costurile – teste PCR la dus și la întors și multe alte bătăi de cap. M-am tot gîndit că, de fapt, nu sînt fan vacanțe, nu am tînjit niciodată la vreun all-inclusive, să lîncezesc și să mă alcoolizez non-stop pe marginea vreunei piscine, în schimb sînt fan călătorii. Pentru mine, vacanța, mai ales cea „în străinătate”, înseamnă în primul rînd o călătorie, înseamnă experiențe culturale și cunoaștere, lipsa de mobilitate mă ucide. Sau, în cel mai bun caz, mă aruncă în cea mai neagră depresie. Așadar, mi-am dat seama că vacanța mea trebuia cumva să se întîmple cît mai repede în 2022, altfel riscam să ajung într-o stare vegetativă. Nu m-am mai gîndit prea mult la buget, însă am avut noroc – o prietenă mi-a pus la dispoziție cu generozitate un apartament într-un loc care părea mai mult decît promițător, astfel am scăpat de costurile pentru cazare (îi sînt mai mult decît recunoscătoare). Nu eu am ales locul, locul m-a ales pe mine – cu atît mai bine, mi-am zis eu. M-am documentat, ca de obicei – ce voi vedea în locul respectiv, ce voi explora prin împrejurimi, am citit blog-uri de călătorie, am vizionat filmulețe pe YouTube. Starea de spirit mi s-a schimbat peste noapte, din blazare într-un entuziasm în crescendo, pe măsură ce se apropia momentul plecării. De fapt, trăiam deja în vacanța pe care o așteptam. Odată cu entuziasmul a apărut, însă, și anxietatea plecării care se accentuează pe măsură ce îmbătrînești (unde sînt vremurile în care îmi îndesam cîteva haine în rucsac, îmi luam cortul și a doua zi plecam la mare, uneori doar cu bani de „naș“?), de la frica de zbor la alte temeri mai justificate: oare îmi vor ajunge banii „acolo” ca să mă simt, totuși, ca-n vacanță? Biletele de avion au fost destul de scumpe pentru un amărît de scriitoraș din România, cam jumătate din salariul meu lunar, chiar dacă a fost vorba de o cursă low-cost. Mi-am zis: asta e, e vară, ce vrei, să zbori 1.500 de kilometri ca și cum ai lua trenul pînă la Suceava? Priority a fost și el scump, dar nu poți merge într-o vacanță de două săptămîni doar cu un rucsăcel în spate, trebuie să cari cîteva țoale dintr-o parte în alta și să plătești pentru ele. După cumpărarea biletelor, bugetul de vacanță s-a redus drastic. Dar mi-am zis: nu-i nimic, nu plătesc cazarea, mă voi descurca acolo, așa cum mă descurc și aici. Oare? Am început să compar prețurile și am realizat că Europa occidentală nu e tocmai România. 6-7 euro o bere la o terasă, în comparație cu 2-3 euro aici. Oare mi-o voi permite? Sau voi ocoli terasele și le voi privi plină de frustrare, apoi voi cumpăra bere de la supermarket unde prețurile sînt oarecum echivalente (însă berea e categoric mai bună)? Totuși, nu merg în vacanță ca să beau bere. Însă de mîncat tot trebuie să mănînc ceva. 10-20 de euro costă un fel de mîncare simplu la restaurant. Oare îmi voi găti și în vacanță? Probabil că așa va fi, deși m-am săturat pînă peste cap de gătitul săptămînal și de Piața Obor. Voi trăi două săptămîni doar cu sandviciuri? E și asta o opțiune. Însă există și alte lucruri mai importante, mai sînt biletele la muzee, minimum 10 euro fiecare, la expoziții, poate am chef să ascult un concert, poate am chef de o plimbare cu vaporașul sau să închiriez o bicicletă, totul costă, în euro, iar euro nu e leu. Mai aveam cîteva visuri mai îndrăznețe, cum ar fi o telecabină care să mă urce la 3.800 de metri ca să văd mai îndeaproape Mont Blanc, am văzut nu știu cîte filmulețe ca să-mi dau seama dacă merită. Merită! 