Complicitatea aparențelor

Publicat în Dilema Veche nr. 1016 din 28 septembrie – 4 octombrie 2023
image

Săptămîna Modei de la New York a oferit podiumul nu doar manechinelor, care defilau prezentînd diferite colecții, ci și unei mici morale sociale, ascunsă în forma unei farse: Fred Beyer, un tînăr de 21 de ani, purtînd un sac de gunoi, o cască de duș și o pereche de pantaloni scurți și roz, a reușit să se inflitreze, între două prezentări, și a defilat, cu o atitudine de manechin, pe catwalk.

Abia spre finalul defilării tînărului, bodyguarzii au fost sesizați de către organizatori că este vorba, de fapt, despre un intrus și au năvălit, scoțîndu-l cu forța de pe podium. Însă, pînă să-și dea seama organizatorii și pînă să intervină forțele de securitate, în ciuda ținutei ridicole, publicul l-a aplaudat cu sinceritate și cu entuziasm pe farsor.

Sacul de gunoi cu care era înveșmîntat tînărul nu a ridicat nici o sprînceană și nu a provocat nici cea mai vagă urmă de stupoare, publicul părînd de mult obișnuit cu asemenea apariții vestimentare pe post de creații. 

Să fi ajuns însă societatea atît de blazată și atît de lipsită de discernămînt încît să nu mai poată distinge neghina de bob? Cît de dezabuzat trebuie să fie spiritul unui public cînd nu doar că nu mai recunoaște și nu mai acuză impostura, dar a ajuns să o și aplaude, validînd-o drept valoare?

Tot ce zboară e bun de mîncat

Aforismul, atribuit lui Esop, Non omne quod nitet aurum est, a fost „patentat” de Shakespeare în Neguțătorul din Veneția, iar replica lui Maroc „Să știi că nu e aur tot ceea ce lucește” a devenit una dintre expresiile cele mai cunoscute ale lumii. O expresie bine tradusă și în română, de vreme ce „Nu tot ce zboară se mănîncă” păstrează atît înțelesul filosofic, cît și, într-o oarecare măsură, chiar pe cel revelat, recent, de oamenii de știință. 

Îmboldiți de atracția oamenilor către tot ce strălucește, fie că e vorba despre paginile glossy ale unei reviste, fie de paiete sau pietre prețioase, o echipă de cercetători americani de la Universitatea din Houston a demarat o cercetare pe mai multe paliere: anatomie, antropologie, sociologie: de ce ne atrage strălucirea?

Concluzia a fost că această atracție nu are de-a face nici cu stimulul vizual puternic, nici cu fascinația pentru lux și bogăție (aur), de vreme ce și copiii mici preferă jucăriile cît mai sclipicioase. Ne plac lucrurile scînteietoare datorită instinctului de supraviețuire. Căci strălucirea semnifică, la un nivel primar, apa.

„Și este umilitor să recunoaștem că, în ciuda rafinamentului și progresului nostru ca specie, sîntem în continuare atrași de lucruri care servesc nevoilor noastre înnăscute, în acest caz, nevoia de apă”, a conchis Vanessa Patrick, cercetător în microbiologie, cea care a și condus echipa de cercetare. 

Totuși, poate că mai umilitoare decît păstrarea instinctelor este pervertirea acestora și reactivarea lor într-un mod abrutizat. Căci atracția pentru paietele sociale nu are legătură cu supraviețuirea biologică, ci mai ales cu o incapacitate intelectuală de a mai distinge valoarea. 

Instinctele noastre latente nu ne mai folosesc în scopul lor natural, ci sînt din ce în ce mai monetizate. Sîntem atrași de falsa strălucire, convinși că Fata Morgana e reală. Iar în societatea noastră, care se bălăcește în iluziile scăpărătoare ale aparențelor, tot ceea ce strălucește a devenit aur și tot ceea ce zboară se mănîncă. 

O societate a aparențelor

„Valorile care ne organizează azi viața socială se încadrează în strategiile imposturii”, a declarat Roland Gori, profesor emerit de psihologie și psihopatologie clinică la Universitatea Aix-Marseille, într-o conferință susținută la Universitatea din Nantes. 

„În societatea de azi, impostorul se simte ca un pește în apă. Forma e apreciată mai mult ca fondul. Acțiunile zgomotoase contează mai mult decît rezultatele. Ne călăuzim mai degrabă după o reputație aparentă, ignorînd-o pe cea construită prin muncă și prestanță. Preferăm să avem un public mare decît să avem merite. Optăm pentru un pragmatism avantajos, renunțînd la curajul adevărului. Alegem oportunismul părerilor, în loc să apărăm niște valori. Practicăm arta iluziei, în defavoarea gîndirii critice, ne abandonăm falsului sentiment de siguranță al procedurilor, ferindu-ne de riscul iubirii și creației. Acesta este mediul propice al impostorului. Societatea noastră de norme, deghizată într-o societate a valorilor «noi» și fardată cu publicitate stridentă, fabrică, de fapt, impostori. Impostorul este un autentic erou al mediului nostru social, maestru al opiniei, burete viu al valorilor timpului său, fetișist al modelor și formelor.”

Toate societățile au impostorii pe care îi merită, afirmă Gori, formele de impostură variind în funcție de codurile și valorile sociale. „Impostorii nu există dacă nu au un public adecvat: ei nu trăiesc decît prin și pentru public.”

Acest public trebuie, așadar, modelat, sau mai bine zis schimonosit, pentru a aprecia non-valoarea. E hrănit cu lucruri din ce în ce mai ieftine, ambalate din ce în ce mai strălucitor. 

