Cum am făcut Dacă nu ştiţi, aflaţi acum că marea ştire a săptămînii următoare e raportul de ţară al Comisiei Europene privind România. Ar fi trebuit să fie ultimul şi în funcţie de el să se aplice sau nu clauzele de salvgardare. Dar, cum profesorii îngăduitori amînă corigenţa, şi Comisia a stabilit că va mai exista un raport în primăvară. Oricum, asta nu scade tensiunea aşteptării. Mulţi ştiu deja că va fi mai bun decît cel de anul trecut. Noi nu ştim încă, aşa că am rugat nişte experţi independenţi să evalueze progresele făcute de România în domenii-cheie, de la precedentul raport încoace. Cititorii Dilemei vechi sînt deja familiarizaţi cu schema, de cînd am evaluat anul trecut ofertele electorale: trasezi criterii de performanţă, iei nişte experţi serioşi şi îi rogi să dea note. Unii ar putea strîmba din nas, au şi făcut-o, în ideea că evaluarea nu are cum scăpa de subiectivism. Le dăm o veste proastă: şi raportul de ţară este făcut de oameni şi e marcat de subiectivism. Noi am utilizat expertiza internă pentru a oferi aprecieri alternative. Este, pînă la urmă, un exerciţiu de orgoliu: putem şi noi să ne criticăm profesionist, nu doar cei de la Bruxelles. Ne-am oprit cu evaluarea la cinci domenii. Trei sînt cele mai sensibile şi aici ne atîrnă clauzele deasupra capului: justiţia, politicile anticorupţie (am preferat să le tratăm separat) şi concurenţa. Alte două nu au clauze, dar sînt sensibile, dată fiind întîrzierea istorică ce separă România de Uniune. La fiecare domeniu, am evaluat: adaptarea legislaţiei la cerinţele din ultimul raport; gradul de implementare; capacitatea administrativă; voinţa politică; realismul în angajamente; plus un element opţional propus de fiecare expert. Bineînţeles, criteriile şi chestiunile punctuale au fost diferite pentru fiecare domeniu. Apoi am cerut comentarii asupra evoluţiei mediului politic în ultimul an. Cum criteriile politice nu sînt la ordinea zilei, nu am notat acest domeniu (era şi greu de cuantificat ce anume înseamnă progres aici). Dar, cum spaţiul public este aproape obsedat de politică şi de UE, deoarece ne îngrijorăm că orice prostie spusă de mai ştiu eu care politician ar putea afecta integrarea europeană, am ales doi reputaţi politologi pentru comentariile generale asupra a ce s-a întîmplat cu politica, politicile şi politicienii, în anul scurs de la precedentul raport. Cîrcotaşii ar putea găsi şi alte domenii care meritau studiate. Sîntem de acord cu ei. Am avut dileme dacă să evaluăm şi administraţia publică. Dar cum revista ne-a pus la dispoziţie un spaţiu limitat, îi lăsăm pe cîrcotaşi să se ocupe de administraţie. Concluziile mai jos, detaliile suculente în interior. Şi ce-a ieşit Actuala guvernare a decuplat vechile reţele de corupţie de la o parte din resurse, ceea ce face ca voinţa politică în lupta anticorupţie să fie privită pozitiv de expertul optimist în domeniu, Radu Nicolae. O privire de fond, îndreptată spre prevenirea corupţiei găseşte însă Guvernul, în ansamblul său, cu un picior în aer: chiar dacă unii paşi s-au făcut, jumătăţile de măsură nu rezolvă o boală atît de grea (în viziunea expertului pesimist, Codru Vrabie). Ambii au apreciat mai degrabă schimbările în legislaţie şi au notat negativ capacitatea administrativă şi implementarea. Per ansamblu, capitolul anticorupţie ratează de puţin nota de trecere: 4,9. Dar nu e cazul ca Monica Macovei să se supere pe noi. Acolo unde lucrurile depind mai mult de domnia sa, evaluările au fost mai bune, iar din comentarii (la