Cu ochii în 3,14

DE CE NU AVEM ŞI NOI  UN SPORT NAŢIONAL  CU NUME GINGAŞ,  DE UN ALB IMACULAT,  CU EXCEPŢIA LITERELOR „V“ ŞI „E“, LUATE DIN POPOR? 

● Anul trecut parcă era un păianjen „văduvă neagră“, acum este un peşte „dragon“. Litoralul românesc pare un laborator malefic care scoate regulat fiinţe cu nume îngrozitoare. De ce nu avem şi noi animale cu nume gingaş, ca de pildă pisicuţa-de-mare, de l-a omorît pe Tarzan ăla de pe Discovery? (C. G.) 

● Brandul turistic a devenit într-o asemenea măsură un sport naţional, încît nu numai ţara în totalitate se bucură, prin grija guvernanţilor, de un asemenea privilegiu: s-au branduit şi oraşe ca Braşov, Mediaş, Craiova şi Tulcea. Am presimţirea că în curînd vom intra în Cartea Recordurilor ca statul în care brandurile turistice depăşesc numărul de hoteluri şi pensiuni decente. (M. Ş.) 

● „Voltaren unguent“, cer la farmacie. „Voltaren cremuţă!“, mă corectează farmacista. O pată de un alb imaculat dispare de pe harta ignoranţei mele. (D. S.) 

● Dintr-una din gările Vienei trebuia să luăm un tren pentru Praga. Trenul, în opinia noastră, nu figura pe nici unul dintre panourile cu sosiri şi plecări afişate înainte de intrarea pe fiecare linie. Am urcat, în cele din urmă, pe unul dintre peroane. Nici acolo nu am găsit aproape nimic. Cu excepţia singurului angajat al CF austriece, îmbrăcat cu o vestă galben-fosforescentă. Cînd l-am întrebat unde sînt Informaţiile, mi-a dat o replică genială (şi familiară…): „Informaţia sînt eu“. (Într-adevăr, a putut să ne lămurească toate dilemele şi să ne descifreze panourile, de altfel, existente.) (I. P.) 

● Într-o staţie de metrou (Gara de Nord), un afiş-reclamă Romtelecom: „Aveţi neoie de un rstaurant?“. Lipsa literelor „v“ şi „e“ m-a făcut să mă întreb: e vorba de imaginarul publicitar, e pur şi simplu o scăpare a tipografiei sau, poate, aşa e cool să scrii acum? (S. G.) 

● După ştirile cu bebeluşi morţi în urma unor infecţii luate din spitale sau arşi prin incubatoarele maternităţilor, săptămîna trecută un copil a murit înecat în cristelniţă. La cum e ţara asta, urmează, probabil, un deces la tăierea moţului. (M. C.) 

● S-a lansat noul brand turistic al României. Cică frunza care apare în logo ar fi fost luată dintr-o bază de imagini de pe Internet şi mai apare şi la alţii. La un popor care din cele mai vechi timpuri are de-a face, în viaţă şi în literatură, cu frunzele (vezi expresiile „frunză verde“, „a tăia frunză la cîini“ şi altele asemenea), chiar era nevoie de o frunză „virtuală“? (M. V.) 

DE CE NU AVEM ŞI NOI,  PE LA ŢARĂ, MICROBI PREOCUPAŢI DE ASPECTELE EZOTERICE  ALE AGRICULTURII (MAI EXACT, DE CEA MAI POTRIVITĂ DEMOLARE)? 

● Am vorbit cu bunicul meu la telefon şi l-am întrebat cum e vremea pe la ţară: „Ei, cum să fie?! Cod galben“. (M. C.) 

● Gândul mă surprinde din nou cu o ştire-şoc: telefonul mobil are de 18 ori mai mulţi microbi decît capacul de la WC. Ufff! Pe lîngă toate dejecţiile pe care le deversează ziarele, acum şi chestia asta… (M. M.) 

● Am observat că strategia OTV de a comenta fiecare eveniment posibil (economic, social, monden, catastrofic) cu un astrolog care face harta astrală a celor implicaţi a fost împrumutată cam de toate televiziunile care, altminteri, se consideră ceva mai serioase. Aş propune ca, de acum încolo, orice emisiune, de la ştiri la divertisment, să cuprindă două părţi – programul propriu-zis şi hărţile astrale. Astfel, telespectatorii mai puţin preocupaţi de aspectele ezoterice pot să se ocupe de alte treburi cînd începe partea a doua. (M. Ş.)

