Autenticitatea, între parfum și mujdei

„Autentic” a fost recent desemnat de dicționarul Merriam-Webster cuvîntul anului 2023. Potrivit redactorului-șef, Peter Sokolowski, popularitatea cuvîntului a explodat în acest an, pe măsură ce Inteligența Artificială a cîștigat teren. Totuși, a adăugat acesta, deși autenticitatea este, în mod evident, o calitate de dorit, ea nu e un concept atît de ușor de definit.

Probabil una dintre cele mai bune „încercări” de a defini autenticitatea îi aparține lui Gilles Lipovetsky, filosof și sociolog francez, profesor la Universitatea Stendhal, din Grenoble. În cea mai recentă carte a sa, Le Sacre de l’authenticité, apărută în 2021 la editura Gallimard, Gilles Lipovetsky face o istorie antropologică a conceptului, conchizînd că pentru societatea de astăzi acesta a devenit aproape un fetiș. Căci azi totul trebuie să fie autentic, de la ingredientele pastei de dinți și aroma cafelei pînă la comportamentul pe care îl abordăm în public. Nevoia de autenticitate nu este însă o idee nouă. La nivelul societății s-a impus, potrivit sociologului, încă din anii 1970, cu o „puternică forță de transformare antropologică”.

Imperativul de a fi neapărat autentic a perturbat relația dintre indivizi. Genul, sexualitatea, familia, munca, arta, politica și religia, toate au fost trecute prin filtrul autenticității. S-a remodelat, practic, modul de a fi și de a trăi în societate, dînd naștere unei noi etape în civilizația indivizilor: hipermodernitatea statului social democrat-individualist.

Începînd cu anii 2000, ideea de autenticitate a atins apogeul influenței sociale. Azi nu mai este vorba doar despre a fi onest cu tine însuți la un nivel psihologic, ci trebuie să îți afișezi, chiar și ostentativ, această autenticitate, folosind toate mijloacele: alegeri culinare, vestimentare, felul cum alegi să-ți decorezi casa. 

„Astăzi, toate instituțiile majore, familia, școala, afacerile, mass-media, publicitatea, marketingul, au recuperat și integrat idealul autenticității: exprimarea liberă, dezvoltarea personală, managementul autenticității, tele-realitatea. Toată lumea revendică idealul de a fi tu însuți, autenticitatea devenind un principiu masiv consensual în Occident”, a declarat, recent, într-un interviu pentru Le Point, Gilles Lipovetsky.

„Fii tu însuți” a devenit astfel mai mult decît un slogan motivațional, s-a transformat într-un drept individual revendicat de un număr tot mai mare de oameni, din toate categoriile sociale: femei, tineri, seniori, LGBT și chiar consumatori.

Potrivit sociologului francez, etica autenticității s-a născut în secolul al XVIII-lea, susținînd idealul de a trăi în conformitate cu particularitatea noastră individuală. Însă acest ideal s-a schimbat de-a lungul timpului, afirmă Gilles Lipovetsky, adăugînd că au existat trei etape majore care i-au marcat istoria și care l-au modificat.

„Prima etapă este dominată de lupta împotriva ipocriziei și a pasiunilor artificiale ale vieții sociale. De la Rousseau, cei mai mari gînditori (Emerson, Kierkegaard, Nietzsche, Heidegger, Sartre) exaltă o viață personală eliberată de conformism și de tirania opiniei. Susținut de elite intelectuale și de artiști, acest moment este de tip moral și «eroic». Este vorba de a te smulge (...) de înstrăinarea cotidianului pentru a realiza sinele autentic, o viață etică mai înaltă, mai demnă. 

A doua etapă, în anii ’60, a fost condusă de o anumită grupă de vîrstă, tinerii, care au transformat acest ideal etic într-o mișcare socială și libertariană, într-o utopie politică, într-o experiență comunitară. Dar sub cultura comunității a existat o cerere din ce în ce mai mare de a fi cu adevărat autentic, dovadă fiind «provocarea» zilelor din Mai ’68, precum și îndemnurile pentru eliberarea dorinței și o viață fără piedici. Acesta este momentul protestului, transpolitic, antiinstituțional. 

Ultima etapă, a noastră, este una post-moralistă și consumeristă: nu mai este vorba de a te smulge cu curaj și hotărâre din confortul lumii în vederea ridicării morale, ci de a fi fericit și de a «înflori». Mai mult, nu ne mai dorim doar să ne supunem propriei legi în alegerile fundamentale ale existenței, ci și să mîncăm, să cumpărăm, să trăim, să călătorim, să comunicăm, să muncim într-un mod «adevărat» și personal. Iar această nevoie de autenticitate se manifestă în viața de zi cu zi.”

Cu alte cuvinte, dacă în alte vremuri, autenticitatea se manifesta la un nivel aspirațional, astăzi ea a devenit mult mai pragmatică. 

