Cînd nu vezi pe unde mergi

Publicat în Dilema Veche nr. 576 din 26 februarie - 4 martie 2015
Cînd nu vezi pe unde mergi jpeg

Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut cînd m-am trezit, brusc, într-o situaţie insuportabilă şi imposibilă pentru mine, a fost să-mi iau un bilet de avion către Paris. Primul mecanism de supravieţuire care s-a activat. N-a fost fugă, ci pur şi simplu aveam nevoie de sentimentul distanţei. Poate nu am nevoie de mîncare, apă, somn, dar, pentru a-mi păstra o urmă de luciditate, am nevoie de îndepărtare. Nu m-am dus pur şi simplu în vacanţă la Paris, ci la un prieten bun, vechi, unul dintre oamenii despre care ştiam că ar înţelege orice i-aş povestit eu la el pe canapea. Distanţa contează. Nu o poţi lua în mijlocul lucrurilor. Eram conectată – pe Skype, Facebook, Viber, SMS, porumbel călător – cu (orice o mai însemna) acasă, dar eram în alt loc, alt mediu, iar lucrul ăsta mi-a dat o minimă luciditate.  

Ştiam teoretic că e ceva terapeutic în călătorii, că ajută, dar nu o simţisem niciodată. Şi, cel puţin în cazul meu, n-a fost o călătorie, a fost trasarea unei distanţe. Deşi am ieşit foarte puţin din casă, preferînd canapeaua, ţigările şi Armagnac-ul, în momentele în care am făcut-o, ceva era schimbat esenţial. Cînd am ieşit cu prietenul din Paris, eram absentă, complet indiferentă la ce-mi povestea de un loc sau altul, complet opacă la orice vedeam. Eu, care de obicei înregistram, curioasă, detalii. Mă plimbam cu un entuziasm nebun. Mă bucuram de orice mică descoperire şi de orice colţ de stradă. Acum eram ca un roboţel teleghidat. Roboţel am fost şi cînd m-am plimbat singură, doar o dată, cîteva ore de mers încontinuu, fără să am nici cea mai vagă idee unde sînt şi fără să mă intereseze de fapt. Am mers aiurea pe străzi, un mers ca să mergi, ca un marş, care poate-poate va reuşi să micşoreze cu un milimetru golul din stomac. Obligaţia de a face lucruri – de a te concentra să intri la metrou (iar cel parizian e o provocare), de a-ţi lua o cafea cînd nu mai poţi, de a suna cînd ajungi prin locuri dubioase, toate acele lucruri foarte, foarte simple de obicei, care, în momentele dificile, devin atît de grele. Simple fapte ca a-ţi mişca piciorul stîng după cel drept şi de a face faţă la aglomeraţie le iei ca pe mici şi importante victorii personale.  

Să te plimbi pe străzi într-un oraş străin (deşi mai fusesem de cîteva ori), fără să te intereseze nimic din ce ţi-ar fi atras atenţia de obicei, să nu vezi nimic şi pur şi simplu să mergi învăluit de o atmosferă îndepărtată de cea care doare, poate fi o formă de terapie. Nu rezolvă nimic, dar te ajută să supravieţuieşti măcar zilele alea, să te apropii cît de cît de nişte răspunsuri. Chiar dacă nimic nu-ţi trezeşte interesul, chiar dacă nu vrei să ieşi, chiar dacă nu te interesează să vezi nimic, să mănînci nimic, să faci nimic. Chiar şi în condiţiile astea, călătoria ajută.  

E prima dată cînd nu plec cu amintiri dintr-un loc, nici cu imagini, gusturi, mirosuri, şi cu senzaţia de bine, de preaplin. Acum, singurele lucruri pe care le-am văzut, care mi-au sărit în ochi, erau legate de ce era în mintea mea. De exemplu, numele unei străzi: Saint Denis. E importantă într-o carte,

de Gabriel Osmonde, pseudonimul lui Andreï Makine. Iar ce a rămas după această călătorie somnambulică e un fel de întoarcere la mine. Cînd nu mai ştii cine eşti şi ce e cu tine, cred că e important să cauţi locurile esenţiale (de asta vreau să mă reîntorc în Iran) şi oamenii care contează cu adevărat. Chiar dacă lucrurile nu mai stau la fel, iar tu pari altul. Să călătoreşti într-un loc nou (îmi doresc să ajung la Moscova) cu tine în alţi parametri poate fi, cred, o descoperire personală. Atunci cînd ai călătoriile în sînge, orice plecare, chiar şi fără să vezi nimic, rămîne o transfuzie vitală.  

Foto: C. Foarfă

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?