 ● La FLN (Fine Living Network) am văzut cum îşi răsfaţă vedetele de la Hollywood animalele. Angajaţii unui hotel pentru pet-uri (aş fi vrut să pot traduce termenul în limba română!) le cîntă şi le dansează pisicilor găzduite aici ca să le adoarmă, în timp ce cîinii, la ora 5 fix, îşi savurează îngheţata cu biscuiţi. VIP-urile nu stau în cuşti, au camere ale lor şi vorbesc cu „mămica“ la telefon de două ori pe zi. Ca să fiu un pic de stînga, aş zice că inegalitatea din lumea oamenilor se răsfrînge şi asupra vieţii animalelor. (A. P.) 

● „Ministerul Agriculturii a numit la Călăraşi un director mort. Radu Gheorghe a decedat în urmă cu zece luni, dar, cu toate acestea, reprezentanţii Ministerului Agriculturii l-au repus în funcţie în urma hotărîrii unei instanţe de judecată.“ Încă o dată îţi vine să zici că, orice ar fi, nu trebuie să-ţi pierzi speranţa. Dreptate ţi se va face pe lumea asta sau pe cealaltă. (A. M. S.) 

● Au apărut în presă fotografii cu mulţi Moşi Crăciun (124, mai exact) îmbrăcaţi în costum de safari, strîngîndu-se în braţe şi felicitîndu-se reciproc. Bănuiam că e vreun concurs, dar nu pricepeam de ce fel. Ei bine, Charles Bicht a cîştigat, după 11 ani de perseverenţă, competiţia de sosii ale lui Hemingway. Declar această ştire cea mai frumoasă a săptămînii, căci, după cum spunea însuşi Papa Hemingway din Key West, „pe măsură ce îmbătrîneşti, e din ce în ce mai greu să ai eroi, dar e cam necesar“. (L. V.) 

● Una dintre cele mai simpatice firme întîlnite de mine (la Gărîna) este SC Rolling Stones Golăneala Pietrei SRL. Chiar aşa, care ar fi cea mai potrivită traducere românească a celebrissimei sintagme? (M. C.) 

● O reţea de hypermarket-uri ne spunea pînă mai ieri că „a demolat preţurile“. Acum ne spune, de pe panourile care împînzesc oraşul, că le-a mai redus cu 50%. 50% din ce? Din molozul rămas după demolare? (M. V.) 

DE CE NU AVEM ŞI NOI,  PENTRU CINCI MINUTE,  CUBURI DE LEMN  CARE PREFERĂ SĂ CITEASCĂ? 

● Aveam o jumătate de oră de pierdut pe care mi-am petrecut-o pe prima bancă de la una dintre intrările în Parcul Herăstrău. În centru erau 30 de grade, aici bătea un vînt plăcut, lacul era suspect de albastru şi făcea vălurele. Cîteva iole păreau pictate pe fundal. Un grup de tineri se plimbau cu biciclete închiriate. Puteai să-ţi imaginezi că dincolo de Casa Scînteii e, de fapt, marea. Într-un oraş pe care îl deteşti, poţi nimeri din întîmplare, chiar şi pentru cinci minute, într-o vacanţă. (A. P.) 

● După cum ştim deja, copiii spun lucruri trăsnite. În continuare, cîteva exemple. O puştoaică de 6 ani îşi întreabă tatăl cît de mult o iubeşte. „Uite-atît“, răspunde acesta, întinzîndu-şi braţele. „Dar tu pe tati?“ „La fel de mult, dar n-am braţele atît de lungi, ca să-ţi arăt.“ Tot despre dovezi de iubire e vorba şi-n episodul următor. Un tînăr de 5 ani mă întreabă dacă vreau să construim împreună un castel din Lego, cuburi de plastic sau cuburi de lemn. „Tu de care vrei să folosim?“, îl întreb. „De care vrei tu, dacă alegi tu înseamnă că o să fie bine. Mie îmi place de tine şi orice alegi tu e bine.“ (Esenţa dragostei.) Iar la finalizarea „construcţiei“, (re)confirmarea: „Te pricepi foarte bine la castele. E cel mai frumos pe care l-am văzut“. Aşadar, totul e bine, cel puţin la-nceput. De-ar rămîne aşa mereu. (P. M.) 

● Se pare că, şi la noi, tot mai multă lume renunţă la televizor. Nu demult, în Academia Caţavencu, regizorul Radu Afrim mărturisea că nu doar el, ci mai mulţi prieteni au făcut-o de multă vreme. Mai ştiu un ambasador care renunţase dinainte de a pleca în misiune, dar şi cîţiva doctori de la o clinică privată care preferă să citească. Pe cînd şi la noi o asociaţie gen „Vivre sans télévision“? (S. S.)