Cu iubire, prin lume
„Dacă vrei să-ţi întăreşti credinţa, trebuie să-ţi înmoi inima. Pentru ca să-ţi fie credinţa tare ca piatra, inima trebuie să-ţi fie moale ca pana. Prin boală, nenorocire, pierdere sau frică, într-un fel sau altul, sîntem cu toţii puşi faţă în faţă cu întîmplări care ne învaţă să devenim mai puţini haini şi cîrtitori, şi mai miloşi şi mai mărinimoşi. Însă unii dintre noi învaţă lecţia şi izbutesc să devină mai blînzi, pe cînd alţii sfîrşesc prin a deveni şi mai cruzi ca înainte. Singura cale de a ne apropia de Adevăr este aceea de a ne lărgi inima astfel încît să cuprindă întreaga omenire şi să aibă loc, încă, pentru iubire.“ (Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii, Polirom, 2011)
Să ştiţi că n-am luat-o razna. Şi nici nu încerc să vă plictisesc cu texte de care ar rîde dispreţuitor pînă şi hulitul Coelho, filozoful modistelor. Dar mă ştiţi sensibilă. Citesc un jurnal al exilaţilor în Siberia şi mă apuc să mor de foame în casă, văd un documentar despre planeta verde şi nu mai ştiu ce să fac cu uleiul ars din bucătărie, aflu cum ajunge biata vită în farfuriile noastre şi îngroş rîndurile vegetarienilor. În fine.
Reciteam, zilele trecute, romanul unei turcoaice născute în Franţa, crescute în Spania, care predă acum undeva la Universitatea din Arizona. O poveste sufită de iubire, dincolo de orice bănuieli mundane, între celebrul poet mistic Rumi/Mevlana şi un derviş rătăcitor, frumos şi înţelept. Povestea celor doi se împleteşte cu povestea americană a unei casnice între două vîrste, care descoperă şi ea iubirea. Dar nu despre cartea asta voiam să vă povestesc neapărat. Ea se ţese în jurul celor patruzeci (număr mistic) de legi ale iubirii, şi pe acestea m-am gîndit eu să le aplic, într-o bună zi de miercuri. V-aţi dat probabil seama că e vorba de marea iubire de semeni, de Dumnezeu (oricare ar fi el) dincolo de dogme, graniţe şi aparenţe. O asemenea iubire vine dimpreună cu toleranţa, înţelegerea superioară, înţelepciunea. Vine, de asemenea, cu paradoxuri răsturnate, care pot lăsa firile sensibile cu ochii aţintiţi în visare spre neunde.
Şi am ieşit mustind de înţelepciune sufită din casă, şi m-am repezit într-un taxi, pentru că nu voiam să testez răbdarea şi toleranţa cuiva cu care aveam întîlnire la o oră fixă. Îi spun şoferului adresa şi-mi arunc ochii pe geam, plină de înţelegere pentru toate nedreptăţile lumii. În faţa ochilor mei curgea zloata de acum trei săptămîni, un oraş gri, trecători bosumflaţi, iar strada era umflată şi izbită de claxoanele isterice ale şoferilor care se grăbeau. În mine pluteau calmul şi o mare mulţumire de sine, eram căzută aproape într-o adoraţie a eului dezlipit de hărmălaia din jur, ba chiar dezlipit de sine. Din aceste gînduri adînci, m-am trezit ajunsă la destinaţie, într-o clipită. „Cît face?“ întreb blînd. „Douăş’patru“ zice şoferul, hlizînd gura. „Douăş’patru de ce?“ întreb, gîndindu-mă repede dacă ăla nu cumva m-a dus pînă la Ploieşti şi înapoi, profitînd de zen-ul care izvora din mine. „De lei noi, domnişoară“, zice el. M-am gîndit repede. Drumul ăsta îl fac des. Face exact opt lei noi, pe aparat. Îmi arată aparatul. Douăzeci şi patru de lei. „Dar cît aveţi pe kilometru?“ întreb, bănuind deja că am căzut în capcana celor distraţi şi a celor care nu sînt din oraş, ca să ştie exact cu ce se mănîncă un taxi bucureştean. „Trei jumate“ zice ăla. „Păi, de ce n-aţi zis de la început?!“ îmi sare mie zen-ul. „Dacă n-aţi întrebat...“ îmi răspunde ăsta, calm. Din ping-pong-ul de replici, am ieşit cu aura fumegînd. Purtam atîta iubire în suflet, încît i-aş fi crăpat şoferului capul. În fond, sigur, vina era a mea. M-am suit în ceva ce avea o siglă asemănătoare cu a companiilor tradiţionale de taxi şi un nume gen Abibas. M-a păcălit, n-am întrebat, am plătit. Nici asta nu m-a supărat într-atît cît m-a întristat precaritatea echilibrului din mine. Nici o şansă să împrăştii dragoste prin lume. Cu gîndul ăsta trist, am intrat în redacţie. Din patru televizoare, pe patru canale de ştiri diferite, răzbătea o cacofonie imensă de ură. „Să fii sufi la tine acasă, da?“ mi-am zis, şi m-am apucat de treabă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
