Corpul

Publicat în Dilema Veche nr. 955 din 28 iulie – 3 august 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Recunosc, n-am avut niciodată o relație bună cu corpul meu, nu am „empatizat”, nu am rezonat cu el, ca să zic așa. Cu alte cuvinte, mi-aș fi dorit să am cu totul alt corp și de aceea, cînd am început să joc jocuri online, îmi petreceam multă vreme doar ca să-mi construiesc „caracterul”/ avatarul, acolo poți face orice, pînă la detaliu, poți reduce dimensiunea coapselor, poți crește sau micșora sîni cît dorești, poți bomba funduri sau poți adăuga niște riduri sexy pe chip ca să nu pari, în joc, prea tînără și neexperimentată. N-am avut o relație bună cu corpul meu de pe la 12-13 ani, cînd am început să conștientizez, de fapt, că am un corp și, mai ales, să-l privesc prin intermediul celorlalți, pentru că societatea m-a învățat că ceilalți sînt oglinda. Ca în cele mai multe dintre cazuri, m-am transformat dintr-un copil vesel și dezinvolt într-o adolescentă timidă și complexată. Totul din cauza corpului. Să ne înțelegem, corpul nu avea absolut nimic în neregulă, nu eram diformă, cocoșată, nu aveam un picior mai scurt și unul mai lung, era un corp absolut normal de adolescentă și, ceea ce e cel mai important, era perfect sănătos, nici măcar nu am trecut prin episoade traumatizante legate de acneea juvenilă. Totuși, simțeam cumva că nu moștenisem pe cale genetică chiar corpul ideal – aveam oase mari și robuste (am avut trei kilograme opt sute la naștere, ce naiba?), o tendință spre îngrășare, picioarele ușor în X, un aspect de viitoare femeie voinică, așadar nu căpătasem în mod nativ corpul subțire, elegant și grațios ca al fetelor de prin reclame, nu mă puteam compara cu Cindy Crawford și Claudia Schiffer, căci ele erau reperele pe atunci. Pentru că, în marea majoritate a cazurilor, corpul se moștenește – ce-i drept, se poate și „lucra” dacă îți dorești să-ți dedici toată viața corpului tău. Eu, sincer, am avut alte preocupări. Și apropo de moștenire, ambele bunici, mătușile, apoi mama, la vîrste adulte, apoi la bătrînețe, au fost femei bine împlinite, gospodărește, mai ales că în timpul comunismului nici nu te gîndeai la regimuri de slăbire, te gîndeai să ai ce mînca, adevărul e că n-am avut nici o „slăbătură” în familie, n-am avut noroc!     

Pentru că destinul nu-mi oferise corpul „perfect”, de fapt corpul impus de niște standarde ale societății, sufeream, desigur, și mi se părea că arăt oribil. În plină criză hormonală adolescentină, să ți se pară că arăți oribil e cumplit. Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine. Odată ce am intrat la liceu, mi-am dat seama că ești „valorizat” de ceilalți de vîrsta ta, de gașcă, exclusiv prin corp – fetele încercau din răsputeri să se încadreze în standarde, iar băieții mișto se uitau doar după fetele care îndeplineau standardele, adică după „bunăciuni”, cum s-ar zice acum. Asta însemna să fii popular, să ai o viață socială OK și o relație de „iubire”, ceea ce își dorea orice adolescent. În gașcă, nu conta că ai ceva în cap, că vrei să scrii nu știu ce literatură, că ești haioasă, că faci glume bune, cel puțin nu la fete, la băieți se mai accepta și un băiat în afara standardelor, dacă era șmecher și cu bani, îl luau cu ei și pe „Grasu”, uneori pe post de bufon. În liceu, nu-mi prea amintesc să fi vorbit altceva cu fetele de vîrsta mea decît despre cure de slăbire, numărat de calorii, cît are un iaurt, cît are un măr, despre „Ce-ai slăbit, fatăăă!” sau „Ce te-ai îngrășat, fată!” și, mai ales, despre cum să faci ca să încapi în blugii Motor numărul 27 (am scris un text întreg pe tema asta, nu vreau să mă mai repet) care erau la modă, ca să fii cît de cît „valabilă”, ca să exiști „pe piață”. Dacă purtai numărul 26 erai deja top-model, însă dacă abia reușeai să tragi pe tine un 28 sau 29, erai condamnată să-ți trăiești adolescența fără să te observe nimeni. La un moment dat, prin clasa a X-a, mi-am declarat război propriului meu corp imperfect. N-am mîncat aproape nimic timp de vreun an (maică-mea nici nu știa că aruncam mîncarea) și făceam „săliță” la mine acasă, adică gimnastică după caseta video cu Cindy, pînă căpiam. Rezultatele s-au văzut – de la numărul 29 am ajuns la 27, la o adică cred că puteam să încerc la limită și un 26 și, printr-a unșpea, în sfîrșit devenisem o fată „populară”. Însă au existat consecințe pe termen lung – mi-am distrus părul, care nu și-a mai revenit niciodată, unghiile și acum sînt fragile, am făcut o gravă carență de B-uri, mă luptam cu niște furunculoze, mi s-a dereglat ciclul menstrual cîțiva ani. Am niște poze cu mine „în standarde”, mă întreb și acum dacă a meritat, fiindcă după această experiență, de fapt, mi-am urît și mai tare corpul pentru că s-a răzbunat pe mine, așa că nu mi-am mai propus să mai fac nimic semnificativ pentru el.