De pildă, în domeniul parenting-ului. Noile metodele de educație mizează din ce în ce mai mult pe o relaxare a rolului părintelui în construirea personalității copilului. Adepții acestor metode pornesc de la convingerea că un copil se naște deja cu o personalitate, pe care educația „învechită” nu face decît să o inhibe. Cu alte cuvinte, trebuie să-l lăsăm să se dezvolte în mod „autentic”.

Epoca noastră se remarcă nu doar prin instituționalizarea ideologiei autenticității, ci și prin exploatarea economică a acesteia, argumenta Gilles Lipovetsky. 

Domeniul publicitar este, într-adevăr, ancorat în ideea de a vinde „autenticitatea”. Doar la o simplă căutare pe Internet, găsești asocieri ale autenticității cu aproape orice fel de produs, de la parfum autentic la mujdei autentic. Or, dacă în cazul parfumului, eticheta de autenticitate garantează calitatea, nu poți să nu te întrebi: de ce ai face un mujdei fals?

Nevoia de autenticitate a devenit acută și pentru că e văzută ca un soi de antidot la fenomenul fake news, care a explodat odată cu perioada pandemiei. Știrile false pot manipula, ne pot ghida pe piste greșite și ne pot determina să luăm decizii contrare interesului nostru. 

Peste această frică de a fi manipulat de fake news a apărut și ChatGPT-ul cu întregul alai de frici. În educație s-a ridicat imediat îngrijorarea privind creșterea numărului de plagiate, greu de identificat odată ce folosești Inteligența Artificială pentru a-ți scrie o lucrare.

Recent, un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Națională din Australia (ANU) a avut o concluzie surprinzătoare: fețele generate de Inteligența Artificială par mai realiste decît cele ale oamenilor reali. După ce au arătat diferite imagini unui grup de oameni, cercetătorii au observat că majoritatea dintre ei au confundat fețele generate artificial cu cele ale oamenilor. Cauza a fost că fețele compuse de Inteligența Artificială tind să fie mai disproporționate, iar oamenii au luat acest fapt ca pe un semn al umanității, după cum a declarat profesoara Amy Dawel, autoarea studiului. „Această tendință îngrijorătoare ar putea duce la proliferarea dezinformării credibile și la dezvoltarea unor tehnici de furt de identitate din ce în ce mai eficiente”, a adăugat aceasta.

Căutarea autenticității în spațiul public a dezvoltat și o nevoie internă a oamenilor de a se simți autentici. Ce înseamnă, însă, a fi tu însuți, avînd în vedere că personalitatea oamenilor se construiește în mod social? Împrumutăm, imităm, ne lăsăm contaminați în alegeri și în gîndire. De unde știm că sîntem exact cine credem că sîntem?

Oliver Schultheiss, profesor de psihologie la Universitatea Friedrich-Albert Erlangen, a explicat de ce răspunsurile la aceste întrebări sînt destul de greu de înțeles: „De obicei observăm doar efectul a ceea ce ne definește pe plan intern. Pentru că afectele sînt clare pentru noi. Însă ce a condus exact la declanșarea lor nu ne este întotdeauna clar”, a declarat acesta pentru postul de radio german SWR.

„Oamenii urmăresc impulsuri intuitive și, de asemenea, își pot stabili obiective în mod conștient. Aceasta înseamnă că ei se mișcă între așa-numitele nevoi implicite inconștiente și motivele lor explicite urmărite conștient. În motivele explicite, o persoană combină valorile și scopurile pe care și le atribuie și cu care se identifică.”

Cu toate acestea, jumătate dintre oameni se judecă greșit, a afirmat Oliver Schultheiss, adăugînd că există numeroase studii care au confirmat acest lucru, demonstrînd că există adesea un decalaj mare între implicit și explicit. 

În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale: stabilitate emoțională, deschidere către experiențe noi, compatibilitate, conştiinciozitate, nivelul de extrovertire, care include sociabilitatea sau un anumit impuls pentru acțiune.

La nivel teoretic, aceste cinci mari trăsături se stabilesc în copilărie, însă Universitatea din California a constatat, pe parcursul mai multor studii, că ele se dezvoltă în special între 18 și 40 de ani. În această perioadă, oamenii se confruntă cu provocări necunoscute anterior, cu ipostaze inedite și, mai ales, cu nevoia de a lua decizii, care modelează sinele și provoacă noi și noi aspecte ale personalității.

Cu alte cuvinte, a fi autentic nu înseamnă o ancorare într-un mod static de a acționa în permanență la fel, ci mai mult o căutare, care dezvoltă autonomia personală. Și este, pînă la urmă, ceea ce ne aduce liniște și serenitate, nu angoase și încrîncenare. 

Potrivit unor studii ale Universității Harvard, cînd o persoană încearcă să joace un rol, să se prefacă pentru a-și atinge un scop sau a îndeplini așteptările cuiva, masca pe care și-o pune nu-i va aduce la final satisfacția reușitei, ci îi va mări sentimentele de teamă, stres și nesiguranță.