Casa Universitarilor, pe la prînz

Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
Casa Universitarilor, pe la prînz jpeg

Discutam de curînd cu niște prieteni despre localurile de „modă veche“ din București, atîtea cîte au mai rămas. Cineva a spus de COȘ (Casa Oamenilor de Știință) și de relaxanta ei grădină, eu mi-am amintit de Casa Universitarilor și de ultima vizită pe care am făcut-o acolo, acum ceva vreme.

Mă sună tatăl meu într-o zi din oraș și mă întreabă dacă la Casa Universitarilor n-au cumva meniu fix la prînz. Nu știu, n am mai fost acolo de o sută de ani – îi răspund. De fapt, nu chiar de o sută. Mai fusesem cu unchiul meu „american“, cu un prieten care locuiește la Montréal, adică cu oameni pentru care Casa Universitarilor reprezenta un reper în București. Și care aveau nostalgia „grădinilor“ și mititeilor de altădată.

Hai să mergem! – îi zic. Ne întîlnim la Grădina Icoanei, chiar în parc. Sfîrșit de mai, natura care a explodat pe unde se mai ițește ea, de prin betoane, miroase promițător și crud a început de vară. Un soare alb, cernut, însă nu dogoritor. Luna perfectă de trăit în București, poate singura – luminoasa lună mai.

Tatăl meu stă pe o bancă și privește un grup de adolescenți care chiulesc de la liceu. Fumează, beau cola, fac pe nebunii, fetele și băieții se amușină unii pe alții, uneori se înghiontesc brutal cu hahaha-uri prelungi, alteori de-abia dacă îndrăznesc să se atingă. „Parcă tu nu erai așa!“ – îmi zice. „Ei sînt altfel.“ „Ba exact așa eram! Ai uitat“ – îi răspund.

Mergem – un tată la începutul vîrstei a treia și o fiică în pragul vîrstei de mijloc – spre Casa Universitarilor. Îmi place acum să merg cu părinții mei pe stradă în București. Parcă respirăm, în sfîrșit, același aer, simțim orașul la fel, ne acceptăm atît de ușor și de firesc. Cînd eram de vîrsta celor care chiuleau în Grădina Icoanei, nici nu voiam să aud de așa ceva. A merge la plimbare alături de părinți, prin centrul orașului, era o rușine imposibil de definit. Și o sursă permanentă de tensiune și conflict.

După un scurt drum prin soare, Casa Universitarilor ne apare ca o oază. Verdeață, liniștea netulburată de boxele cu hit-uri la modă, se aude chiar și o mierlă, umbră și o adiere de vînt răcoroasă, toată atmosfera aceea estivală de terasă „selectă“, la Neptun. Îmi imaginez că marea e undeva după colț. Însă nu orice fel de mare. Acea mare comunistă și disciplinată de „la steaguri“, fără umbrele și șezlonguri, doar cu cearșafuri întinse regulamentar și un timp potrivit pentru baie, un altul pentru plajă, în așteptarea orei pentru masa de prînz care se desfășura într-un loc identic cu Casa Universitarilor.

Am nimerit într-o buclă atemporală, totul e încremenit aici. Regăsești un București fără vîrstă, dincolo de tot ce s-a întîmplat în ultimii ani pe străzile lui – mitinguri, mineriade, tranziție, alegeri, cîini vagabonzi și stîrpirea cîinilor vagabonzi, lumini de Crăciun. Acel București nu există la Casa Universitarilor, toată emoția străzii, marasmul, entuziasmul ieftin n au reușit să pătrundă. Ca și cum o cortină grea s-ar fi lăsat în spatele nostru, în momentul în care am ochit una dintre cele trei mese libere de patru persoane, fiindcă toate celelalte erau unite pentru două grupuri care „sărbătoreau“ ceva. Și, uitînd-mă la ele, am avut senzația că tot sărbătoresc de cîteva zeci de ani, că de prin anii ’80 oamenii nu s-au mai ridicat de la mese și că au reușit într-un mod miraculos să îmbătrînească acolo, în fața sticlei de Grasă de Cotnari și a cefei de porc la grătar, cu cartofi prăjiți și salată de varză.

Chelnerițele apar cu promptitudine, îmbrăcate în uniformele lor, ne aduc meniul, ne aruncă acele zîmbete obligatorii. „Iată o terasă unde nu trebuie să aștepți!“ – îmi zic. Nu mă mai întreb de cîtă vreme sînt ele „captive“ aici.

