Călătoria prin orașul-pădure

Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Am scris despre Scufița Roșie pentru că, de multe ori, drumul prin oraș mi se părea precum pădurea ei. Și eu mergeam mereu de la mama la bunici (ce-i drept, nu era doar bunica, ci erau amîndoi, și în ultimul timp era doar bunicul) și aveam tendința dacă nu să mă abat de la drum, măcar să găsesc, pe cel prevăzut, tergiversări. 

Cel mai mult făceam drumul ăsta în perioada liceului, adică în anii ’80, cînd se construia metroul. Construcția lui dăduse totul peste cap: nu mai mergeau nici autobuzele, nici troleibuzele pe ruta centrală, Romană-Tineretului, pe care mergeam eu. Mai circulau doar niște tramvaie răzlețe, de la Sf. Gheorghe de-abia, care mai mult te încurcau decît te ajutau. Așa că, deodată, se contura ca aproape singura variantă posibilă mersul pe jos. 

Pînă atunci, făceam traseul ăsta legănată de confortul troleibuzelor. Eram familiară cu ele de cînd locuisem la capătul lui 82 și 87 de la Șura Mare. Făceam parte dintre privilegiații care puteau nu numai să stea jos, ci să-și aleagă ce loc voiau și chiar ce troleibuz voiau, căci erau mai multe la capăt. Care puteau să schimbe cîte o privire subînțeleasă și imperceptibilă chiar cu misterioșii și temuții șoferi, stăpînii drumurilor noastre, întrezăriți pe după perdelele croșetate ale cabinelor lor, învăluiți în fumul țigărilor dintre oprire și pornire. 

© wikimedia commons
© wikimedia commons

În troleibuze nu era nevoie să ții drumul, o făceau ele pentru tine. Dacă prindeai un loc lîngă geamul care se întredeschidea discret, de la butonul-manetă din dreptul anumitor scaune, puteai privi și visa. Spun „discret“ pentru că discuțiile despre curent, care nici acum n-au încetat, erau mai vii decît oricînd. Exista, în general, o opinie publică vigilentă cu ochii pe tine mai mult decît acum. Gesturile tale erau ale tuturor, așa că nu puteai decît întredeschide, timid, geamul. Altfel, ai fi fost vinovat de durerile de gît și de urechi ale co-călătorilor tăi.  

Spun „privi și visa“ nu întîmplător, pentru că, în ceea ce mă privește, erau acțiuni simultane: te puteai uita pe geam ca la un tapet pentru propriile-ți gînduri. Da, observai, în același timp, și lumea care ți se succeda prin față. Dar îi observai întregul fără să-ți sară-n ochi detaliile. Doar dacă se întîmpla ceva ieșit din comun privirea îți rămînea fixată asupra vreunui amănunt. Altfel, gîndurile tale se derulau plăcut pe fondul unor contururi și lumini mișcătoare. Eu, una, îmi reluam, de mai multe ori, filmul întîmplărilor de la școală, al micilor și aproape realelor succese cu băieți care mi se părea că mă plac și cu ore la care prinsesem șpilul. Și gîndeam în engleză, așa am învățat cel mai mult limba asta. Mi-o decretasem limbă secretă.

Afară, tapetul lumii era, în general, colorat în cenușiu. Uitîndu-mă, în ultimii ani, la poze ori documentare ale anilor ’80, mi-am confirmat că cenușiul cam era culoarea noastră cotidiană. Că umblam înfășurați în ea ca-ntr-o pătură prea veche și prea uzată ca s-o mai observăm. Azi, cînd se reabilitează blocurile, unele dintre ele mai colorat, mi se pare ciudat. Nu-mi mai prea recunosc cenușiul în care m-am bălăcit, vrînd-nevrînd, o mare parte din viață.

Cenușii erau și securiștii care asigurau deplasarea „în condiții de siguranță“ a lui Ceaușescu prin oraș. După ce m-am mutat aproape de Piața Lahovari, băieții în costume cenușii nu mai erau un mit, ci o realitate. Pe care aș fi considerat-o comică, prin suprarealismul ei, dacă nu ar fi fost, de fapt, tragică. Prima reacție, instinctivă, era să mă apuce rîsul văzîndu-i pe acei indivizi agitîndu-se în costumele lor de culoarea șoarecilor, vorbind mereu ceva „important“ în ceea ce păreau a fi niște walkie-talkie-uri prin fața geamlîcului meu de la baie. Cea de-a doua reacție însă, viscerală, era să-i detest: pentru că, oricît de aparent comic ar fi fost jocul lor de-a v-ați ascunselea prin gangul nostru din spatele bulevardului, știam exact ce reprezentau: ochiul oprimant al regimului asupra noastră, supravegherea și controlul, îngrădirea libertăților noastre pe care, din fericire, le consideram tot firești. 

Cenușii, cel puțin în lunile de toamnă tîrzie și de iarnă, ajunseserăm să arătăm și noi. Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță. 

Despre asta, într-un număr viitor. Ca și despre continuarea periplului Scufiței Roșii în orașul-pădure al anilor ’80.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.
Zizi și neantul jpeg
De-ale Scufiței Roșii
De asta, amintirea perioadei de „Scufiță Roșie” devine una idilică.

Adevarul.ro

Volodimir Zelensky FOTO Profimedia
The Economist: Încercările armatei ucrainiene de a ocupa Crimeea ar putea duce la disensiuni serioase între Zelensky și liderii occidentali
Revista britanică a relatat că Occidentul se teme de o escaladare a conflictului în cazul unei ofensive a Forțelor Armate ale Ucrainei în Crimeea și de posibila utilizare a armelor nucleare de către Federația Rusă, ca răspuns.
vaccin covid foto Pixabay
COVID-19. Unde putem face vaccinul bivalent în România
La finalul săptămânii trecute a sosit în România vaccinul anti-COVID bivalent, care în statele din Vest se administrează încă din septembrie.
Zimbru Romsilva jpg
Un zimbru impunător, filmat la masă într-o pădure din Parcul Natural Vânători Neamț VIDEO
Cel mai mare mamifer terestru din Europa, zimbrul, are în Parcul Natural Vânători Neamț toate condițiile de hrană și adăpost. Este „la el acasă”, după ce specia a fost reintrodusă în urmă cu câteva decenii.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.