Timpul, printre degete

Publicat în Dilema Veche nr. 816 din 10-16 octombrie 2019
Timpul, printre degete jpeg

– straturi peste straturi –

Nu e o idee bună ca cineva să-ți ceară niscaiva poze vechi. Odată replonjat în lumile de altădată, devine tot mai greu să te extragi de acolo. Cu cît sondezi mai adînc, cu atît găsești mai mult. E ca și cum te-ai fi dus în Valea Plîngerii – unde, chiar dacă nu mori, tot te rătăcești.

Cînd începi să-ți scormonești trecutul, materializat în poze, hîrtii și alte cele asemănătoare, descoperi, de fiecare dată, că nu e doar unul. Că există mai multe trecuturi, cronologic și afectiv vorbind. Inclusiv unele despre care nici nu știai că au glisat spre categoria asta. Încă le considerai ca făcînd parte din prezent.

Am avut mereu relația asta deficitară cu timpul. Mi s-a părut că-l am la dispoziția mea, că e fără sfîrșit, că-mi dă mereu voie să amîn lucruri și să aștept. Că-mi dă mereu cîte o a doua șansă. Și chiar mi-a dat-o, de destule ori. Dar totul într-o determinare clară: sigur, n-ai decît să faci același lucru de cîte ori vrei, dar timpul în care faci asta e același, bine delimitat. Dacă te mulțumești cu repetițiile, OK, e opțiunea ta.

M-am jucat și continui să mă joc, din păcate, în modul ăsta periculos cu timpul: cînd se deschide o nouă zi, mi se pare, uneori, că am totul la picioare. Că prin aburii cafelei de dimineață se simt posibilități nebănuite. Că ziua respectivă se va întinde nemăsurat, dîndu-ți posibilitatea să creezi cît de multe, pe de o parte, și să te bucuri de micile plăceri posibile, pe de alta.

Cîte astfel de zile cu potențial „nelimitat“ nu s-au dus, nu chiar pe apa sîmbetei, dar fără a le fi folosit eficient potențialul creativ… Le-a pierdut senzația aia formidabilă că mai e timp, că te mai așteaptă ceva, că încă mai ai „totul“ înainte. Că, în fața acelui potențial ce-n clipa aia părea inepuizabil, te simți la adăpost de neantul care, de fapt, pîndește amenințător la ușă. Dar pe care poți să-l ignori în aburii fericirii imediate, oricît de neînsemnată ar fi ea. Și ai mici creații, de moment, fie că e vorba de un desen sau de o pagină scrisă.

Și așa, zi după zi, nou început utopic după nou început utopic, protejat de timpul mic, poți uita, vremelnic, de timpul mare și irevocabil care pîndește la ușă. Numai că timpul ăla e doar aparent democratic și permisiv: de fapt, nu te iartă, te momește doar cu zilele aurii și poleite ce se scurg, cică domol, una după alta. De fapt, ele trec cu o viteză nebănuită. Cînd strălucirea fiecărei zile în parte se estompează și te așezi să-ți tragi sufletul, precum pe o bancă în gara din Mangalia (ultima gară din care am pornit și care recunosc că m-a cam înspăimîntat, pentru că nu era nimic acolo, cu excepția unui pom încărcat de fructe, nu mai țin minte de care), vezi, deodată, că-n locul șiragului de zile a rămas doar o suită de umbre.

Umbrele oamenilor care nu mai sînt, ale locurilor în care te aflai cîndva și ale gesturilor pe care obișnuiai să le faci. Care au pornit cu un tren-fantomă spre Nowhere Land. Noroc că în urma lui rămîn instantanee: poze ale oamenilor deveniți umbre, lucruri scrise de mîna lor, imagini ale locurilor prin care treceai și imortalizări ale gesturilor uitate.

Ce constați, cînd cotrobăi prin pleiada de reminiscențe, e existența acestor straturi: nu chiar ca straturile geologice, nici măcar precum cele din alcătuirea unui sandviș care se respectă. Straturi mai puțin perceptibile și totuși destul de clar delimitate: epoci ale existenței tale. Straturi care pot merge destul de adînc: e, mai întîi, cel al familiei de demult, străbunici și bunici, în poze albite de vremi și decolorate de neîndemînările urmașilor, în costume naționale sau într-unele excesiv de elegante, cu rochii lungi și pălării formidabile, cu fețe impasibile și zîmbete aproape lipite pe ele – pe vremea cînd mersul la fotograf era un eveniment, cînd ținuta casual nici acasă nu se pomenea.

Urmează, apoi, stratul părinților: tineri în anii de fiere ai comunismului și totuși zîmbitori și nonșalanți în iresponsabilitatea lor firească, pînă la urmă – cum ne-am mai fi trăit viețile dacă am fi fost atît de conștienți de momentul istoric în care ne-am nimerit și pentru care, de altfel, nu avem nici o vină? Mai frust îmbrăcați, deși nu lipsiți de eleganță, într-o perioadă de penurie, ca-n filmele neorealiste. Învăluiți în fumul cîte unei țigări, gest firesc și seducător pe atunci. Cu cocurile și bărbile momentului.

Urmat de stratul copilăriei mele: bebelușul rotofei, bine hrănit, înconjurat de jucăriile de cauciuc de atunci, care scoteau diverse sunete ascuțite dacă le apăsai pe burtă. Fie că era vorba de un cățel alb cu zgardă, de un urs maroniu cam înțepenit, de un iepure slăbănog sau de o pisică. Bebeluș care, crescînd, își îngroașă stratul cu pozele tradiționale pe cal, în parc, cu rochia de catifea și păpușa preferată, în prima zi de școală, cu bentița pe ochi, la serbări, cu cravata de pionier, apoi la ceaiuri, în sfîrșit cu un partener.

Lista va continua în numărul viitor.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.