justiţie, anticorupţie, mediu politic) este cea mai lăudată persoană oficială, ceea ce nu e puţin lucru într-o ţară de cîrcotaşi. Media pe justiţie: 6,8. Ambii experţi au notat foarte bine voinţa politică şi au depunctat capacitatea administrativă. Georgiana Iorgulescu ridică în comentariul său problema spinoasă a conştiinţelor. Dincolo de rapoarte, sînt mai greu de reformat. Şi, în definitiv, o singură voce e prea puţin, chiar dacă se află în fruntea ministerului, e nevoie de mai multe - spune celălalt expert, Dan Stoica. Aproape de justiţie se plasează concurenţa: 6,7. Ajutoarele de stat au reprezentat unul dintre cele mai sensibile aspecte în negocieri, iar controlarea lor aduce o notă relativ bună. Dar problemele liberei competiţii nu se reduc la atît, iar preţurile ascunse ale eliminării unor facilităţi s-ar putea să nu fi ieşit încă la iveală. Cu o lună în urmă, pe 22 septembrie, o ştire răzleaţă arăta că Mexicul a introdus taxe de 67,3% pentru produsele de oţel de la Mittal România, pentru că aveau preţ de dumping. În faţa aceloraşi probleme, Comisia Europeană nu a pus taxe, ci unsprezece condiţii, din care patru privesc concurenţa. Cînd Tăriceanu i-a anulat ajutoarele de stat lui Mittal (care deţinea anul trecut 83,42% din întreaga producţie internă de oţel, potrivit Institutului Metalurgic din România), gigantul n-a cîrtit public. În schimb, peste puţin timp, a licitat pentru portul Galaţi. Şi a cîştigat. Aşa merg lucurile. Exemple interesante mai sînt: cînd preţul la benzină o luase în sus, oficialii OMV au motivat doct: "să nu facem dumping pe piaţa externă". Dar un expert în energie din SUA a rîs: dumping e cînd ieşi pe piaţa externă sub cost, iar nu cînd nu te aliniezi la un preţ care, independent de tine, variază afară. Suprinzător pentru noi, cea mai mare medie apare la agricultură: 7,5. Voinţa politică capătă aici o uluitoare sub-medie de 9,5. Depunctarea a venit, din nou, de la capacitatea administrativă de a implementa angajamentele luate. Experţii nu spun că satul românesc este unul european, dar noi nu evaluăm aici ţăranii, ci miniştrii şi instituţiile. Altfel, un reportaj de pe anchete.ro povestea că un ţăran din Moldova s-a interesat la Agenţia SAPARD cum să ia cîteva mii de euro să îşi mai cumpere vreo şase vaci. Funcţionarul i-a dat, amabil, o dischetă: "găsiţi toate informaţiile acolo". Pentru a vedea şi partea pozitivă, exemplul Poloniei arată că fermierii şi-au îmbunătăţit mult starea de spirit cînd au început să primească banii europeni, potrivit schemei de subvenţii pentru agricultură. Iar banii îi primeau în bancă, prin urmare şi-au deschis toţi conturi în bănci, dezvoltînd sistemul financiar. Revenind pe meleaguri neaoşe, România trebuie să-şi facă mai întîi agenţia de plăţi, ceea ce nu se va întîmpla chiar mîine. În schimb, capitolul codaş este mediul: 4,6. Ceva progrese legislative au fost remarcate, dar per total situaţia "verzilor" este albastră. Poate şi din cauză că protecţia ariilor naturale este remarcată de ambii experţi ca marea problemă a domeniului. Happy-end Se spune că cea mai fericită e ţara care nu apare niciodată în deschiderea jurnalului de ştiri externe. Oare cînd a fost ultima oară Elveţia în prime-time? În schimb, premierul Berlusconi a răsfăţat jurnalele de ştiri cu scandalurile de corupţie în care a fost anchetat. România nu e Elveţia, dar Italia e în Uniunea Europeană. Aşa că tragem speranţă că şi noi vom fi, cu scandalurile noastre latine şi cu corupţii noştri cu tot. Vă urăm un raport plăcut!