Atîta sărbătoare...

Publicat în Dilema Veche nr. 534 din 8-14 mai 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Îmi plac sărbătorile şi mi le doresc. Am făcut, mult timp, parte dintre cei ce vor să fie Crăciun în fiecare zi. Dar nu orice fel de sărbători. Cele care au o semnificaţie reală, care chiar celebrează ceva esenţial, din perspectivă religioasă şi tradiţională.  

Dar există şi sărbători care nu-mi spun nimic. Printre ele se numără şi ziua de 1 Mai. Am înţeles că e Ziua Internaţională a Muncii, că a fost aleasă în memoria victimelor grevei generale din Chicago, din 1886, care au şi reglementat ziua de lucru de 8 ore (fapt ultranecesar, de care ne bucurăm cu toţii). Pentru generaţia mea, pe jumătate comunistă, memoria zilei de 1 Mai se leagă, însă, strict de demonstraţiile comuniste care se organizau atunci, urmate de un derizoriu festin cu mici şi bere. Cred că scena lui Pintilie din Balanţa e revelatorie în acest sens.  

Desigur, am şi amintiri plăcute din perioada aceea. Mai ales în privinţa ultimului 1 Mai comunist, din 1989, cînd am urmat „schema de acţiune“ a tineretului utecist de atunci (care s-a păstrat pînă acum), şi anume: m-am dus la mare de 1 Mai. Cred că în anul acela (nu sînt sigură dacă era ’88 sau ’89.), Paştile şi 1 Mai cădeau în aceeaşi zi. Ca atare, nebunia din trenuri era mai mare ca oricînd, mai ales că, pe vremea aceea, numărul de maşini era infim... Ţin minte că am intrat în Acceleratul de mare pe geam. A fost o experienţă, mai ales pentru o fiinţă ultraprudentă ca mine.

Apoi, la mare, cu iubitul de atunci, a trebuit să mituim recepţionera ca să ne lase împreună în aceeaşi cameră: nu aveai voie dacă nu arătai certificatul de căsătorie... La hotelul de prin Eforie, pare-mi-se, personalul de acolo găsise o soluţie genială să serbeze, fără să fie acuzat de ceva, cumva, şi Paştile: vopsise cartofii prăjiţi în culorile tricolorului: ne aşteptau în uriaşe maldăre, pe bufet – roşii, galbeni şi albaştri.

În afară de acel 1 Mai, nu prea îmi aduc aminte de vreunul pe care să-l mai fi petrecut cu plăcere. Sau măcar semnificativ. În general, zilele libere de felul ăsta, în care nu simţeam nici un... fior sacru mă cam lăsau rece. Erau precum duminicile din copilărie, în care nu ştiam ce să fac şi mă plictiseam îngrozitor. Nu ştiam de mersul la biserică, pe atunci. Nu eram destul de mare încît să am găştile mele, cu care să ies în oraş. Şi ţin minte că mă sculam dimineaţa şi mă întrebam, fix ca vulturii din Cartea junglei: ce să fac?.

Recunosc, nu mă omoram după mersul în parc, care mi se părea un soi de obligaţie în toate zilele frumoase de sărbătoare. Să te îmbraci frumos – sau sport – şi să ieşi cu familia la promenadă, ca să te vadă lumea. Într-un soi de paradă ori defilare neoficială. Sau să mergi în trombă cu bicicleta (asta, oricum, măcar e sănătos), într-o cohortă de alţi biciclişti, pentru că atunci e momentul cînd... trebuie.  

Ori, şi mai tipic – să faci grătare. De 1 Mai s-a inventat, totuşi, o tradiţie: cea a grătarelor. Tradiţia folosirii naturii ca fundal al plăcerilor pantagruelice. Ce mai mare plăcere poţi să ai în mijlocul naturii decît pe cea gastronomică? O pajişte frumoasă, cu cîţiva copaci înverziţi pe de lături, e ca un tablou agăţat pe perete pe care poţi, însă, să-l percepi cu toate simţurile. La care adaugi încă unul, cel mai pregnant, în jurul căruia te axezi: gustul. 

Tabloul e invadat de pachete şi pacheţele, de la saci de cărbuni, la pachete de mici, cîrnaţi, legume şi pîine feliată. Apoi de binecunoscutul fum, semn al victoriei omului asupra naturii (noroc cu bietul Prometeu). Şi aşa, natura se domesticeşte, devenind precum propria bucătărie (fără hotă), iar noi socializăm gargantuesc.

Să nu mă înţelegeţi greşit, îmi plac şi mie grătarele. Dar nu am fost niciodată iniţiatoarea lor, doar am participat, lăsîndu-mă de bună voie în seama unui dezmăţ culinar... Aş prefera însă oricînd o masă într-un restaurant şic şi, separat, o plimbare în natură, prin aceeaşi pădure şi pajişte neafumate. Precum şi o sărbătoare mai puţin terre à terre...

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.