Corcea, un Brașov al Albaniei – despre călătoria mea în Albania (3)

Publicat în Dilema Veche nr. 960 din 1 septembrie – 7 septembrie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

După trei săptămîni de iulie în care am locuit în Tirana și m-am copt la 40 de grade, cu excepția unor excursii pe care le-am făcut în scopuri turistice, dar și de cunoaștere a țării, cînd am ajuns în sfîrșit la Corcea, aproape de granița cu Grecia, am simțit că am ajuns la Brașov. Orașul se află la aproape 1.000 de metri altitudine, într-una dintre puținele regiuni din Albania unde ninge. În timpul iernii, temperatura este cu cel puțin 5 grade mai mică decît la Tirana. Drumul în sine a fost încîntător. După ce am agățat, pe șoseaua de centură a orașului Elbasan, unul dintre microbuzele arhaice, ieftine și burdușite de călători care străbat cum-necum întreaga țară, în lipsa unei infrastructuri de căi ferate, după ce m-am panicat cînd mi-am dat seama că microbuzul mergea în direcția bună, dar în orașul alăturat și m-am așteptat să mă lase undeva în cîmp și după ce șoferul și miloșii mei tovarăși de călătorie, vag vorbitori de limba engleză, s-au panicat pentru că m-am panicat eu și m-au asigurat că voi ajunge cu bine la destinație (nu era prima dată, toți albanezii mi-au oferit ajutor atunci cînd am avut nevoie), m-am relaxat și m-am uitat pe geam, la peisaj. Departe de coasta Adriaticii, vegetația se schimbase – am văzut primele păduri de conifere, munții erau verzi, spre deosebire de cei golași, acoperiți doar de tufe țepoase din apropierea mării, parcă nici buncărele cenușii, abandonate, ale lui Enver Hodja nu mai erau atît de multe. Și dintr-odată, după un lung șir de serpentine, în fața ochilor mi s-a dezvăluit priveliștea largă și albăstruie a lacului Ohrid, iar cuplul de 70 de ani de lîngă mine, niște oameni simpli, cu care încercasem în zadar să mă conversez înainte, m-au privit cu o bucurie de copil – nu-i așa că te bucuri de minunățiile țării noastre? Da, mă bucuram, ei erau bucuroși, ea a adormit cu capul pe umărul lui și mi-au dat o caldă senzație de liniște. Apoi, microbuzul a oprit într-adevăr în cîmp, am fost luată pe sus și mutată ca un cufăr dintr-o țară străină într-un alt microbuz, cel de Corcea, care mă aștepta (mi-am dat seama că șoferii se vorbiseră în acest sens, doar ca să ajung eu la destinație, unde vezi așa ceva în România?), în zece minute eram în centrul orașului, îmi tîram troller-ul pe străzi și respiram un aer de Brașov. La ora patru după-amiaza orașul era mort, pentru ei la 28 de grade era caniculă, însă odată cu apusul soarelui toți locuitorii s-au revărsat în stradă, la terase, pe pietonală și în parcuri și n-am văzut de mult un oraș mic atît de viu și entuziast, atît de muzical. Cu un bazar pitoresc, reconstruit din cîte am înțeles în doar cinci ani pe locul unui maidan, cu case dărăpănate unde se făcea comerț cu orice. Cu o fabrică de bere cu tradiție – Korce, cum altfel, unde mergi să mănînci mititei, qofte, cei mai apropiați la gust de ai noștri și să te bucuri de berea răcoroasă la halbă, ca pe vremuri. Cu un munte în vîrful căruia poți urca pe jos sau cu mașina ca să ai o perspectivă de sus asupra întregii depresiuni. Cu o „casă românească”, în centru, construită în 1928 de Tashko și Aleksandra Ilo care după-aceea au migrat în Regatul României și care acum găzduiește muzeul fotografului Gjon Milo, pe jumătate aromân. Și cu alte nenumărate trimiteri la România, pe străzi și în toate muzeele, familii întregi au emigrat de aici în secolul al XIX-lea și în secolul XX, mulți locuitori ai Corcei au făcut studii la București, iar România, din cîte știu, a fost printre primele țări care au recunoscut independența Albaniei, în 1912, și înainte de proclamarea independenței i-a sprijinit pe intelectualii și revoluționarii albanezi. Cu un cartier aromânesc, în sectorul 1 al orașului, pe deal, cu case albe, din piatră și cu un Consulat onorific al României. 

