Calvarul, gen literar şi existenţial

Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
Calvarul, gen literar şi existenţial jpeg

Trecem adesea pe lîngă semeni și evenimente, cu o vinovată indiferență. Tot mai rari sînt cei atenți la ecourile stîrnite de vîrtejul cotidian. Și mai rari sînt cei care participă, iau atitudine, au o prezență activă. Din păcate, nu fac parte dintre aceștia. Contemplația – „zgîială“ îi zice Witold Gombrowicz –, nici asta întreagă, face parte din gena mea. Îmi lipsește impulsul declanșator al implicării, rar și atenuat îl am doar pe cel al constatării.

Admir, în schimb, deschiderea altora, anonimi sau celebrități. Cînd un prieten îl interoga pe Voltaire despre meticulozitatea descrierii rugurilor în timpul Inchiziției și de implicarea lui în cazul Jean Calas – cel trecut prin supliciul roții – , răspunsul a venit simplu și firesc: „Pentru că sînt om!“

Prin ani, bîntuit de un sentiment de vinovăție, afli lucruri uimitoare despre un semen care ți-a fost contemporan și cu care, poate, ți-ai încrucișat cîndva pașii. E cazul celui pomenit mai jos.

Am auzit tîrziu de I.D. Sîrbu. Numele lui l-am văzut pentru prima dată pe un afiş de teatru. Nu îmi mai aduc aminte despre ce piesă era vorba, dar, ajuns acasă, curios din fire, am deschis un dicţionar al scriitorilor români. Nu figura în această breaslă. Cortina tăcerii ţesută în jurul lui interzicea privirile indiscrete, cît despre culise, nici vorbă!

Literatura de sertar dată la iveală după 1989 l-a propulsat pe autorul aproape anonim înainte de această dată, în elita scriitorilor români. O scriitură de mare rafinament, un artizan al limbii, risipă de erudiţie (poliglot, pe deasupra), meandre filozofice sclipitoare (pregătea un doctorat în filozofie, la Lucian Blaga), o sinceritate a mărturisirii cum rar găsești la alți mînuitori ai condeiului, iată numai cîteva dintre motivele care fac bucuria lecturii. Am citit tot ce am putut găsi: Adio, Europa!, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, 12 scrisori exemplare. Am citit cărţi scrise despre el (Ion D. Sîrbu despre sine şi lume, de Lelia Nicolescu), articole în revistele literare, mărturii, amintiri. Peste tot sînt admirate exemplaritatea omului şi calităţile literare ale scrierilor sale. Este apreciat chiar și de Paul Goma, cel aflat în răzmeriță continuă cu membrii breslei.

I.D. Sîrbu nu a avut parte de marginalizare. El a sărit această etapă, fiind, direct, martirizat. Un caz aparte, dacă nu unic, în „hagiografia“ culturală a ţării. „Am fost, în 1947, cel mai tînăr conferenţiar universitar din ţară, ca în 1964, să ajung cel mai bătrîn vagonetar din mina strămoşilor mei, în Petrila.“ Borne dramatice îi marchează existenţa: comunist ilegalist („mi-am prostituat idealurile“); de trei ori trimis pe front (linia I), dat mort la Stalingrad; prizonier, evadat, rătăceşte printr-o Rusie în agonie; detenţie (Periprava, Salcia, Grindu, Gherla, şi cîte or mai fi fost); domiciliu forţat în Isarlîk-Craiova, „cea mai cumplită şi cea mai absurdă dintre puşcăriile mele“.

Conştient că îşi va pune în pericol cariera didactică – şi nu numai! –, refuză să-şi denunţe profesorii (Lucian Blaga, Liviu Rusu), prietenii (Ştefan Augustin Doinaş, Ion Negoiţescu), într-o vreme în care, după o asemenea „ispravă“, luai automat drumul puşcăriei. Cînd îţi însuşeşti lecţia lui Montesquieu, „Patria poate să-mi ceară să mor pentru ea, nu are dreptul să-mi ceară să mint!“, rigoarea morală devine singura călăuză în labirintul unei istorii demente. După atîtea tragice întîmplări, inevitabil, eşti răvășit de gîndul sinuciderii. Dacă, asemeni lui Panait Istrati, nu dai de un Romain Rolland care să-ţi deznoade ştreangul rece de la gît, ai în schimb norocul să găseşti o femeie – „Lizi, belalia mea cadînă“ – care, epavă cum eşti, te menţine pe linia de plutire. Aici, în acest Isarlîk cu iz balcanic, măcinat de nostalgia unei veritabile cetăți culturale – Genopolisul (Cluj) formării intelectuale –, tu, creştin fără dogmă, trăind ca „un Robinson pe o insulă a umbrelor şi a amneziei“, întîlneşti o Sfînta Vineri capabilă să te salveze. Şi, ca semn de mulţumire, poţi expedia cîteva Scrisori către bunul Dumnezeu…

Scrisul rămîne singurul leac pentru supravieţuire. Chiar dacă nu are drept de iscălitură şi publicare, scrie pentru sertar. Ambiţiile sînt mari – „Nu vreau să scriu cum nu s-a mai scris, vreau să scriu ce nu s-a scris!“ –, realizările pe măsură. Într-o chilie din această „raia alutană“, inadecvată structurii sufleteşti a ardeleanului, un „ermit“ îşi scrie cele mai bune cărţi. Material strîmtorat, măcinat de boală, de indiferenţa prietenilor şi a contemporanilor, „solitar şi decrepit“, îşi continuă obositorul travaliu. Mîna tremurîndă scrie tot mai greu. Începe să dicteze, dar, vai, uleiul din candelă este pe sfîrşite. Corbi negri dau tîrcoale chiliei. Draconicul pendul ce măsura timpul cetăţii s-a oprit. Era 17 septembrie 1989.

Epitaful ne îmbracă în roba judecătorului: „Trecătorule, nu mă judeca după cele ce le-am făcut, ci după cele ce le-am refuzat a le face!“ Cîteva luni dacă mai trăia, s-ar fi bucurat de roadele „sertarului“, vindecîndu-se de „melancolia amurgului fără fruct“. Cine știe, poate pe acolo pe unde îl poartă pașii, reverberațiile acestei recunoașteri tîrzii să-l ajungă din urmă. 

Emil Belu este scriitor și trăiește în Canada.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.