„Un articol de ziar, o emisiune TV nu mai sînt evaluate în funcție de informația livrată publicului, de modul în care ar putea să îmbogățească intelectual acest public, de capacitatea de a-l face să gîndească, ci în funcție de audiența pe care le aduc.”

Cu alte cuvinte, a scrie un articol „bun” înseamnă în primul rînd a avea o bună strategie de a atrage masele. Și cum atragi masele? Prin informație solidă sau prin conținut facil și glossy?

Revenim, astfel, la instinctul nostru originar, azi pervertit social. Atracția pentru apă a fost dirijată către lumina fără viață a reflectorului. Nu inteligența publicului este vizată, ci stimularea afectelor. Rîsul grobian, mîniile isterice, emoțiile sentimentaliste. 

O audiență mare, creată fără efort, care aduce bani, iar banii aduc putere. Două valori care au existat dintotdeauna. Diferența este că dacă, în altă viață, banii și puterea se obțineau prin muncă, astăzi succesul trebuie să vină rapid. 

Or, potrivit „rețetei” filosofului francez Jean-François Lyotard, într-o societate unde succesul înseamnă cîștigul rapid, gîndirea a devenit o hibă inacceptabilă, căci ne face să pierdem vremea. Și toate dispozitivele societății în care trăim ne fac astăzi să evităm gîndirea. Tehnologia digitală, creată în scopul (declarat) al dezvoltării minții umane, nu ne mai încurajează să gîndim, a devenit dintr-un instrument o cîrjă, dezvoltîndu-ne nu creierul, ci un handicap. 

Dacă e să ne uităm înapoi în timp, în urmă cu vreo zece ani, într-o stație de metrou, doar cîțiva călători își foloseau telefoanele mobile, pentru a verifica dacă au vreun mesaj sau pentru a da un telefon, pentru a rezolva o afacere. Astăzi, ai crede că toți călătorii din metrou au afaceri urgente de rezolvat: toți, indiferent de vîrstă, stau lipiți de ecrane, privind fascinați filmulețe de doi bani sau citind păreri pe rețelele sociale. Rar mai vezi un călător căzut pe gînduri. 

Modificarea criteriilor de evaluare

Capacitatea de a vinde aparențele devine astfel capacitatea de a vinde impostura. Iar impostura se vinde ieftin și la vrac, toți cumpărătorii fiind convinși că au făcut cel mai bun tîrg posibil. Însă cumpărînd impostură nu devii, la rîndul tău, impostor? Și care sînt implicațiile acestui cerc vicios?

Perpetuarea spectacolului non-valorilor duce, ca într-un joc de domino, la destrămarea democrației.  „Spectacolul este contrar dialogului”, susține Gori. Publicul tace, în timp ce privește evoluînd pe scenă actorii. „Democrația ar trebui să se bazeze în primul rînd pe dialog, iar dialogul pe rațiune, pe gîndire și pe gîndire critică, altfel își pierde funcțiile vitale.”

Întrebarea din ce în ce mai de nișă „Cum mai percepem azi valoarea?” are un răspuns amar și implicit, căci, de fapt, la nivel macro, nu o mai percepem, pentru că nu ne mai interesează. 

Totuși, pentru a nu ne abandona cu totul pesimismului, un surîs cu subînțeles: după ce și-au încheiat socotelile pe pămînt, un preot și un taximetrist ajung la Judecată de Apoi. Dumnezeu îl primește cu brațele deschise pe taximetrist: „Fiule, pentru tot ce ai făcut în viață, meriți Paradisul. Îți ofer toiagul de aur, ca toți să afle cît te prețuiesc”. Întorcîndu-se către preot, îi spune: „Fiule, tu ai făcut tot ce ai putut în viață, meriți și tu Paradisul. Îți ofer toiagul de lemn”. 

Preotul, surprins, începe să-l chestioneze pe Dumnezeu: îi spune că îl cunoaște bine pe taximetrist și că nu a fost chiar un om bun, a furat oamenii, a produs nenumărate accidente, nu venea niciodată la timp. „Eu mi-am dedicat viața Ție, Doamne, am călăuzit oamenii pe Calea Ta. El a primit toiagul de aur, iar eu toiagul de lemn? Probabil e o eroare.” „Nu e nici o eroare”, i-a răspuns Dumnezeu. „Doar că azi ne-am modificat criteriile de evaluare. De exemplu, de fiecare dată cînd tu țineai slujba, oamenii dormeau. De fiecare dată cînd taximetristul ieșea cu mașina pe stradă, toată lumea se ruga și-și făcea cruce.”

image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png
p 20 Nichita Stanescu adevarul ro jpg
Alte vieți
Toate aceste vieți se hrănesc cu posibilul, mai mult decît cu realitatea lumii în care se petrec.
image png
Degetul lui Lazăr
Deși îl vor vedea pe celălalt Lazăr revenind din mormînt, în carne și oase, unii dintre martori nu vor crede.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Radu Cosașu ar fi împlinit săptămîna trecută, pe 29 octombrie, 93 de ani.
image png
Cine ascultă o casă? – despre reutilizarea fondului construit existent –
Pe 8 noiembrie este sărbătorită la nivel mondial Ziua Urbanismului, care aduce în prim-plan problemele și efectele urbanizării asupra societății și a mediului.
image png
Auriu și umbră
Ci păstrîndu-ne, dacă nu auriul, măcar aspirația către el. Și o portiță de acces.
image png
Avoidant sau secure? Mai există limba română?
E un cuvînt care reprezintă o categorie importantă în viața lor de cartier – deduc eu din ce povestesc ei.
image png
Prețuirea incompetenței
Această bursă de merit nu mai are nici o legătură cu valoarea sau cu succesul.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.