A doua zi, m-am întrebat unde îi voi găsi pe aromâni (fîrșeroții sînt cei care trăiesc în această regiune), așa că m-am dus la biserica aromânilor, la Sfîntul Sotir, biserica cea „nouă” și construită relativ recent, pentru că cea „veche” s-a distrus la un cutremur. Am ajuns un pic după slujbă, cîteva doamne stăteau în jurul unei mese, în curtea verde a bisericii, își beau cafeaua și mîncau niște fursecuri, un tabiet tihnit. Am întrebat într-un mod cît se poate de firesc: „Bună ziua, vorbiți românește?”. Așa am cunoscut-o pe Mirela Veriga, fata preotului Veriga care e deja o legendă în comunitate – aromânii aveau biserică, însă nu aveau preot, tatăl Mirelei, care era de fapt sculptor, s-a hotărît la aproape 50 de ani să vină în România, să facă seminarul și să se întoarcă înapoi ca preotul lor, să țină slujbe în aromână pînă cînd s-a stins. Cum poți menține vie o astfel de etnie, de „minoritate”, de popor risipit, în fond (teoriile despre originea aromânilor sînt multiple și polemice, vă invit să le căutați și să le citiți)? Prin limbă, prin religie, prin obiceiuri și prin transmiterea lor mai departe. Am urcat agale cu Mirela, prin cartierul aromânesc, în soarele alb al amiezii, mi-a arătat fosta școală aromânească, străzile, am ajuns și la ea acasă unde era umbră și era bine, am băut apă rece, Mirela mi-a povestit despre viața lor și despre fata care a plecat să studieze informatică la New York, despre cum și-au făcut casa, despre trahana, specifică în Corcea, un soi de amestec de grîu măcinat și de lapte, mama ei tocmai usca grîul în curtea de alături, mi-a dat și mie într-o punguță, mi-a trimis rețeta pe WhatsApp, am încercat-o acasă și mi-a ieșit un soi de terci hrănitor care mi-a amintit de hrana foarte simplă din Albania, de pilaful cu kos mîncat la un local de la marginea drumului, faimos pentru așa ceva, o porție de orez, mustind într-o zeamă de carne și de legume și un iaurt gros, rece, în care stă lingurița în picioare – cele două se combină perfect, de fasuli, „mîncarea săracului”, o iahnie servită cu ardei iuți și cu lipie caldă. Mirela m-a servit cu un pahar cu lichior făcut în casă, era dulce-amărui, dar nu-i identificam aroma, mi-a spus ea că e sîmbure de caisă, acei sîmburi de caisă pe care îi spărgeam cînd eram mici, „migdalele” noastre comuniste de pe balconul de la Cluj pe care acum nimeni nu le mai apreciază. Am stat în curte și am sporovăit despre una-alta, nu doar despre aromâni, ci despre viețile noastre diferite, dificile, în cele două țări atît de asemănătoare, la un moment dat a venit și soțul Mirelei, cu origini atît române, cît și aromâne, nu mă mai miră faptul că în Albania vorbesc românește cu oameni „străini” și nu mă mai miră nici sentimentul de prietenie care se înfiripă aproape instantaneu și pe care nu l-am mai trăit de foarte multă vreme în România, locul în care prietenia e condiționată de găști, de familie, de nași și nășiri, de un troc în care tu trebuie să ai ceva de oferit. Am rîs pentru că am comentat diferențele față de România, faptul că în Albania, la orice restaurant, îți pun pîine și apă rece pe masă, gratis, uneori și niște gustări dacă îți iei o băutură, că bacșișul nu e obligatoriu, doar opțional (în Corcea mi-a fost refuzat de două ori și am primit o dată o pungă cu chifle calde, homemade, doar pentru că am spus că sînt minunate), iar în România, chelnerul notează și taxează tot – da, vreți o ciorbă, un ardei? smîntînă? mujdei? –, albanezii nu înțeleg acest mercantilism al românilor, nu înțeleg acest gen de servicii și se simt jigniți. 

M-am întors „acasă”, la Vila Themistokli, chiar în centru, o cazare găsită pe booking cu o zi înainte de a pleca din Tirana, cu 30 de euro pe noapte, un loc în care se pare că a stat la un moment dat și președintele Albaniei. Casa era înconjurată de o grădină de vară, cu viță-de-vie, acoperișuri joase și cu motanul Apolo care se perinda dintr-o parte în alta. De fapt, mă cazasem în mijlocul unei cîrciumi care avea două ore de vîrf – la 9 dimineața, cînd se pare că jumătate din oraș își bea cafeaua aici, și seara, după ora 18, cînd am făcut față unei reuniuni de familie la care toți cîntau cîntece italienești nostalgice, de tipul Bella Ciao, și unei șuete a unor venerabile doamne pensionare care mi-au trăncănit în albaneză sub geam pînă noaptea tîrziu.  

Această călătorie a fost posibilă cu o rezidență Traduki.

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.