După 20 de ani, cînd intrasem deja în viața adultă, m-am lămurit că nu voi fi niciodată top-model și m-am concentrat pe supraviețuire și pe a avea ce mînca, exact ca-n regimul comunist. Abia pe la 30 am început să mă obișnuiesc cu corpul meu și să nu-mi doresc neapărat altul. Însă de complexe nu am scăpat niciodată, în momentul în care te formezi într-o astfel de societate care acordă atît de multă atenție corpului tău de femeie, nici nu ai cum. Primul șoc l-am avut cînd am început să plec prin alte țări mai civilizate – mi-am dat seama că aveam un succes neașteptat  pentru că aveam ceva în cap, eram amuzantă, făceam glume bune, știam să socializez etc. Abia aici am simțit că nu mai sînt evaluată din cap pînă în picioare, nu mi-a mai păsat cum mă îmbrac și că trebuie să am ceva de afișat. De-a lungul timpului, mi-am dat seama că, fără să mai fac mai nimic pentru corpul meu, moștenirea genetică începea să-și spună cuvîntul, începeam să arăt ca bunicile și mătușile mele, bine împlinită, gospodărește. Desigur că nu mi-a convenit, dar n-am mai avut voința să o iau de la capăt, mi-am lăsat corpul să îmbătrînească în voie, cu mici heirup-uri pasagere, dar necesare, fiindcă, recunosc, nu am un stil de viață care să te mențină în formă (de pildă, îmi place să beau bere și să socializez la bere – doar n-oi socializa la apă minerală? –, iar berea, în timp, poate avea într-adevăr efecte asupra corpului, însă ce ar fi viața fără micile plăceri?). Sînt conștientă că sînt milioane de femei care arată mai bine decît mine la 40 și ceva de ani pentru că poate s-au îngrijit mai mult, așa cum sînt conștientă că alte milioane arată mai rău. Însă nu mai am nici un fel de standarde de acest gen, am ieșit din „target”, cum s-ar zice, iar asta îmi dă cumva un sentiment de relaxare. În sfîrșit, pot să beau și eu de una singură o bere, că tot am pomenit-o, la cîrciumă, fără să mai simt priviri ațintite asupra mea, fără să vină vreunul la masă și să-mi zică „Ce faci, păpușa?”. Ei, o cucoană, acolo! Acum, la începutul fazei de băbenie, am o altfel de relație cu corpul meu și o altă grijă majoră – să nu mă lase, să nu mă trădeze, să mă ajute să merg mai departe. Sînt excesiv de atentă la orice bătaie în plus a inimii, la orice durere, orice disconfort fizic îmi strică tot cheful. Sînt conștientă de faptul că, după 40 de ani, orice corp, perfect sau imperfect, începe să se uzeze și asta mă scoate din minți pentru că încă nu pot accepta faptul că depind de un corp care îmbătrînește. Mereu am considerat corpul doar un soi de ambalaj necesar, în vreme ce adevăratul „produs” era undeva în interior, de aici și comunicarea mea defectuoasă cu el. Cînd gîndești din această perspectivă, faptul că un individ oarecare declară la TV că vine la mare ca să vadă „țîțe și buci” ți se pare nesemnificativ. Ce țîțe, ce buci, cînd tu deja de gîndești la inimă, la ficat, la pancreas și la tot acest univers cîndva perfect funcțional din interiorul tău care e pe cale să se degradeze? Totuși, nu este deloc nesemnificativ, doar și pentru faptul că mi-aș dori ca fetele de astăzi să aibă o relație mai bună cu corpul lor decît cea pe care am avut-o eu. Iar această relație depinde în totalitate de acea privire din exterior care nu trebuie să fie intruzivă, nu e cazul să dea calificative, nu trebuie să te oblige să te încapă blugii Motor numărul 27. Relația cu corpul depinde, ca orice altceva în lumea asta, de o educație de care eu nu am avut parte și care e important să includă și imperfecțiunea, căci imperfecți sîntem cu toții.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

balena cu cocoasa islanda foto shutterstock
Imagini spectaculoase de la o luptă dintre orci ucigașe și balene cu cocoasă. Unde s-a petrecut confruntarea VIDEO
Imagini spectaculoase au fost date publicității de cercetătorii americani, de la confruntare dintre mai multe orci ucigașe și balene cu cocoașă. Astfel de lupte sunt suprinse destul de rar.
Marina Ovsianikova
Jurnalista Marina Ovsiannikova a evadat din arestul la domiciliu. A fost dată în urmărire de ruși
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova a fost dată în urmărire după ce a evadat din arestul la domiciliu împreună cu fata sa de 11 ani. Aceasta a devenit cunoscută pentru critica adusă în direct la TV față de războiul din Ucraina.
facturi
Facturi mai mici la curent și gaze: 15 sfaturi practice de la specialiști
Românii își pot reduce facturile la energie electrică și gaze naturale dacă aplică 15 recomandări de economisire a energiei, ce pot fi puse în practică la nivel individual și instituțional.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia