Boli și viruși

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Boli și viruși jpeg

Sînt perioade, în viața fiecăruia, care, din nefericire, stau sub semnul bolii. Te pocnesc uneori în moalele capului și nu numai, tot soiul de microbi, viruși, inflamații, înțepeneli, arsuri, junghiuri. Urmate, evident, de analize de sînge, ecografii, RMN-uri, exudate, radiografii etc. Toate însoțite de interminabile discuții cu doctori, mai simpatici sau mai puțin, mai empatici sau deloc, buni psihologi sau dezastruoși, buni profesioniști sau mediocri. Toate cele de mai sus, cînd boala se prelungește, chiar dacă e doar o viroză, creează, desigur, o stare de boală. Pe care o duci cu tine, ca pe o veche, groasă și aspră pătură cîrpită, două săptămîni, o lună, cine știe cît. Pentru că nu se iese oricum din atmosfera de boală. Nu degeaba au scris despre asta atîția „inițiați“: Thomas Mann, Max Blecher, Bacovia.

Starea de boală nu se reduce doar la transformarea locuinței într-o vizuină de supraviețuire invadată de sticluțe cu miros de camfor, lămîi, portocale, ceai de tei, batiste igienice, Nurofen, Redoxon, Grintus, ba chiar Zinnat și alte medicamente cu nume de prinți și zîne. Aduce și induce și un soi de dispoziție angoasat-metafizică, iar aceasta, printre repetate și iritante activități practice, îți permite să zărești mereu un posibil capăt de drum sau de tunel. Pe scurt, o stare în care nu poți face abstracție de moarte, pentru că îi simți cumva dacă nu întreaga răsuflare în ceafă, măcar un firav curent stîrnit de ea. Și dacă nu chiar în ceafă, măcar undeva în urma ta, singura-i victimă fiind un fir de păr, rebel, care mai zvîcnește din cînd în cînd.

Starea de angoasă despre care vorbeam îți conferă o  anumită profunzime maladivă. Dacă ești norocos, aceasta se asociază și cu un simț al umorului și autoironiei care îi urmează și care te salvează din a cădea pînă la fund în butoiul cu depresie. Cînd trebuie să mai faci niște analize și cînd rinofaringita nu se termină, ci se transformă în sinuzită, apoi în bronșită, la un moment dat nu-ți mai rămîne decît să faci haz de necaz, de propriile-ți neputințe fizice în lanț. Tu însuți devii, dintr-un personaj demn de milă în propriii-ți ochi, unul demn de a fi luat în rîs.

Te mai salvează contactul uman, direct, cu vasta lume medicală. Dacă ești o persoană obișnuită cu bunul mers al policlinicilor și spitalelor private, în care dudui impecabil pieptănate și machiate îți zîmbesc de la ghișeu, gestionîndu‑te cu un aer profi, cînd te întorci într-un stabiliment de stat nu poți să nu ai un șoc. După ce auzi la știri, non-stop, despre oamenii cu viermi de la Spitalul de Arși, și după ce vezi cum dintr-un „simplu cetățean“, dacă, Doamne ferește, dă peste tine vreo boală mai exotică, poți deveni, așa, cît ai bate din palme, subiect de știri: „Femeie, în vîrstă de…, a fost depistată cu…“.

Noroc că n-a fost cazul, în ce mă privește. Dar contactul cu spitalul în sine m-a mai dislocat din bula mea. Mai întîi, de la intrare începînd, nimeni nu știa nimic și te trimiteau de la Ana la Caiafa, fiecare dîndu-și cu părerea și comentînd. Apoi, odată ajunsă, în sfîrșit, la locul cu pricina, a trebuit, din păcate, să descopăr că funcționează, în continuare, aceeași „love-hate relationship“ pe care am practicat-o, de cînd lumea, de pe vremea comunistă, cu prestatorii de servicii din diverse domenii: mai întîi îi rogi frumos, nu umil, ci neutru, ca și cum ar fi dreptul tău (și, culmea, chiar e dreptul tău); apoi, desigur, aștepți; cum timpul trece și nimic nu se întîmplă, îți pierzi răbdrea și intervii în forță, faci scandal; după scandal, cei implicați nu neapărat se execută, dar, oricum, încep să miște ceva – reacțiile lor pot fi și vădit ostile, de multe ori fac pe invers, te ignoră și mai dihai; în atari condiții, intervii cu partea de „love“ (cea de dinainte fiind, evident, „hate“): te apropii de respectivele persoane, îți ceri scuze, vorbești frumos, spui că dracul nu-i chiar atît de negru, că ești și tu om etc. Combinația dintre cele două stări (de furtună și de împăciuire nu chiar mieroasă, ci întrucîtva demn-amuzată) s-a dovedit (e adevărat că nu în toate cazurile) că funcționează. Oamenii își fac, în cele din urmă, treaba. Printre ei, dacă ai ochi să vezi, îi poți găsi pe unii chiar de calitate, precum asistenta care aproape m-a implorat, dacă nu să aduc trimitere de la medicul de familie, măcar să mai renunț la cîteva analize, ca să nu plătesc prea mult; sau doctorița, aproape o fetiță, subțire și serioasă, și foarte dedicată muncii ei.

După ce ai trecut mai toate probele circumscrise „stării de boală“, nu‑ți rămîne decît să te întorci în casa ta mirosind a camfor, lămîie și supă de morcovi și să aștepți. Să aștepți să treacă boala și timpul ei. Eventual, uitîndu‑te la cîte un film benign și fără pretenții, precum Shall we dance? (Peter Chelsom, 2004, cu Richard Gere, Jennifer Lopez și Susan Sarandon), în care cineva se poate elibera de disperare și poate ajunge fericit dansînd, pur și simplu (desigur, la cu totul alt nivel decît Zorba).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Scandalul Dorian Popa versus restaurantul care l-a refuzat pe Cheluțu. „Ne criticați fără să ne cunoașteți” | adevarul.ro
Personalul restaurantului din Turda despre care vloggerul Dorian Popa a spus că nu l-a primit în incintă pe Cheluțu, câinele său, le-a dat replica artistului și fanilor săi.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.