65 de euro. Dar e o dată în viață. Apoi, mai e transportul, spre și dinspre aeroport, plus micile excursii locale, alți euro care se adună, nici nu mai poți să-i numeri. Brusc, mi-am dat seama disperată că din nou nu-mi permit o vacanță în Europa occidentală (nu că în România ar fi mult mai ieftină). După trei ani în care nu am făcut altceva decît să muncesc și să muncesc, cîștigîndu-mi strict banii pentru supraviețuire. Și ca să plătesc facturi. Să plătesc diferite taxe și impozite sau „resturi” pe la ANAF care nu erau luate în calcul. Dar am încercat să mă calmez: lasă, că două luni trag tare ca să mai strîng niște bani pentru vacanță. Am acceptat tot soiul de colaborări și de job-ulețe creative, n-am mai refuzat nimic, ba dimpotrivă, m-am trezit că m-am transformat în mercenar, am început să negociez, le-am cerut niște bani simbolici unor oameni drăguți pentru o activitate pe care în mod normal aș fi făcut-o din plăcere etc. (Între timp, partenerul meu „de vacanță” se certa cu un angajator care nu-i plătise de două luni banii pentru care deja muncise și-l amenința că-l dă în judecată... însă acest text e scris la persoana I, nu vreau să intru în alte detalii. Nu i-a recuperat nici acum.) Toată luna mai am muncit ca un sclav pe plantație, e-mail-uri, telefoane, texte, Zoom-uri, alergături prin București, evaluări, vizionare de filme, dintr-una într-alta, în speranța că se vor mai strînge acolo, undeva, cîteva sute de lei. Pînă cînd mi-am dat seama că nu muncesc pe bani, ci pe nasturi. Sau pe lame din alea de gumă care se dădeau pe timpuri ca rest, la butic. Tot ce reușeam să adun ca o furnică compensa, de fapt, lipsurile din viața de zi cu zi. Pentru că munceam mai mult, nu mai aveam timp să gătesc și comandam mîncare online etc. Și am intrat din nou în panică: ce mă fac eu cu vacanța asta deja programată și pe care mi-am dorit-o atît? Mă uitam cu o oareșcare invidie la prietenii mei de pe Facebook care colindau deja Europa, oare ei cum de-or reuși? Unde greșesc eu (care nu plătesc nici măcar hotelul)? Cîte job-ulețe creative trebuie să-mi mai iau? Cîte cărți mai trebuie să scriu ca să-mi permit o dată la trei ani o vacanță de două săptămîni într-o țară occidentală? Din nou m-a apucat disperarea și am încercat să mă calmez. Mi-am amînat ultima factură la gaze, 600 de lei, pentru sfîrșitul lunii – după vacanță, potopul! Și m-am gîndit că cea mai bună soluție ar fi să „mă împrumut” de la bancă. Adică să-mi iau un card de credit pe care să mai am niște bani, just in case, dacă mă hotărăsc să mă urc în telecabina aia cu Mont Blanc-ul. Să „mă asigur”, cum s-ar zice. Știam în ce mă bag, am mai avut la un moment dat un card de credit pe care l-am cheltuit în mod „impulsiv” tot într-o vacanță, în Vama Veche, în loc de trei zile on budget, am stat vreo zece. Mi-a luat ani întregi ca să-l acopăr. Am tras adînc aer în piept și m-am dus la bancă, de fapt la mai multe bănci. Nu voiau să-mi acorde suma pe care mi-o doream (un salariu de muncitor în țara occidentală în care mi-am propus să ajung), din cauza venitului meu fix prea mic. Desigur, colaborările și job-ulețele creative nu se calculează niciodată. Nicicînd. Nici la pensie.

M-am trezit cu patru zile înainte de zborul meu low-cost (cu priority) complet epuizată. Și m-am și îmbolnăvit, o infecție probabil pe fond de stres, mă înfund cu pastile, sperînd că o să treacă. Mă gîndesc dacă are rost să mai dau niște bani și pe asigurarea de călătorie. Poate că nici nu mai plec. Poate că nici măcar nu merit o vacanță, ce rost are să plec? Poate că unor oameni le este destinat să stea pur și simplu încremeniți pe loc, într-o țară încremenită. De ce să plece? La ce să se întoarcă?

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.