Prețuri mici, porții mici – ca-n comunism! Anton e dezamăgit că n-au meniu fix. Pentru el „meniul fix“ reprezintă o invenție de succes a civilizației occidentale. Comandăm și purtăm conversații standard: „Vinul îl doriți șpriț?“, „Aducem și pîinică?“, „Smîntînă și ardei la ciorbică?“

În timp ce mîncăm, observăm cele două grupuri. Primul este unul alcătuit din doamne în jur de 60-70 de ani. E o reuniune de clasă, de facultate, de întreprindere – o secție exclusiv de femei. Uitîndu-te la masa lor, te uiți la o frescă – vezi cu precizie cum au trecut anii peste toate acele glorioase soții și mame, din perioada 1960 1980. Îți dai seama despre fiecare cît de bine s-a îngrijit sau cîte necazuri a avut, ce statut social etc. Unele „s-au ajuns“, altele sînt în continuare acele „colege“ modeste pe care nu le-a întrebat nimeni ce-și doresc și ce visează. Cîteva sînt în zona kitsch a senectuții, cu paiete și mărgele, cu acel ruj prea roșu întins pe niște buze inerte. Dacă aș reuși să intru în gîndurile lor aș auzi toate acele termene de comparație, inevitabile la o astfel de reuniune – „Oare X arată mai bătrînă decît mine?“, „Uite că Y are pielea mai lăsată, mai ales gușa!“, „Sînt mai slabă decît Z, deși am avut doi copii și ea nu are nici unul!“

Mă uit la mîinile tatălui meu: pielea se strînge, începe să semene cu un pergament, „citești“ venele, îți vine să dai la o parte tot acel ambalaj care începe să se deterioreze. Să întorci pagina, ca să regăsești omul de dinăuntru. Mă uit și la mîinile mele – nici pielea mea nu mai e atît de fermă cum era odată. Timpul nu iartă pe nimeni, nici măcar la Casa Universitarilor.

Doamna cu alură de directoare de școală din capul mesei face liniște ciocănind cu lingurița în paharul de vin. Este momentul unui speech. Unei doamne din categoria „colegelor“ modeste îi zboară șervetul din poală. Anton se ridică, îl culege de pe jos și i-l înapoiază. Ca orice bărbat care începe să îmbătrînească, e fascinat de tot ce înseamnă bătrînețe. Așa cum eram noi, pe timpuri, fascinați și plini de repulsie, în același timp, față de adolescență și de manifestările ei.

Acestea două sînt vîrste curioase. La vîrsta mea, de pildă, nu mă fascinează nimic, doar aștept să treacă pe lîngă mine anii, unii complet goi, alții cu bucurii mărunte. Habar n-am la ce e bună și cui folosește vîrsta „de mijloc“ – n-ai nici o surpriză și, pentru că ești încă tînăr, nici un regret major.

„Vă mai pun un șpriț?“ Mă uit un pic speriată la chelnerița care chiar e în afara tuturor vîrstelor. În uniforma ei alb cu negru, e doar un icon al anilor ’80.

În al doilea grup sînt și cîțiva -domni, tot în vîrstă și într-o stare avansată de șprițuială. De aceea se vorbește tare, certăreț și angoasant. „Aia e o masă de securiști!“, spune Anton.

Da, chiar e o masă de foști securiști, de „artiști ai poporului“, de reprezentanți. Dintre care unul vrea să se afirme: „Noi am salvat oameni înainte de ’90 și acuma ne arată cu degetul, sîntem puși la zid!“

„Doriți un desert?“ Taică-miu comandă un profiterol, eu îmi iau inevitabil clătite cu dulceață.

După speech-ul „doamnei directoare“ din capul mesei, „fetele“ zumzăie într-un mod plăcut, de la „masa securiștilor“ se mai aude din cînd în cînd cîte un strigăt recalcitrant. În rest e liniște, aceeași liniște de la început, dacă îți ciulești urechea poți asculta și mierla.

Sînt oameni care aparțin Casei Universitarilor. Pentru noi, ceilalți, e doar o haltă. Care îți dă senzația unui București tihnit, „așezat“, patriarhal. Însă nu acesta e orașul meu. Orașul meu e viu, în mișcare, în schimbare. Abia după vîrsta de 30 de ani am învățat să-l iubesc. Mai ales în „luminoasa lună mai“, atunci cînd capătă o strălucire aparte. Nu mi-aș petrece nici o altă lună mai în altă parte.

Așa cum mă așteptam, Anton n-a reușit să-și termine profiterolul și mi l-a pasat mie. Are exact același gust răcoritor de recompensă, după o zi disciplinată de plajă, la Neptun.

Plecăm. Un tată și o fiică. Oarecum mulțumiți că am împărțit un timp unul cu altul, așa cum făceam atît de des, odinioară. În Herăstrău, în Grădina Botanică sau oricunde în altă parte, în București. În urma noastră, un rest de profiterol se topește pe o masă.

Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.