Coronavirus, umanitate, responsabilitate

Publicat în Dilema Veche nr. 838 din 12 - 18 martie 2020
Zizi și neantul jpeg

Cînd toată nebunia cu coronavirusul a început în Wuhan, părea mai curînd un scenariu între horror și SF. Am urmărit totul de la început, cu un soi de pasiune morbidă: ceva între uluială și frică.

Da, îmi dădeam seama că se întîmplă în realitate și, în același timp, nu-mi venea să cred că e posibil. Poate și pentru că era vorba de China, o țară cu un regim despre care nu știm în ce măsură reflectă adevărul. Dar cînd îi vedeam pe oamenii din sistemul lor de sănătate îmbrăcați ca niște cosmonauți din filmele cu sfîrșitul lumii, cînd vedeam străzile pustii din Wuhan, iar apoi pe oamenii care erau obligați să poarte măști eram mai mult decît uluită, ca-n fața unei distopii. Cu cît timpul a galopat, cu atît imaginile de pe net au devenit și mai șocante: am văzut oameni băgați cu forța în mașini, presupun că ale poliției, alții pur și simplu căzînd pe stradă. Au apărut clipuri, printre altele, cu un tînăr în maiou care striga, aproape, că vrea să ne spună adevărul despre ce se întîmplă în Wuhan.

După ce l-am văzut, am fost chiar tulburată. M-am întrebat dacă într-un regim dictatorial ca acela de acolo pot să se spună, așa, pe față, lucrurile astea, dacă e real. Mai ales că, în paralel, pe canalele autorizate, tot apăreau imagini cu poporul chinez care ridica in no time noul spital. După vreo două săptămîni am aflat, de astă dată din surse autorizate, că respectivul tînăr, care era avocat și jurnalist, dispăruse. Se presupusese că fusese arestat. Nici pînă azi nu mai știu nimic despre el.

Povestea lui a fost semnalul așteptat de toate sentimentele mele creepy: toate s-au coalizat și contopit într-un șuvoi întunecat. Care-mi susura că lucrurile nu sînt, deloc, la locul lor: locul ăla cu floricele și cîntece ca-n Albă ca Zăpada a lui Disney care face curat în casa piticilor cu animăluțele pădurii. Au urmat scene și mai sinistre în diversele clipuri de pe net, cele cu oameni literalmente închiși în casă, care m-au îngrozit.

Mi-am pus problema, evidentă, pînă unde poți merge cu încercările de oprire a unei epidemii. Răspunsul firesc ar fi pînă acolo unde nu sînt încălcate drepturile omului, pînă acolo unde oamenii sînt tratați conform umanității lor și libertăților lor fundamentale. Ceea ce nu părea deloc că se întîmplă în scenele horror din Wuhan care circulau pe net.

A trecut timpul și virusul a tot migrat, inclusiv spre Europa noastră. Și s-a întîmplat ceva de necrezut, pentru mulți dintre noi: deodată (cel puțin așa a părut) a invadat fix locul viselor noastre. Locul în care mulți am fi vrut (și încă mai vrem, dacă mai apucăm – aici aș pune un emoticon care rînjește, căci sînt deja contaminată de acest mod de exprimare) să ne petrecem bătrînețile. Locul pe care l-am vizita de oricîte ori, în orice părticică a lui. În care aproape totul mi se pare frumos și-n care aproape fiecare petic are o istorie. Desigur, Italia.

Nu a început chiar cu Toscana, unde mi-ar fi plăcut mie să-mi duc zilele, ci cu Veneția și Milano – și ele pe o listă mai lungă. Nenorocitul de virus s-a răspîndit acolo cu nesimțire și perfidie, cu o rapiditate covîrșitoare. Și tot acolo a luat multe vieți. În Italia e clar că statul a avut o altă atitudine față de cetățenii săi: mai normală, mai umană. Pe de altă parte, am putea spune mai nepăsătoare, și întîrziată: desigur, greșind că nu a luat măsuri ferme mai din timp.

Dar cînd statul îți lasă libertate, intervine responsabilitatea fiecăruia. Perioada aia de delay, pînă cînd autoritățile se dumiresc care-i treaba, era cea în care oamenii ar fi trebuit să se responsabilizeze pe cont propriu: nu doar să se spele pe mîini și să nu pună mîna pe față, să se țină deoparte de persoanele care tușesc sau strănută.  Ci să evite locurile publice, măcar pe cele unde nu aveau cu tot dinadinsul nevoie să se ducă, cele de leisure și fun. Transportul în comun, pe cît posibil. Din păcate, și apropierile fizice, călătoriile inutile etc.

Da, e clar vorba de schimbarea unui mod de viață. E clar începutul unui nou mod de a-ți duce zilele, deloc plăcut, plin de griji și de reguli. Plin de restricții și de limite. Dar, poate, dacă oamenii ar fi făcut așa mai din timp, ar fi fost mai puține cazuri în Italia.

Nu admir deloc metodele din Wuhan, oricît de eficiente ar fi fost. Cred tot în cele în care oamenii învață de bunăvoie să facă ce trebuie. Desigur, pe fondul măsurilor juste impuse de stat, cele legate de carantină, dar și al amenzilor și chiar închisorii în cazul nerespectării unor reguli care ar duce la răspîndirea epidemiei.

Dar cred că e momentul responsabilizării fiecăruia dintre noi, al unei educații civice și sociale ad-hoc. Din care să înțelegem că, indiferent dacă facem parte sau nu din grupa de vîrstă cea mai defavorizată și mai serios afectată de coronavirus, trebuie să respectăm regulile în egală măsură. Să nu ne expunem și să nu-i expunem pe cei mai fragili dintre noi. Trebuie să înțelegem că, deși aparent sănătoși, putem, de fapt, să nu fim în mod real și să-i îmbolnăvim pe alții.

Că nu e o glumă, nici un scenariu distopic, ci va fi, cel puțin pentru un timp, un  mod de viață: unul în care va trebui să îmbinăm autoprotecția cu altruismul. Să supraviețuim fără să devenim fiare.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.