Condiţia eroului /eroinei?
Văd tot mai multe filme, ba chiar şi seriale cu oameni singuri. Cel mai recent, A Walk Among the Tombstones (Scott Frank, 2014) are în centru personajul detectivului Matt Scudder (Liam Neeson), un justiţiar corect şi ponderat, al cărui portret e întrucîtva asemănător cu cel al personajului interpretat de Philip Seymour Hoffman în A Most Wanted Man (Anton Corbijn, 2014): singur şi divorţat, mai mult un observator al lumii decît un participant la ea.
Sau un participant la treburile altora, lăsîndu-le deoparte, de bunăvoie sau nu, pe ale sale, personale. E adevărat că între cele două personaje sînt şi deosebiri vădite: Günther Bachmann (Philip Seymour Hoffman) e mai pasional în modul în care-şi exercită meseria şi are, de asemenea, înclinaţii artistice (cîntă la pian). Matt Scudder e taciturn, nu se exteriorizează aproape deloc, face mai mult decît vorbeşte.
Corespondentul lor din lumea benzilor desenate ale lui Frank Miller e Dwight, detectivul interpretat de Josh Brolin. La fel de singuratic precum şi ceilalţi doi eroi, el adaugă portretului lone ranger-ului încă o trăsătură: sensibilitatea la femei, disponibilitatea de a fi sedus. Şi nu de oricine, ci de fosta iubită manipulatoare şi perversă, femeia fatală...
Toţi au, de altfel, cîte un punct sensibil: personajul lui Liam Neeson are slăbiciune la puştiul genial, dar homeless şi bolnav, pe care îl descoperă din întîmplare, TJ (Brian „Astro“ Bradley), cel care îl priveşte ca pe un supererou.
Căci, pînă la urmă, toate aceste personaje sînt un fel de supereroi. Trăiesc în singurătatea lor, după reguli dure, într-o lume pe care încearcă s-o reformeze. Lumile lor seamănă cu Sin City şi cu Gotham City, oraşe întunecate, ale corupţiei, pe linia dură şi extremă a ideii urbane globale.
Cu femeile interacţionează ocazional, ori în cazurile de care se ocupă (ca detectivi), ori în locurile în care-şi exercită tabieturile zilnice (cîte o chelneriţă), ori chiar îndrăgostindu-se, dar păstrîndu-şi, în general, independenţa faţă de obiectul dorinţei lor.
Mai au cîte o patimă ascunsă, precum băutura, la care se străduiesc să renunţe. Patimi care, în trecut, i-au determinat să facă diverse greşeli, unele fatale (de genul omorît oameni). Şi le ispăşesc ieşind din lumea activă, aparent normală şi strălucitoare, şi încercînd să-i protejeze pe alţii, mai tineri, gata să păşească pe aceleaşi căi...
Interesant e că, în destule seriale deja vechi, precum The Division (2001-2004), Crossing Jordan (2001-2007) sau Fairly Legal (2011-2012), toate vizionabile pe Diva Universal (Hallmark), eroinele tind să împărtăşească şi ele din valorile care, altădată, erau atribuite doar eroilor, lone ranger-ilor. Atît unele dintre poliţistele din The Division, cît şi fermecătoarele Jordan (Jill Hennessy) ori Kate (Sarah Shahi) trăiesc singure şi chiar suferă de cîteva dintre patimile bărbaţilor – precum dependenţa de alcool, ori chiar violenţa. Relaţiile lor cu bărbaţii sînt controversate şi nu prea (sau altfel) romantice. De multe ori, ele sînt cele care iau iniţiativa în diverse relaţii de cuplu, şi tot ele – cele care găsesc formulele avangardiste de supravieţuire în relaţii care, altfel, ar fi depăşite (precum Kate, care e iubita fostului soţ, după ce au divorţat).
Apare o contopire a rolurilor tradiţionale, iar femeile par să împrumute, fără prea mari scrupule, modelele masculine de altădată. De altfel, toate cele de mai sus mi-au venit în minte după ce, odată (sau, mai bine zis, într-o anumită perioadă a vieţii mele, după ce copilul a mai crescut şi am reînceput să duc o viaţă mai independentă), mi-am dat seama că mă identificam mai curînd cu modelele masculine eroice din filme decît cu cele feminine, din cîteva motive foarte simple: pentru că acestea presupuneau mai multă independenţă, acţiune şi chiar autoritate. Pe cînd cele feminine aduceau după ele, inevitabil, multă aşteptare, pasivitate (ca să nu zic supunere), calm şi tact. Desigur, cu timpul, am realizat că doar o bună stăpînire şi jonglarea ambelor poate duce la rezultate decente. Exemplele din filme rămîn însă valabile: atît feminine, cît şi masculine, ele ilustrează, cumva, condiţia interesantă, dar şi întrucîtva tragică a locuitorului singur al oraşului global.
