Cum e să fii un om ocupat

Publicat în Dilema Veche nr. 636 din 28 aprilie - 4 mai 2016
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

Nu sînt sau, mai bine zis, nu am fost un om destul de ocupat „la viața mea“, cum se spune. Și asta din varii motive, cel mai important dintre ele fiind propria mea alegere. Pe la 21 de ani, cînd am terminat facultatea, mi s-au făcut tot soiul de oferte. Din nefericre, nici una dintre ele nu era cea pe care mi-aș fi dorit-o. Erau oferte de genul: să fiu secretara unui ambasador, să fac revista presei pentru un centru cultural, să colaborez la o emisiune de televiziune și să predau la liceu (terminasem o facultate umanistă). Pe unele le-am refuzat din start: plină de prejudecăți, să fiu secretară, la vremea aceea, mi se părea umilitor (da, știu, și repet: la vremea aceea!), mă și vedeam ducînd cafeaua șefului, fapt ce ar fi contrazis preceptele mele legate de emanciparea femeii. Să fac revista presei mi se părea că mă va transforma într-un funcționar, într-un robot.

La televiziune, totuși, am încercat: cine ar refuza ocazia să devină vedetă? Așa că m-am îmbrăcat cu ce aveam mai bun pe atunci (ținuta de gală, pe la început de ani ’90, era o fustă gen cea de pionier, pînă deasupra genunchilor, și o bluză albă ușor strălucitoare), m-am machiat cum știam eu mai bine (și anume trăgînd o dungă neagră și extrem de groasă cu creionul dermatograf pe deasupra pleoapei, dar și în ochi) și m-am prezentat la în­tîlnirea cu doamna care făcea o emisiune despre… limba noastră. Eu urma să fac „sondajele“ pe stradă, să întreb lumea cu grație dacă e corect așa sau invers. Recunosc, cu mîna pe inimă, că am fost un dezastru. Nu aveam, pe scurt, nici un haz și nici o aplecare pentru chestia asta.

În ce privește ținutul orelor, la un liceu destul de bun din Capitală, am încercat vreo două săptămîni, timp în care nu am înțeles vreo trei „aspecte“: de ce trebuie să predau același lucru (sigur, cu variațiuni pe aceeași temă) de patru ori pe zi, la patru clase de a IX-a;  de ce trebuie să fac plan de lecție de fiecare dată; și de ce, în anumite momente, trebuie să devii o fiară autoritară ca să-i stăpînești pe copiii plictisiți. La ultimul punct, desigur, am găsit răspunsul rapid: dacă devin plictisiți, înseamnă că nu ești în stare, ca profesor, să-i faci să fie destul de interesați de ceea ce predai. Dacă nu reușești asta, înseamnă că nu ești destul de dotat pentru meseria de profesor. Și cu asta, basta și cu predatul.

Cu timpul, mi-am găsit micile mele locuri în care am simțit că mă potrivesc. Criteriul? Simplu: a dispărut sentimentul de inadecvare. Dar mi-am ales acel soi de slujbe, chiar cu bani mai puțini, care nu m-au lăsat să mă transform într-un om ocupat. Pentru mine, pe vremea aceea, a fi o persoană ocupată nu era de bine. Însemna să fii cineva mereu pe fugă, fără timp pentru propria persoană și pentru introspecție. O viață în acțiune permanentă nu mai lăsa loc timpului pentru cunoaștere și contemplație.

Chiar țin minte că m-am angajat, printr-un concurs, la un cotidian în mare vogă pe atunci. După ce fericirea că am fost admisă a trecut, am aflat că trebuie să ne ducem zilnic pe acolo, aveam, n-aveam treabă. Erau momente, pur și simplu, în care nu aveam nimic de făcut. Ardeam gazul cu cine mai era pe-acolo așteptînd subiecte. Mi s-a părut o pierdere de vreme și-am plecat.

E adevărat, aveam exigențe mult prea înalte, pe atunci. Un loc de muncă, înainte să am unul, mi se părea că trebuie să fie ceva fabulos, o veșnică sărbătoare și provocare. Asta poate și pentru că eram obișnuită cu atmosfera prietenoasă și incitantă din facultate, pe de o parte; și pentru că bunicii mei tot lucrau la o zestre pentru viitorul meu loc de muncă, îmi luau haine, mă tot pregăteau sufletește, pe de alta.

Îmi pare rău că i-am dezamăgit, căci, mult timp, nici unul din locurile prin care am lucrat/trecut nu a fost ceva măreț. Și nici nu am rezistat prea mult în vreunul dintre ele. M-am stabilizat abia după vreo doi ani, cînd am găsit un loc care să fie și incitant, și să-mi și lase libertatea de introspecție și contemplație. Abia după aceea m-am putut întoarce cu fruntea sus la bunicii mei.

Problema e că locul pe care-l găsisem era prea bun. Îmi oferea satisfacții, precum și destul timp liber. Destul nu pentru că nu aveam ce face cu el (deși și asta poate fi, măcar, pentru un timp, o problemă), ci pentru că era prea mult în comparație cu timpii de care beneficiau prietenii mei, în general angajați cu program fix. Cu mici excepții, orele mele nu se suprapuneau cu orele nimănui, astfel că, paradoxal, deși eram fericită și mulțumită cu viața mea, am început să sufăr de un soi de complex.

Recent, mi s-a întîmplat să am foarte multă treabă. Să mă agit în fiecare zi pentru lucruri mai mult mai mult sau mai puțin importante. Să mă trăiască viața pe mine, mai curînd decît s-o trăiesc eu pe ea. Am avut mîndria de a mă simți, în sfîrșit, și eu, un om ocupat și important. Care nu mai are timp pentru nimic esențial. Abia așa am înțeles cît de importantă e libertatea de care m-am bucurat atît. Și am început s‑o apreciez mai serios, în sfîrșit.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic